- Dosarul nr.
- 2rc-638/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 septembrie 2015
- Părțile
- SA Crasmed in proces de insolvabilitate
- Pe scurt
- Anularea masurilor de asigurare
2rc-638/15 — Numirea administratorului
Instanța de insolvabilitate: Curtea de Apel Chișinău: Judecător – Nina Vascan Dosar 2rc-638/15 23 septembrie 2015 municipiul Chișinău DECI ZI E Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, Judecător – Svetlana Filincova Judecători – Dumitru Mardari, Maria Ghervas Examinînd recursurile declarate de Maxim Timoșin și de avocatul Dmitri Lunga, în interesele lui Nicolai Prussakov, în procesul de insolvabilitate a societății pe acțiuni „Crasmed”, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 aprilie 2015, prin care au fost aplicate măsuri de asigurare în procesul de insolvabilitate a debitorului „Crasmed”, a con st at at: La 17 octombrie 2014 reprezentantul debitorului – societatea pe acțiuni „Crasmed” (în continuare SA „Crasmed”) a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SA „Crasmed”.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2014, instanța de insolvabilitate a admis spre examinare cererea introductivă a SA „Crasmed”, fiind numit în calitate de administrator provizoriu al debitorului SA „Crasmed” – ÎI „Dorfman Ludmila”. La 11 decembrie 2014, administratorul provizoriu ÎI „Dorfman Ludmila” a prezentat raportul privind starea de fapt a debitorului SA „Crasmed”, aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii și circumstanțele constatate în cadrul analizei situației financiare a debitorului SA „Crasmed”. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 decembrie 2014, instanța de insolvabilitate a admis cererea introductivă a debitorului SA „Crasmed” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SA „Crasmed”.
A fost constatată insolvabilitatea debitorului SA „Crasmed”, fiind desemnat ÎI „Timoșin Maxim” în calitate de administrator al insolvabilității al debitorului SA „Crasmed”. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 martie 2015, instanța de recurs a admis recursul declarat de Dofman Ludmila și a casat parțial hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2014, în partea desemnării în calitate de administrator al insolvabilității debitorului SA „Crasmed” – ÎI „Timoșin Maxim”, 1 cu remiterea pricinii la rejudecare în acest sens, la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 martie 2015, instanța de insolvabilitate a aprobat rezultatele adunării creditorilor debitorului SA „Crasmed” din 13 februarie 2015 și a dispus intrarea imediată în faliment a debitorului SA „Crasmed”.
În calitate de lichidator al SA „Crasmed” a fost desemnat ÎI „Timoșin Maxim”. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2015, instanța de insolvabilitate a admis parțial cererea ÎI „Dorfman Ludmila” privind aplicarea măsurilor de asigurare. A fost interzis lichidatorului debitorului SA „Crasmed” – Timoșin Maxim de a efectua adunarea creditorilor debitorului SA „Crasmed” pînă la soluționarea cererii de recurs declarată de ÎI „Dorfman Ludmila” împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 martie 2015 privind aprobarea rezultatelor adunării creditorilor SA „Crasmed” și prin care s-a dispus intrarea în faliment a SA „Crasmed”. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 aprilie 2015, instanța de insolvabilitate a admis cererea ÎI „Dorfman Ludmila” privind aplicarea măsurilor de asigurare.
S-a aplicat măsura de asigurare și s-a interzis lichidatorului debitorului SA „Crasmed” - Timoșin Maxim, de a efectua licitația cu strigare pe adresa mun. Chișinău, str. Armenească 27, of.1, stabilită pentru data de 27.04.2015, ora 08:30, referitor la bunurile: clădire comercială cu nr.cadastral 0100131223601, situat în mun. Chișinău, str. A.Russo 59/5; teren aferent nr. cadastral 0100312236; clădire comercială situată în mun. Chișinău, str. Hîncești 64/1, cu nr. cadastral 010021617901; încăpere comercială situată în mun. Chișinău, str. Vasile Lupu 33, cu nr. cadastral 0100202210301051 – ce reprezintă un lot unic ce aparține debitorului SA „Crasmed” în procedura falimentului, la prețul de 3 554 000 lei.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea ÎI „Dorfman Ludmila” privind stoparea tuturor acțiunilor pe marginea cauzei de insolvabilitate a debitorului SA „Crasmed”. Întru motivarea soluției, instanța de insolvabilitate a reținut că, în pofida faptului că prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2015 s-a interzis lichidatorului debitorului SA „Crasmed” de a efectua adunarea creditorilor pînă la soluționarea cererii de recurs asupra încheierii din 12 martie 2015, de către lichidator a fost dispusă efectuarea licitației cu strigare. La fel, instanța a reținut că prin organizarea licitației cu strigare, fără ca încheierea din 12 martie 2015 să devină irevocabilă, se creează posibilitatea de apariție a circumstanțelor care vor împiedica executarea hotărîrii adunării creditorilor și lezarea drepturilor și intereselor legitime ale creditorilor SA „Crasmed” și ale debitorului SA „Crasmed”.
