3ra-1282/15 — Contestarea actului administrativ

Judecătoria Rîşcani Dosarul nr.3ra-1282/15 Mun. Chişinău Judecător: S. Papuha Curtea de Apel Chişinău Judecători: L. Bulgac, N. Simciuc, A. Pahopol Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 30 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Iurie Bejenaru, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Ştefan Vodă Gaz” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2015, CONSTATĂ : La 28.02.2012, reclamantul SRL „Ştefan Vodă Gaz” s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), solicitînd anularea parţială a deciziei nr.484 din 25.11.2011, în partea prin care pîrîtul a dispus sancţionarea întreprinderii reclamante.

În motivarea cererii, reclamantul a invocat că la 25.11.2011, de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, a fost adoptată Decizia nr.484 asupra cazurilor de încălcare a legislaţiei fiscale, reflectate în actul de control fiscal nr.5/653762 din 28.10.2011. Reclamantul consideră ilegală decizia menţionată, în partea prin care SRL „Ştefan Vodă Gaz” a fost sancţionată pentru diminuarea venitului impozabil pentru perioada 2008, 2009, 2010 cu suma de 1,675,123 lei. Prin contestaţia nr.1532 din 19.12.2011, reclamantul a solicitat pîrîtului anularea respectivei decizii, însă contestaţia a fost respinsă integral prin decizia IFPS nr.39 din 17.02.2012. Consideră reclamantul ilegală decizia nr.484 din 25.11.2011, deoarece contravine prevederilor Codului Fiscal, încălcările pretinse au fost determinate pe baza unor concluzii eronate datorate aplicării neuniforme a prevederilor Codului Fiscal, precum şi altor acte normative.

Menţionează reclamantul, că deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor ce ţin de premierea lucrătorilor pentru depistarea furtului şi premierea salariaţilor de sărbători, inclusiv şi a contribuţiilor sociale la Bugetul Asigurărilor Sociale, precum şi Bugetul Asigurărilor Medicale, sunt operaţiuni care se încadrează în prevederile legislaţiei fiscale, financiar contabile şi de muncă, iar constatarea de către pîrît a inutilităţii premierii lucrătorilor, reprezintă o implicare a colaboratorilor fiscali în activitatea economică - financiară a SRL „Ştefan Vodă Gaz”, fapt ce depăşeşte atribuţiile 1 organului fiscal. Indică reclamantul că, organul fiscal nu a argumentat în baza căror norme legale, deducerea plăţilor de premiere sunt acţiuni de diminuare a taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat.

Referitor la deducerea cheltuielilor ce ţine de abonarea la reviste, ziare şi procurarea de felicitări, petrecerea spartachiadelor, biletelor de odihnă pentru copii la tabăra, cadouri, suvenire, produse alimentare, reclamantul menţionează că întreprinderea a dedus în scopuri fiscale în baza Hotărârii Guvernului nr.485 din 04.05.1998, care permite spre deducere cheltuielile suportate şi achitate în activitatea de întreprinzător a contribuabilului, dar care nu pot fi confirmate documentar, în mărime de 0,1% din venitul impozabil al contribuabilului. Mărimea venitului înregistrat pe perioada supusă controlului permit în plină măsură deducerea acestor cheltuieli.

Relevă reclamantul, că, potrivit art.19 pct.3 al Legii contabilităţii, actele date reprezintă confirmarea documentară a tranzacţiilor ce au avut loc şi servesc drept temei pentru reflectarea lor în evidenţa contabilă, însă, pîrîtul la examinarea contestaţiei, nu a luat în consideraţie Scrisoarea IFPS nr. 17-2/1-14-808-6634 din 24.11.2009, astfel demonstrând faţă de reclamant o poziţie de dublu standard. De asemenea, reclamantul menţionează că nu poate să fie penalizat din motive politice ce ţine de regimul Transnistrean. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 07 mai 2012, acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29 noiembrie 2012, hotărîrea a fost casată, cu remiterea pricinii la rejudecare.

Prin hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 23 iulie 2014, acţiunea a fost admisă, fiind dispusă anularea ca fiind ilegale a pct. 3 şi pct.5 din partea constatatoare a deciziei Inspectoratul Fiscal Principal de Stat nr.484 din 25.11.2011 şi pct.4 subpunctul 1 din partea dispozitivă a aceleiaşi decizii.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a concluzionat că nu există premise şi probe care ar demonstra că reclamantul SRL „Ştefan Vodă Gaz” a încălcat prevederile legii, deoarece deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor ce ţin de premierea lucrătorilor pentru depistarea furtului şi premierea salariaţilor de sărbători inclusiv şi a contribuţiilor sociale la Bugetul Asigurărilor Sociale precum şi Bugetul Asigurărilor Medicale, sunt operaţiuni case se încadrează în prevederile legislaţiei fiscale, financiar contabile şi de muncă, conform art. 4 Codul Muncii, art. 5 din Legea salarizării, art. 24 alin. 1 Cod Fiscal, contractul colectiv de muncă încheiat între SRL „Ştefan Vodă Gaz” şi comitetul sindical al întreprinderii.

La 21 august 2014, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a depus apel, solicitînd casarea hotărîrii contestate cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În motivarea apelului a indicat că, prima instanţă la adoptarea hotărîrii nu a constatat şi nu a elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, cît şi au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept procedural. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2015 s-a respins apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 23 iulie 2014. 2 Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate.

Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2015 şi a hotărîrii instanţei de fond din 23 iulie 2014, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Ştefan Vodă Gaz” să fie respinsă ca fiind nefondată.

La 14.09.2015 SRL „Ştefan Vodă Gaz” a înaintat referinţă prin care solicită declararea ca fiind inadmisibil a recursului înaintat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat cu menţinerea hotărîrii instanţei de fond şi a deciziei instanţei de apel. În motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de fapt expuse în cererea de apel şi anume, neaplicarea normelor de drept material şi procedural pertinente cauzei. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei.

Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei.

Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

3 Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2015, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Ştefan Vodă Gaz” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat privind contestarea actului administrativ. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 4