Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-1265/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
7 octombrie 2015
Părțile
Florenta Alexandru împotriva Consiliului si Primăriei comunei Tigheci, raionul Leova, Para Ion, Mindov Demian, Carpenco Valentina, Gutol Aliona si Arpentin Gheorghe
Pe scurt
Anularea decizilor Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova

3ra-1265/15 — Contestarea actelor administrative, constatarea încălcării dreptului la solutionarea în termen a cererii, obligarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent, repararea prejudiciului material, moral si încasarea cheltuielilor de judecată

prima instanţă: I. Cotea dosarul nr. 3ra-1265/15 instanţa de apel: Gh. Eni, T. Dimitriadi, V. Movilă DECIZIE 07 octombrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu, Oleg Sternioală Liliana Catan şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Florenţa Alexandru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Florenţa Alexandru împotriva Consiliului şi Primăriei comunei Tigheci, raionul Leova, Para Ion, Mindov Demian, Carpenco Valentina, Guţol Aliona şi Arpentin Gheorghe cu privire la contestarea actelor administrative, constatarea încălcării dreptului la soluţionarea în termen a cererii, obligarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent, repararea prejudiciului material, moral și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 28 ianuarie 2015, prin care s-a admis apelul declarat de Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova, s-a casat hotărârea Judecătoriei Cahul din 20 iunie 2012 şi s-a emis o hotărâre nouă de admiterea parţială a acţiunii, c o n s t a t ă: La 03 ianuarie 2005 Florenţa Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova cu privire la contestarea actelor administrative și obligarea vînzării terenului aferent (f.d.

1, vol I). În motivarea acţiunii Florenţa Alexandru a indicat că la 24 august 2004 a încheiat cu societatea cu răspundere limitată “Bacalu” contract de vînzare- cumpărare a imobilului lit “A” cu destinaţia “altă utilizare”, amplasat pe terenul aferent cu suprafaţa de 1, 673 ha ce aparține cu drept de proprietate Primăriei comunei Tigheci, raionul Leova. La 28 septembrie 2004 s-a adresat Primăriei comunei Tigheci, raionul Leova cu cerere solicitînd vînzarea terenului aferent imobilului lit “A” cu destinaţie “altă utilizare” cu suprafaţa 1, 673 ha. Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova s-a întrunit la 30 septembrie 2004 şi 14 decembrie 2004, însă nu a examinat cererea privind vînzarea-cumpărarea terenului aferent.

Consideră că Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova i-a încălcat dreptul de a cumpăra terenul aferent bunului imobil proprietate privată. 1 La 25 octombrie 2004 s-a adresat Departamentului de Privatizare cu cerere anexînd actele necesare. La 23 noiembrie 2004 s-a adresat Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova cu cerere prealabilă solicitînd vinzarea terenului aferent a imobilului lit “ A” cu destinaţie “ altă utilizare” cu suprafaţa de 1,673 ha, însă răspuns nu a primit. Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova prin acțiunile sale i-a încălcat dreptul la proprietate privată și i-a cauzat prejudiciu material şi moral. Cere Florenţa Alexandru anularea deciziilor Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova din 30 septembrie 2004 şi 14 decembrie 2004 şi obligarea să-i vîndă terenul aferent cu reţelele inginereşti a imobilului lit “A”, numărul cadastral 5738210032 cu suprafaţa de 1,673 ha.

La 20 decembrie 2006 Florenţa Alexandru a depus cerere de concretizare a pretenţiilor împotriva Primăriei şi Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova solicitînd repararea prejudiciului material în sumă de 100000 lei şi moral în mărime de 30000 lei (f.d. 24 vol I). În şedinţa de judecată a primei instanţe din 03 ianuarie 2007 Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova a depus acțiune reconvenţională împotriva lui Florenţa Alexandru solicitînd declararea nulă a contractului de vînzare-cumpărare a imobilului lit “A” cu destinaţie “altă utilizare” (f.d. 36 verso, vol I). La 27 februarie 2007 Florenţa Alexandru a depus cerere de concretizare a pretenţiilor solicitînd încasarea cheltuielilor de transport în sumă de 1121 lei (f.d.

114, vol I). Prin hotărîrea Judecătoriei Leova din 15 martie 2007 acțiunea inițială și acțiunea reconvențională au fost respinse (f.d 147-149, vol I). La 26 aprilie 2007 Florenţa Alexandru a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Leova din 15 martie 2007 (f.d. 150, vol I). Curtea de Apel Cahul prin decizia din 31 mai 2007 a admis recursul depus de Florenţa Alexandru, a casat hotărîrea Judecătoriei Leova din 15 martie 2007 şi a restituit pricina la rejudecare în prima instanţă în alt complet de judecători (f.d. 182- 184, vol I). Prin încheierea Judecătoriei Leova din 09 noiembrie 2007 nu s-a dat curs acțiunii reconvenţionale depusă de Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova împotriva lui Florenţa Alexandru cu privire la declararea nulă a contractului de vînzare-cumpărare din 24 august 2004 (f.d.

