2rac-324/15 — Repararea prejudiciului material

prima instanţă: V. Efros nr. 2rac-324/15 instanţa de apel: A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna ÎNCHEIERE 07 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Nina & ASN” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Nicoleta - Lux” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Nina & ASN” cu privire la repararea prejudiciului material împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2015 prin care a fost admis apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Nina & ASN”, modificată hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 17 noiembrie 2014 în partea încasării dobânzii de întârziere prin micşorarea cuantumului acesteia de la 4957,35 lei până la 3077,21 lei constată: La 03 martie 2014, SA „Nicoleta - Lux” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Nina & ASN” cu privire la repararea prejudiciului material. În motivarea acţiunii a invocat că a încheiat cu pârâtul un acord privind livrarea medicamentelor farmaceutice veterinare, prin care pârâtul s-a obligat să-i achite pentru livrarea medicamentelor preţul lor conform prevederilor facturilor fiscale. Susţine că din motive neîntemeiate, pârâtul SRL „Nina & ASN” refuză să-şi onoreze benevol obligaţiile, deşi a semnat toate actele de primire – predare a producţiei, a acceptat facturile fiscale şi delegaţiile în baza cărora marfa a fost preluată de către pârât.

Afirmă că la 31 decembrie 2012, a rămas scadentă datoria în sumă de 64478 lei, iar la 05 noiembrie 2013, a fost întocmit un act de control al achitărilor reciproce, prin care s-a stabilit datoria pârâtului la situaţia din 05 martie 2013, care constituia suma de 64478 lei. 1 Relatează că la 12 februarie 2013, a înaintat pârâtului o reclamaţie cu nr. 10, prin care a solicitat achitarea benevolă a datoriei în cauză, însă pârâtul, în mod tacit, a refuzat achitarea datoriilor, respectiv şi soluţionarea litigiului în cauză pe calea tratativelor.

Menţionează că conform pct. 1, 2 şi 15 Hotărârea Plenului CSJ nr. 9 din 24 decembrie 2010 privind aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează modalităţile de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor pecuniare, cu excepţia celor izvorâte din contractul de credit bancar sau împrumut, care în stipulează că debitorul este obligat să repare prejudiciul cauzat creditorului ca urmare a neexecutării obligaţiei pecuniare asumate. Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă. Modalităţile de compensare a prejudiciului pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare (tardivă) a obligaţiei pecuniare sunt următoarele: încasarea penalităţilor de întârziere (dacă ou fost prevăzute de contract sau de lege), încasarea dobânzii de întârziere.

Dobânda de întârziere pentru întârzierea executării obligaţiilor pecuniare curge de drept, chior dacă nu o fost stabilită prin contract scris între părţi, iar pentru curgerea de drept a dobânzilor de întârziere se cer o fi îndeplinite următoarele condiţii: obligaţia debitorului să constea în plata unei sume de bani, obligaţia să fie lichidă şi exigibilă. Remarcă că toate aceste condiţii sunt întrunite în cazul dat, de aceea conform pct. 20 Hotărârea menţionată, dobânda de întârziere urmează a fi încasată de la data punerii debitorului în întârziere.

Procedura punerii în întârziere nu este reglementată în mod special, de aceea poate rezulta din orice act, notificare, telegramă, care în cazul dat actul serveşte reclamaţia din 12 februarie 2013 cu nr. 10, fapt confirmat prin avizul de recepţie din partea debitorului din 14 februarie 2013. Indică că debitorul se consideră în întârziere începând cu anul 2009, adică din acest moment datoria a devenit scadentă, iar pârâtul urmează să achite dobânda de întârziere pe toată perioada de întârziere – din anul 2009 până în anul 2013. Face referire reclamantul la prevederile art. 619 alin. (2) Cod civil, care stipulează că în cazul actelor juridice la care nu participă consumatorii dobânda va fi de 9 % peste rata prevăzută la art. 585 Cod civil.

Menţionează că pentru 301 zile din anul 2013, restanţa datoriei constituia suma de 64478 lei, care a devenit scadentă începând cu 05 martie 2013, prin urmare, dobânda de întârziere se va calcula aplicând formula în felul următor: 64478 lei X (4,5 % + 9 %) : 100 X 301 zile : 365 zile = 7178,26 lei - dobânda de întârziere. Remarcă că suma totală a dobânzii de întârziere pentru toată perioada constituie suma de 7178,26 lei, în total, urmează ca pârâtul să achite datoria în mărime de 71656,26 lei, inclusiv şi dobânda de întârziere, taxa de stat în mărime de 2149,69 lei, serviciile juridice în mărime de 4000 lei, astfel datoria totală constituie suma de 77805,95 lei. 2 Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor Hotărârii Plenului CSJ a RM nr. 9 din 24 decembrie 2010, art. 268 alin. (l) lit. a), 512, 514, 558, 572, 583, 617 alin. (2), 619 alin. (2), 626 alin. (2), 753-761 Cod civil, art. 5, 29, 35, 96, 166, 167, 174 şi 175 CPC.

