- Dosarul nr.
- 2ra-2042/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 octombrie 2015
- Părțile
- Ţugulschi Fiodor vs Strişca Galina
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-2042/15 — Încasarea avansului
prima instanţă: V.Varaniţă dosarul nr. 2ra-2042/15 instanţa de apel: M.Ciugureanu, B.Bîrca, E.Clim ÎNCHEIERE 15 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Strişca Galina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ţugulschi Fiodor împotriva Galinei Strişca privind încasarea avansului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2015, prin care s-a respins apelul declarat de Strişca Galina şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Orhei din 28 mai 2014, c o n s t a t ă La 14 noiembrie 2013 Ţugulschi Fiodor s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Strişca Veaceslav şi Strişca Galina privind încasarea avansului.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 03 august 2011 a încheiat cu Strişca Veaceslav şi Strişca Galina un antecontract în baza căruia urma să procure casa de locuit situată în s. Ciocîlteni, r-nul Orhei la prețul de 8000 euro. Conform condițiilor antecontractului suma totală urma să o achite la data de 01.04.2012. Indică reclamantul că, pînă la 10.04.2012 a achitat pîrîţilor suma de 5000 euro, banii fiind transmiși în prezența martorilor Ploşniţa Maria și Buhnaci Dina. Ulterior, pîrîţii au fost de acord să-i mai acorde un termen suplimentar de achitare a prețului convenit pînă la data de 10.10.2012. La data menționată, deplasîndu-se la domiciliul pîrîților pentru a le achita banii pentru perfectarea contractului de vînzare- cumpărare asupra casei, ultimii i-au declarat că s-au grăbit cu vînzarea bunului și prețul convenit pentru vînzarea casei pentru ei este dezavantajos, declarînd că prețul casei s-a majorat pînă la 10000 euro.
Menţionează reclamantul că, a refuzat să procure casa la prețul de 10000 euro, solicitînd să i se restituie avansul, însă fără nici un rezultat pozitiv. 1 Solicită reclamantul, încasarea de la Strişca Veaceslav şi Strişca Galina în beneficiul său a avansului primit pentru înstrăinarea casei de locuit situată în s. Ciocîlteni, r-nul Orhei în sumă de 5000 euro. La 28 ianuarie 2014 reclamantul a depus o cerere de modificare a pretențiilor, prin care a solicitat încasarea de la Strişca Galina și Strişca Veaceslav în mod solidar a sumei de 3450 euro, menţionînd că în cererea inițială s-a comis o eroare tehnică indicîndu-se suma de 5000 euro, pe cînd conform recipisei el a transmis pîrîţilor suma de 3450 euro.
Prin încheierea Judecătoriei Orhei din 28 mai 2014 a fost încetat procesul în privința încasării de la Strişca Veaceslav a avansului, din motivul decesului pîrîtului – Strișcă Veaceslav. Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 28 mai 2014 cererea de chemare în judecată a fost admisă, fiind încasat de la Strișca Galina în beneficiul lui Țugulischi Fiodor suma de 3450 Euro, convertiți în lei moldovenești la data executării hotărîrii și taxa de stat achitată la depunerea acțiunii în sumă de 1200 lei. S-a încasat de la Strișca Galina în beneficiul statului diferența taxei de stat în sumă de 589 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Strişca Galina, a contestat-o cu apel.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2015 s-a respins apelul declarat de Strişca Galina şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Orhei din 28 mai 2014. La 29 iunie 2015 Strişca Galina a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea dispoziţiilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă integral. În susţinerea recursului s-a invocat dezacordul cu hotărîrile contestate, considerîndu-le neîntemeiate şi ilegale prin faptul că au fost emise cu aprecierea arbitrară a probelor. Consideră că instanţele de judecată urmau să dea o apreciere justă declaraţiilor intimatului, din care cu certitudine s-a stabilit că a procurat casa de locuit din s. Ciocîlteni, r. Orhei din propria iniţiativă, folosind-o ca proprietar pînă în anul 2014, iar motivaţia precum că a fost mărit preţul casei, a fost doar un pretext de a nu o cumpăra.
Verificînd legalitatea hotărîrii contestate prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Strişca Galina, urmează a fi declarat inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie 2 aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Strişca Galina este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.
Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Instanţa de recurs reţine că argumentele invocate de către recurentă în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
Colegiul reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). 3 Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Strişca Galina, ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Strişca Galina, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 4