205, vol I). Prin încheierea Judecătoriei Leova din 11 iunie 2008 s-a respins cererea lui Florenţa Alexandru privind reluarea examinării pricinii în fond (f.d. 252-253, vol I). Prin hotărîrea Judecătoriei Leova din 20 iunie 2008 s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Florenţa Alexandru împotriva Consiliului local Tigheci, raionul Leova ca neîntemeiată (f.d. 257-258, vol I). La 09 iulie 2008 Florenţa Alexandru a depus apel împotriva încheierii din 11 iunie 2008 şi a hotărîrii Judecătoriei Leova din 20 iunie 2008 (f.d. 261-273, vol I). Curtea de Apel Cahul prin decizia din 07 august 2008 a admis recursul declarat de Florenţa Alexandru, a casat hotărîrea Judecătoriei Leova din 20 iunie 2008 şi a restituit pricina spre rejudecare în aceiaşi instanţă de judecată în alt complet de judecători (f.d.297 vol.II).

2 La 18 septembrie 2008 Florenţa Alexandru a depus cerere de concretizare a pretențiilor solicitînd încasarea prejudiciului moral în mărime de 700000 lei (f.d. 309, vol I). La 23 septembrie 2008 Florența Alexandru a depus cerere suplimentară la cererea de chemare în judecată împotriva Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova, Para Ivan, Mindov Demian, Carpenco Valentina și Gutol Aliona solicitînd recunoașterea încălcării dreptului la petiționare, la acțiune, la un proces echitabil, anularea procesului-verbal al ședinței Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova din 14 decembrie 2004, deciziilor nr.1/6/1 din 12 februarie 2007 și nr.6/7/12 din 14 decembrie 2004 (f.d.314-317 vol.I). Prin hotărîrea Judecătoriei Leova din 29 ianuarie 2009 cererea de chemare în judecată depusă de Florența Alexandru a fost admisă parțial.

S-a recunoscut încălcat dreptul lui Florenţa Alexandru la petiţionare și s-a obligat Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova de a oferi răspuns în scris la petiţiile depuse la 29 septembrie 2004 şi 23 noiembrie 2004. S-a încasat de la Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova în beneficiul lui Florenţa Alexandru suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică. În rest acţiunea a fost respinsă (f.d. 416-425 vol I). La 20 februarie 2009 Florenţa Alexandru a depus recurs împotriva hotărîrii Judecătoriei Leova din 29 ianuarie 2009 (f.d. 456-461, vol I). La 22 martie 2009 judecătorii Curţii de Apel Cahul Dumitru Chebac, Ion Dănăilă, Ion Palencu, Tudor Chircu şi Natalia Bondarenco au declarat abţinere de la judecarea pricinii în ordine de apel pe motivul participării anterioare la examinarea pricinii în ordine de recurs între aceleaşi părţi şi acelaşi litigiu (f.d.

478, vol I). Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 15 aprilie 2009 s-a strămutat pricina civilă pentru judecarea recursului la Curtea de Apel Comrat (f.d. 481-482, vol I). Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 24 iunie 2009 s-a admis recursul declarat de Florenţa Alexandru, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Leova din 29 ianuarie 2009 şi s-a restituit pricina la rejudecare în aceiaşi instanță, în alt complet de judecatori (f.d. 40-41, vol IV). La 13 octombrie 2009 judecătorii Judecătoriei Leova Ludmila Ursu, Gheorghe Bordea și Ira Polişciuc au declarat abţinere de la judecarea pricinii civile pe motivul participării anterioare la examinarea pricinii între aceleaşi părţi şi acelaşi litigiu în prima instanţă (f.d.

44, vol IV). Prin încheierea Curţii de Apel Cahul s-a strămutat pricina civilă pentru judecarea în fond la Judecătoria Cantemir (f.d 46, vol IV). La 13 noiembrie 2009 judecătorul Judecătoriei Cantemir Tudor Berdilă a declarat abţinere de la judecarea pricinii civile (f.d. 48, vol IV). Prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 14 decembrie 2009 s-a strămutat pricina spre judecare în fond la Judecătoria Cahul (f.d. 55, vol IV). La 15 aprilie 2010 Florenţa Alexandru a depus cerere de strămutare a pricinii de contencios administrativ de la Judecătoria Cahul la Curtea Supremă de Justiţie (f.d. 76 -77, vol IV). Curtea Supremă de Justiţie prin încheierea din 02 februarie 2011 a respins cererea de strămutare (f.d.

