3ra-1024/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: A. Gafton dosarul nr. 3ra-1024/15 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 23 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea de Stat „Întreprindere de Reparare şi Exploatare Auto” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Constantin Sîrbu împotriva Întreprinderii de Stat „Întreprindere de Reparare şi Exploatare Auto” şi Primăriei or.

Codru cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 martie 2015 prin care a fost admis apelul declarat de Constantin Sîrbu, casată integral hotărârea Judecătoriei Centru din 11 iulie 2014 şi emisă o nouă hotărârea prin care acţiunea a fost admisă integral constată: La 19 iunie 2013, Constantin Sîrbu a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Întreprindere de Reparare şi Exploatare Auto” şi Primăriei or. Codru cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a invocat că în anul 1991 a fost angajat la Combinatul de instruire prin cursuri nr. 7 al Ministerului Agriculturii din str. Puhoi, 54, or. Codru în calitate de educator, iar la propunerea administraţiei a fost cazat în căminul dat.

Susţine că a depus cereri de acordare a spaţiului locativ pentru el şi familia lui, fiind format şi un dosar personal care se păstra la administraţie. Afirmă că din anul 1991, achită cu regularitate serviciile comunale, a construit baie, sobă, a făcut reparaţie în odăi din cont propriu. Remarcă că de mai multe ori s-a adresat la Ministerul Agriculturii şi ÎS „ÎREA” cu privire la legalizarea odăilor date, dar de fiecare dată a primit refuz. Menţionează că din motive necunoscute de către administraţia Combinatului de instruire prin cursuri nr. 7, au dispărut documentele lui privind cazarea în căminul dat. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 53 Constituţia RM, capitolul XXII CPC, prevederile Legii contenciosului administrativ.

Solicită admiterea acţiunii, obligarea ÎS „ÎREA” de a elibera documente ce ar confirma dreptul lui la spațiul locativ şi anume: demersul (acordul) - ÎS „ÎREA” privind legalizarea domicilierii permanente a lui şi a familiei acestuia în odăile cu nr. 206, 208, 209 str. Puhoi, 54, or. Codru mun. Chişinău, contul personal la locuinţa dată, precum şi tabelul nominal la locuinţa dată. Prin hotărârea Judecătoriei Centru din 11 iulie 2014 a fost respinsă acţiunea, ca fiind nefondată.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 martie 2015 a fost admis apelul declarat de Constantin Sîrbu, casată integral hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărârea prin care acţiunea a fost admisă integral, obligată ÎS „Întreprindere de Reparare şi Exploatare Auto” să elibereze pe numele lui Constantin Sîrbu documentele solicitate în confirmarea dreptului la spaţiu locativ, după cum urmează: demersul (acordul) ÎS „Întreprinderea de Reparare şi Exploatare Auto” privind legalizarea domicilierii permanente a lui Constantin Sîrbu şi a membrilor de familie (soţie, copii) în odăile cu nr. 206, 208, 209 din căminul din str. Puhoi, 54, or. Codru, mun. Chişinău, contul personal pentru adresa dată, precum şi tabelul nominal pentru adresa dată.

La 09 iunie 2015, ÎS „Întreprindere de Reparare şi Exploatare Auto” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate cu menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că decizia contestată a fost pronunţată în condiţiile interpretării eronate a legislaţiei în vigoare cu privire la locuinţe şi în temeiul prevederilor art. 432 alin. (2) lit. c) CPC urmează a fi casată cu trimiterea pricinii spre rejudecare. Invocă prevederile art. 5 alin. (2) Legea privatizării fondului de locuinţe nr. 1324-XU din 10 martie 1993, care statuează că în dependenţă de modul şi scopul utilizării nu în toate cazurile căminele pot fi privatizate.

Din documentele cu care operează şi la care face trimitere instanţa de apel este evident că fostul cămin din str. Puhoi, 54, or. Codru, mun. Chişinău, întreprinderea l-a primit la balanţă în rezultatul fuziunii cu ÎS „Combinatul de Instruire prin Cursuri nr. 7”. Menţionează că combinatul în această clădire dispunea de săli de clasă pentru cursanţii săi la primul etaj, iar odăile de la etajele superioare erau destinate pentru cazarea cursanţilor, temporar, pentru perioada aflării lor la studii. Remarcă că prin actul de predare-primire a averii Combinatului, nu au fost transmise careva documente ce ar demonstra faptul cazării familiei Sîrbu, fapt ce determină imposibilitatea constatării unor asemenea circumstanţe.

Potrivit extrasului eliberat de arhivă din procesul-verbal al şedinţei Comitetului Executiv al Consiliului raional de deputaţi ai poporului Lenin din Chişinău cu nr. 16 din 08 august 1972, eliberat de Arhiva de Stat la 26 februarie 2015, clădirii cu nr. 54 din str. Puhoi i-a fost atribuit statutul de cămin unde urmau a fi cazaţi doar cursanţii solitari cu viză de reşedinţă pentru perioada studiilor. Dat fiind, că acest cămin era de tip pat-loc, cazarea în el a altor persoane decât cursanţii Combinatului, precum Constantin Sîrbu şi membrii familiei lui nu puteau fi legal cazaţi. Afirmă că copia extrasului a fost prezentat instanţe de apel, însă nu a fost luată în consideraţie pe motivul prezentării tardive a lui doar în instanţa de apel.

Referitor la argumentul intimatului precum că din anul 1991 el achită chiria şi cheltuielile comunale, a semnat contract cu ÎM „Regia Autosalubritate” pentru evacuarea deşeurilor, nefiind autorizat pentru aceasta nici de Combinat, nici de întreprindere, nu confirmă ocuparea spaţiului locativ în căminul din str. Puhoi, 54 în mod legal. La 20 iulie 2015, Constantin Sîrbu a depus referinţă la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului nu rezulotă cu certitudine faptul expedierii deciziei recurate în adresa părţilor, nici recepţionarea acestuia de către recurentă.

Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Întreprindere de Reparare şi Exploatare Auto”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Întreprindere de Reparare şi Exploatare Auto”, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Întreprindere de Reparare şi Exploatare Auto” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Întreprindere de Reparare şi Exploatare Auto” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat