- Dosarul nr.
- 2rc-582/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 octombrie 2015
- Părțile
- SC Fergus SRL privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, recurent IFS mun. Chişinău DAF Centru
- Pe scurt
- Termenele de înaintare a creanţelor
2rc-582/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: I. Muruianu 2rc-582/15 DECIZIE 07 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă examinând recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău Direcţia Administrare Fiscală Centru în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu Răspundere Limitată „Fergus” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 iulie 2015 prin care a fost respinsă cererea creditorului Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău Direcţia Administrare Fiscală Centru de repunere în termen şi de admitere a creanţei şi a fost respinsă ca tardivă cererea creditorului Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chişinău Direcţia Administrare Fiscală Centru de admitere a creanţelor în sumă de 270941,88 lei în cadrul procesului de insolvabilitate a debitorului Societate cu Răspundere Limitată „Fergus” constată: La 28 martie 2014, SRL „Fergus” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 aprilie 2014 a fost admisă spre examinare cererea introductivă, numit în calitate de administrator provizoriu ÎI „Manaliti Tair”.
Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 07 iulie 2014 a fost admisă cererea introductivă şi intentată procedura de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „Fergus”, desemnat în funcţie de administrator a SRL „Fergus” ÎI „Manaliti Tair”, s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului şi s-a obligat administratorul la preluarea în gestiune de la debitor şi de la fondatorii debitorului toate activele şi actele necesare insolvabilităţii, s-a notificat creditorii SRL „Fergus” despre necesitatea înregistrării cererilor de validare a creanţelor în vederea întocmirii tabelului definitiv.
Termenul limită pentru creditori, de înregistrare a cererilor de validare a creanţelor, pentru întocmirea tabelului 1 definitiv, fiind stabilit de 30 zile calendaristice de la data intrării în procedura de insolvabilitate (08 august 2014). S-a obligat administratorul până la 25 august 2014 să prezinte tabelul definitiv al creanţelor SRL „Fergus”, să efectueze notificările prevăzute de art. 35 alin. (2) şi (4) Legea insolvabilităţii şi să prezinte un raport amănunţit asupra stării economice a debitorului şi cauzelor care au condus la insolvabilitate, menționându-se persoanele cărora le-ar fi imputabilă această situaţie, posibilităţile de menţinere a întreprinderii debitoare şi de aplicare a planului ori, după caz, motivele ce nu permit restructurarea şi impun intrarea în faliment a societăţii.
S-a stabilit examinarea chestiunii de validare a creanţelor pentru 13 octombrie 2014 ora 15:00 în sediul Curţii de Apel Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 73, sale nr. 3. La 28 aprilie 2015, IFS mun. Chişinău DAF Centru a depus cerere de înaintare a creanţelor, solicitând repunerea în termen a cererii de admitere a creanţelor, deoarece sumele sunt calculate în baza actului de control şi Deciziei cu nr. 1050/1/6, recunoaşterea în calitate de creditor în procedura de insolvabilitate IFS mun. Chişinău DAF Centru, cu suma creanţelor suplimentare în mărime de 270941,88 lei.
În motivarea acesteia a invocat că SRL „Fergus” a acumulat restanţe suplimentare faţă de bugetul public naţional în sumă de 270941,88 lei şi anume: impozit pe venit din activitatea de întreprinzător (111/21) – 100130 lei, inclusiv, penalitate - 9216 lei, taxa pe valoarea adăugată (115/01) – 143581 lei, inclusiv, penalitate – 22120 lei, impozit pe venit din salariu (111/01) – 699,10 lei, taxa pentru amenajarea teritoriului (122/28) – 84,55 lei, impozit funciar (114/02) – 853,37 lei, impozit pe bunuri imobile (114/10) - 5702 lei, impozit pe bunuri imobiliare (114/12) – 34 lei, taxa pentru apă (155/51) – 33,07 lei, taxa pentru unităţile comerciale (122/30) – 19824,79 lei.
Menţionează că în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (2) Legea insolvabilităţii, la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanţelor nu este respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanţei ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanţa de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanţelor. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 iulie 2015 a fost respinsă cererea creditorului IFS mun. Chişinău DAF Centru de repunere în termen şi de admitere a creanţei.
A fost respinsă ca tardivă cererea creditorului IFS mun. Chişinău DAF Centru de admitere a creanţelor în sumă de 270941,88 lei în cadrul procesului de insolvabilitate a debitorului SRL „Fergus”. La 07 iulie 2015, IFS mun. Chişinău DAF Centru a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 iulie 2015, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate, cu emiterea unei noi încheieri de repunere în termenul de înaintare a cererii de validare a creanţei suplimentare. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. 2 Susţine că încheierea contestată a fost pronunţată contrar prevederilor art. 6 Legea insolvabilităţii, or instanţa de insolvabilitate nu a citat şi înştiinţat reprezentanţii creditorilor, inclusiv reprezentantul creditorului IFS mun.
Chişinău DAF Centru despre data şi ora desfăşurării şedinţei. Consideră că a fost privat de dreptul şi de posibilitatea de a-şi expune poziţia în şedinţa judiciară vis - a - vis de problemele soluţionate şi referitor la faptul că administratorul SRL „Fergus” activând cu rea credinţă a tergiversat termenul de efectuare a controlului fiscal, se eschiva de la citarea legală a organului fiscal, nu a prezentat documentele primare şi de evidenţă (registrele contabile: cartea mare, bilanţul de verificare şi alte registre contabile, care servesc drept bază pentru întocmirea rapoartelor financiare) necesare pentru verificarea corectitudinii calculării şi achitării la buget a impozitelor şi taxelor.
Ca urmare, administratorul SRL „Fergus” a fost citat la 01 iulie 2014, ora 14.00 prin citaţia seria C cu nr. 060038 din 11 iunie 2014 în conformitate cu prevederile art. 243 alin. (1) Cod fiscal pentru examinarea actului de control cu nr. 5-667241 din 06 iunie 2014, pentru data şi ora citată administratorul nu s-a prezentat, motivul neprezentării nu a fost comunicat, nu a delegat un reprezentant şi nu a prezentat argumentarea poziţiei sale pe marginea actului de control. Ca rezultat a fost adoptată decizia cu nr. 1050/1/6 din 01 iulie 2014 prin care au fost calculate suplimentar obligaţii fiscale. Menţionează că actul administrativ a fost emis la 01 iulie 2014 şi a fost pasibil de contestat în ordinea prevăzută de art. 268 Cod fiscal şi Legea contenciosului administrativ.
Invocă prevederile art. 6 alin. (1) Legea insolvabilităţii prevede că citarea participanţilor la proces se efectuează de către instanţa de insolvabilitate din oficiu, iar art. 105 alin. (1) CPC, stipulează că citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmânării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmânează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei. Afirmă că citaţia a fost remisă de administratorul autorizat ÎI „Manalati Tair” pentru data de 06 iulie 2015 ora 16.00 în incinta Curţii de Apel Chişinău situată pe adresa mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare 73 et.
2 sala 2, pe când şedinţa a avut loc la orele 15.00 şi în sala 3, etajul 2, or la materialele pricinii nu se regăseşte nici o confirmare referitor la faptul expedierii în adresa IFS mun. Chişinău DAF Centru a citaţiei sau înştiinţării pentru orele 15.00 data de 06 iulie 2015, sala 3, etajul 2, precum şi recepţionarea acestora or, conform art. 205 alin. (2) CPC, în cazul neprezentării în şedinţă de judecată a unui participant la proces despre a cărui citare legală nu există date, procesul se amână. Invocă că instanţa de insolvabilitate a aplicat eronat şi a încălcat normele de drept material, iar circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a pricinii nu au fost stabilite.
Astfel, conform prevederilor art. 66 alin. (1) lit. c) Legea insolvabilităţii, stipulează că una din principalele atribuţii ale administratorului este verificarea creanţelor şi după caz, formularea de obiecţii la ele, iar art. 142 alin. (2) al aceleiași 3 legi expres prevede că nu se supun procedurii de verificare creanţele bugetare rezultând dintr-un document executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale. Indică că administratorul nu a contestat în modul prevăzut de legislaţie Decizia cu nr. 1050/1/6 din 01 iulie 2014, actul administrativ produce efecte juridice, a rămas definitiv şi executoriu în urma necontestării.
Face referire recurentul şi la prevederile art. 145 alin. (2) Legea insolvabilităţii, care statuează că la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanţelor nu este respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanţei ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanţa de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanţelor. Invocă că prevederile art. 35 alin. (2) Legea menţionată, care indică că instanţa de insolvabilitate afişează hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate în incinta sa, iar administratorul insolvabilităţii o expediază în mod obligatoriu debitorului, registrului de stat al persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali, inspectoratului fiscal de stat teritorial.
Indică că administratorul insolvabilității nu a notificat Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău despre intentarea procesului de insolvabilitate. În conformitate cu art. 8 Legea insolvabilităţii, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Astfel, instanţa de recurs constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 iulie 2015 în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Astfel, după cum rezultă din materialele pricinii, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 aprilie 2014 a fost admisă spre examinare cererea introductivă, numit în calitate de administrator provizoriu ÎI „Manaliti Tair” (f. d. 20 – 23). Tot materialul probator atestă că prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 07 iulie 2014 a fost admisă cererea introductivă şi intentată procedura de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „Fergus”, desemnat în funcţie de administrator a SRL „Fergus” - ÎI „Manaliti Tair”, s-a ridicat dreptul de 4 administrare al debitorului şi s-a obligat administratorul la preluarea în gestiune de la debitor şi de la fondatorii debitorului toate activele şi actele necesare insolvabilităţii, s-a notificat creditorii SRL „Fergus” despre necesitatea înregistrării cererilor de validare a creanţelor în vederea întocmirii tabelului definitiv.
