- Dosarul nr.
- 2rac-242/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 septembrie 2015
- Părțile
- GŢ Zdrobău Valeriu vs SA Pielart
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2rac-242/15 — Încasarea dobînzii
prima instanţă: A. Danilov dosarul nr. 2rac-242/15 instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, V. Pruteanu ÎNCHEIERE 23 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea pe Acţiuni „Pielart” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Gospodăriei Ţărăneşti „Zdrobău Valeriu Ion” împotriva Societăţii pe Acţiuni „Pielart” cu privire la încasarea dobânzii de întârziere şi a cheltuielilor de judecată împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 martie 2015 prin care au fost respinse apelurile declarate de Gospodăria Ţărănească „Zdrobău Valeriu Ion” şi Societatea pe Acţiuni „Pielart” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 22 octombrie 2014 constată: La 21 martie 2014, GŢ „Zdrobău Valeriu Ion” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Pielart” cu privire la încasarea dobânzii de întârziere şi a cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii a invocat că prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 15 aprilie 2013 s-a constatat dreptul acţionarului GŢ „Zdrobău Valeriu Ion” de a-i fi răscumpărate acţiunile deţinute în SA „Victoria Cosmetic”, cu obligarea SA „Pielart” acţionarul majoritar al SA „Viorica Cosmetic”, să răscumpere de la GŢ „Zdrobău Valeriu Ion” acţiunile pe care acesta le deţinea la SA „Victoria Cosmetic”, precum şi încasarea din contul SA „Pielart” în beneficiul GŢ „Zdrobău Valeriu Ion” suma de 51930 lei, dobânda de întârziere în sumă de 3610 lei şi cheltuielile de judecată – taxa de stat în sumă de 1658 lei.
Susţine că prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 martie 2014 a fost casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2013 şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 15 aprilie 2014. Indică că în decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 martie 2014 s-a indicat că GŢ „Zdrobău Valeriu Ion” la 23 iulie 2012 s-a adresat către SA „Viorica Cosmetic” cu o cerere prin care a iniţiat procedura de răscumpărare a acţiunilor, solicitând să fie răscumpărată cantitatea de acţiuni ordinare în număr de 1731 unităţi în corespundere cu art. 261 al Legii nr. 1134-XIII din 02 aprilie 1997. 1 Astfel, susţine că prima instanţă corect a concluzionat că SA „Pielart” pe parcursul unei perioade îndelungate nu a prezentat nici un răspuns la cererea de răscumpărare a GŢ „Zdrobău Valeriu”, ce poate fi calificat ca eschivare de la executarea obligaţiilor legale şi este întârziere de plată.
Totodată instanţa de recurs a menţinut drept întemeiată concluzia primei instanţe cu privire la încasarea dobânzii de întârziere. Mai relatează că având în vedere că potrivit hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 15 aprilie 2013 suma de 3610 lei a fost deja dispusă spre încasare ca dobândă de întârziere, iar datoria până la data depunerii acţiunii nu a fost achitată, astfel consideră că este în drept să recalculeze dobânda de întârziere, care până la 20 martie 2014 constituia 10560, 98 lei, din suma dată urmând a se scădea suma adjudecată în mărime de 3610 lei, iar suma care urmează a fi încasată este în mărime de 6950, 07 lei. Menţionează că a suportat cheltuieli de judecată, exprimate prin cheltuieli de asistenţă juridică în mărime de 5000 lei.
Face referire la art. 617 alin. (4) Cod civil care prevede că debitorul este în întârziere dacă nu execută obligaţia în termen de 30 de zile de la scadenţă şi de la intrarea unei note de plată sau unei alte invitaţii de plată similare. Această dispoziţie se aplică debitorului consumator numai dacă în nota de plată sau în invitaţia de plată similară este indicat în mod special efectele menţionate. Mai face referire şi la art. 619 alin. (1) Cod civil care stipulează că obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art. 585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
La fel indică şi art. 123 alin. (2) din Codul de procedură civilă care prevede că faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sânt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. Solicită încasarea de la SA „Pielart” dobânda de întârziere în sumă de 6950, 07 lei cât şi cheltuielile pentru asistenţă juridică în mărime de 7000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 22 octombrie 2014 s-a admis parţial acţiunea, s-a încasat de la SA „Pielart” în beneficiul GŢ „Zdrobău Valeriu” dobânda de întârziere în sumă de 6950, 07 lei, parţial cheltuielile de acordare a asistenţei juridice în sumă 6000 lei şi taxa de stat în mărime de 360 lei.
În rest cerinţa de încasare a cheltuielilor de acordare a asistenţei juridice s-a respins ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 martie 2015 apelurile declarate de GŢ „Zdrobău Valeriu Ion” şi SA „Pielart” au fost respinse, fiind menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 22 octombrie 2014. La 24 aprilie 2015, SA „Pielart” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei contestate cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii ca neîntemeiată şi nefondată. Totodată, a indicat că recursul motivat îl va prezenta după recepţionarea deciziei motivate a Curţii de Apel Chişinău. 2 La 19 mai 2015, SA „Pielart” a declarat recurs suplimentar împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei contestate cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii ca neîntemeiată şi nefondată.
În motivarea recursului a invocat că Curtea de Apel Chişinău a încălcat esenţial şi a aplicat eronat normele de drept material. Face referire la art. 63 alin. (5) din Legea cu privire la avocatură care prevede că cheltuielile suportate în legătură cu acordarea de către avocat a asistenţei juridice în instanţele de judecată în cauzele civile se încasează concomitent cu soluţionarea cauzei în fond, fără o procedură litigioasă prealabilă. Totodată, mai indică şi recomandarea CSJ nr. 23 din 01 noiembrie 2012 privind unele aspecte ale încasării cheltuielilor de asistenţă juridică, care prevede că cheltuielile care vor fi suportate de client după emiterea hotărârii instanţei sau care au fost determinate de succesul obţinut, de regulă, nu sunt adjudecate de instanţe.
Susţine că conform pct. 1 din hotărârea Plenului CSJ nr. 6 din 24 decembrie 2012 (privind modificarea şi completarea hotărârii explicative „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei despre încasarea cheltuielilor de judecată în cauzele civile” nr. 25 din 28 iunie 2004) cheltuieli de asistenţă juridică vor fi distribuite de către instanţă conform legii în dispozitivul hotărârii dacă partea interesată a solicitat acest lucru cel târziu înaintea susţinerilor verbale. Consideră că suma de 5000 lei pentru participarea avocatului la trei şedinţe de judecată este exagerată, respectiv nu este reală, necesară şi rezonabilă, iar conform prevederilor art. 96 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi pct. 12 din hotărârea CSJ nr. 6 din 24 decembrie 2012, care prevăd că pornind de la practica CEDO, cheltuielile pentru asistenţa juridică trebuie să fie necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime.
Menţionează că GŢ „Zdrobău Valeriu Ion”, nu a prezentat copia de pe facturi de strictă evidenţă, lista detaliată a actelor/acţiunilor efectuate de avocat şi a timpului aferent acestora. Invocă că suma de 5000 lei a fost încasată fără valabilitatea contractului de asistenţă juridică nr. 01-0603/13 din 06 martie 2013 încheiat între GŢ „Zdrobău Valeriu Ion” şi avocatul V. Chetruşcă.
Astfel, indică că contractul a fost încheiat pe un termen de 6 luni, pe perioada 06 martie 2013 – 06 septembrie 2013, iar bonul de plată privind achitarea sumei de 5000 lei a fost emis la 21 martie 2014. Mai relatează că toată valoarea acţiunilor a fost transferată GŢ „Zdrobău Valeriu Ion” la 05 mai 2014, imediat după prezentarea de către ultimul a documentelor care sunt obligatorii pentru răscumpărarea acţiunilor conform art. 26 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII din 02 aprilie 1997. Face referire la art. 619 alin. (1) Cod civil care prevede că obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi doar dacă debitorul a întârziat cu achitarea datoriei.
Iar, conform pct. 14 din hotărârea Plenului CSJ nr. 9 din 24 decembrie 2010, Legea prevede expres că dreptul la dobândă potrivit art. 619 Cod civil apare în cazul contractului de transport, depozitului bancar, contractului de credit bancar, dacă nu-i prevăzută penalitatea, contractului de asigurare, contractului de societate, dobândirea unui patrimoniu fără justă cauză, art. 38 alin. (6) din Legea privind cooperativele de întreprinzător nr. 73-XV din 12 aprilie 2015. 3 La 17 iunie 2015, GŢ „Zdrobău Valeriu Ion”, a depus referinţă la cererea de recurs, solicitând declararea recursului ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentei, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 103), careva date despre recepţionarea acesteia de către recurentă, la materialele dosarului, lipsesc. Prin urmare, instanţa de recurs consideră recursul declarat în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Pielart”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Pielart”, asemenea aspecte nu se regăsesc.
4 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Pielart” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Pielart” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Galina Stratulat 5