2rac-395/15 — Încasarea datoriei

prima instanţă: N. Simciuc nr. 2rac-395/15 instanţa de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrca, E. Clim ÎNCHEIERE 15 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul legal al „Privat-Trans” Societate cu Răspundere Limitată reprezentat de avocatul Alina Balan.

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a „Milarservice” Societăţii cu Răspundere Limitată împotriva „Privat-Trans” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea datoriei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2015 prin care a fost respins apelul declarat de „Privat-Trans” Societate cu Răspundere Limitată şi a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani din 11 decembrie 2014 constată: La 06 noiembrie 2013, „Milarservice” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva „Privat-Trans” SRL cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii a invocat că la data de 21 august 2013 între „Milarservice” SRL şi „Privat-Trans” SRL a fost încheiat contractul-comandă nr. 723, potrivit căruia pârâtul s-a obligat să transporte marfa-listuri din plastic stocate pe 6 palete cu dimensiunile 3m x 2m fiecare, cu masa totală de 5357 kg, pe ruta Germania - Moldova, data încărcării fiind 28 august 2013 şi descărcării 02 septembrie 2013, iar reclamantul s-a obligat să achite suma de 800 euro în termen de 10 zile de la prezentarea pachetului de documente al mărfii în original. Indică că marfa a fost încărcată, transportată şi devamată în mun.

Chişinău, iar reprezentantul „Privat-Trans” SRL a contactat reprezentantul „Milarservice” SRL şi a comunicat că marfa nu va fi descărcată, deoarece reclamantul trebuie să mai achite suma de 800 euro pentru faptul că marfa nu corespunde cerinţelor indicate în contractul din 21 august 2013. Mai indică că potrivit condiţiilor şi termenelor contractului achitarea pentru serviciul prestat urma să fie efectuat prin transfer în timp de 10 zile bancare după oferirea pachetului de documente a mărfii în original, adică a actului de primire- predare a lucrării efectuate, factura fiscală şi CMR. 1 Indică că reprezentanţii „Privat-Trans” SRL în mod ilegal şi abuziv au sechestrat marfa, care de fapt nu este proprietatea lor, dar era destinată „Plastics - Mol” SRL, iar la convorbirile telefonice avute cu reprezentanţii pârâtului, nu au putut afla în ce loc este situată marfa şi care este starea ei.

Mai indică că ulterior, pârâtul la data de 05 septembrie 2013 le-a expediat pretenţia în care a indicat că la suma indicată în contractul încheiat din 21 august 2013 urmează să mai achite încă 800 euro, iar din considerentul că doresc să menţină relaţiile contractuale, vor beneficia de o reducere de 200 euro. Astfel, fiind impuşi de situaţie, pentru a primi marfa la 02 octombrie 2013 au achitat suma de 1400 Euro şi-au primit marfa, dar la data de 09 octombrie 2013 în adresa pârâtului a fost expediată somaţia, solicitând întoarcerea sumei, care a fost primită ilegal, deoarece la primirea mărfii s-a adeverit că calculele sunt false şi eronate, având scop sustragerea sumei de 1500 dolari SUA de la „Milarservice” SRL, cu titlul de penalitate pentru întârziere.

Indică că potrivit pct. 9 a contractului, până la încărcarea mărfii transportatorul efectuează verificare mărfii să corespundă parametrilor declaraţi, iar în caz de supraîncărcare, transportatorul este obligat să informeze în formă scrisă compania care a comandat transportul. Iar, după încărcarea mărfii pretenţii nu mai pot fi înaintate. Din partea pârâtului nu au primit nici o pretenţie până la data de 28 august 2013, din care considerente rezultă că transportatorul a încărcat marfa, şi nu au careva obiecţii, or contractul a fost realizat fără date eronate. Indică că, pârâtul nu şi-a executat obligaţiile contractuale asumate şi a încălcat termenul de descărcare a mărfii prevăzut în contract, precum şi nici nu a prezentat pachetul de acte în original a mărfii pentru efectuarea transferului, iar datorită acestui fapt au fost nevoiţi să achite în plus sumă de 800 euro.

Astfel, potrivit prevederilor contractului, în caz de întârziere a descărcării mărfii. Consideră reclamantul că astfel pârâtul urmează să-i achite suma de 1500 dolari SUA ce constituie penalitate prevăzută de contract pentru întârzierea descărcării mărfii. Solicită reclamantul încasarea din contul pârâtului „Privat-Trans” SRL în beneficiul „Milarservice” SRL a sumei de 150 Euro, 1500 dolari SUA şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 11 decembrie 2014 a fost admisă parţial acţiunea, încasat de la “ Privat-Trans” SRL penalitatea în mărime de 1500 dolari SUA şi taxa de stat în sumă de 662 lei, a fost respinsă cerinţa privind restituirea sumei de 150 Euro.

La 06 ianuarie 2015 reprezentantul „Privat-Trans” SRL avocatul Alina Balan a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2015 a fost respins apelul declarat de „Privat-Trans” SRL şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 11 decembrie 2014. La 24 iulie 2015, reprezentantul „Privat-Trans” SRL avocatul Alina Balan a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea parţială a deciziei recurate, şi hotărârii primei instanţe, în partea încasării 2 penalităţii de 1500 dolari SUA şi pronunţarea unei noi hotărârii prin care să fie respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de „Milarservice” SRL.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, şi hotărârea primei instanţe considerându-le neîntemeiate şi ilegale. Susţine că instanţa de apel a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea din următoarele considerente: Indică că la momentul încărcării mărfii a înştiinţat „Milarservice” SRL despre necorespunderea cantităţii mărfii prin intermediul telefonului, forma scrisă fiind imposibil de aplicat, deoarece transportatorul urma să staţioneze câteva zile până la primirea confirmării din partea clientului. Mai indică că această măsură ar fi dus la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale prin nerespectarea termenului de livrare pentru alte mărfuri încărcate în regim de grupaj faţă de alţi clienţi ai „Privat-Trans” SRL.

Susţine că în urma discuţiilor telefonice reprezentantul „Milarservice” SRL a acceptat condiţiile recurentului şi a solicitat transportarea mărfii la cantitate mărită. Mai indică că odată ce marfa a ajuns la destinaţie recurentul a înaintat în adresa intimatului reclamaţia nr. 153 din 05 septembrie 2013 unde a indicat problema în cauză, însă răspunsul a survenit abia peste o lună la data de 04 octombrie 2013 prin urmare solicitarea de a compensa cheltuielile de 1500 dolari SUA este una nefondată. Susţine că prin actul de constatare din 17 septembrie 2013 semnat de către ambele părţi, este indicat că marfa transportată a ocupat 6 metri de podea, dar nu 3 metri şi că greutatea mărfii este mai mare decât cea indicată în comanda de transportare confirmă încă odată înţelegerea dintre părţi.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 15 iunie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 144 ), careva probe despre recepţionarea acesteia de către recurent, la materialele dosarului, lipsesc. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 24 iulie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către 3 instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de „Privat-Trans” SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de „Privat-Trans” SRL, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de „Privat-Trans” SRL ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de reprezentantul legal al „Privat-Trans” Societate cu Răspundere Limitată reprezentat de avocatul Alina Balan se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 4