- Dosarul nr.
- 2ra-2425/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 septembrie 2015
- Părțile
- Iordachescu Vitalie, Iordachescu Mariana vs Ministerul Justitiei, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Botan George
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2ra-2425/15 — Constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătorești, încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției a prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată
prima instanţă: S. Gîrbu dosarul nr. 2ra-2425/15 instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Gavrilița și L. Popova ÎNCHEIERE 30 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Galina Stratulat Judecătorii: Elena Covalenco şi Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursurilor declarate de Iordăchescu Vitalie, Iordăchescu Mariana și Ministerul Justiției, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Boțan George cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătorești, încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției a prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 24 iunie 2015, prin care s-au respins cererile de apel depuse de Iordăchescu Vitalie, Iordăchescu Mariana și Ministerul Justiției și s-a menţinut hotărîrea primei instanţe c o n s t a t ă La 10 septembrie 2014 Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana au depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătorești,
încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției a prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată (f.d. 1-6). În motivarea cererii de chemare în judecată Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana au indicat că conform titlului executoriu nr. 2-1878/2005 din 14 iulie 2005 și hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 14 iulie 2005 Consiliul municipal Chișinău a fost obligat să acorde familiei lor spațiu locativ conform art. 42-44 Codul cu privire la locuințe.
Prin hotărîrea Curții Europene pentru Drepturile Omului din 11 octombrie 2011 la cererea nr. 13980/08 Vitalie Iordăchescu contra Republicii Moldova, în cadrul unei proceduri amiabile, statul Republica Moldova prin reprezentantul Guvernului Agentul Guvernamental Vladimir Grosu s-a obligat să acorde familiei Iordăchescu spațiul locativ de stat pînă la 31 decembrie 2012. După reforma sistemului executării titlul executoriu nr. 2-1878/2005 din 14 iulie 2005 a fost remis pentru executare de la Oficiul de Executare Centru la biroul executorului judecătoresc Ungureanu Oleg. 1 În luna august anul 2013 au fost informați că executorul judecătoresc Ungureanu Oleg și-a unit activitatea cu executorul judecătoresc Boțan George, la ultimul aflîndu-se la executare documentul executoriu conform titlului de executare nominalizat.
Executorii judecătorești au tărăgănat eliberarea borderoului de calcul pentru avansarea cheltuielilor, deoarece nu doreau să contribuie la executarea documentului executoriu pentru a nu intra în conflict cu autoritățile publice locale și centrale. La 18 noiembrie 2013 au adresat Biroului executorului judecătoresc Ungureanu Oleg și Boțan George cerere, recepționată de ultimii la 20 noiembrie 2013, prin care i-au înștiințat despre avansarea cheltuielilor conform borderoului de calcul întocmit la 08 noiembrie 2013. Au solicitat executorului judecătoresc întreprinderea măsurilor necesare pentru executarea documentului executoriu.
Pînă în luna martie 2013 primeau de la Agentul Guvernamental răspunsuri în care era expusă intenția de a executa hotărîrea Curții Europene pentru Drepturile Omului din 11 octombrie 2011. Consideră că Agentul Guvernamental, Guvernul, Primăria și Consiliul municipal Chișinău au un comportament pasiv, eliberînd răspunsuri evazive invocînd lipsa mijloacelor financiare și eschivîndu-se de la executarea documentului executoriu și hotărîrii Curții Europene pentru Drepturile Omului din 11 octombrie 2011. Acțiunile autorităților de tergiversare a executării documentului executoriu le violează drepturile protejate de art. 6 Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Debitorii Primăria și Consiliul municipal Chișinău i-au mințit, deoarece blocul locativ cu 14 etaje și 69 apartamente din str. L. Deleanu, mun. Chișinău unde li s-a promis spațiul locativ încă în anul 2006 a fost dat în exploatare, însă nu li s-a acordat și lor fiind ignorați. Au avut așteptări rezonabile a celor promise, însă debitorul i-a mințit fiind indignați și de inacțiunile executorului judecătoresc Oleg Ungureanu care nu a întreprins acțiuni și nu a aplicat măsurile de asigurare a acțiunii prin aplicarea sechestrului pe un apartament din blocul locativ din str. L. Deleanu, mun. Chișinău. La 19 septembrie 2013 avocatul a adresat în interesele lor cerere Consiliului municipal Chișinău, care prin răspunsul din 27 septembrie 2013 i-a informat că a solicitat Guvernului alocarea mijloacelor financiare pentru construirea spațiului locativ.
Invocă și pasivitatea executorilor judecătorești în procedura cărora s-a aflat documentul executoriu, care s-au limitat doar la nivelul de expediere a scrisorilor. La 21 octombrie 2013, 18 noiembrie 2013 și 15 martie 2014 împreună cu avocatul au adresat scrisori executorului judecătoresc solicitînd întocmirea procesului-verbal de sancționare a debitorului pentru neexecutare conform art. 318 Codul contravențional. La 20 martie 2014 executorul judecătoresc Boțan George i-a informat că va întocmi proces-verbal privind sancționarea debitorului pentru neexecutarea cerințelor documentului executoriu. 2 Invocă că mai mult de 12 luni de la data avansării cheltuielilor conform borderoului de calcul nu au primit răspuns de la executorul judecătoresc referitor la acțiunile întreprinse față de debitor și nici debitorul mai mult de 8 ani nu a întreprins acțiuni de executare a actelor executorii.
