2rac-210/15 — Cu privire la încasarea datoriei

dosarul nr. 2rac-210/15 prima instanţă - V. Grosu instanţa de apel - N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac ÎNCHEIERE 24 iunie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Vitalie Carmanschi în interesele Societății cu Răspundere Limitată ”Miriamplast&Co”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ”Miriamplast&Co” împotriva Societății cu Răspundere Limitată ”Leozap-Lux” cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 10 februarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”Miriamplast&Co” și menținută hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 24 iulie 2014. c o n s t a t ă La 17 aprilie 2013, SRL ”Miriamplast&Co” a depus cerere de chemare în judecată împotriva ”Leozap-Lux” cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii, SRL ”Miriamplast&Co” a indicat că la 14 august 2012 și 21 martie 2012, a încheiat cu SRL ”Miriamplast&Co” contractele de vînzare- cumpărare nr. 101 și respectiv nr. 30, avînd ca obiect bunuri în valoare de 89750 lei și respectiv 26720 lei. De asemenea, a menționat că conform prevederilor contractuale, pîrîtul s-a obligat să achite marfa livrată în tranșe de 50 % din valoarea totală a mărfii din ziua semnării contractului, suma restantă fiind achitată în momentul cînd marfa ajunge la adresa de livrare indicată de pîrît. În baza actelor de control din 02 aprilie 2013 cu privire la restanțele curente, s-a stabilit că SRL ”Leozap-Lux” datorează SRL ”Miriamplast&Co” suma de 36470 lei.

Prin urmare, ”Leozap-Lux” nu și-a onorat obligațiunile contractuale, din care considerente pîrîtul a fost somat privind executarea benevolă a plăților restante, cu avertizarea acestuia privind eventualitatea intentării procedurii civile în instanța de judecată privind recuperarea silită a sumelor revendicate, însă pîrîtul nu a răspuns la 1 pretenția înaintată.

La fel, reiterează că conform pct. 16.1 din contractele de vînzare-cumpărare, în cazul în care cumpărătorul nu-și îndeplinește obligațiile contractuale sau le îndeplinește în mod necorespunzător, se obligă să plătească vînzătorului penalități în valoare de 5 % din valoarea totală a contractului, pentru fiecare zi de întîrziere sau executare necorespunzătoare, iar conform pct. 16.2 din contractele menționate, în cazul în care cumpărătorul nu achită prețul total al mărfii livrate la adresa indicată, se obligă să plătească cheltuielile de livrare a mărfii și montarea acesteia în valoare de 10 % din prețul total al contractului. Astfel, exercitarea clauzei penale a contractelor în cauză obligă debitorul spre achitare creditorului în conformitate cu pct. 16.2 suma de 13472 lei, iar pentru întîrzierea executării obligațiilor pecuniare, pîrîtul urmează să achite dobînda de întîrziere în mărime de 2751 lei.

SRL ”Miriamplast&Co” solicită încasarea de la SRL ”Leozap-Lux” a datoriei în mărime de 36470 lei, a penalităților și a cheltuielilor de judecată. Ulterior, SRL ”Miriamplast&Co” a depus cerere de concretizare a pretențiilor, solicitînd încasarea de la SRL ”Leozap-Lux” a datoriei în mărime de 36470 lei, încasarea dobînzii de întîrziere în sumă de 3103 lei, încasarea clauzei penale în mărime de 134720 lei și a cheltuielilor de judecată (f.d. 44-47). La 30 aprilie 2014, SRL ”Miriamplast&Co” a depus cerere privind reducerea cuantumului pretenției, solicitînd reducerea cuantumului penalității pe un termen de 180 de zile în interiorul termenului de prescripție de 6 luni, în sumă totală de 32823 lei (f.d.

80). În ședința de judecată a primei instanțe, SRL ”Miriamplast&Co” a menționat că pe parcursul examinării cauzei, de către pîrît a fost achitată datoria de bază, însă a rămas neachitată penalitatea și dobînda de întîrziere (f.d. 100). Prin hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 24 iulie 2014, acțiunea a fost admisă parțial. De la SRL ”Leozap-Lux” a fost încasată în beneficiul SRL ”Miriamplast&Co” datoria în mărime de 36470 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 2580,18 lei și cheltuielile de judecată în mărime de 1171,50 lei, hotărîrea în partea încasării datoriei contractuale de 36470 lei fiind fără drept de executare. În rest acțiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 februarie 2015, a fost respins apelul declarat de SRL ”Miriamplast&Co” și menținută hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 24 iulie 2014. La 21 aprilie 2015, avocatul Vitalie Carmanschi a declarat în interesele SRL ”Miriamplast&Co” recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanței de apel și hotărîrea primei instanțe în partea admiterii parțiale a pretenției privind încasarea penalității și încasarea taxei de stat, cu emiterea în această parte a unei noi hotărîri, prin care acțiunea să fie admisă integral. Recurentul SRL ”Miriamplast&Co”, în motivarea recursului a menționat că la examinarea cauzei, instanța de apel a aplicat o lege care nu trebuia aplicată.

Astfel, menționează că instanța de apel, dispunînd respingerea apelului, a aplicat prevederile art. 625 al. (3) Cod civil, care nu urmau a fi aplicate. Astfel, Colegiul a 2 reținut că SRL ”Miriamplast&Co” nu a demonstrat instanței, că la primirea executării, adică la data la care pîrîtul a achitat integral datoria pe care o avea față de reclamant, ultimul și-a rezervat dreptul de a cere plata penalității contractuale. Or, menționează că circumstanțele cauzei denotă că nu era temei de a aplica această normă și de a respinge apelul în temeiul acesteia, deoarece SRL ”Miriamplast&Co” prin depunerea unei cerințe privind încasarea penalității contractuale formulată expres în cererea de chemare în judecată (cu concretizări ulterioare) denotă că dreptul SRL ”Miriamplast&Co” la încasarea penalității este rezervat.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanței de apel din 10 februarie 2015, a fost expediată în adresa părților la 12 februarie 2015 (f.d.

157), însă date privind recepționarea deciziei motivate de către părți, la materialele cauzei lipsesc. Astfel, recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Analizând modul în care recurentul şi-au exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către avocatul Vitalie Carmanschi în interesele SRL ”Miriamplast&Co”, nu se încadrează în temeiurile 3 prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).

Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurentului de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Vitalie Carmanschi în interesele SRL ”Miriamplast&Co” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către avocatul Vitalie Carmanschi în interesele SRL ”Miriamplast&Co” se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 4