Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-988/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 septembrie 2015
Părțile
SA Parcul de autobuze din Bălţi vs IFS pe mun. Chişinău, interv. acces. Şveţ Victor
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-988/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: V. Negru dosarul nr. 3ra-988/15 instanţa de apel: N. Vascan, I. Cotruţă, M. Anton ÎNCHEIERE 23 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea pe Acţiuni „Parcul de Autobuze din Bălţi” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Parcul de Autobuze din Bălţi” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat municipiul Chişinău, intervenient accesoriu Victor Şveţ cu privire la anularea actelor administrative împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2015 prin care a fost respins apelul declarat de Societatea pe Acţiuni „Parcul de Autobuze din Bălţi” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani, municipiul Chişinău, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 17 decembrie 2013, SA „Parcul de Autobuze din Bălţi” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat municipiul Chişinău, intervenient accesoriu Victor Şveţ cu privire la anularea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a invocat că la 30 august 2013 inspectorul fiscal a IFS Bălţi V. Epure a efectuat control fiscal operativ la faţa locului asupra mijlocului de transport de model Mercedes 413 cu n/î CNU 006 care activa pe ruta Bălţi - Limbenii Noi, atribuită spre deservire SA „Parcul de Autobuze din Bălţi”. Indică că în urma efectuării controlului fiscal a fost întocmit Actul de control nr. 1-650404 din 30 august 2013 în care a constatat că la 5 călători n-au fost eliberate tichete de călătorie. 1 Pe data de 12 septembrie 2013 SA „Parcul de Autobuze din Bălţi” a depus dezacord asupra actului de control nr. 1-650404 din 30 septembrie 2013. Iar, în baza materialelor acumulate Direcţia Control Fiscal a IFS pe mun.

Chişinău a examinat cauza de încălcare fiscală la 25 septembrie 2013 şi a decis amendarea contribuabilului SA „Parcul de Autobuze din Bălţi” în baza art. 254 alin. (4) Cod fiscal al RM. Menţionează că cu decizia DCF a IFS pe mun. Chişinău nr. 2968/3/11 din 25 septembrie 2013 nu a fost de acord şi la 23 octombrie 2013 a depus împotriva acesteia contestaţia nr. 106ch. Susţine că IFS pe mun. Chişinău a examinat contestaţia SA „Parcul de Autobuze din Bălţi” nr. 106ch din 23 octombrie 2013 şi în baza deciziei nr. 719 din 19 noiembrie 2013 a respins-o ca neîntemeiată şi a menţinut decizia DCF a IFS pe mun. Chişinău nr. 2968/3/11 din 25 septembrie 2013. Consideră că Inspectorul Fiscal nu a descris obiectiv, clar şi exact încălcarea legislaţiei fiscale.

În actul de control este menţionat că „la 5 călători nu au fost eliberate tichete de călătorie”, fără să fie menţionat câți călători erau în total în mijlocul de transport, motivele din care cei 5 călători nu au tichete de călătorie. Mai mult ca atât de către Inspectorul Fiscal nu au fost analizate documentele prezentate de către şoferul mijlocului de transport. La efectuarea controlului fiscal şoferul a prezent inspectorului fiscal borderoul de evidenţă a biletelor seria MU nr. 0770954 şi lista de îmbarcare a pasagerilor nr. 6493125 din 30 august 2013 ora 13:21, în care era indicat că din Gara Auto Bălţi mijlocul de transport cu n/î CNU 006 a ieşit având la bord un călător. Lista de îmbarcare a călătorilor şi borderoul de evidenţă a biletelor sunt documente confirmative, de strictă evidenţă, care confirmă ţinerea evidenţei fiscale a încasărilor în numerar.

Mai relatează că încălcările şi omisiunile comise la întocmirea actului de control fiscal şi la efectuarea controlului fiscal nu servesc ca temei pentru sancţionarea contribuabilului, or, nu au fost acumulate suficiente probe pentru a stabili cu certitudine încălcarea legislaţiei fiscale de către SA „Parcul de Autobuze din Bălţi”. Mai mult ca atât nu a fost stabilit cu certitudine cine a încălcat obligaţia de a elibera bilete de călătorie transportatorul - SA „Parcul de Autobuze din Bălţi” sau Gara Auto Bălţi care conform contractului nr. 102 din 29 decembrie 2008, pct. 3.2.4. „Autogara se obligă să nu permită îmbarcarea călătorilor în autobuzele transportatorului fără bilete de călătorie”. Menţionează că IFS pe mun.

Chişinău trebuia să claseze sau să suspende cazul şi să efectueze un control repetat. Însă IFS pe mun. Chişinău nu a luat în consideraţie argumentele expuse întru anularea Actului de control nr. 1-650404 din 30 august 2013 şi a deciziei DCF a IFS pe mun. Chişinău din 25 septembrie 2013. Face referire la art. 254 alin. (21) Cod fiscal care prevede că pentru desfăşurarea activităţii de transportare a călătorilor cu mijloace de transport auto pe rute suburbane, urbane, interurbane, internaţionale fără bilete de călătorie (bilet de călătorie - bon de casă emis de maşina de casă şi de control cu memorie fiscală 2 sau document de strictă evidenţă cu preţ fixat, înregistrat la agentul transportator, confecţionat în mod tipografic în conformitate cu actele normative în vigoare), contribuabilul şi persoana împuternicită înregistrată la agentul transportator se sancţionează cu o amendă în mărime de 10000 de lei pentru fiecare caz de încălcare.