118-120, vol IV). 3 Florenţa Alexandru a depus cerere de concretizare a pretențiilor solicitînd anularea actelor administrative, vînzarea terenului aferent imobilului la preţul de 22165, 39 lei şi încasarea prejudiciului moral în sumă de 3000000 lei (f.d. 24-27 vol II). Ulterior, Florenţa Alexandru a depus cerere suplimentară solicitînd anularea deciziilor Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova nr. 6 din 14 decembrie 2004 şi nr. 4/3 din 24 ianuarie 2005 ca fiind emise ilegal cu încălcarea competenţei (f.d. 28- 33, 49 vol II). La 22 februarie 2012 Florenţa Alexandru a depus cerere suplimentară solicitînd încasarea prejudiciului material în sumă de 3573937 lei, cheltuielilor de transport în sumă de 1121 lei, prejudiciului moral de la Ivan Para în sumă de 300000 lei, de la Carpenco Valentina în sumă de 250000 lei, de la Mindov Damian în sumă de 250000 lei, de la Arpentin Gheorghe în sumă de 100000 lei şi de la Guţol Aliona în sumă de 60000 lei (f.d.

72-29, vol II). În şedinţa de judecată în prima instanţă din 30 noiembrie 2011 Florenţa Alexandru a solicitat obligarea Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova să-i vîndă terenul aferent imobilului lit ”A” cu suprafaţa totală de 1, 673 ha, cu nr. cadastral 5738210032 la preţul de 22165, 39 lei, încasarea prejudiciului moral în sumă de 3 000 000 lei, prejudiciului material, veniturilor ratate şi imprevizibile în sumă de 6 340 429 lei. Încasarea prejudiciului moral şi material de la persoanele cu funcţie de răspundere și anume: de la Ivan Para suma de 300000 lei, de la Carpenco Valentina suma de 250000 lei, de la Mindov Damian suma de 250000 lei, de la Arpentin Gheorghe suma de 100000 lei și de la Guţol Aliona suma de 60000 lei.

Anularea extrasului din proces-verbal al şedinţei Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova din 14 decembrie 2004, deciziei nr.1/6/l din 12 februarie 2007 “Cu privire la vînzarea terenului aferent”, nr.4/3 din 24 iunie 2005 ”Cu privire la rectificarea cartografică planului cadastral 5738210032, nr. 4/11 din 24 iunie 2005 “Cu privire la construcţie”, nr.1/6 din 12 februarie 2009 “ Cu privire la litigiul funciar” (f.d. 63-64, vol III). Florenţa Alexandru în susţinerile verbale din 23 mai 2012 a solicitat anularea hărţilor şi cartoschemelor în care figurează alţi stăpîni (f.d 74-77, vol III). Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 20 iunie 2012 s-a admis acţiunea lui Florenţa Alexandru.

S-au declarat nule deciziile Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova nr. 6/7/12 “ Cu privire la amînarea soluţionării cererii” din 14 decembrie 2004, nr. 1/6/1 “Cu privire la vînzarea terenului aferent” din 12 februarie 2007, nr.4/3 din 24 iunie 2005 „ cu privire la rectificarea cartografică planului cadastral” nr. 4/11 “ Cu privire la construcție” din 24 iunie 2005 şi nr. 1/6 “ Cu privire la litigiul funciar” din 12 februarie 2009. S-a obligat Consiliul şi Primăria comunei Tigheci, raionul Leova să vîndă lui Florenţa Alexandru terenul aferent imobilului lit “A”, nr. cadastral 5738210032 cu suprafaţa de 1,673 ha situat în intravilanul satului Cuporani din comuna Tigheci, raionul Leova la preţul de 22165, 39 lei.

S-a încasat de la Primăria comunei Tigheci, raionul Leova în beneficiul lui Florenţa Alexandru suma de 100000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin 4 nesoluţionarea în termen a cererii privind vânzarea - cumpărarea terenului aferent imobilului. S-a respins acţiunea lui Florenţa Alexandru împotriva Consiliului şi Primăriei comunei Tigheci, raionul Leova privind repararea prejudiciului material. S-a respins acţiunea lui Forenţa Alexandru împotriva lui Ivan Para, Mindov Demian, Arpentin Gheorghe, Carpenco Valentina şi Guţol Aliona privind repararea prejudiciilor material şi moral. S-a încasat de la Primăria comunei Tigheci, raionul Leova în beneficiul lui Florenţa Alexandru cheltuielile de judecată în sumă de 500 lei pentru asistenţa juridică şi 1121 lei cheltuieli de transport.

