2rac-534/15 — Încasarea datoriei, penalităţii şi dobânzii de întârziere

prima instanţă: L. Holeviţcaia dosarul nr. 2rac-534/15 instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim, M. Anton ÎNCHEIERE 29 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea Comercială „Privat – Trans” Societate cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comerciale „Privat – Trans” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii Comerciale „Andrezin – Trans” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea datoriei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 noiembrie 2014 prin care a fost admis apelul declarat de Societatea Comercială „Andrezin – Trans” Societate cu Răspundere Limitată, casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 13 mai 2014 şi emisă o nouă hotărâre, prin care a fost admisă parţial cererea de chemare în judecată constată: La 11 octombrie 2013, SC „Privat – Trans” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „Andrezin – Trans” SRL cu privire la încasarea datoriei. În motivarea acţiunii a invocat că la 14 august 2012, având calitatea de transportator a încheiat contractul pentru transportarea mărfurilor, comanda de transport nr. 14082012, cu SC „Andrezin – Trans” SRL, în calitate de client. Susţine că în temeiul contractului, s-a obligat să presteze servicii de transport pârâtului, care s-a obligat să achite 880 euro pentru serviciile prestate. Afirmă că conform scrisorii de transport internaţional CMR, a executat obligaţia contractuală de a transporta marfa în termen, fapt confirmat prin aplicarea ştampilei pe CMR.

Conform actului de predare – primire a lucrărilor îndeplinite seria/nr. HB0899353 din 30 august 2012, menţionează că suma pe care o datorează pârâtul constituie 880 euro, echivalentul în valuta naţională fiind 13782,38 lei. Subliniază că pârâtul şi-a asumat obligaţia de a achita preţul serviciilor prestate în termen de 5 zile din momentul recepţionării mărfurilor de la reclamant, adică cel târziu la 04 septembrie 2012, suma datorată nefiind exetutată nici în prezent. 1 Indică că în scopul respectării procedurii prealabile, la 26 martie 2013, a expediat în adresa pârâtului o reclamaţie, la care nu a primit nici un răspuns.

Susţine că pârâtul nu a respectat obligaţia de a achita serviciile prestate, încălcând prevederile art. 980 alin. (1) Cod civil, care statutează că prin contractul de transport, o parte (cărăuş, transportator) se obligă faţă de cealaltă parte (pasager sau client) să o transporte împreună cu bagajele ei sau, respectiv, să transporte încărcătura la locul de destinaţie, iar cealaltă parte se obligă să plătească remuneraţia convenită. Invocă conţinutul art. 602 alin. (1) Cod civil, potrivit căruia în cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă. Iar potrivit art. 624 alin. (1) Cod civil, clauza penală (penalitatea) este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulând că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun.

Mai indică că conform pct. 10 din comanda de transport, pentru fiecare zi de reţinere a plăţii indicate în contract, clientul achită 0,2 % penalitate pentru fiecare zi întârziată din suma datorată până la sfîrşitul achitării. Astfel, penalitatea calculată până în prezent, constituie 4961,66 lei, reieşind din următorul calcul: 13782,38 lei datoria restantă x 0,2 % penalitatea stabilită pentru 180 de zile de întârziere a plăţii. Menţionează că până la 15 octombrie 2012, dobânda de întârziere, pe care o datorează pârâtul, constituie 1284,59 lei, reieşind din prevederile art. 619 alin. (1) Cod civil, care statutează că obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii. Dobânda de întârziere reprezintă 5 % peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Remarcă că pe lângă datorie, penalitate şi dobânda de întârziere, pentru înaintarea acţiunii a fost nevoit să suporte cheltuieli de judecată şi anume taxa de stat în sumă de 600 lei şi asistenţă juridică în sumă de 4000 lei, ce urmează a fi încasate din contul pârâtului. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 90, 94, 96, 166, 167 CPC, art. 572, 602, 619, 980 Cod civil. Solicită admiterea acţiunii, încasarea din contul pârâtului a datoriei în mărime de 13782,38 lei, penalităţii în mărime de 4961,66 lei, dobânzii de întârziere în mărime de 1284,59 lei, taxei de stat în mărime de 600 lei, precum şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 4000 lei. Ulterior, prin cererea de încasare a dobânzii de întârziere, reclamantul SC „Privat – Trans” SRL a specificat că până la 13 mai 2014, dobânda de întârziere pe care o datorează pârâtul constituie 2062,64 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 13 mai 2014 a fost admisă acţiunea, încasată de la SC „Andrezin – Trans” SRL în beneficiul SC „Privat – Trans” SRL suma de 13782,38 lei, cu titlu de datorie, suma de 4961,66 lei cu titlu de penalitate, suma de 2062,64 lei cu titlu de dobânda de întârziere, 600 lei cu titlu de taxă de stat şi 2000 lei cheltuielile de asistenţă 2 juridică, în rest, a fost respinsă cererea privind recuperarea cheltuielilor asistenţei juridice din contul pârâtului. A mai fost încasată de la SC „Andrezin – Trans” SRL în bugetul de stat suma de 24,20 lei diferenţa taxei de stat.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 noiembrie 2014 a fost admis apelul declarat de SC „Andrezin – Trans” SRL, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care a fost admisă parţial cererea de chemare în judecată a SC „Privat – Trans” SRL împotriva SC „Andrezin – Trans” SRL, încasată de la SC „Andrezin – Trans” SRL în beneficiul SC „Privat – Trans” SRL, suma de 204,16 euro, cu titlu de datorie în baza contractului de transport – comandă nr. 14082012 din 14 august 2012 sau echivalentul acesteia în lei moldoveneşti la data executării hotărârii, respinsă pretenţia privind încasarea datoriei în sumă de 675,84 euro, încasată de la SC „Andrezin – Trans” SRL în beneficiul SC „Privat – Trans” SRL, suma de 270 lei, cu titlu de taxă de stat pentru depunerea acţiunii, respinsă cerinţa SC „Privat – Trans” SRL privind încasarea taxei de stat pentru depunerea acţiunii în sumă de 330 lei, încasată de la SC „Andrezin – Trans” SRL în beneficiul SC „Privat – Trans” SRL, suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică şi respinsă cerinţa SC „Privat – Trans” SRL privind încasarea sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică, respinse ca neîntemeiate pretenţiile SC „Privat – Trans” SRL privind încasarea de la SC „Andrezin – Trans” SRL a penalităţii în mărime de 1364 lei şi a dobânzii de întârziere în mărime de 1284,59 lei,