Termenul limită pentru creditori, de înregistrare a cererilor de validare a creanţelor, pentru întocmirea tabelului definitiv, fiind stabilit de 30 zile calendaristice de la data intrării în procedura de insolvabilitate (08 august 2014). S-a obligat administratorul până la 25 august 2014 să prezinte tabelul definitiv al creanţelor SRL „Fergus”, să efectueze notificările prevăzute de art. 35 alin. (2) şi (4) Legea insolvabilităţii şi să prezinte un raport amănunţit asupra stării economice a debitorului şi cauzelor care au condus la insolvabilitate, menționându-se persoanele cărora le-ar fi imputabilă această situaţie, posibilităţile de menţinere a întreprinderii debitoare şi de aplicare a planului ori, după caz, motivele ce nu permit restructurarea şi impun intrarea în faliment a societăţii.
S-a stabilit examinarea chestiunii de validare a creanţelor pentru 13 octombrie 2014 ora 15:00 în sediul Curţii de Apel Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 73, sala nr. 3 (f. d. 38 – 43). Conform art. 140 alin. (1) şi alin. (2) din Legea insolvabilităţii, dacă are o creanţă faţă de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanţa, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanţelor adresată instanţei de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului. Cererile de admitere a creanţelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanţă. Cererea de admitere a creanţei se depune în termenul stabilit în hotărârea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu.
Termenul-limită pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului preliminar este de 30 de zile calendaristice, iar pentru întocmirea tabelului definitiv, de 45 de zile calendaristice de la data intrării în procedură. În speţă se constată că contrar prevederilor normei enunţate, Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău Direcţia Administrare Fiscală Centru a depus cererea privind validarea creanţelor suplimentare în sumă de 270941, 88 lei numai la 28 aprilie 2015, totodată solicitând repunerea în termen a creanţelor (f. d. 44). Instanţa de recurs relevă ca întemeiată soluţia instanţei de insolvabilitate cu privire la respingerea cererii Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chişinău Direcţia Administrare Fiscală Centru privind repunerea în termenul de înaintare a cererii de validare a creanţei şi validarea creanţelor în sumă de 270941, 88 faţă de SRL „Fergus” în proces de insolvabilitate, ca neîntemeiată, încheierea adoptată în acest sens fiind emisă cu respectarea prevederilor Legii insolvabilităţii, ce urmau a fi aplicate la soluţionarea chestiunii supuse examinării.
În susţinerea opiniei enunţate se vor reţine prevederile art. 145 alin. (2) al Legii insolvabilităţii care direct statuează că la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanţelor nu este respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanţei ori 5 dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanţa de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanţelor. Prin prisma normelor enunţate, la caz se constată că IFS mun. Chişinău DAF Centru nu a adus motive întemeiate în confirmarea încălcării termenului de înaintarea a creanţelor, mai mult de 9 luni de zile.
Or, creanţa în mărime de 270941, 88 faţă de SRL „Fergus” a fost stabilită prin decizia IFS nr. 1050/1/6 adoptată la 01 iulie 2014, prin urmare la această dată a şi apărut dreptul IFS la înaintarea acesteia pentru validare. Totodată, instanţa de recurs apreciază critic argumentul invocat de recurent precum că administratorul autorizat Tair Manalati, intenţionat a dus eroare IFS mun. Chişinău DAF Centru, prin indicarea în citaţie a orei greşite a desfăşurării şedinţei de judecată, cât şi înscrierea confuză a sălii în care urma să se desfăşoare şedinţa instanţei de insolvabilitate.
Or, conţinutul dispozitivului hotărârii instanţei de insolvabilitate din 07 iulie 2014 este indicat concret data, ora şi sala în care urma să se examineze chestiunea de validare a creanţelor, fapt ce prezumă că recurentul a fost cunoscut despre data, ora şi locul desfăşurării şedinţei de judecată, prin urmare indicarea în citaţie a orei şi numărului sălii şedinţei de judecată eronat, constituind doar o omisiune neintenţionată a administratorului, fapt ce nu poate influenţa soluţia instanţei de insolvabilitate. Cele menţionate mai sus resping şi argumentul recurentului precum că încheierea contestată a fost adoptată în lipsa reprezentantului Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chişinău Direcţia Administrare Fiscală Centru, acesta nefiind înştiinţat despre şedinţa de judecată din 06 iulie 2015. Or, după cum corect a menţionat şi instanţa de insolvabilitate, ţine de obligaţia părţilor de a se interesa de soarta dosarului, în situaţia în care au fost înştiinţate despre iniţierea şi desfăşurarea procesului şi de a-şi proteja dreptul lor de acces la instanţă. Astfel fiind, argumentele invocate în cererea de recurs, urmează a fi respinse ca neîntemeiate, deoarece nu denotă ilegalitatea încheierii recurate.
Faţă de cele ce preced şi având în vedere că încheierea recurată este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 iulie 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău Direcţia Administrare Fiscală Centru. 6 Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 iulie 2015 în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu Răspundere Limitată „Fergus” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine.
Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă 7