2rac-296/15 — Încasarea datoriei

prima instanţă: V.Negruţa dosarul nr. 2rac-296/15 instanţa de apel: M.Guzun, A.Doga, A.Nogai ÎNCHEIERE 15 octombrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Judecător: Ala Cobăneanu Judecători: Tamara Chişca – Doneva, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către întreprinderea municipală ,,Regia Apă Canal – Orhei” societate pe acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către întreprinderea municipală ,,Regia Apă Canal – Orhei” societate pe acţiuni împotriva societăţii pe acţiuni ,,Compania Electrică” privind încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 mai 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către întreprinderea municipală ,,Regia Apă Canal – Orhei” societate pe acţiuni şi menţinută hotărârea Judecătoriei Orhei din 30 decembrie 2014, c o n s t a t ă: La data de 15 iunie 2011, ÎM ,,Regia Apă Canal – Orhei” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA ,,Compania Electrică” privind încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, în temeiul contractului de aprovizionare cu apă şi evacuare a apelor reziduale nr. 214 din 01 noiembrie 2001, i-a furnizat pîrîtei apă potabilă. Totodată, a mai indicat că în baza aceluiaşi contract dînsa a recepţionat de la pîrîta SA ,,Compania Electrică” şi apele uzate pentru transportarea, epurarea şi evacuarea acestora. Afirmă că, volumul de apă utilizat de către pârâtă în perioada 20 iunie 2006 - 05 iunie 2008 a fost înregistrat de contorul tip LXH - 15 QA nr. 002995, instalat la 20 iunie 2006 cu indicaţiile 0000 şi demontat la 05 iunie 2008 cu indicaţiile 1533 m3, ceea ce se confirmă prin actele nr.1008 din 20 februarie 2006, nr. 96 din 14 mai 2008 şi nr.153 din 05 iunie 2008, anexate la dosar.

Susţine reclamanta că, începând cu data de 30 iunie 2008 şi până în prezent volumul de apă utilizat de către pârâtă este calculat în baza echipamentului de măsurare tip LXH 15 S nr. 003944, ceea ce în opinia sa se confirmă prin copiile actului nr. 209 din 30 iunie 2008, actului de predare - primire a contorului din 30.06.2008, actului din 07.07.2008, actului din 14.07.2008, actului nr. 254 din 29.08.2008, actului din 29.09.2008, actului nr. 321 din 23.10.2008, actului din 01.12.2008, actului din 27.12.2008, actului din 26.01.2009, actului din 23.03.2009, 1 actului din 28.05.2009, actului nr. 793 din 04.06.2009, actului nr. 831 din 01.07.2009, actului nr. 832 din 23.07.2009, actului nr. 884 din 02.09.2009, actului nr. 901 din 24.09.

2009, actului nr. 994 din 06.10.2009, actului nr.1138 din 02.12.2009, actului din 31.12.2009, actului din 27.01.2010 şi actului nr. 90 din 24.02.2010. Menţionează că, pîrâta SA „Compania Electrică", s-a obligat potrivit p.l lit. a) a cap. III din contractul sus-indicat să achite plata pentru serviciile prestate după indicaţiile de pe contor până la data de 10 a lunii următoare, însă până la moment ignoră această obligaţie şi nu achită integral şi în termen plata pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă, de canalizare şi epurare a apelor uzate.

Conform datelor de evidenţă contabilă, la data de 01 iunie 2011 pârâta datora Regiei suma de 58 796,73 lei, dintre care suma de 40 054,90 lei pentru luna mai 2008 (factura fiscală nr. SX 2714334 din 29 mai 2008), suma de 4149,90 lei pentru luna februarie 2009 (factura fiscală nr. SX8102046 din 27.02.2009), suma de 1528,80 lei pentru luna aprilie 2011(factura fiscală nr. FV349596 din 26.05.2011), suma de 105,10 lei pentru luna martie 2009 (factura fiscală nr. KX 3481096 din 26.02.2010) şi suma de 1604,63 lei pentru luna ianuarie 2011 (factura fiscală nr. MZ 16352161 din 26 ianuarie 2011). Indică reclamanta că, volumele şi sumele facturate au fost confirmate de pârâtă prin primirea facturilor fiscale enunţate, cu excepţia facturii fiscale nr. SX2714334 din 29.05.2008 în sumă de 40 054,90 lei pe care SA ,,Compania Electrică”, a refuzat să o primească şi să o semneze, pe motiv că, contorul a înregistrat în defavoarea consumatorului.