încasată de la SC „Privat – Trans” SRL în beneficiul SC „Andrezin – Trans” SRL suma de 469 lei cu titlu de taxă de stat pentru depunerea cererii de apel. La 24 februarie 2015, SC „Privat – Trans” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, menţinerea hotărârii primei instanţe, încasarea din contul SC „Andrezin – Trans” SRL în beneficiul SC „Privat – Trans” SRL cheltuieli de asistenţă juridică suportate în instanţa de apel, în mărime de 2500 lei şi în instanţa de recurs, în mărime de 2000 lei. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o neîntemeiată şi ilegală. Susţine că instanţa de apel a stabilit răspunderea recurentului în mod arbitrar, constatările ei referitor la vinovăţia sa fiind eronate, întrucât au fost făcute în lipsa unui suport probatoriu.

Consideră că simplele declaraţii ale intimatului nu pot servi la constatarea culpabilităţii sale cu privire la netrasportarea mărfii integral, în lipsa unor probe prezentate în conformitate cu prevederile legale. De asemenea, precizează că instanţa de apel a menţionat că argumentele invocate de intimat sunt adevărate, întrucât acestea nu au fost negate de către recurent, deşi dimpotrivă a prezentat probe pertinente şi concludente care dovedesc că capacitatea mijlocului de transport depăşea cu mult cantitatea de 5000 kg. Prin urmare, menţiunea că reprezentantul recurentului nu a negat aceste circumstanţe, este falsă. Invocă că motivele instanţei de apel nu se raportează la litigiul dat, din considerentul că intimatul cunoştea despre cantitatea de marfă încărcată, deoarece 3 însăşi el a dispus încărcarea mărfii în cantitatea de 1160 kg, încărcarea mărfii în cantitatea redusă nu reprezintă un motiv care face imposibilă executarea contractului.

Menţionează că instanţa de apel a conchis că marfa nu a fost transportată integral din culpa acestuia, doar din declaraţiile date de intimat şi din invocarea unei prezumţii legale privind culpa acestuia, însă, nici Codul Civil, nici Regulamentul transporturilor auto de mărfuri nu prevăd o asemenea prezumţie legală privind culpabilitatea transportatorului. Prezumţiile legale sunt instituite doar prin lege şi nu pot fi constituite prin interpretare sau analogie. Susţine că conform contractului pentru transportarea mărfii din 14 august 2012 şi Comenzii de transport, părţile au stabilit transportarea mărfii pentru o capacitate de 5000 kg. La momentul punerii la dispoziţie a mijlocului de transportare a mărfii, intimatul a încărcat marfă doar în volumul de 1160 kg.

Relatează că intimatul a invocat precum că transportatorul se face vinovat de netrasportarea mărfii în cantitatea anterior stabilită, deoarece acesta nu a pus la dispoziţie un mijloc de transport cu capacitatea necesară pentru transportarea întregii mărfi de 5000 kg, deşi a prezentat probe care atestă că mijlocul de transportare a mărfii corespundea normelor legale şi contractuale, având o capacitate de 39000 kg. Mai mult ca atât, intimatul a menţionat faptul precum că acest motiv a fost invocat de însăşi recurent la momentul preluării mărfii.

