Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1135/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
29 octombrie 2015
Părțile
Grumeza Aurel, Litvinenco Vladislav, Epuri Elena, Cuflic Andrei, Smirnova Larisa vs Primăria mun.Chişinău, intervenienţi accesorii Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare a Consiliului mun.Chişinău, SRL Latvam
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-1135/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: V. Orîndaş dosarul nr. 3ra-1135/15 instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Gavriliţa, L. Popova ÎNCHEIERE 29 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul -Valeriu Doagă Judecătorii - Sveatoslav Moldovan, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Cuflic Tudor, Cuflic Andrei, Grumeza Aurel, Morozenco Zinovia, Smirnova Larisa şi de reprezentantul acestora, avocatul Gaşiţoi Violeta, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cuflic Tudor, Cuflic Andrei, Grumeza Aurel, Morozenco Zinovia, Smirnova Larisa împotriva Primăriei mun.

Chişinău, intervenienţi accesorii Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău şi societatea cu răspundere limitată “Latvam” cu privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului moral şi constatarea încălcării art. 8 CEDO. împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2015 c o n s t a t ă: La data de 26 octombrie 2012 Cuflic Tudor, Cuflic Andrei, Grumeza Aurel, Morozenco Zinovia, Smirnova Larisa au depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Chişinău, intervenienţi accesorii Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău şi societatea cu răspundere limitată “Latvam” cu privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului moral şi constatarea încălcării art. 8 CEDO.

În motivarea acţiunii au menţionat că, la data de 04.09.2012 locatarii casei nr. 93 din str. Calea Orheiului au depus cereri la Primăria mun. Chişinău şi Inspecţia de Stat în Construcţii în temeiul cărora au solicitat informaţia cu privire la legalitatea iniţierii şi efectuării lucrărilor de construcţie a anexelor şi mansardelor la casa nr. 93 din str. Calea Orheiului de către S.R.L. “Latvam”. Relevă că, potrivit răspunsurilor parvenite la data de 19.09.2012 şi 21.09.2012 au luat cunoştinţă de certificatul de urbanism nr. 960/11 din 05.12.2011 şi autorizaţia de construire nr. 337 din 26.06.2012, pe care le consideră ilegale şi pasibile anulării pe motivul lipsei acordului locatarilor imobilului nr. 93 din str. Calea Orheiului.

În cadrul examinării pricinii în prima instanţă reclamanţii prin cererea de modificare şi concretizare a cerinţelor au solicitat schimbarea calităţii S.R.L. “Latvam” din intervenient 1 accesoriu în pîrît, anularea certificatului de urbanism nr. 960/11 din 05.12.2011, autorizaţiei de construire nr. 337 din 26.06.2012 eliberate beneficiarului S.R.L. “Latvam”, anularea contractului de investiţie în încăperi de tip mansardă nr. 39M din 13.09.2011 încheiat între Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare a Consiliului mun. Chişinău şi S.R.L. “Latvam”, încasarea din contul S.R.L. “Latvam” în contul lui Cuflic Tudor a sumei de 7573 euro achitată în folosul S.R.L.

“Latvam” pentru proiectare şi a sumei de 68000 lei achitată pentru proiectarea reţelelor inginereşti, încasarea din contul pîrîţilor în mod solidar a prejudiciului cauzat în urma inundaţiilor apartamentelor pentru Grumeza Aurel suma de 12234,78 lei şi 1000 lei costul expertizei, în contul lui Cuflic Andrei prejudiciul material conform raportului de constatare în sumă de 11258,14 lei şi 800 lei costul expertizei, repararea solidară din contul pîrîţilor a prejudiciului moral cauzat pentru fiecare reclamant în mărime de 2000 euro, constatarea violării din partea pîrîţilor a art. 8 CEDO dreptul la viaţă privată şi domiciliu, întoarcerea părţilor la poziţia iniţială, încasarea cheltuielilor de judecată pentru asistenţa juridică 8000 lei şi obligarea pîrîtului S.R.L.

