Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1015/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 septembrie 2015
Părțile
ÎI Bînzari vs IFS Ialoveni
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-1015/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: G. Lungu dosarul nr. 3ra-1015/15 instanţa de apel: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 23 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Individuală „Bînzari” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderea Individuală „Bînzari” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Ialoveni cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2015 prin care a fost respins apelul depus de Întreprinderea Individuală „Bînzari” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 13 martie 2014, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 01 august 2013, ÎI „Bînzari” a depus cerere de chemare în judecată împotriva IFS Ialoveni cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a invocat că la 08 februarie 2013, colaboratorii IFS Ialoveni au efectuat un control operativ la ÎI „Bînzari”. Conform actului de control fiscal cu nr. 1-601396 din 08 februarie 2013 în rezultatul controlului efectuat a fost stabilit că întreprinderea dispune de maşină de casă şi control cu memorie fiscală care este în stare bună de funcţionare, registru MCC este şnuruit, sigilat numerotat şi completat conform cerinţelor legislaţiei în vigoare. Suma încasărilor reflectate conform raportului MCC pentru ziua gestionară constituie 315 lei, iar soldul mijloacelor băneşti în casierie constituie 180 lei. Susţine că la efectuarea unei cumpărături de control în mărime de 10 lei, vânzătorul a imprimat şi înmânat bonul fiscal cumpărătorului, astfel fiind utilizată maşina de casă.

Menţionează că la verificarea banilor în safeu s-a constatat că nu a fost utilizat sistematic MCC în casierie fiind constatat excedent de numerar în sumă de 135 lei. 1 Indică că inspectorii IFS Ialoveni au întocmit un act de control fiscal, în care a fost indicat încălcarea art. 8 alin. (2) lit. c) Cod fiscal. Afirmă că în urma efectuării controlului dat, în privinţa vânzătorului, IFS Ialoveni a întocmit procesul - verbal cu nr. 027925 cu privire la contravenţie din 08 februarie 2012, în baza art. 293/1 alin. (5) Cod contravenţional, care prevede existenţa excedentului sau deficitului de mijloace băneşti în caseta (sertarul) pentru bani a maşinii de casă şi control sau în alt loc special destinat primirii şi păstrării temporare a mijloacelor băneşti din activitatea curentă, ce depăşeşte o unitate convenţională, se sancţionează cu amendă de 50 unităţi convenţionale.

Remarcă că în urma examinării actului de control fiscal cu nr. 1-601396 din 08 februarie 2013, IFS Ialoveni a emis decizia cu nr. 52 din 04 martie 2013 prin care ÎI „Bînzari” a fost sancţionată în baza art. 254 alin. (2) Cod fiscal, cu amendă în mărime de 10000 lei, pentru desfăşurarea unei activităţi fără utilizarea maşinii de casă şi control existente. Notează că la 03 aprilie 2013, a depus o contestare asupra deciziei cu nr. 52 din 04 martie 2013, solicitând anularea acesteia, care a fost respinsă prin decizia IFS Ialoveni cu nr.11/c din 03 mai 2013. Nefiind de acord şi cu decizia menţionată, a depus la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat o contestație, prin care a solicitat acceptarea probelor suplimentare şi anume, a copiilor din registru de casă şi control prezentate, cât şi anularea deciziei cu nr. 52 din 04 martie 2013, ca fiind nefondată.

Contestaţia depusă a fost respinsă prin decizia cu nr. 330 din 05 iulie 2013. Invocă conţinutul pct. 10 din Hotărârea de Guvern nr. 474 din 28 aprilie 1998, care statuează că se consideră că operaţiunea economică nu este înregistrată în MCC, deci decontările băneşti în numerar se efectuează fără aplicarea MCC (se desfăşoară activitate fără utilizarea MCC), în următoarele cazuri: a) nu se emite bonul de casă, b) se emite bonul de casă de o valoare ce nu corespunde sumei real achitate, c) nu se perfectează bonul de plată în cazurile prevăzute în prezentul Regulament, d) se perfectează bonul de plată în cazurile prevăzute în prezentul Regulament de o valoare ce nu corespunde sumei real achitate, e) la verificare se depistează existenţa unei sume de mijloace băneşti excedente, care nu poate fi justificată prin datele înscrise în documentele emise de MCC.