Invocă prevederile art. 20 din Regulamentul transporturilor auto de mărfuri din 09 decembrie 1999, care prevede că agentul transportator este obligat să pună la dispoziţia expeditorului de mărfuri pentru încărcare mijlocul de transport auto prevăzut în stare bună, utilizabil pentru transportarea mărfurilor de categoria dată, şi care să răspundă cerinţelor normelor sanitare şi protecţie a mediului înconjurător, în termenul convenit cu expeditorul de mărfuri. Menţionează că a pus la dispoziţia intimatului mijlocul de transport corespunzător care avea o capacitate totală de 39 000 kg, reprezentând capacitatea maximă autorizată, fapt probat în instanţa de apel prin Certificatul de înmatriculare nr. 138003665. Este de opinia că nu pot fi reţinute pretenţiile invocate de intimat în instanţa de apel cu privire la capacitatea insuficientă a mijlocului de transportare a recurentului.

Face referire şi la prevederile art. 21 din Regulamentul sus menţionat, care statutează că expeditorul de mărfuri este obligat să asigure pregătirea, ambalarea, marcarea şi încărcarea mărfurilor pe materialul rulant în termenele convenite cu agentul transportator. Conform normei citate, intimatul este în drept să dispună de marfă şi el este cel care încarcă marfa în conformitate cu contractul încheiat. Indică şi asupra conţinutului art. 1020 alin. (1) şi (4) Cod civil, care prevede că în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale, părţile sunt obligate să înainteze în prealabil o reclamaţie. Dacă rezervele nu privesc pierderi sau deteriorări care pot fi recunoscute la o examinare exterioară, obiecţiile urmează a fi făcute în scris, în decursul a 7 zile, neluând în considerare duminicile şi sărbătorile legale, după recepţionare.

4 Mai relatează că la 27 septembrie 2012, intimatul a recepţionat factura fiscală şi actul de primire-predare cu privire la prestarea serviciilor de transport, iar la 24 octombrie 2012, intimatul a expediat o pretenţie prin care a solicitat recalcurarea sumei şi emiterea altei facturi cu suma redusă pentru serviciile de transportare a mărfii. Remarcă că intimatul a depăşit cu mult termenul de 7 zile de la recepţionarea actelor confirmative cu privire la prestarea serviciilor de transportare a mărfii, pentru înaintarea pretinselor obiecţii. Termenul limită pentru înaintarea obiecţiilor fiind la 08 octombrie 2012, iar intimatul a expediat pretenţia sa abia la 24 octombrie 2012. Susţine că potrivit practicii judiciare relevante, omiterea termenului de înaintare a pretenţiei duce la pierderea dreptului la acţiune şi instanţele de judecată nu pot repune părţile în termenul de înaintare a pretenţiei.

Indiferent de motivele omiterii (obiective, subiective) repunerea în termenul de înaintare a pretenţiei în materie de transport este inadmisibilă. La fel, invocă şi faptul că poziţia şi explicaţiile sale au fost expuse în decizie în contradicţie cu înregistrările audio a şedinţei de judecată. Or, nu a susţinut circumstanţele invocate de intimat cu privire la lipsa de spaţiu suficient pentru transportarea cantităţii de 5000 kg. Precizează că instanţa de apel nu a aplicat prevederile legale cu privire la penalitate şi dobânda de întârziere. Susţine că chiar şi în cazul în care, ar fi pus la dispoziţia intimatului mijlocul de transportare respectiv, iar intimatul ar fi refuzat să încarce marfa în volumul anterior stabilit, acesta oricum rămâne obligat la achitarea preţului convenit.

Preţul datorat reprezentând inclusiv şi rezervarea camionului pentru cantitatea de 5000 kg, întrucât a asigurat acest spaţiu doar pentru comanda intimatului. Afirmă că deşi, instanţa de apel, menţionează că intimatul recunoaşte parţial datoria emiţând o decizie în acest sens, a respins pretenţiile cu privire la penalitate şi dobânda de întârziere şi nu s-a expus dacă a admis careva pretenţii de acest gen. Totodată, instanţa de apel face trimitere la respingerea pretenţiilor de penalitate în mărime de 1364 lei şi a dobânzilor de întârziere în mărime de 1284,59 lei. Invocă că nu îi este clară nici poziţia instanţei cu privire la respingerea pretenţiei de penalitate în mărime de 1364 lei din 4961,66 lei sau integral a fost respinsă această pretenţie.

Mai notează că instanţa de apel, deşi a menţionat că recurentul nu a executat integral obligaţia de transportare a mărfii, motiv pentru care nu este îndreptăţit la pretinderea penalităţilor şi dobânzilor de întârziere, a emis o decizie contradictorie prin care a dispus încasarea din contul intimatului în beneficiul recurentului datoria de 206,16 euro. La 24 aprilie 2015, SC „Andrezin – Trans” SRL a depus referinţă împotriva cererii de recurs, solicitând respingerea recursului ca fiind nefondat şi tardiv. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. 5 Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 23 decembrie 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 85), însă careva date despre recepţionarea acesteia, la materialele dosarului, lipsesc.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 24 februarie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SC „Privat – Trans” SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SC „Privat – Trans” SRL, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SC „Privat – Trans” SRL ca inadmisibil. 6 În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea Comercială „Privat – Trans” Societate cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 7