- Dosarul nr.
- 3ra-848/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 septembrie 2015
- Părțile
- Directia municipala pentru Protectia Drepturilor copilului vs Consiliul pentru prevenirea si eliminarea discriminarii si asigurarea egalitatii, Bodiul Serghei
- Pe scurt
- Cadrul institutional pentru prevenirea si combaterea discriminarii si asigurarea egalitatii
3ra-848/15 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă – G. Moscalciuc dosarul nr. 3ra-848/15 instanţa de apel – N. Budăi, A. Panov, I. Muruianu DECIZIE 30 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi, Iuliana Oprea, Ion Druţă, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului și menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 20 noiembrie 2014 c o n s t a t ă La 25 martie 2014 Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, intervenienți principali Bodiul Natalia și Bodiul Serghei cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la 21 ianuarie 2014 Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a emis decizia prin care a constatat ca fiind discriminatorie decizia Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului nr. 10/5 din 28 martie 2013 faţă de Bodiul Natalia pe criteriu de gen şi presupusa orientare homosexuală. La fel, Consiliul a decis ca Direcţia să abroge decizia nr. 10/5 din 28 martie 2013 şi va asigura că Natalia Bodiul are şanse egale de a participa la creşterea şi educaţia copilului minor, avînd întrevedere cu el în egală măsură ca şi tatăl copilului. Invocă ilegalitatea deciziei din 21 ianuarie 2014, ca fiind una neobiectivă şi părtinitoare.
Astfel, la 27 noiembrie 2013 Bodiul Natalia a adresat o plîngere către Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, în care îşi exprima suspiciunile faţă de Direcţia municipală că ar fi discriminat-o pe motiv de gen şi presupusa orientare homosexuală, argumentînd că fostul ei soţ, Bodiul Serghei, în scrisoarea lui din 13 februarie 2013 a indicat că „..mama copilului a format un cuplu cu o fată”. Or, existenţa acestei expresii a determinat-o pe solicitantă să creadă că reclamantul a discriminat-o pe motiv de gen atunci cînd a emis decizia nr. 10/5 din 28 martie 2013. În opinia reclamantului argumentele în cauză nu sunt întemeiate, deoarece la 17 decembrie 2012 de către Comisia pentru protecţia copilului aflat în dificultate din sect.
Botanica a fost emisă decizia nr. 72/1 cu privire la stabilirea graficului de întrevederi ale copilului Bodiul Alexei cu mama Bodiul Natalia. Astfel, a fost aprobat următorul grafic de întrevederi: - în zilele de marţi şi joi de la ora 17.30 pînă a doua zi dimineaţa inclusiv, copilul va fi însoţit de către mama sa la instituţia de învăţămînt preşcolară; - în a doua şi a treia zi de sîmbătă din lună de la orele 10.00 şi pînă a doua zi la orele 10.00, a doua şi a patra zi de duminică din lună de la orele 10.00 pînă la a doua zi dimineaţa, fiind însoţit de mama sa la instituţia de învăţămînt preşcolară a copilului.
La 13 februarie 2013 în adresa Direcţiei a parvenit cererea lui Bodiul Serghei prin care a solicitat anularea graficului de întrevederi stabilit pentru zilele din săptămînă şi excluderea nopţilor în zilele de week-end, pe motiv că copilul se află în ultimul an la grădiniţă, suferă de afecţiuni ale pancreasului, alergie şi enuresis, pentru tratarea cărora este necesară respectarea recomandărilor medicilor, iar unele măsuri curative trebuie aplicate anume noaptea. Reclamantul în rezultatul cererii date a demarat procedura de instrumentare a cazului minorului Bodiul Alexei, avînd ca temei art. art. 64 al. (2), 113 al. (2) Codul familiei, p. 2.7,2.8, 3.1 lit. i) din Regulamentul-cadru de activitate a Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate.
Pe marginea cazului copilului Bodiul Alexei, Comisia pentru protecţia copilului aflat în dificultate s-a întrunit de 3 ori: la 28 februarie 2013, 14 martie 2013, 28 martie 2013. Toate aceste şedinţe au fost organizate conform cadrului legal, la care a fost citată şi Bodiul Natalia, însă din motive necunoscute aceasta nu s-a prezentat. Avînd la bază cererea petiţionarului şi lipsa vreunui motiv de neprezentare la şedinţe din partea mamei, Comisia la 28 martie 2013 a emis decizia nr. 10/5 prin care a aprobat un alt grafic de întrevederi, prin care au fost suspendate întrevederile copil-mamă prevăzute pentru zilele de marţi şi joi; în prima şi a treia zi de sîmbătă din lună, mama va lua copilul de la domiciliul tatălui la orele 10.00 şi-l va aduce înapoi duminica la orele 10.00; în a doua şi a patra zi de duminică din lună mama va lua copilul de la domiciliul tatălui la orele 10.00 şi-l va aduce înapoi în aceeaşi zi la orele 18.00.
Decizia în cauză a fost ridicată personal de Bodiul Natalia la 03 aprilie 2013. La solicitarea Consiliului, Direcţia a prezentat dovezi concrete şi concludente prin care şi-a justificat imparţialitatea acţiunilor şi decizia sa, însă Consiliul nu a ţinut cont de acestea. Ba mai mult, a apreciat acţiunile reclamantului ca fiind discriminatorii faţă de Bodiul Natalia, care a fost tratată diferit. În opinia Direcţiei, aceasta a întreprins toate măsurile de a studia cazul obiectiv, astfel a invitat-o pe Bodiul Natalia la şedinţele Comisiei, la care însă nu s- a prezentat şi nici nu a prezentat motivele absenţei ei. Nu a fost sesizată Direcţia nici din partea vreunui organ de stat despre faptul violenţei în familia dată sau că copilul minor ar fi fost supus violenţei în familie.
Totodată, reclamantul a indicat că aprecierea legalităţii deciziei autorităţii tutelare ţine de competenţa instanţei de judecată şi nu a pîrîtului. Faptul că Direcţia a modificat orele de întrevederi, nu înseamnă că autoritatea a fost motivată de vreo prejudecată sau a comis acţiuni ilegale. Or, Direcţia examinează cazurile care apar în atenţia sa, pornind de la interesele copilului, drepturile acestuia de a comunica nestingherit cu ambii părinţi, iar viaţa şi relaţiile personale ale părinţilor nu au făcut şi niciodată nu fac obiectul dezbaterilor Comisiei. Soluţia adoptată de reclamant s-a datorat faptului că termenul legal de examinare a cererii este de 30 zile; prin prisma art. 64 al.
(2) Codul familiei părinţii au dreptul să încheie un acord privind exercitarea drepturilor părinteşti de către părintele care locuieşte separat de copil; mama copilului nu se prezenta la şedinţele Direcţiei şi nici nu aducea la cunoştinţă motivele neprezentării ei; locul constant al copilului era stabilit cu tata, iar acesta din urmă solicita modificarea graficului de întrevedere. Reieşind din jurisprudenţa europeană, nu orice diferenţă de tratament constituie discriminare, or poate fi vorba de o discriminare dacă ar fi lipsit o justificare obiectivă şi rezonabilă a acţiunilor şi deciziei Direcţiei, iar justificarea obiectivă include existenţa unui scop legitim. Respectiv, în acest sens, reclamantul şi-a argumentat acţiunile sale.
Scopul Direcţiei la emiterea deciziei contestate a fost unul legitim. Astfel, faptul că copilul Bodiul Alexei a ajuns la vîrsta şcolară (urma să meargă în clasa I), iar regimul zilnic al unui copil devine mai greu, sarcinile puse în faţa lui sunt dificile, iar încărcătura psiho-emoţională este mai sporită. Reclamantul a dorit să afle şi opinia mamei pe marginea afirmaţiilor tatălui ce ţin de necesitatea modificărilor orelor de întrevederi, dar acest lucru nu a fost posibil.
Opiniile Consiliului reflectate în decizia din 21 ianuarie 2014 precum că „întrevederea cu ambii părinţi cîte o săptămînă consecutiv ar fi benefică minorului…”, Direcţia o consideră neadecvată şi în detrimentul copilului, avînd în vedere că schimbarea atît de deasă a locului de trai, afectează în sens negativ starea psiho-emoţională a copilului, accentuînd în structura personalităţii lui anumite trăsături negative (lipsa de autodisciplinare, spiritul organizator, capacitatea de dozare a timpului etc.).