S-a încasat de la Primăria comunei Tigheci, raionul Leova taxa de stat în mărime de 300 lei (f.d. 85-92, vol III). La 15 august 2014 Consiliul comunal Tigheci, raionul Leova a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Cahul din 20 iunie 2012 (f.d. 123-125, vol IV). Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 28 ianuarie 2015 s-a admis apelul declarat de Consiliul comunal Tigheci, raionul Leova, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Cahul din 20 iunie 2012 şi s-a emis o nouă hotărîre prin care acţiunea lui Florenţa Alexandru a fost admisă parțial. S-a constatat că Consiliul comunal Tigheci, raionul Leova a încălcat dreptul lui Florența Alexandru la examinarea în termen legal a cererii din 28 septembrie 2004 privind cumpărarea terenului cu numărul cadastral 5738210032, aferent construcţiei private.

S-a anulat decizia Consiliului comunal Tigheci, raionul Leova nr.4/6/9 din 30 septembrie 2004, prin care s-a refuzat vînzarea terenului aferent imobilului lit “A”. S-a anulat decizia Consiliului comunal Tigheci, raionul Leova, nr.6/7/12 din 14 decembrie 2004 de anulare a măsurărilor schematice din sectorul 5738210032”. S-a anulat decizia Consiliului local Tigheci, raionul Leova, nr. 1/6/1 din 12 februarie 2007, prin care s-a decis: “ se vinde cet. Florenţa Alexandru sectorul de teren aferent imobilului lit “A” cu suprafaţa de 0,8523 ha conform planului cadastral nr. 5738210032”, se aprobă preţul de vînzare-cumparare a terenului aferent imobilului lit “ A” conform borderoului de calcul în sumă de 15706 lei.

S-a obligat Consiliul şi Primarul comunei Tigheci să încheie cu Florenţa Alexandru contractul de vînzare-cumpărare a terenului aferent construcţiilor cu nr. cadastral 5738210032 proprietate privată a lui Florenţa Alexandru, amplasat în satul Cuporani, raionul Leova. S-a încasat de la Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova în beneficiul lui Florenţa Alexandru 2000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin nesoluţionarea în termen legal a cererii. S-a încasat de la Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova în beneficiul lui Florenţa Alexandru cheltuielile de judecată în sumă de 1621 lei. În rest pretenţiile lui Florenţa Alexandru s-au respins (f.d. 68-78, vol V). La 28 iulie 2015 Florenţa Alexandru a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 22 mai 2015 solicitînd casarea acesteia şi menţinerea hotărîrii primei instanţe (f.d.

89-91, vol V). În motivarea recursului a indicat că Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova menţine valabil un act juridic ilegal. 5 Decizia nr. 4/3 din 24 iunie 2005 a fost emisă în circumstanţe necunoscute cu denaturarea suprafeţei terenului imbolulului lit “ A”. Suprafaţa terenului aferent supus vînzării-cumpărării urma a fi stabilită în baza planului cadastral în termen de 30 de zile. Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova a indicat în decizie că terenul cu nr. cadastral 5738210032 are suprafaţa de 0,8523 ha, dintre care terenul imobilului constituie 849 m2, iar terenul aferent imobilului ar constitui 0,003 ha. Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova prin acțiunile sale i-a îngrădit dreptul de proprietate, de a comercializa, dona, de a da în arendă sau a gaja imobilul pentru obţinerea unui credit bancar.

Mai indică că cuantumul bănesc pentru repararea prejudiciului moral pentru nesoluţionarea în termen legal a cererii a fost redus exagerat, termenul de 11 ani nu poate fi considerat termen rezonabil comparativ cu termenul de 30 de zile stipulat în lege. Instanțele judecătorești examinează litigiul din anul 2005 tergiversînd examinarea acestuia. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 14 septembrie 2015 Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova a prezentat referință la recursul declarat de Florența Alexandru solicitînd respingerea recursului ca neîntemeiat (f.d. 97-98, vol V). În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. Prin încheierea Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 23 septembrie 2015 recursul declarat de către Florenţa Alexandru a fost considerat admisibil fără a prejudicia fondul. În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat în limitele invocate pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este depus în termen, întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea parţială a deciziei Curţii de Apel Cahul din 28 ianuarie 2015 şi menținerea hotărîrii primei instanțe din următoarele motive. În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

La 22 mai 2015 Curtea de Apel Cahul a expediat în adresa părților copia deciziei din 28 ianuarie 2015 (f.d.84 vol V). La materialele pricinii nu sunt date cînd Florența Alexandru a recepţionat copia deciziei Curții de Apel Cahul din 28 ianuarie 2015. 6 Prin urmare, recursul declarat de Florența Alexandru la 28 iulie 2015 se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe.