”Latvam” să restituie raportul de expertiză în original pe imobilul din str. Calea Orheiului 93, achitat de Cuflic Tudor şi transmis S.R.L. ”Latvam”. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 02 octombrie 2013 s-a dispus încetarea procesului la cererea reclamanţilor Litvinenco Vladislav şi Epuri Elena împotriva Primăriei mun. Chişinău, intervenient accesoriu S.R.L. ”Latvam” şi Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare a Consiliului mun. Chişinău privind contestarea actului administrativ. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 31 martie 2014 s-a admis demersul pîrîtului S.R.L. „Latvam” privind seprarea pretenţiilor şi din pricina în cauză, s-au separat pretenţiile reclamanţilor Cuflic Andrei, Cuflic Tudor, Grumeza Aurel, Smirnova Larisa şi Morozenco Zinovia privind încasarea din contul S.R.L.

”Latvam” în contul reclamantului Cuflic Tudor a sumei de 7573 euro achitată S.R.L. ”Latvam”, pentru proiectare şi suma de 68000 lei achitată pentru proiectarea reţelelor inginereşti, încasarea din contul pîrîţilor în mod solidar prejudiciul cauzat în urma inundaţiilor apartamentelor pentru Grumeza Aurel suma de 12234,78 lei şi 1000 lei costul expertizei, în contul lui Cuflic Andrei a prejudiciului material conform raportului de constatare suma de 11258,14 lei şi 800 lei costul expertizei, repararea solidară din contul pîrîţilor a prejudiciului moral cauzat pentru fiecare reclamant în mărime de 2000 euro, constatarea violării din partea pîrîţilor a art. 8 CEDO dreptul la viaţă privată şi domiciliu, întoarcerea părţilor la poziţia iniţială, încasarea cheltuielilor de judecată pentru asistenţa juridică 8000 lei şi obligarea pîrîtului S.R.L.

”Latvam” să restituie raportul de expertiză în original pe imobilul din str. Calea Orheiului 93, achitat de Cuflic Tudor şi transmis S.R.L. ”Latvam”, pentru examinare în ordine de drept comun. Reclamanţii Cuflic Andrei, Cuflic Tudor, Grumeza Aurel, Smirnova Larisa şi Morozenco Zinovia au conestat încheierea în cauză în ordine de recurs. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 iunie 2014 s-a restituit recursul, pe motivul că încheierea de separare a pretenţiilor ne se contestă separat decît o dată cu fondul pricinii. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 05 decembrie 2014 s-a admis parţial acţiunea. S-au anulat certificatul de urbanism nr. 960/11 din 05.12.2011 şi autorizaţia de construire nr. 337 din 26.06.2012, emise de Primăria mun.

Chişinău. S-a anulat contractul de investiţie în încăperi de tip mansardă nr. 39M din 13.09.2011, încheiat între 2 Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău, Primăria mun. Chişinău şi S.R.L. „Latvam” cu întoarcerea părţilor la poziţia iniţială. S-a încasat din contul S.R.L. „Latvam” în beneficiul lui Cuflic Tudor, cheltuielile pentru servicii juridice în sumă de 10300 lei şi cheltuieli pentru citarea publică a pîrîţilor în sumă de 390,72 lei. S-a obligat pîrîtul S.R.L. ”Latvam” să restituie Raportul de expertiză în original pe imobilul din str. Calea Orheiului 93, achitat de Cuflic Tudor şi transmis lui S.R.L. „Latvam”. S-a respins cererea reclamanţilor privind încasarea în mod solidar din contul pîrîţilor a prejudiciului moral în sumă de 2000 euro pentru fiecare parte.