La 01 august 2014 au solicitat repetat să facă cunoștință cu dosarul procedurii de executare care se află la executorul judecătoresc Oleg Ungureanu și au constatat că acesta în ultimele 8 luni a anului 2014 nu a întreprins nici o acțiune în vederea executării documentului executoriu. La 15 martie 2014 au adresat Ministerului Justiției și Agentului Guvernamental cerere solicitînd întreprinderea măsurilor privind sesizarea Guvernului și Ministerului Finanțelor în scopul executării obligațiilor ce rezultă din hotărîrea Curții Europene pentru Drepturile Omului din 11 octombrie 2011 și titlului executoriu nr. 2-1878/2005 din 14 iulie 2005 emis de Judecătoria Centru mun. Chișinău. Prin cererea depusă la 19 septembrie 2013 au propus Consiliului municipal Chișinău că în cazul în care nu dispune de spațiu locativ în scopul executării hotărîrilor judecătorești să le achite echivalentul bănesc a valorii spațiului locativ ce li se cuvine ținînd cont de prețul de piață.
Prin răspunsul din 27 septembrie 2013 Consiliul municipal Chișinău a comunicat că nu dispune de spațiu locativ și nici de mijloace financiare. Au mai indicat că la 04 și 05 august 2014 au dorit să i-a cunoștință cu procedura de executare, însă executorul judecătoresc Oleg Ungureanu nu era de găsit la birou. La 06 august 2014 au depus cerere executorului judecătoresc Boțan George pentru a lua cunoștință cu procedura de executare, însă au fost refuzaţi. Din spusele avocatului care a luat cunoștință cu procedura de executare la 15 iulie 2014, aceasta se află la executare la executorul judecătoresc Oleg Ungureanu.
Au verificat lista executorilor judecătorești pe site și au constatat că activitatea executorului judecătoresc Oleg Ungureanu a fost încetată prin ordinul Ministerului Justiției nr. 305 din 10 iulie 2013. Invocă că nu au cunoscut despre încetarea activității executorului judecătoresc Oleg Ungureanu și că nu există în procedura de executare încheierea de transmitere către executorul judecătoresc Boțan George, deși pe acte se semnează ultimul. La 08 august 2014 s-au prezentat la biroul executorului judecătoresc Boțan George solicitînd informarea despre acțiunile întreprinse pentru executarea documentului executoriu aflat la acesta în procedură solicitînd și prezentarea încheierii prin care i s-a transmis în procedură documentul executoriu.
La discuție au fost prezenţi executorul judecătoresc Oleg Ungureanu care a recunoscut că nu mai activează, iar executorul judecătoresc Boțan George a fost brutal și i-au alungat din birou. Invocă că indiferența și conduita pasivă a executorilor judecătorești Oleg Ungureanu și Boțan George, care timp de 3 ani de la avansarea cheltuielilor solicitate nu au întreprins acțiuni în vederea executării documentului executoriu, a dus la încălcarea termenului rezonabil de executare a hotărîrii judecătorești. Acțiunile executorilor judecătorești contravin dreptului la un proces echitabil, or executarea hotărîrilor judecătorești reprezintă o parte a actului de justiție. 3 Au mai indicat că procesele de judecată au durat 9 ani în care și-au căutat dreptate și avînd titlul executoriu ajungînd la etapa executării se află în imposibilitate de a avea finalitatea actului din cauza inacțiunii executorilor judecătorești Oleg Ungureanu și Boțan George.
Acțiunile și inacțiunile executorilor judecătorești le-au pricinuit stres, nervozitate, disconfort care îi descurajează în a avea încredere în sistemul judecătoresc. Acțiunile de tergiversare și indiferență a executorului judecătoresc Oleg Ungureanu și a Ministerului Justiției compromite imaginea justiției și încalcă art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale. Sunt în situația unei neexecutări continue, deoarece executorii judecătoreşti prin inacţiunile lor au încurajat debitorul să nu execute documentul executoriu, întrucît nu au fost întreprinse toate măsurile și mecanismele posibile de executare a hotărîrilor judecătorești. Menționează că împreună cu copii locuiesc în chirie fiind nevoiți să achite lunar pentru apartament.
Cer Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil de către executorul judecătoresc Oleg Ungureanu a hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 14 iulie 2005, hotărîrii Curții Europene pentru Drepturile Omului din 11 octombrie 2011 și titlului executoriu nr. 2-1878/2005 din 14 iulie 2005 emis de Judecătoria Centru mun. Chișinău privind acordarea familiei lor a spațiului locativ conform art. 42-44 Codul cu privire la locuințe; încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției a prejudiciului moral în sumă de 100000 lei pentru fiecare și cheltuielile de judecată. Prin procura din 09 ianuarie 2014 Arion-Lupu Victoria a fost împuternicită de Ministerul Justiției să-i reprezinte interesele în instanță de judecată cu dreptul de a exercita toate actele procedurale prevăzute de Codul de procedură civilă și de dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească (f.d.