Din actele pricinii rezultă că Florența Alexandru la 24 august 2004 a încheiat cu societatea cu răspundere limitată “Bacalu” contract de vînzare-cumpărare a imobilului lit “A” cu destinaţia “altă utilizare” care este amplasat pe un teren aferent cu suprafaţa de 1, 673 ha (f.d 2, vol I). La 28 septembrie 2004 Florenţa Alexandru s-a adresat Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova cu cerere prin care a solicitat cumpărarea terenului aferent imobilului lit. A cu suprafaţa de 1.673 m.p (f.d. 9, vol I). La 23 noiembrie 2004 Florența Alexandru s-a adresat Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova cu cerere prealabilă solicitând vînzarea terenului aferent imobilului lit “A” cu destinaţie “ altă utilizare” cu suprafaţa de 1,673 ha.

Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova prin decizia nr.4/6/9 din 30 septembrie 2004 nu a acceptat vînzarea terenului aferent imobilului lit.„A” (fosta uscătorie de tutun) (f.d.442 vol.I). Prin decizia nr.6/7/12 din 14 decembrie 2004 Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova a anulat măsurările schematice din sectorul 5738210032 referitor la suprafețele ocupate nelegitim pe teritoriul uscătoriei de tutun, care au fost intenționat falsificate de fostul inginer cadastral Andrușcov M.B. A obligat specialistul în reglementarea regimului funciar Guțol Aliona să restabilească dimensiunile inițiale ale terenului în conformitate cu harta existentă pînă la tergiversarea datelor (f.d.45 vol.I). Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova prin decizia nr.4/3 din 24 iunie 2005 a întărit măsurările rectificate la obiectul cu numărul cadastral 5738210032 indicînd că suprafața corectă este de 0,8523 ha conform planului cadastral efectuat de firma turcă Erdem Emi (f.d.50 vol.II).

Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova prin decizia nr.1/6/1 din 12 februarie 2007 a vîndut lui Florența Alexandru sectorul de teren aferent imobilului lit.„A” (fosta uscătorie de tutun) cu suprafața 0,8523 ha conform planului cadastral nr.5738210032 situat în intravilanul satului Cuporani, raionul Leova la prețul de 15706 lei conform borderoului de calcul (f.d.105 vol.I).

Florența Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului şi Primăriei comunei Tigheci, raionul Leova, Para Ion, Mindov Demian, Carpenco Valentina, Guţol Aliona şi Arpentin Gheorghe cu privire la constatarea încălcării dreptului la soluţionarea în termen a cererii din 28 septembrie 2004, anularea deciziilor nr.4/6/9 din 30 septembrie 2004, nr.6/7/12 din 14 decembrie 2004, nr.4/3 din 24 iunie 2005 și nr.1/6/1 din 12 februarie 2007, nr.1/6 din 12 februarie 2009, obligarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent, repararea prejudiciului material, moral și încasarea cheltuielilor de judecată. Prima instanță și instanța de apel au emis hotărîrile sus-menționate.

Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanța de apel eronat a stabilit că decizia Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova nr.4/3 din 24 iunie 2005 nu afectează interesele lui Florența Alexandru și neîntemeiat a 7 obligat Consiliul și Primarul comunei Tigheci, raionul Leova să încheie cu Florenţa Alexandru contractul de vînzare-cumpărare a terenului aferent construcţiilor cu nr. cadastral 5738210032 amplasat în satul Cuporani, raionul Leova la prețul normativ actual.

În momentul solicitării vânzării de către Florența Alexandru a terenului aferent imobilului lit. „A” era aplicabil Regulamentul cu privire la vânzarea- cumpărarea terenurilor aferente, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 562 din 23 octombrie 1996. Conform pct.7 al Regulamentului cu privire la vînzarea-cumpărarea terenurilor aferente, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 562 din 23 octombrie 1996, cumpărător al terenului aferent poate fi proprietarul bunului privatizat sau privat, amplasat pe acest teren sau persoana împuternicită de acesta. Conform art. 1 Legea privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pământului nr.1308-XIII din 25 iulie 1997, prezenta lege se aplică în cazurile vînzării-cumpărării terenurilor, inclusiv a terenurilor aferente obiectivelor privatizate sau care se privatizează, a terenurilor aferente obiectivelor private, precum şi a terenurilor aferente construcţiilor nefinalizate.

Aşadar, proprietarului bunului imobil avea dreptul de a procura terenul aferent bunului imobil ce îi aparține cu drept de proprietate privată, iar autoritățile publice avea obligaţia de a vinde terenul aferent obiectivelor privatizate. Prin cererea din 28 septembrie 2004 Florenţa Alexandru şi-a manifestat voinţa de a procura terenul aferent imobilului lit. „A” amplasat în satul Cuporani, raionul Leova.