Cere Direcția recunoașterea ca fiind neîntemeiate și neobiective pct. 3 și 4 a deciziei din 21 ianuarie 2014 emise de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității în cauza nr. 028/2013 pornită la plîngerea dnei Natalia Bodiul către Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului privind discriminarea pe criteriu de gen și presupusa orientare homosexuală în exercitarea drepturilor părintești; anularea pct. 3 și 4 a deciziei din 21 ianuarie 2014 emise de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității în cauza nr. 028/2013 pornită la plîngerea dnei Natalia Bodiul privind discriminarea pe criteriu de gen și presupusa orientare homosexuală în exercitarea drepturilor părintești; obligarea pîrîtului de a-și retrage învinuirile aduse reclamantului precum că decizia nr. 10/5 din 28 martie 2013 este discriminatorie față de Natalia Bodiul pe criteriu de gen și presupusa orientare homosexuală.
Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 20 noiembrie 2014, a fost respinsă acțiunea. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015, a fost respins apelul declarat de către Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului și menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 20 noiembrie 2014. La 27 aprilie 2015 Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a cerut admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătorești, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acțiunii. În motivarea recursului a indicat că, instanțele la adoptarea hotărîrilor nu au pătruns în esența cauzei și au dat o apreciere superficială circumstanțelor litigiului, neținînd cont de jurisprudența CEDO că nu orice ”diferență de tratament” reprezintă discriminare.
Or, ”tratamentul diferențiat” nu totdeauna constituie o discriminare, iar în diverse situații, este justificat și, deci, acceptabil. În cazul dat este vorba de un grafic de întrevederi cu copilul minor aflat în dificultate, stabilit de Comisia pentru protecţia copilului aflat în dificultate din cadrul Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului la 28 martie 2013, la baza căruia a stat faptul că copilul în perioada anilor 2012-2013 locuia cu tata. Prin decizia Comisiei date a fost modificat graficul de întrevederi stabilit de Direcţie, care însă a fost contestată de mama copilului. La 21 ianuarie 2014 în rezultatul examinării plîngerii Nataliei Bodiul, s-a emis decizia prin care a fost apreciată decizia nr. 10/5 din 28 martie 2013 ca fiind una discriminatorie.
Recurentul consideră că instanţa de apel a omis faptul că la elaborarea graficului de întrevederi copil-mamă, Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului a acţionat în conformitate cu competenţele sale legale stabilite de art. 64 al. (2) Codul familiei, care stabileşte că litigiile apărute între părinţii care locuiesc separat de copil în privinţa exercitării dreptului de comunicare se soluţionează de către autoritatea tutelară, cît şi de Regulamentul de activitate. Scopul Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate la emiterea deciziei contestate a fost unul legitim, or stabilirea graficului de întrevederi copil- mamă era justificat de faptul că copilul Bodiul Alexei a ajuns la vîrstă şcolară, urmînd a merge în clasa I, iar regimul zilnic al acestuia urma să fie unul dificil, iar încărcătura psiho-emoţională mai sporită.
Recurentul a vrut să afle şi opinia mamei copilului, care însă nu s-a prezentat la nici o şedinţă, din motive necunoscute. Or, Direcţia a acţionat corespunzător, manifestînd scopul de a asculta la şedinţele Comisiei opinia mamei, de a face cunoştinţă cu regimul de muncă a ei, posibilităţile de întrevedere cu fiul, solicitările vis-a-vis de graficul de întrevederi, însă circumstanţele date au fost imposibil de stabilit. Consiliul prin decizia sa din 21 ianuarie 2014 s-a bazat pe suspiciunile Nataliei Bodiul atunci cînd a „stabilit” şi a „hotărît” că recurentul a discriminat-o pe aceasta, nejudecînd însă just decizia şi poziţia Direcţiei.
