2rac-397/15 — Încasarea datoriei

Dosarul nr. 2rac-397/15 prima instanţă - S. Pilipenco instanţa de apel - A. Curdov, E. Dimina, A. Bostan, ÎNCHEIERE 21 octombrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către societatea cu răspundere limitată „Panaiut-P”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată de societatea cu răspundere limitată „Panaiut-P” împotriva societăţii cu răspundere limitată „Geamgi ” cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 05 mai 2015, prin s-a respins apelul declarat de societatea cu răspundere limitată „Panaiut-P” şi s-a menţinut hotărîrea judecătoriei Ceadîr-Lunga din 12 august 2014, c o n s t a t ă : La 21 februarie 2014 societatea cu răspundere limitată „Panaiut-P” s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva societăţii cu răspundere limitată „Geamgi” în care a solicitat încasarea datoriei contractuală derivată din relaţiile de vînzare-cumpărare dintre părţi în mărime de 115361 lei, penalitate în mărime de 20880 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 4088 lei.

În motivarea pretenţiilor înaintate s-a reiterat că, potrivit contractului de vînzare-cumpărare din 01 aprilie 2010 şi a facturilor fiscale nr.AW0143267 din 31 august 2010, nr. AW0143267 din 25 octombrie 2010 societatea cu răspundere limitată „Panaiut-P” a livrat societăţii cu răspundere limitată „Geamgi” produse petroliere în valoare de 194711 lei, Potrivit prevederilor contractuale achitarea urma a fi efectuată în termen de 5 zile de la data livrării mărfii. Ulterior cumpărătorul a achitat suma de 79350 lei, iar suma de 115361 a rămas nerambursată pînă la momentul actual. După expirarea termenului de achitare societatea cu răspundere limitată 1 „Geamgi” s-a eschivat de la executarea obligaţiunilor contractuale.

Totodată menţionează că reieşind din punctul 7.2 al contractului dintre părţi, în cazul încălcării termenului de achitare a produselor petroliere, cumpărătorul s-a obligat să achite o penalitate în mărime de 0,1% din suma datoriei, pentru fiecare zi de întîrziere, şi potrivit acestei prevederi pentru 180 zile de întîrziere societatea cu răspundere limitată „Geamgi” este obligată la plata penalităţii în mărime de 20880 lei. Prin hotărârea judecătoriei Ceadîr-Lunga din 12 august 2014, cererea de chemare în judecată înaintată societatea cu răspundere limitată „Panaiut-P” a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenul de prescripţie extensivă. Nefiind de acord cu soluţia instanţei de fond societatea cu răspundere limitată „Panaiut-P” a declarat apel împotriva hotărîrii instanţei de fond.

Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 05 mai 2015 s-a respins cererea de apel declarată de societatea cu răspundere limitată „Panaiut-P” şi s-a menţinut hotărîrea judecătoriei Ceadîr-Lunga din 12 august 2014. La 08 iulie 2015, societatea cu răspundere limitată „Panaiut-P” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii instanţei de fond, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Comrat din 05 mai 2015 şi a hotărîrii judecătoriei Ceadîr-Lunga din 12 august 2014, şi emiterea unei noi decizii de admitere integrală a pretenţiilor înaintate. Susţine că instanţa de apel nu a examinat obiectiv speţa, a încălcat normele de drept materiale aplicabile cazului.

Dispoziţiile de plata anexate la materialele dosarului denotă faptul că au fost efectuate achitări în baza raporturilor contractuale dintre părţi şi termenul de prescripţie extensivă a fost întrerupt. Consideră că soluţia instanţelor investite cu judecarea fondului este neîntemeiată şi nefondată deoarece termenul de adresare în instanţa de judecată nu a expirat, iar societate cu răspundere limitată „Geamgi” are obligaţiunea de plată. Prin urmare, recurentul şi-a întemeiat pretenţiile invocate în recurs prin prisma prevederilor art. 432, alin. (2), lit. a) şi b) Cod de Procedură Civilă, care statuează expres că se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Potrivit avizului de recepţie (f.d.133) recurentul societatea cu răspundere limitată „Panaiut-P” a recepţionat decizia instanţei de apel, la 15 mai 2015, astfel recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 08 iulie 2015, este depus în termen, potrivit prevederilor art.434 Cod de Procedură Civilă. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de 2 contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art.432 alin.(1) Cod de Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de către recurent poartă un caracter declarativ, se 3 combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de societatea cu răspundere limitată „Panaiut-P” în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de Procedură Civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de societatea cu răspundere limitată „Panaiut-P”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 4