S-a constatat violarea art. 8 CEDO, a dreptului la viaţa privată şi domiciliu a reclamanţilor de către Direcţia generală locativ- comunală şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău, Primăria mun. Chişinău şi S.R.L. „Latvam”. Prima instanţă a constatat că, actele administrative contestate şi contractul de investiţii nr. 39M din 13.09.2011 sunt pasibile anulării pe motivul obţinerii în lipsa acordurilor autentificate notarial al proprietarilor-gestionari de apartamente de la ultimul nivel, inclusiv ale celor, interesele cărora pot fi lezate în procesul construirii. Pretenţiile cu privire la repararea prejudiciului moral au fost respinse ca fiind neprobate, totodată s-a constatat violarea art. 8 CEDO prin ingerinţa pîrîţilor în drepturile la domiciliu a reclamanţilor.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2015 s-au admis apelurile declarate de Primăria mun. Chişinău şi S.R.L. „Latvam”. S-a casat hotărîrea primei instanţei şi s-a emis o nouă hotărîre prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Cuflic Tudor, Cuflic Andrei, Grumeza Aurel, Morozenco Zinovia, Smirnova Larisa împotriva Primăriei mun. Chişinău, intervenienţi accesorii Direcţia general locative-comunală şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău şi societatea cu răspundere limitată cu privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului moral şi constatarea încălcării art. 8 CEDO. În motivarea soluţiei sale instanţa de apel a conchis că, actele administrative au fost încheiate de către organul competent şi conform procedurii stabilite, iar cerinţa anulării contractului de investiţie nr. 39M din 13.09.2011 nu are un suport legal.

S-a menţionat că, certificatul de urbanism nr. 960/11 din 05.12.2011 a fost eliberat ca rezultat al prezentării actelor necesare, inclusiv a acordurilor autentificate notarial al proprietarilor apartamentelor din blocul locativ, iar pentru eliberarea autorizaţiei de construire legea nu prevede solicitarea acordului autentificat notarial al coproprietarilor de imobil a căror interese pot fi afectate nemijlocit în procesul executării lucrărilor de construcţie şi în perioada exploatării obiectului construit. La data de 02 iulie 2015 Cuflic Tudor, Cuflic Andrei, Grumeza Aurel, Morozenco Zinovia, Smirnova Larisa şi reprezentantul acestora, avocatul Gaşiţoi Violeta au declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 iulie 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe precum şi casarea încheierii instanţei de apel de respingere a cererilor de recuzare a judecătorilor.

În motivarea recursului au invocat că, autorizaţia de construire nr. 337 din 26.06.2012 a fost emisă ilegal şi menţionează asupra lipsei unui proces echitabil şi contradictoriu consfinţit de art. 6 CEDO. Susţin că, le-au fost încălcate dreptul la viaţă privată şi domiciliu în coroborare cu art. 1 protocol 1 CEDO 3 Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este declarare prevăzut la art. 434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Completul consideră că recursul a fost depus în termen or, din materialele pricinii nu poate fi stabilit cu certitudine momentul comunicării recurenţilor a deciziei contestate pentru a determina respectarea termenului de valorificare a recursului. Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. 4 Argumentele invocate în recurs precum că, autorizaţia de construire nr. 337 din 26.06.2012 a fost emisă ilegal nu pot fi reţinute or, actul administrativ contestat a fost emis în concordanţă cu rigorile legale prevăzute în acest sens.

Alegaţiile recurenţilor în privinţa lipsei unui proces echitabil şi contradictoriu consfinţit de art. 6 CEDO precum şi încălcarea dreptului la viaţă privată şi domiciliu poartă un caracter declarativ şi nu constituie temeiuri de declarare a recursului. Astfel, instanţa de recurs notează că, recurenţii nu au invocat niciun argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel.

În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art. 6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Colegiul concluzionează că, din conţinutul cereri de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Cuflic Tudor, Cuflic Andrei, Grumeza Aurel, Morozenco Zinovia, Smirnova Larisa şi de reprezentantul acestora, avocatul Gaşiţoi Violeta ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de Cuflic Tudor, Cuflic Andrei, Grumeza Aurel, Morozenco Zinovia, Smirnova Larisa şi de reprezentantul acestora, avocatul Gaşiţoi Violeta se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Ion Druţă 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.