În aprecierile sale instanţele nu indică argumentele ce le-au determinat-o să stabilească faptul discriminării Nataliei Bodiul de către Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului pe motivul presupusei orientări homosexuale, ci invocă fără temei că la propunerea graficului de întrevederi copil-mamă a stat „argumentul lui Bodiul Serghei, tatăl copilului, precum că mama copilului ar fi creat un cuplu cu o doamnă…”. Or, la materialele cauzei lipseşte vreun act emis de Direcţie ce ar face trimitere la orientarea sexuală a Nataliei Bodiul şi nici nu a constituit vreodată obiect de dezbateri al Comisiei de specialitate viaţa privată a acesteia. Instanţele la adoptarea hotărîrilor nu au demonstrat în vreun mod faptul că recurentul la stabilirea graficului de întrevederi ar fi fost motivată de vreo prejudecată, stereotip, preferinţă faţă de persoanele de un anumit gen sau/şi duşmănie şi ură faţă de persoanele cu orientări homosexuale.
Din contra, acesta a creat părţilor şanse egale de a-şi prezenta şi apăra poziţia faţă de problema apărută. Direcţia nu a avut date privitor la existenţa violenţei în familia lui Bodiul Alexei şi nici nu a fost sesizată de vreun organ de stat în acest sens. Decizia adoptată de intimat contravine prevederilor art. 12 al. (1) lit. f) a Legii nr. 121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalităţii, care prevede că Consiliul remite autorităţilor publice propuneri de ordin general referitoare la prevenirea şi combaterea discriminării, deci sunt cu titlu de recomandare. În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.
Colegiul constată că, Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului a declarat recursul împotriva deciziei instanţei de apel din 05 martie 2015 în termen, la 27 aprilie 2015. În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recursuri, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea integrală a hotărîrilor judecătoreşti și pronunțarea unei noi hotărîri din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre.
După cum s-a stabilit, prin decizia Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate a Direcției pentru protecția drepturilor copilului sect. Botanica nr. 72/1 din 17 decembrie 2012, a fost stabilit graficul de întrevedere a mamei Bodiul Natalia cu copilul Bodiul Alexei, născut la 10 septembrie 2006, şi anume: în zilele de marţi şi joi de la ora 17.30 pînă la a II-a zi dimineaţa, inclusiv copilul va fi însoţit de către mama sa la instituţia de învăţămînt preşcolară; în I-a şi a III-a zi de sîmbătă din lună de la ora 10.00 pînă a II-a zi la ora 10.00, a II-a şi IV-a zi de duminică din lună de la ora 10.00 pînă a II-a zi dimineaţa, fiind însoţit de mama sa la instituţia de învăţămînt preşcolară a copilului.
La 13 februarie 2013 tatăl copilului minor, Bodiul Serghei, a depus în adresa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului cerere de modificare a graficului de întrevederi mamă-copil stabilit la 17 decembrie 2012, invocînd mai multe temeiuri şi anume faptul că mama, Bodiul Natalia, nu-şi onorează obligaţiile părinteşti în modul corespunzător, nu respectă condiţiile graficului de întrevedere şi nu se prezintă la acestea, nu contribuie la tratarea şi menţinerea sănătăţii minorului etc., iar din cauza că copilul urmează să fie înmatriculat în clasa I, a cerut Direcţiei excluderea din graficul de întrevederi a vizitelor de noapte a copilului la locul de trai al mamei atît în timpul săptămînii, cît şi în zilele de odihnă.
La fel, în cererea sa Bodiul Serghei a făcut menţiunea că mama copilului a format un cuplu şi locuieşte cu o fată. În urma examinării cazului copilului Bodiul Alexei, Comisia pentru protecţia copilului aflat în dificultate din cadrul Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului a emis decizia nr. 10/5 din 28 martie 2013, prin care a modificat graficul de întrevederi copil-mamă stabilit iniţial la 17 decembrie 2012, suspendînd întrevederile prevăzute pentru zilele de marţi şi joi, iar pentru a II-a şi IV-a zi de duminică din lună mama urmînd să i-a copilul de la domiciliul tatălui de la ora 10.00 şi să-l aducă înapoi în aceeaşi zi la orele 18.00.