2 La 06 mai 2015 Timoșin Maxim a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 aprilie 2014, solicitînd casarea integrală a încheierii recurate. În motivarea cererii a indicat că, odată ce prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 martie 2015 a fost casată hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 19 decembrie 2014, în partea desemnării lui Timoșin Maxim în calitate de administrator, pînă la desemnarea unui alt administrator, atribuțiile acestuia vor fi îndeplinite de administratorul Timoșin Maxim. Consideră recurentul că încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 martie 2015 este în vigoare și este executorie. A mai indicată că ÎI „Dorfman Ludmila” nu are nici un statut în cadrul procesului de insolvabilitate intentat față de SA „Crasmed” și nu este persoana împuternicită de a formula cereri sau demersuri.
La 08 mai 2015 avocatul Dmitri Lunga, în interesele lui Nicolai Prussakov, a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 aprilie 2015, solicitînd casarea încheierii recurate și emiterea unei noi încheieri, prin care să fie respinsă cererea depusă de Dorfman Ludmila privind aplicarea măsurilor de asigurare. În motivarea cererii a indicat că prin încheierea din 23 martie 2015 instanța de insolvabilitate a admis cererea lui Nicolai Prussakov privind înlocuirea creditorului garantat BC „Mobiasbanca – Group Societe Generale” SA. Consideră încheierea recurată ca fiind neîntemeiată, ilegală și emisă cu depășirea competenței. Din momentul adoptării hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 19 decembrie 2014, precum și din momentul emiterii încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 martie 2015, atribuțiile ÎI „Dorfman Ludmila” în calitate de administrator provizoriu au încetat de drept.
A indicat că instanța de insolvabilitate a examinat cererea de aplicare a măsurii de asigurare depusă de o persoană care nu este participant la procesul de insolvabilitate. La 21 septembrie 2015 Dorfman Ludmila a depus referință la recursurile declarate, solicitînd respingerea acestora ca fiind nefondate. Studiind materialele dosarului, în raport cu temeiurile invocate în cererile de recurs și prevederile Legii, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile în cauză ca fiind neîntemeiate și care necesită a fi respinse, din considerentele ce urmează. Conform art.1 alin.(4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare Legea nr.149), procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură Civilă şi cu cele ale prezentei legi.
În speță, prin încheierea recurată, instanța de insolvabilitate s-a expus asupra chestiunii aplicării măsurilor de asigurare, prin prisma art.174-175 din Codul Procedură Civilă. 3 Conform art.174 alin.(1) din Codul de Procedură Civilă, la cererea participanţilor la proces, judecătorul sau instanţa poate lua măsuri de asigurare a acţiunii. Asigurarea se admite în orice fază a procesului pînă la etapa în care hotărîrea judecătorească devine definitivă, în cazul în care neaplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii ar face imposibilă executarea hotărîrii judecătoreşti.
Colegiul reține că, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 martie 2015, instanța de recurs a admis recursul declarat de ÎI „Dorfman Ludmila” și a casat parțial hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2014, în partea desemnării în calitate de administrator al insolvabilității debitorului SA „Crasmed” – ÎI „Timoșin Maxim”, cu remiterea pricinii la rejudecarea în acest sens, la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată (f.d.70-73). Ulterior, la 12 martie 2015, instanța de insolvabilitate aprobă rezultatele adunării creditorilor debitorului SA „Crasmed” din 13 februarie 2015 și a dispune intrarea imediată în faliment a debitorului SA „Crasmed”, fiind desemnat în calitate de lichidator al SA „Crasmed” – ÎI „Timoșin Maxim”.