Relatează că la bordul mijlocului de transport Mercedes 413 cu n/î CNU 006 erau bilete de călătorie, fapt confirmat prin înregistrările din borderoul de evidenţă a biletelor seria MU nr. 0770954. Astfel sancţionarea în baza art. 254 alin. (4) Cod fiscal al RM o consideră că a avut loc neîntemeiat şi nefondat.

Mai indică şi art. 8 alin. (2) lit. c) Cod fiscal care stipulează că contribuabilul este obligat să ţină evidenţa contabilă conform formelor şi modului stabilit de legislaţie, să întocmească şi să prezinte organului fiscal şi serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale dările de seamă fiscale prevăzute de legislaţie, să asigure integritatea documentelor de evidenţă contabilă în conformitate cu cerinţele legislaţiei, să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul dispozitivelor şi sistemelor pentru înregistrarea operaţiunilor cu numerar, respectând reglementările aprobate de Guvern, inclusiv Lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea maşinilor de casă şi de control.

Evindeţa încasărilor în numerar a mijloacelor băneşti percepute de către şoferul mijlocului de transport în contul achitării taxei de călătorie are loc prin înscrierea încasărilor în borderoul de evidenţă a biletelor şi eliberarea biletului de călătorie. Susţine că conform pct. 9 din Regulamentul transportului auto de călători şi bagaje aprobat prin hotărârea de Guvern nr. 854 din 28 iulie 2006 borderoul de evidenţă a biletelor este document de strictă evidenţă a biletelor vândute pasagerilor şi a sumelor încasate, precum şi a diagramelor pentru rutele regulate. Totodată, menţionează că la efectuarea controlului fiscal sarcina probaţiunii în comiterea încălcării fiscale este pe seama celui care învinuieşte, astfel IFS este obligat să acumuleze probe pertinente, concludente şi utile pentru a dovedi vinovăţia contribuabilului.

Consideră că nu s-a demonstrat faptul încasării mijloacelor băneşti de către şoferul mijlocului de transport şi eschivarea acestuia de la evidenţa fiscală a încasării, precum şi vinovăţia şoferului în neeliberarea biletelor de călătorie la 5 călători. Solicită anularea actului de control nr. 1-650404 din 30 august 2013, a deciziei DCF a IFS pe mun. Chişinău nr. 2968/3/11 din 25 septembrie 2013 şi a deciziei IFS pe mun. Chişinău nr. 719 din 19 noiembrie 2013 Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 21 octombrie 2014 a fost respinsă acţiunea depusă de SA „Parcul de Autobuse din Bălţi” ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2015 a fost respins apelul declarat de SA „Parcul de Autobuze din Bălţi“ şi menţinută hotărârea primei instanţe.

3 La 25 mai 2015, SA „Parcul de Autobuze din Bălţi” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia şi casarea deciziei recurate. În motivarea recursului a invocat că instanţele de judecată ierarhic inferioare au interpretat eronat legea. Menţionează că actul de control nr. 1-6500404 din 30 august 2013 nu a fost probat de către martori - călătorii din autobuz, nu au fost audiaţi martorii de către agentul constatator, cât şi nu a fost indicat nici un martor în actul de control, urmare cărui fapt actul a fost întocmit doar în prezenţa şoferului mijlocului de transport.

Susţine că pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată, luând în consideraţie că conducătorul mijlocului de transport e angajatul recurentului şi în pofida funcţiei deţinute duce răspundere materială pentru acţiunile şi inacţiunile lui cât şi nemijlocit a fost prezent la întocmirea actului de control astfel, era oportun şi necesar să fie implicat în proces în calitate de participant, inclusiv să fie audiat şi să depună explicaţii pe faptul celor întâmplate, ceea ce nu s-a făcut.

Relatează că instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces, în contextul faptului că conducătorul mijlocului de transport e angajatul reclamantului cu care e încheiat contract de răspundere materială în temeiul hotărârii Guvernului al RM nr. 449 din 29 aprilie 2004 şi din acţiunea sau inacţiunea lui a fost comis prejudiciu societăţii în urma întocmirii actului de control nr. 1-6500404 din 30 august 2013 şi a deciziei nr. 2968/3/11 din 25 septembrie 2013 de sancţionare cu amendă fiscală de 50000 lei, era necesar de implicat şoferul în procesul de judecată în calitate de intervenient, precum că societatea e în drept să înainteze acţiune de regres către şofer şi nemijlocit prin emiterea hotărârii Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 21 octombrie 2014 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2015 au fost soluţionate drepturile unor persoane neantrenate în proces. Consideră că hotărârea instanţei de fond şi decizia Curţii de Apel este afectată de un viciu fundamental exprimat prin limitarea drepturilor părţilor care sunt garantate de art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale - de a beneficia de o investigaţie efectivă a cererii şi de a avea acces liber la justiţie, ceea ce exclude caracterul legal al actului jurisdicţional în cauză. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 93), însă careva date despre recepţionarea acesteia de către recurentă, la materialele dosarului lipsesc. Astfel, se constată că recurenta SA „Parcul de Autobuse din Bălţi” s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 25 mai 2015, în termen. 4 Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarate de SA „Parcul de Autobuze din Bălţi”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SA „Parcul de Autobuze din Bălţi”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SA „Parcul de Autobuze din Bălţi” ca inadmisibil. 5 În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Parcul de Autobuze din Bălţi” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.