De asemenea, pîrîta refuză să semneze şi actele de verificare a decontărilor. Mai invocă ÎM ,,Regia Apă Canal – Orhei” că, în scopul soluţionării litigiului pe cale extrajudiciară, i-a expediat în adresa pârâtei mai multe reclamaţii, însă nu a primit un atare răspuns în acest sens, motiv pentru care a sesizat instanţa de judecată cu prezenta acţiune, solicitînd încasarea din contul pîrîtei SA ,,Compania Electrică” în beneficul său datoria în sumă de 45 915,53 lei şi cheltuielile de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 29 mai 2012, acţiunea înaintată de către ÎM ,,Regia Apă Canal – Orhei” a fost respinsă ca fiind neîntemiată (vol.I, f.d.71). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2012, a fost admis apelul declarat de către ÎM ,,Regia Apă Canal – Orhei”, fiind casată Judecătoriei Orhei din 29 mai 2012, pricina fiind remisă la rejudecare în prima instanţă, în alt complet de judecată (vol.I, f.d.128).

Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 30 decembrie 2014, acţiunea înaintată de către ÎM ,,Regia Apă Canal – Orhei” a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie (vol.I, f.d.244). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 mai 2015, a fost respins apelul declarant de către ÎM ,,Regia Apă Canal – Orhei”, fiind menţinută hotărârea Judecătoriei Orhei din 30 decembrie 2014 (vol.II, f.d.26). Invocînd ilegalitatea actelor judecătoreşti enunţate, la 01 iulie 2015 ÎM ,,Regia Apă Canal – Orhei” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 mai 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe şi a 2 deciziei instanţei de apel cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acţiunea privind încasarea datoriei să fie admisă în sensul declarat.

În motivarea cererii de recurs s-a indicat că, la caz, atît decizia instanţei de apel, cît şi hotărîrea primei instanţe sunt ilegale și neîntemeiate și urmează a fi casate, pe motiv că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, cu atît mai mult că instanţele de judecată nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi au interpretat în mod eronat legea. În rezultat, instanţele de judecată s-au eschivat de la exercitarea obligaţiei impusă prin lege – înfăptuirea actului de justiţie, au examinat superficial circumstanțele cauzei, nu au intrat în esența litigiului și nu au apreciat toate circumstanțele și probele existențe ale cauzei, pronunțînd hotărîri ilegale și neîntemeiate de respingere a acţiunii ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie, astfel fiind încălcat în mod direct dreptul societăţii la judecarea în mod echitabil a cauzei (vol.II, f.d.36-39).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Din actele pricinii rezultă că, decizia recurată cu recurs a fost pronunţată la 12 mai 2015 (vol.II, f.d.26), iar recursul a fost depus la 01 iulie 2015 (vol.II, f.d.36- 39). Astfel, prin prisma prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, instanţa de recurs constată că recursul depus de către ÎM ,,Regia Apă Canal – Orhei” a fost declarat în termen. Verificînd legalitatea deciziei contestate prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către ÎM ,,Regia Apă Canal – Orhei”, urmează a fi declarat inadmisibil.

În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Totodată, conform art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Iar potrivit art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Alin. (4) al articolului enunţat prevede expres că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în 3 cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Sub aspectul acestor prevederi legale, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎM ,,Regia Apă Canal – Orhei”, este declarativ, or, acesta nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

Mai mult decît atît, călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Argumentele invocate în cererea de recurs depusă de ÎM ,,Regia Apă Canal – Orhei”, poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Cele relatate mai sus derivă și din dispoziţia articolului 13 din Convenţia Europeană, care reglementează expres că, recursul trebuie să fie unul ,,efectiv”, atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎM ,,Regia Apă Canal – Orhei”, ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către întreprinderea municipală ,,Regia Apă Canal – Orhei” societate pe acţiuni, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 4