- Dosarul nr.
- 2rac-455/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 septembrie 2013
- Părțile
- SC Privat Trans vs SRL Premium Brand SRL
- Pe scurt
- Persoanele în drept să declare recurs, împuternicirile reprezentantului în judecată
2rac-455/13 — Încasarea penalităţii
dosarul nr. 2rac-455/13 prima instanţă E. Cobzac instanţa de apel D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc ÎNCHEIERE 25 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea Comercială „Privat-Trans” Societate cu Răspundere Limitată prin intermediul reprezentantului Perebicovscaia Maria, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comerciale „Privat-Trans” Societate cu Răspundere Limitată împotriva „Premium Brand” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea penalităţii, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2013 şi deciziei suplimentare a Curţii de Apel Chişinău din 12 iulie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea Comercială „Privat-Trans” Societate cu Răspundere Limitată şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 15 noiembrie 2012 c o n s t a t ă La 23 noiembrie 2011 SC „Privat-Trans” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva „Premium Brand” SRL cu privire la încasarea penalităţii. In motivarea acţiunii reclamantul a indicat că conform contractelor de prestări servicii nr. 268/11 din 22 martie 2011 şi nr. 392/11 din 22 aprilie 2011 „Privat-Trans” SRL s-a obligat să transporte pe ruta Italia - Moldova către „Premium Brand” SRL marfa convenită, iar ultima să achite plata aferentă în decurs de 5 zile lucrătoare din momentul recepţionării mărfii.
În baza comenzii de transport nr. 268/11 din 22 martie 2011 marfa a fost recepţionată la data de 30 martie 2011, termenul-limită de achitare fiind 06 aprilie 2011, iar conform comenzii de transport nr. 392/11 din 22 aprilie 2011 marfa a fost recepţionată la data de 27 aprilie 2011, termenul limită de achitare fiind 04 mai 2011. Obligaţiile asumate nu au fost executate de către pîrît în mod corespunzător, datoria în sumă de 45 457,35 lei fiind încasată prin Ordonanţa Judecătoriei Economice de Circumscripţie nr. 2o/e-719/2011 din 03 august 2011. După emiterea documentului executoriu şi în rezultatul executării silite a fost stinsă datoria restantă la data de 03 noiembrie2011, cu o întîrziere de 6 luni.
Înaintarea reclamaţiilor în vederea soluţionării litigiului a rămas fără efect. 1 Conform pct. 5 din contracte, în caz de încălcare a termenului de plată, vînzătorul dispune de dreptul de a solicita o penalitate în mărime de 1% din suma creanţei debitoare pentru fiecare zi de întîrziere. Consideră reclamantul, că ţinînd cont de clauza contractuală nominalizată „Premium Brand” SRL, care a întîrziat executarea obligaţiunii pecuniare, este obligată să-i achite „Privat-Trans” SRL o penalitate în mărime de 81 823 lei pentru perioada de întîrziere de 180 zile. Însă, reieşind sin dispoziţiile legale cu privire la proporţionalitatea penalităţii şi datoriei restante „Privat-Trans” SRL a micşorat mărimea penalităţii pînă la nivelul rezonabil de 25 000 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 15 noiembrie 2012, acţiunea a fost respinsă în legătură cu omiterea termenului de prescripţie. S-a încasat de la SC „Privat-Trans” SRL în beneficiul „Premium Brand” SRL cheltuieli de judecată în mărime de 1 000 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2013 a fost respins apelul declarat de către SRL „Privat-Trans” şi menţinută hotărîrea primei instanţe. Prin decizia suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 12 iulie 2013 s-a încasat de la SC „Privat-Trans” SRL în beneficiul SRL „Premium Brand” cheltuielile de judecată legate de asistenţa juridică în sumă de 2 000 lei. SRL „Privat-Trans”, prin intermediul reprezentantului Perebicovscaia Maria, a depus recurs împotriva deciziilor instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii.
Recurentul în motivarea recursului a invocat că termenul de prescripţie pentru încasarea penalităţii , precum şi momentul din care a început să curgă termenul de prescripţie a fost stabilit greşit. Examinînd temeiurile recursului declarat de Perebicovscaia Maria, în interesele SC „Privat-Ttrans” SRL, în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 433 lit. c) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare. În conformitate cu art. 437 al.
(3) CPC, în cazul cînd recursul este declarat prin reprezentant, la cererea de recurs se anexează şi documentul, legalizat în modul stabilit, care atestă împuternicirile acestuia dacă în dosar lipseşte o astfel de împuternicire. În conformitate cu art. 80 al. (1) CPC, împuternicirile reprezentantului persoanei juridice trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege.
În conformitate cu art. 81 CPC, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la 2 pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.
Din materialele cauzei urmează că la 26 iulie 2013 Perebicovscaia Maria, a declarat recurs în interesele SRL „Privat-Trans”, fără anexarea procurii ce confirmă împuternicirile sale. Procura existentă la materialele dosarului eliberată de către SRL „Privat- Trans” pe numele Mariei Perebicovscaia şi prezentată în primă instanţă a expirat la data de 31 decembrie 2012 (f.d. 30). Prin urmare, Perebicovscaia Maria a depus cerere de recurs cu încălcarea prevederilor art. 81 CPC, fapt ce constituie temei de declarare a inadmisibilităţii recursului depus. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că Perebicovscaia Maria, care a declarat recursul în interesele SRL „Privat-Trans” nu este în drept să-l declare, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul menţionat ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 431 al. (2), art. 433 lit. c), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Privat-Trans” prin intermediul reprezentantului Perebicovscaia Maria se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu 3