Bodiul Natalia nefiind de acord cu conţinutul deciziei nr. 10/5 din 28 martie 2013, care a fost adoptată în lipsa ei, s-a adresat cu plîngere la data de 27 noiembrie 2013 Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, pretinzînd că odată cu adoptarea acestui act administrativ, a fost supusă discriminării pe motiv de gen şi, prin percepţie, pe motiv de orientare homosexuală la exercitarea drepturilor sale părinteşti. Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii (în continuare Consiliul), conform Legii cu privire la asigurarea egalităţii nr. 121 din 25 mai 2012, constituie subiect cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării şi asigurării egalităţii tuturor persoanelor care se consideră a fi victime ale discriminării, iar misiunea autorității constă în protecția împotriva discriminării și restabilirea în drepturi a persoanelor discriminate.
Or, acesta fiind un organ colegial, acţionează în condiţii de imparţialitate şi independenţă faţă de autorităţile publice.
Fiind investită cu atribuţia de examinare a plîngerilor persoanelor care se consideră a fi victime ale discriminării, Consiliul a emis la 21 ianuarie 2014 decizia pe cauza pornită la plîngerea Nataliei Bodiul, prin care a stabilit că: 1) faptele descrise reprezintă instigare la discriminare pe criteriul presupusei orientări homosexuale din partea lui Bodiul Serghei faţă de solicitantă, 2) a fost obligat Bodiul Serghei de a se abţine pe viitor de la acţiuni similare, 3) faptele expuse în plîngere susţin că decizia Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate nr. 10/5 din 28 martie 2013 este discriminatorie faţă de Natalia Bodiul pe criteriu de gen şi presupusa orientare homosexuală, 4) iar cu titlu de consecinţă, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului va abroga decizia nr. 10/5 din 28 martie 2013 şi va asigura că Natalia Bodiul are şansa egală de a participa în creşterea şi educaţia copilului său minor, avînd întrevederi cu el în egală măsură ca şi tatăl copilului.
Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului nefiind de acord cu decizia Consiliului din 21 ianuarie 2014, a contestat p. 3 şi 4 din conţinutul acesteia, iar ulterior a declarat şi recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti a instanţelor inferioare, care au respins integral pretenţiile invocate în acţiune. Or, concluziile instanţelor inferioare sunt premature reieşind din următoarele considerente. Conform materialului probator anexat la dosarul în cauză, s-a stabilit cu certitudine că Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii a acordat posibilitate reală tuturor părţilor implicate de a prezenta date, informaţii şi documente legate de confirmarea sau infirmarea acţiunilor şi comportamentului discriminatoriu invocate în plîngerea petiţionarei Bodiul Natalia, după care cu votul majoritar a adoptat decizia motivată pe cazul dat.
La fel s-a stabilit că, plîngerea pe faptul discriminării a fost examinată de Consiliul cu respectarea principiului transparenței în procedură, celeritate şi contradictorialitate. Astfel, la şedinţa Consiliului s-a stabilit indibutabil că între foştii soţi Bodiul există pînă în prezent conflicte şi divergenţe ce ţine de creşterea şi educarea copilului minor Alexei, care în opinia petiţionarei au apărut ca rezultat al acţiunilor de violenţă în familie, iar în opinia lui Serghei Bodiul ca rezultat al întreţinerii relaţiilor homosexuale de către fosta lui soţie şi ignorarea de către aceasta a obligaţiilor părinteşti. Deşi Bodiul Serghei a afirmat că Natalia Bodiul nu este o mamă suficient de bună, nu a oferit şi probe sau explicaţii clare în acest sens.
Persoana despre care se presupune că a discriminat, poate să-şi exercite sarcina probaţiunii aducînd o justificare obiectivă şi rezonabilă acţiunilor sale, în special acesta urmează să indice care a fost scopul legitim urmărit, măsurile întreprinse pentru a atinge scopul dat, precum şi să explice proporţionalitatea dintre scopul legitim urmărit şi măsurile întreprinse. Colegiul relevă că, unul din temeiurile invocate de Serghei Bodiul pentru modificarea graficului de întrevederi mamă-copil, a constituit presupusa orientare homosexuală a Nataliei Bodiul. Or, prin prisma Legii cu privire la asigurarea egalităţii, este discriminatorie orice afirmaţie care pretinde că orientarea sexuală a persoanei determină calităţile ei personale sau profesionale, în special în situaţia în care se insistă asupra faptului că întreţinerea relaţiilor homosexuale influenţează asupra exercitării normale a obligaţiilor părinteşti din partea mamei copilului.