Solicită admiterea acţiunii, încasarea datoriei pentru livrarea producţiei farmaceutice veterinare în sumă de 64478 lei, taxa de stat în sumă de 2149,691 lei, cheltuieli de asistenţă juridică în sumă de 4000 lei, dobânda de întârziere în mărime de 7178,26 lei plus datoria, în total 77805,95 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 17 noiembrie 2014 a fost admisă parţial acţiunea, încasat de la SRL „Nina & ASN” în beneficiul SA „Nicoleta – Lux” suma debitoare în mărime de 63278 lei cu titlu de datorie, 4957,35 lei cu titlu de dobândă de întârziere, 6047,06 cu titlu de cheltuieli de judecată, în total 74282,41 lei, în rest, a fost respinsă acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2015 a fost admis apelul declarat de SRL „Nina & ASN”, modificată hotărârea primei instanţe în partea încasării dobânzii de întârziere prin micşorarea cuantumului acesteia de la 4957,35 lei până la 3077,21 lei.

La 17 iulie 2015, SRL „Nina & ASN” a declarant recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi a hotărârii primei instanţe în parte ace tine de încasarea dobânzii de întârziere şi a cheltuielilor de asistenţă juridică, cu emiterea în această parte a unei noi hotărâri de respingere a acestor pretenţii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că intimatul a indicat că SRL „Nina & ASN” ar fi refuzat în mod neîntemeiat executarea obligaţiei pecuniare, iar din această cauză ultimul ar avea obligaţia de a achita dobânzi de întârziere.

Remarcă că poziţia sa din totdeauna s-a referit la intenţia acestuia de a soluţiona situaţia creată pe cale amiabilă şi nu prin intermediul emiterii unei hotărâri judecătoreşti, dar toate încercările de a soluţiona situaţia creată au eşuat, intimatul de fiecare dată şi-a modificat condiţiile de încheiere a unei tranzacţii şi soluţionare a litigiului pe cale amiabilă. Afirmă că parcursul examinării cauzei, în repetate rânduri s-a adresat către reprezentanţii intimatului insistând asupra unui dialog pentru a clarifica lucrurile şi a stabili cuantumul sumelor pe cale de negocieri şi discuţii directe. Toate iniţiativele, însă au eşuat. Indică că în aceste circumstanţe este evident că lipsesc dolul şi/sau culpa în acţiunile recurentului, iar toate probele acumulate la cauză demonstrează în mod univoc acest fapt.

Relatează că a acceptat să semneze actul de verificare în care este indicată datoria, a remis la 08 iulie 2014 o scrisoare în adresa intimatului prin care a remarcat că administraţia societăţii este conştientă de faptul că obligaţiile asumate urmează a fi executate în termenii stabiliţi, însă a precizat că la moment societatea 3 se confruntă cu o situaţie financiară extrem de grea, însă se iau toate măsurile necesare pentru a face posibilă achitarea datoriei acumulate în termeni restrânși. Consideră că instanţele ierarhic inferioare urmau să respingă capătul de cerere cu privire la încasarea serviciilor de asistenţă juridică.

Invocă prevederile art. 90 lit. i) CPC, care statuează că din cheltuielile de judecare a pricinii fac parte cheltuielile de asistenta juridica, iar art. 96 CPC; prevede că instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut câștig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile. Din conţinutul normelor citate rezultă că instanţa de judecată va obliga partea care a pierdut cauza să compenseze părţii adverse cheltuielile de asistenţă juridică dacă acestea sunt reale, necesare, rezonabile. Susţine că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia de încasare a datoriei, datoria este una certă şi exigibilă, care a fost confirmată de ambele părţi.

Referitor la elementul complexităţii cauzei, indică că cauza respectivă a fost una simplă în cadrul căreia nu s-au utilizat diverse mijloace speciale de probă, nu au fost invitaţi martori, nu s-au efectuat expertize sau alte activităţi care ar implica cunoştinţe speciale sau intervenţia terţilor pentru a soluţiona cauza respectivă. Consideră că cuantumul serviciilor juridice care se ridică la suma de 4000 lei nu este rezonabilă cu complexitatea cauzei, suma datoriei. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 11 mai 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire (f. d. 103), careva date despre recepţionarea acesteia de către recurent la materialele dosarului lipsesc.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

4 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL „Nina & ASN”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SRL „Nina & ASN”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Nina & ASN” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Nina & ASN” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă 5