Conform pct. 11, 14 și 15 ale Regulamentului cu privire la vînzarea- cumpărarea terenurilor aferente, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 562 din 23 octombrie 1996, la prezentarea documentelor enumerate în punctele 9 şi 10, Vînzătorul este obligat să înregistreze imediat cererea Cumpărătorului şi, în termen de 30 zile din data depunerii cererii să completeze borderoul de calcul al preţului de vînzare-cumpărare a terenului aferent în trei exemplare (conform tipizatei indicate în anexa nr. 2 la prezentul Regulament), să adopte decizia privind vînzarea terenului aferent, să întocmească şi să prezinte Cumpărătorului în trei exemplare, contractul de vînzare-cumpărare a terenului aferent. În caz de refuz, Vînzătorul va prezenta Cumpărătorului în acelaşi termen un refuz în scris în care va indica motivele ce fac imposibilă vînzarea-cumpărarea terenului aferent.

Refuzul Vînzătorului de a vinde terenul aferent poate fi atacat în instanţa judecătorească. Preţul de vînzare al terenului aferent se determină în conformitate cu borderoul de calcul al preţului de vînzare-cumpărare a terenului aferent. Preţul de vînzare al terenului aferent se calculează în baza Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului. Contrar prevederilor legale citat, Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova nu a soluționat cererea lui Florența Alexandru de vînzare-cumpărare a terenului aferent, nu a întocmit borderoul de calcul al preţului de vînzare-cumpărare a terenului aferent.

Prin urmare, instanța de apel greșit a considerat că ar fi contrar legii impunerea vînzării terenului la prețul normativ stabilit de lege, care era actual la momentul depunerii cererii de cumpărare din 28 septembrie 2004 și neîntemeiat a 8 obligat Consiliul și Primarul comunei Tigheci, raionul Leova să încheie cu Florenţa Alexandru contractul de vînzare-cumpărare a terenului aferent construcţiilor cu nr. cadastral 5738210032 amplasat în satul Cuporani, raionul Leova la prețul normativ actual. Or, Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova era obligat în decurs de 30 zile de la data depunerii cererii de către Florența Alexandru de cumpărare a terenului aferent imobilului lit. „A” cu suprafaţa de 1.673 m.p să adopte decizia privind vînzarea terenului aferent.

Astfel, prima instanță corect a obligat Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova să încheie cu Florenţa Alexandru contractul de vînzare-cumpărare a terenului aferent construcţiilor cu nr. cadastral 5738210032 cu suprafața 1, 673 ha amplasat în satul Cuporani, raionul Leova la prețul normativ de 22165,39 lei care era la momentul depunerii cereri din 28 septembrie 2004. Decizia instanței de apel prin care s-au constatat ilegale acțiunile administrației publice locale la soluționarea cererii lui Florența Alexandru de către Consiliul și Primăria comunei Tigheci, raionul Leova nu se contestă.

Prin urmare, afirmația instanței de apel că Florența Alexandru este în drept de a cumpăra terenul aferent la prețul actual și de a cere ulterior despăgubire de la persoanele responsabile este eronată și contrară circumstanțelor pricinii, deoarece art.14 alin.(1) și (2) Codul civil expres prevede că persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel. Se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).

Din extrasele din Registrul bunurilor imobile din 25 octombrie 2004 rezultă că administrația publică locală este proprietarul terenului cu suprafața 1,673 ha situat în comuna Tigheci, satul Cuporani, raionul Leova pe care sunt amplasate construcțiile cu suprafața 849 m.p ce aparțin cu drept de proprietate lui Florența Alexandru în baza contractului de vînzare-cumpărare nr.4466 din 24 august 2004 (f.d.7-8 vol.I). Conform art.(1) Legea cadastrului bunurilor imobiliare nr.1543-XIII din 25 februarie 1998, prezenta lege stabileşte modul de creare şi de ţinere a cadastrului bunurilor imobile, prin care se asigură recunoaşterea publică a dreptului de proprietate şi a altor drepturi patrimoniale asupra bunurilor imobile, ocrotirea de către stat a acestor drepturi, susţinerea sistemului de impozitare şi a pieţei imobiliare.

Articolul 151 alin.(1) și (2) aceiași Lege prevede că lucrările de stabilire pe teren a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale şi a hotarelor intravilanului localităţilor sînt organizate de Agenţie şi se efectuează în prezenţa reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale interesate. La stabilirea pe teren a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale şi a hotarelor intravilanului localităţilor se întocmeşte, conform modului şi procedurii stabilite de Agenţie, actul de stabilire a hotarelor. Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova nu a ținut cont de aceste prevederi legale și prima instanță întemeiat a anulat decizia nr.4/3 din 24 iunie 2005 prin care a întărit măsurările rectificate la obiectul cu numărul cadastral 5738210032 indicînd 9 că suprafața corectă este de 0,8523 ha conform planului cadastral efectuat de firma turcă Erdem Emi (f.d.50 vol.II).

