Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-986/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 septembrie 2015
Părțile
Puşcaş Victor vs CTAS Buiucani, mun. Chişinău
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-986/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: G. Moscaliuc dosarul nr. 3ra-986/15 instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Gavriliţa, L. Popova ÎNCHEIERE 23 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Victor Puşcaş, reprezentat de avocatul Veaceslav Scripnic împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 aprilie 2015 prin care a fost admis apelul Casei Naţionale de Asigurări Sociale, casată integral hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 25 septembrie 2014 şi pronunţată o nouă hotărâre prin care a fost admisă acţiunea constată: La 13 iunie 2014, Victor Puşcaş, reprezentat de avocatul Veaceslav Scripnic a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a invocat că la 27 martie 2014, el s-a adresat la CTAS Buiucani pentru recalcularea pensiei - indemnizaţiei judecătorului începând cu 01 ianuarie 2014 în baza Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013 şi Legea nr. 544 din 20 iulie 1995. Susţine că la expirarea termenului de o lună, s-a adresat repetat la CTAS Buiucani, fiindu-i comunicat la 30 aprilie 2014 că nu este determinată modalitatea de calcul la aşa categorie de pensii.

Menţionează că la 05 mai 2014, s-a adresat la CNAS pentru a rezolva problema, iar la expirarea termenului prevăzut de Lege pentru examinarea adresării mele, nu a primit nici un răspuns. Răspunsul final l-a primit la 06 iunie 2014 de la CTAS Buiucani, care i-a comunicat că prin decizia din 08 mai 2014 i s-a refuzat în recalcularea indemnizaţiei lunare viagere, reieșind din salariul actual al Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie. 1 Relatează că activitatea de judecător a început-o în luna octombrie 1971, iar pensia i-a fost stabilită din salariul de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie. La 20 februarie 2012, Curtea Constituţională i-a acceptat demisia onorată din funcţia de judecător constituţional, iar în temeiul acestei hotărâri CTAS i-a înlocuit pensia cu indemnizaţia lunară viageră.

Indică că prin Legea nr. 328 din 23 decembrie 2013 a fost majorat salariul judecătorului, iar prin avizul consultativ al Curţii Supreme de Justiţie din 10 iunie 2013 a fost explicat că în caz de majorare a salariului judecătorilor în funcţie se recalculează şi indemnizaţia viageră a judecătorilor demisionaţi. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 277-278 CPC, art. 16, 18, 46, 47, 116 şi 137 Constituţia RM, art. 26 şi 32 Legea nr. 544 din 20 iulie 1995, Legea nr. 328 din 23 decembrie 2013. Solicită admiterea acţiunii, anularea deciziei nr. 57 din 08 mai 2014 a Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani, obligarea Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani să recalculeze indemnizaţia lunară viageră, reieșind din salariul actual al Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, începând cu 01 ianuarie 2014. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 25 septembrie 2014 a fost admisă acţiunea, recunoscută ilegală decizia Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani cu nr. 57 din 08 mai 2014, obligată Casa Teritorială de Asigurări Sociale Buiucani, mun. Chişinău la recalcularea indemnizaţiei lunare viagere, reieşind din salariul actual al Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie începând cu 01 ianuarie 2014. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 aprilie 2015 a fost admis apelul Casei Naţionale de Asigurări Sociale, casată integral hotărârea primei instanţe şi pronunţată o nouă hotărâre prin care a fost admisă acţiunea, recunoscut nul refuzul cu nr. 57 din 08 mai 2014, obligată Casa Naţională de Asigurări Sociale să recalculeze şi să achite lui Victor Puşcaş indemnizaţia lunară viageră începând cu 01 ianuarie 2014 reieşind din salariul preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie.

La 25 mai 2015, Casa Naţională de Asigurări Sociale a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, cu emiterea unei noi decizii de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că instanţa de apel la examinarea cauzei a emis o decizie pripită, nefiind studiate minuţios actele normative în vigoare, care reglementează sistemul de asigurări sociale de stat.

Menţionează că în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (5) Legea cu privire la statutul judecătorului, dacă judecătorul demisionat avea o vechime în funcţia de judecător de cel puţin 20 de ani, acesta beneficia de o indemnizaţie lunară viageră de 80 %, de la 25 la 30 de ani - de 85 %, de la 30 la 35 de ani - de 90 %, de la 35 la 40 de ani şi mai mult - de 100 % faţă de salariul mediu plătit în funcţia respectivă de judecător, ţinându-se cont de indexarea salariului. Indică că prin Legea nr. 56 din 09 iunie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, au fost făcute unele modificări în art. 321, 2 Legea 2 cu privire la statutul judecătorului în partea ce ţine de organul abilitat cu dreptul de a stabili prestaţia dată, cât şi sursa de finanţare a indemnizaţiilor viagere.

Ulterior, prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 27 din 20 decembrie 2011 privind controlul constituţionalităţii unor legi de modificare a condiţiilor de asigurare cu pensii şi alte plăţi sociale pentru unele categorii de salariaţi au fost declarate neconstituţionale prevederile articolului II şi punctele 7 şi 9 ale art. III Legea nr. 56 din 09 iunie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative în partea referitoare la art. 321, 2 Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995. Consideră că drepturile la pensie ale judecătorilor nu pot fi reglementate de normele declarate neconstituţionale şi nici de normele legale care au fost în vigoare până la modificările declarate neconstituţionale, atât timp cât nu vor fi operate modificările legislative în acest sens.

Afirmă că în rezultatul examinării documentelor din dosarul de pensionare s-a constatat că intimatul beneficiază de indemnizaţia viageră din salariul de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie în mărime de 95% - 11055,63 lei. Consideră că intimatul Victor Puşcaş, în mod neîntemeiat, solicită recalcularea indemnizaţiei viagere pentru viitor, deoarece aceste relaţii la care se impune Casa Naţională nu există, sunt nişte relaţii de viitor, care pot surveni sau nu, depinzând de careva factori ce se vor produce în viitor. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 25 mai 2015 în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. 3 Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.