Din materialele dosarului reiese că încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 martie 2015 a fost contestată de către ÎI „Dorfman Ludmila” (f.d.108). Totodată, Colegiul atestă faptul că la materialele dosarului nu au fost anexate careva înscrisuri care să elucideze situația desemnării unui administrator al SA „Crasmed”, ca urmare a trimiterii pricinii la rejudecare, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 martie 2015, ori cu certitudine s-a constatat că hotărîrea instanței de insolvabilitate a fost casată în partea desemnării ÎI „Timoșin Maxim” în calitate de administrator al insolvabilității SA „Crasmed”. Conform art.8 alin.(4) al Legii insolvabilității nr.149, în vederea soluţionării recursului, instanţei de recurs i se trimit, în copii certificate de instanţa de insolvabilitate, doar actele care interesează soluţionarea căii de atac.
Astfel, în condițiile în care situația desemnării administratorului insolvabilității SA „Crasmed” este incertă, acțiunile lichidatorului SA „Crasmed” care vizează înstrăinarea bunurilor din patrimoniul debitorului SA „Crasmed” și anume, organizarea licitației cu strigare pentru a înstrăina clădirea comercială cu nr.cadastral 0100131223601, situat în mun. Chișinău, str. A.Russo 59/5; terenul aferent nr. cadastral 0100312236; clădirea comercială situată în mun. Chișinău, str. Hîncești 64/1, cu nr. cadastral 010021617901; încăperea comercială situată în mun. Chișinău, str. Vasile Lupu 33, cu nr. cadastral 0100202210301051 – ce reprezintă un lot unic la prețul de 3 554 000 lei, sunt pripite și evidențiază premisele apariției circumstanțelor care vor împiedica sau vor exclude posibilitatea realizării drepturilor și intereselor legitime ale creditorilor SA „Crasmed” și a SA „Crasmed”.
Argumentarea expusă în cererea de recurs declarată de Timoșin Maxim, precum că pînă la desemnarea unui alt administrator, anume Timoșin Maxim urma să exercite atribuțiile administratorului SA „Crasmed”, este total eronată și nu 4 poate fi reținut de Colegiul, ori însuși recurentul indică că prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 martie 2015 a fost casată hotărîrea instanței de insolvabilitate în partea în care Timoșin Maxim a fost desemnat ca administrator al insolvabilității SA „Crasmed”, iar materialele dosarului nu atestă faptul că anterior intentării procesului de insolvabilitate al SA „Crasmed” și respectiv desemnării sale în calitate de administrator al insolvabilității, Timotin Maxim a deținut funcția de administrator sau administrator provizoriu al SA „Crasmed”.
La fel, Colegiul apreciază ca fiind eronată abordarea recurenților privind depășirea de către instanța de insolvabilitate a atribuțiilor sale prin aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii, ori art.5 alin.(5) al Legii nr.149, la care fac referire recurenții, indică principalele competenţe ale instanţei de insolvabilitate, dar nu limitează în mod exhaustiv competențele acesteia. Argumentele invocate de recurenți, precum că instanța de judecată a examinat cererea unei persoane care nu este participant la proces sunt declarative, ori materialele dosarului atestă faptul că ÎI „Dorfman Ludmila” a fost desemnată administrator provizoriu al SA „Crasmed”, iar situația desemnării ulterioare a administratorului insolvabilității este incertă, motiv pentru care nu poate catalogată ÎI „Dorfman Ludmila” drept persoană neîmputernicită să declare recurs.
În astfel de circumstanţe, nu pot fi reţinute criticile formulate în cererile de recurs cu privire la ilegalitatea încheierii instanţei de insolvabiltiate, deoarece sînt nejustificate şi se combat prin constatările relatate.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 24 aprilie 2014 a dat o apreciere justă circumstanțelor cauzei și a aplicat corect normele de drept material şi procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia de a respinge recursurile declarate de Maxim Timoșin și de avocatul Dmitri Lunga, în interesele lui Nicolai Prussakov şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chișinău din 24 aprilie 2015. Reieşind din cele expuse, în baza art. 427 lit.a) din Codul de Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se resping recursurile declarate de Maxim Timoșin și de avocatul Dmitri Lunga, în interesele lui Nicolai Prussakov împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 24 aprilie 2015, prin care au fost aplicate măsuri de asigurare în procesul de insolvabilitate a debitorului „Crasmed”.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 24 aprilie 2015, prin care au fost aplicate măsuri de asigurare în procesul de insolvabilitate a debitorului „Crasmed”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, 5 Judecător – Svetlana Filincova Judecători – Dumitru Mardari Maria Ghervas 6