Or, Oficiul Cadastral Teritorial Leova filiala Întreprinderii de Stat „Cadastru” prin răspunsul nr.21/02/-1/24 din 28 februarie 2012 a comunicat Primăriei comunei Tigheci, raionul Leova că în anul 2002-2003 au fost efectuate măsurările masive în intravilanul comunei Tigheci, raionul Leova de către firma moldo-turcă „Erdem- Emi” mai tîrziu fiind transmise partea grafică și partea juridică aprobată de Primărie a acestor lucrări la OCT Leova pentru recepționare. Ulterior careva modificări nu au fost prezentate de către firma moldo-turcă „Erdem-Emi” pentru a fi operate în baza de date grafică și în registrul bunurilor imobile.

Pentru a efectua modificările cerute prin Decizia Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova nr.6/7/12 din 14 decembrie 2004, nr.4/3 din 24 iunie 2005 și pentru a o înregistra în Registrul bunurilor imobile conform art.28 alin.(1) Legea cadastrului bunurilor imobiliare nr.1543-XIII din 25 februarie 1998 la înregistrarea primară cît și modificarea Registrului bunurilor imobile este obligatoriu prezentarea planului cadastral. Din acest motiv este necesară elaborarea planului cadastral cu stabilirea hotarelor fixe în natură aprobată prin decizia consiliului local. Instanța de apel eronat a concluzionat că decizia Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova nr.4/3 din 24 iunie 2005 nu afectează drepturile lui Florența Alexandru.

Or, prin decizia contestată Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova a întărit măsurările rectificate la obiectul cu numărul cadastral 5738210032 indicînd suprafața 0,8523 ha. Curtea de Apel Cahul a obligat însă intimații să vîndă lui Florența Alexandru teren aferent cu suprafața de 1,673 ha, care depășește suprafața terenului întărit de administrația publică locală. În partea respingerii pretențiilor lui Florența Alexandru de anulare a deciziei nr.1/6 din 12 februarie 2009 cu privire la litigiul funciar, Curtea de Apel Cahul nu a motivat soluția.

Întru executarea hotărîrii Judecătoriei Leova nr.3CA-2/2009 din 29 ianuarie 2009 și a cererii lui Florența Alexandru din 11 februarie 2009 Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova a emis decizia nr.1/6 din 12 februarie 2009 prin care a luat act de hotărîrea judecătorească și a dispus achitarea cheltuielilor pentru asistență juridică în sumă de 500 lei cu perspectiva de soluționare pînă la 01 martie 2009. S-a recomandat lui Florența Alexandru să perfecteze contractul de vînzare- cumpărare a terenului aferent cu suprafața 0,8523 ha pînă la 01 martie 2009 în baza deciziei nr.1/6/1 din 12 februarie 2007 (f.d.468 vol.I). Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 24 iunie 2009 hotărîrea Judecătoriei Leova din 29 ianuarie 2009 a fost casată (f.d.

40-41, vol IV). Din aceste motive necesită să fie menținută hotărîrea primei instanțe și în această parte. Conform art.1 alin.(2) Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 cu modificările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. 10 Conform art.24 alin.(3) și art.25 alin.(3) Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 cu modificările ulterioare, la examinarea în instanţa de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina probaţiunii este pusă pe seama pîrîtului, iar în materie de despăgubire, sarcina probaţiunii revine ambelor părţi.

În cazul admiterii acţiunii, instanţa de contencios administrativ se pronunţă, la cerere, şi asupra reparării prejudiciului material şi moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile. Suma de 2000 lei încasată de instanța de apel cu titlu de prejudiciul moral este o sumă echitabilă ţinînd cont de natura dreptului lezat, de caracterul şi gravitatea suferinţelor suportate de Florența Alexandru. În conformitate cu art.429 alin.(4) Codul de procedură civilă, nu pot fi atacate cu recurs deciziile de trimitere a cauzei la rejudecare ce nu se supun nici unei căi de atac, nici hotărîrile în a căror privinţă persoanele indicate la art.430 nu au folosit calea de apel, din moment ce legea prevede această cale de atac, sau în privinţa cărora apelul a fost retras în modul prevăzut la art.374.

Florența Alexandru nu a contestat cu apel hotărîrea primei instanțe în partea respingerii pretențiilor de încasare a prejudiciului material și deci nu poate contesta cu recurs hotărîrea în a cărei privinţă nu a folosit calea apelului. Conform art. 192 alin. (1) Codul de procedură civilă, pricinile civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sunt: complexitatea pricinii, comportamentul părţilor în proces, conduita instanţei judecătoreşti. Respectarea termenului rezonabil de judecare a pricinii se asigură de către instanţă. La judecarea unei cauze concrete, respectarea termenului rezonabil este verificată de instanţa ierarhic superioară în procesul judecării pricinii pe calea de atac respectivă.