Ba mai mult, asupra unor astfel de afirmaţii Bodiul Serghei nu a renunţat nici în faţa Consiliului. Deşi Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului susţine că presupusa orientare homosexuală a Nataliei Bodiul nu a servit temei de adoptare a deciziei nr. 10/5 din 28 martie 2013, concluziile date nu pot fi acceptate ca o justificare rezonabilă şi obiectivă, în situaţia în care Direcţia a micşorat esenţial graficul de întrevederi mamă-copil doar în baza actelor prezentate de tatăl copilului şi în lipsa opiniei Nataliei Bodiul pe marginea cazului ce o viza nemijlocit. Ba mai mult, Direcţia a adoptat decizia din 28 martie 2013 în baza actelor prezentate de Bodiul Serghei la situaţia din anul 2011, începutul anului 2012, fără însă a lua în calcul că evenimentele descrise în acestea nu erau actuale de mai bine de un an.
Colegiul mai relevă faptul că, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului trebuia să demonstreze eventualul scop legitim care a stat la baza pronunţării deciziei şi proporţionalitatea dintre măsurile întreprinse în acest sens şi scopul propus. Astfel, deşi recurentul a invocat că graficul de întrevederi a fost modificat pentru a nu prejudicia reuşita şcolară a copilului, acesta nu şi-a putut argumenta poziţia privind necesitatea adoptării unei astfel de decizii cu 6 luni înainte de admiterea copilului în clasa I şi în lipsa vreunei probe ce ar confirma influienţa directă asupra rezultatelor la studii a minorului în urma întrevederilor copilului cu mama timp de 3 zile în săptămînă.
Nu au fost administrate la situaţia din 28 martie 2013 nici probe ce ar confirma prezenţa vreunui pericol pentru starea fizică şi psihică a copilului ca rezultat al comportamentului ilegal din partea mamei lui. Din contra, la şedinţa Consiliului, Natalia Bodiul a prezentat raportul de constatare medico-legală (f.d.55, vol. I), din conţinutul căruia rezultă că la 07 martie 2013 aceasta a fost agresată de fostul soţ, fiind lovită cu pumnul peste cap, prin ce i-au fost cauzate vătămări corporale uşoare. Or, Consiliul pînă la adoptarea deciziei a întreprins toate măsurile de rigoare în vederea examinării obiective şi ample a cazului.
Astfel, a acordat părţilor termen pentru a prezenta informaţii pe caz şi de a-şi expune poziţia privind admisibilitatea plîngerii şi probe în susţinerea lor, la data şedinţei fiecare din părţile vizate la caz au fost audiate, examinată poziţia psihologului şcolar din cadrul liceului „Petru Movilă” privind starea psiho-emoţională a minorului Bodiul Alexei, care a recomandat ca în numele bunăstării copilului să fie stabilit un grafic de întrevederi consecutiv de o săptămînă cu fiecare din părinţi.
În cumulul probelor administrate, Consiliul a ajuns la concluzia că argumentele prezentate de părţi nu pot fi acceptate ca o justificare rezonabilă şi obiectivă pentru micşorarea graficului de întrevederi mamă-copil, nu s-au administrat probe ce ar susţine că este spre binele suprem al copilului de a-şi vedea mama o singură dată în săptămînă, respectiv Bodiul Natalia a fost tratată evident diferit (mai puţin favorabil) în realizarea drepturilor sale părinteşti în comparaţie cu cele ale tatălui, iar la baza acestui tratament stau acţiunile de instigare la discriminare a lui Bodiul Serghei.