Consideră că inspectorii fiscali au calculat greşit diferenţa dintre mijloacele băneşti din casierie şi suma încasărilor conform raportului MCC, suma fiind una deficită şi nu excedentă. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 274 Cod fiscal, art. 14 alin. (l), 16 alin. (l), 26 alin. (l) lit. a) Legea contenciosului administrativ. Solicită admiterea acţiunii, anularea deciziei IFS Ialoveni cu nr. 52 din 04 martie 2013, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată. La 02 februarie 2014, prin cererea de extindere a pretenţiilor ÎI „Bînzari” a solicitat şi anularea actului de control fiscal cu nr. 1-601396 din 08 februarie 2013. Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 13 martie 2014 a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.

2 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2015 a fost respins apelul depus de ÎI „Bînzari” şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 02 iunie 2015, ÎI „Bînzari” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că instanţa de fond a respins acţiunea motivând că vânzătoarea nu a utilizat cu certitudine maşina de casă cu memorie fiscală la cumpărăturile efectuate anterior şi în aceste condiţii potrivit art. 254 alin. (2) Cod fiscal, organele fiscale corect au adoptat decizia din 04 martie 2013 conform căreia i-a fost aplicată o sancţiune financiară de 10000 lei.

Afirmă că potrivit art. 254 alin. (2) Cod fiscal, se sancţionează efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără utilizarea maşinii de casă şi de control existente, iar pct. 10 din Hotărârea de Guvern în Anexa nr. 5 prin care a aprobat Regulamentul cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control pentru efectuarea decontărilor în numerar prevede că se consideră că operaţiunea economică nu este înregistrată în MCC, deci decontările băneşti în numerar se efectuează fără aplicarea MCC (se desfăşoară activitate fără utilizarea MCC), în următoarele cazuri: e) la verificare se depistează existenţa unei sume de mijloace băneşti excedente, care nu poate fi justificată prin datele înscrise în documentele emise de MCC.

Consideră că sancţiunea prevăzută la art. 254 alin. (2) Cod fiscal, se aplică numai în cazul existenţei unei sume de mijloace băneşti excedente. Susţine că vor exista mijloace băneşti excedente doar în cazul în care suma efectivă de mijloace băneşti din caseta (sertarul) pentru bani a MCC sau, în acelaşi sens, din locul special destinat pentru primirea şi păstrarea temporară a mijloacelor băneşti provenite din operaţiunile economice curente (încasări curente şi vărsăminte de serviciu de numerar) va fi mai mare decât suma curentă de mijloace băneşti înregistrată în MCC. Relatează că potrivit actului de control fiscal cu nr. 601396 din 08 februarie 2013, suma încasărilor conform raportului MMC pentru ziua gestionară constituie 315 lei.

Soldul mijloacelor băneşti în casierie constituie 180 lei. Datorită faptului că în casierie s-a depistat o sumă mai mică (cu 135 lei) decât cea reflectată în MCC s-a constatat un deficit de mijloace băneşti. Indică că deşi în casierie s-a depistat un deficit de mijloace băneşti la 04 martie 2013, intimatul ilegal a emis decizia cu nr. 52 prin care a fost sancţionată ÎI „Bînzari” pentru excedent de mijloace băneşti. Mai notează că instanţa de apel a motivat soluţia făcând referire la explicaţiile reprezentantului intimatului în şedinţa de judecată care a invocat existenţa unor erori în actul de control fiscal cu nr. 1-601396 din 08 februarie 2013, ce a fost semnat de ambii inspectori fiscal, care au confirmat prin semnătură corectitudinea conţinutului acestuia.

3 Remarcă că în şedinţa de judecată, cu toate că s-a invocat că actul de control fiscal cu nr. l-601396 din 08 februarie 2013 conţine careva erori, iar în baza unui act cu erori a fost emisă decizia cu nr. 52 din 04 martie 2013. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2015 în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Întreprinderea Individuală „Bînzari”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea 4 de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Întreprinderea Individuală „Bînzari”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Întreprinderea Individuală „Bînzari” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Întreprinderea Individuală „Bînzari” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.