În temeiul normelor citate, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată termenul excesiv de examinare a pricinii în instanţele de judecată. Acţiunea a fost intentată la cererea lui Florența Alexandru la 03 ianuarie 2005. Pricina civilă a fost restituită la rejudecare de mai multe ori, s-a strămutat de la o instanță la alta de 3 ori. Judecătoria Cahul a emis hotărîrea la 20 iunie 2012, însă copia hotărîrii a expediat-o în adresa părților la 24 iulie 2014 peste aproximativ 2 ani. Așadar, tergiversarea examinării se datorează conduitei instanţei judecătoreşti și măsurilor procesuale întreprinse. Luînd în consideraţie complexitatea pricinii, natura pretenţiilor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că a fost încălcat lui Florența Alexandru dreptul la judecarea pricinii civile în termen rezonabil.

Modul de reparare a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a pricinii este reglementat de Legea nr.87 din 21 aprilie 2011, articolul 2 alin.(7) al căreia expres prevede că organul care reprezintă statul în instanţă de judecată pe această categorie de cauze este Ministerul Justiţiei, iar în prezenta pricină Ministerul Justiției nu este parte la proces.

11 Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că circumstanţele pricinii au fost constatate de instanţa de apel, însă în partea deciziilor Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova nr.4/3 din 24 iunie 2005, nr.1/6 din 12 februarie 2009 și obligării încheierii contractului de vînzare-cumpărare a terenului aferent la prețul actual au fost interpretate eronat normele de drept material, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Florenţa Alexandru, de a casa decizia Curţii de Apel Cahul din 28 ianuarie 2015 și de a menține în această parte hotărîrea primei instanțe de anulare a deciziei Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova nr.4/3 din 24 iunie 2005, nr.1/6 din 12 februarie 2009 și obligarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent cu suprafața 1,673 ha la prețul normativ de 22165,39 lei.

În partea anulării deciziilor nr.4/6/9 din 30 septembrie 2004, nr.6/7/12 din 14 decembrie 2004 și nr.1/6/1 din 12 februarie 2007 Consiliul și Primăria comunei Tigheci, raionul Leova nu contestă decizia Curții de Apel Cahul din 28 ianuarie 2015 și Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră inoportun de a se pronunța.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f), art. 445 alin. (3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Florenţa Alexandru Se casează decizia Curţii de Apel Cahul din 28 ianuarie 2015 emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Florenţa Alexandru împotriva Consiliului şi Primăriei comunei Tigheci, raionul Leova, Para Ion, Mindov Demian, Carpenco Valentina, Guţol Aliona şi Arpentin Gheorghe cu privire la contestarea actelor administrative, constatarea încălcării dreptului la soluţionarea în termen a cererii, obligarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent, repararea prejudiciului material, moral și încasarea cheltuielilor de judecată, în partea respingerii cererii cu privire la anularea deciziilor Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova nr.4/3 din 24 iunie 2005, nr.1/6 din 12 februarie 2009, obligarea încheierii cu Florența Alexandru a contractului de vânzare-cumpărare a terenului aferent cu suprafața 1,673 ha la prețul normativ actual și se menține hotărîrea Judecătoriei Cahul din 20 iunie 2012 în partea prin care: S-au declarat nule deciziile Consiliului comunei Tigheci, raionul Leova nr. 6/7/12 “ Cu privire la amînarea soluţionării cererii” din 14 decembrie 2004,

nr. 1/6/1 “Cu privire la vînzarea terenului aferent” din 12 februarie 2007, nr.4/3 din 24 iunie 2005 „ cu privire la rectificarea cartografică planului cadastral” nr. 4/11 “ Cu privire la construcție” din 24 iunie 2005 şi nr. 1/6 “ Cu privire la litigiul funciar” din 12 februarie 2009. S-a obligat Consiliul şi Primăria comunei Tigheci, raionul Leova să vîndă lui Florenţa Alexandru terenul aferent imobilului lit “A”, nr. cadastral 5738210032 cu suprafaţa de 1,673 ha situat în intravilanul satului Cuporani din comuna Tigheci, raionul Leova la preţul de 22165, 39 lei. 12 Se menține decizia instanței de apel în partea încasării de la Consiliul comunei Tigheci, raionul Leova în beneficiul lui Florenţa Alexandru 2000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin nesoluţionarea în termen legal a cererii și cheltuielilor de judecată în sumă de 1621 lei compuse din cheltuieli de deplasare și asistență juridică.

Se constată încălcarea termenului rezonabil la examinarea pricinii. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu Oleg Sternioală Liliana Catan Sveatoslav Moldovan 13

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.