În circumstanţele date, Colegiul constată legalitatea soluţiei adoptate de Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii din data de 21 ianuarie 2014. Vis-a-vis de capetele de cerere privind recunoaşterea ca fiind neîntemeiate şi neobiective punctele 3 şi 4 din decizia Consiliului din 21 ianuarie 2014, precum şi obligarea Consiliului de a-şi retrage învinuirile aduse Direcţiei precum că decizia adoptată este una discriminatorie, Colegiul le consideră neîntemeiate şi urmează a fi respinse, deoarece autoritatea tutelară este unicul organ reprezentativ ce soluţionează eventualele litigii referitor la exercitarea drepturilor părinteşti, în cazul cînd părinţii locuiesc separat, iar Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, în virtutea împuternicirilor sale, era în drept de a decide asupra „recomandării Direcţiei în asigurarea că Natalia Bodiul are şanse egale de a participa în creşterea şi educaţia copilului său minor, avînd întrevederi cu el în egală măsură ca şi tatăl copilului”.
Deci, în opinia instanţei de recurs, este legală şi întemeiată sintagma enunţată din p. 4 al deciziei contestate prin prezenta acţiune. În acest sens sunt relevante şi prevederile art. 6 din Legea cu privire la asigurarea egalităţii, care garantează expres interzicerea discriminării sub orice formă, iar promovarea unei politici sau efectuarea unor acţiuni sau inacţiuni care încalcă egalitatea în drepturi a persoanelor trebuie să fie înlăturată de autorităţile publice competente şi sancţionată conform legislaţiei. Recurentul nu este în drept de a pretinde de la Consiliu şi asupra retragerii „învinuirilor” aduse Direcţiei, avînd în vedere că intimatul a fost instituit prin lege ca un organ colegial în vederea asigurării protecţiei împotriva discriminării şi asigurării egalităţii tuturor persoanelor case se consideră a fi victime ale discriminării.
Instanţa de recurs însă constată ca fiind ilegală sintagma din p. 4 al deciziei Consiliului din 21 ianuarie 2014 - ”Direcția municipală pentru protecţia drepturilor copilului va abroga decizia nr. 10/5 din 28 martie 2013…”, or din conținutul acesteia rezultă o prescriere imperativă pentru autoritatea publică emitentă și nu una de recomandare, fapt ce contravine art. 12 al. (1) lit. f) din Legea cu privire la asigurarea egalităţii, care expres stabileşte că Consiliul remite autorităților publice propuneri de ordin general referitoare la prevenirea și combaterea discriminării și ameliorarea comportamentului față de persoanele ce cad sub incidența prezentei legi.
Şi p. 61 din Regulamentul de activitate al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, aprobat prin Legea nr. 298 din 21 decembrie 2012 prevede că decizia Consiliului cuprinde în dispozitivul său recomandările formulate în vederea asigurării repunerii în drepturi a victimei discriminării și argumentele ce stau la baza acesteia. În circumstanțele date, Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, conform atribuțiilor instituite prin lege, nu poate subroga dreptul Direcției municipale pentru protecţia drepturilor copilului de a decide asupra anulării propriei decizii şi nici substitui rolul de instanţă de judecată.
Or, în cazul dat, rezultă legalitatea capătului de cerere a Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului cu privire la anularea p. 4 din decizia Consiliului pe cauza pornită la plîngerea Nataliei Bodiul, în limita sintagmei ”Direcția municipală pentru protecţia drepturilor copilului va abroga decizia nr. 10/5 din 28 martie 2013…”. Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost stabilite de către instanţele judecătoreşti inferioare, nefiind necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, însă reieşind din soluţia adoptată de acestea, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului, de a casa integral decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărâre de admitere în parte a acțiunii.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015 şi hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 20 noiembrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității cu privire la contestarea actului administrativ şi se emite o nouă hotărâre prin care: Se admite parțial cererea de chemare în judecată a Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității cu privire la contestarea actului administrativ.
Se anulează din p. 4 la decizia Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității din 21 ianuarie 2014, pe cauza nr. 028/2013 pornită la plîngerea dnei Natalia Bodiul, sintagma ”Direcția municipală pentru protecţia drepturilor copilului va abroga decizia nr. 10/5 din 28 martie 2013…”. În rest, acțiunea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității cu privire la contestarea actului administrativ se respinge. Decizia este irevocabilă. Preşedintele, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea Ion Druţă Galina Stratulat