82). La 15 decembrie 2014 reprezentantul Arion-Lupu Victoria a depus în interesele Ministerului Justiției demers de atragere în proces în calitate de intervenient accesoriu a executorului judecătoresc Boțan George (f.d. 81). Judecătoria Buiucani mun. Chișinău a antrenat în proces executorul judecătoresc Boțan George în calitate de intervenient accesoriu (f.d. 130). Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 26 februarie 2015 acţiunea depusă de Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana a fost admisă parțial. S-a constatat încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 14 iulie 2005. S-a încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana prejudiciul moral în sumă de 20000 lei.
În rest acțiunea a fost respinsă (f.d. 147-154). La 04 martie 2015 reprezentantul Arion-Lupu Victoria a depus în interesele Ministerului Justiției apel nemotivat, iar la 27 mai 2015 apel motivat împotriva 4 hotărârii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 26 februarie 2015 (f.d. 156, 173- 176). Prin mandatul nr. 0271418 din 27 august 2013 avocatul Mihaila Constantin a fost împuternicit de Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana să le acorde asistență juridică cu dreptul de a contesta actele judecătoreşti, etc (f.d. 73). La 25 martie 2015 avocatul Mihaila Constantin a depus în interesele lui Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana apel împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 26 februarie 2015 (f.d.
160-168). Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 24 iunie 2015 a respins cererile de apel depuse de reprezentantul Arion-Lupu Victoria în interesele Ministerului Justiției și avocatul Mihaila Constantin în interesele lui Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana menținînd hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 26 februarie 2015 (f.d. 195-201). În motivarea soluţiilor instanţele judecătoreşti au indicat că hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 14 iulie 2005 nu a fost executată de către debitorul Consiliul municipal Chișinău și s-a încălcat dreptul lui Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești.
Au mai indicat că executarea hotărîrii judecătorești constituie parte integrantă a procesului, iar Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale la art. 6 § 1 statuează că orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege care va hotărî fie asupra încălcărilor drepturilor și obligațiunilor cu caracter civil.
Conform art. 5 alin. (1) Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti În urma constatării faptului că a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, instanţa de judecată decide asupra acordării unei satisfacţii echitabile de la bugetul de stat în contul reparării prejudiciului moral, material, precum şi a costurilor şi a cheltuielilor de judecată. Astfel, cuantumul prejudiciului moral solicitat de reclamanți fiind exagerat au conchis de a încasa prejudiciul moral parțial în mărime de 20000 lei fiind considerată o sumă rezonabilă în raport cu dreptul încălcat.
La 31 iulie 2015 Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana au declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 24 iunie 2015, cerînd admiterea recursului, casarea parţială a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acțiunii (f.d. 203-213). În motivarea recursului Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana reiterînd detaliat circumstanțele expuse în prima instanță și în instanța de apel au invocat că instanțele judecătorești au apreciat arbitrar probele, iar erorile admise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Au mai indicat că au fost încălcate art. 6 și art. 1 Protocol 1 Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
La 02 septembrie 2015 Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 24 iunie 2015, cerînd admiterea recursului, casarea 5 deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acțiunii sau diminuarea sumei dispusă spre încasare. În motivarea recursului Ministerul Justiției a invocat că hotărîrile judecătorești sunt ilegale fiind interpretate eronat normele de drept material cu privire la repararea prejudiciului moral prin prisma prevederilor Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011. Consideră că circumstanțe importante ale pricinii nu au fost stabilite invocînd că administrația publică locală a fost obligată să ofere spațiul locativ în posesie și folosință, dar nu în proprietate.
A mai indicat că Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana au beneficiat deja de compensații bănești pentru neexecutarea hotărîrii judecătorești în mărime de 2200 Euro pentru perioada de la 22 iunie 2006 pînă la 11 octombrie 2011. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 25 septembrie 2015 Iordăchescu Vitalie și Iordăchescu Mariana au prezentat referință la recursul declarat de Ministerul Justiției solicitînd respingerea acestuia și admiterea recursului lor în sensul declarat.
În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate de Iordăchescu Vitalie, Iordăchescu Mariana și Ministerul Justiției în cererile de recurs pe baza materialelor din dosar și a referinței, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta este inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă.
Iordăchescu Vitalie, Iordăchescu Mariana și Ministerul Justiției în cererile de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu au invocat. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii constă în verificarea 6 faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din motivele menţionate şi având în vedere că prima instanţă şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate au emis hotărîri legale, iar argumentele invocate de Iordăchescu Vitalie, Iordăchescu Mariana și Ministerul Justiției în cererile de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate inadmisibile.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursurile declarate de Iordăchescu Vitalie, Iordăchescu Mariana și Ministerul Justiției se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Galina Stratulat Judecătorii: Elena Covalenco Sveatoslav Moldovan 7