Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1213/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 septembrie 2015
Părțile
Burduniuc Serghei vs Consiliul sătesc Echimăuti, raionul Rezina, intervenient accesoriu Supostat Olga
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-1213/15 — Contestarea actelor administrative, radierea dreptului de proprietate din Registrul bunurilor imobile si încasarea prejudiciului moral

prima instanţă: A.Balan dosarul nr. 3ra-1213/15 instanţa de apel: M.Guzun, A.Nogai și A.Doga ÎNCHEIERE 23 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Dumitru Mardari şi Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de avocatul Daniliuc Nicolae în interesele lui Burduniuc Serghei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Burduniuc Serghei împotriva Consiliului sătesc Echimăuți, raionul Rezina, intervenient accesoriu Supostat Olga cu privire la contestarea actelor administrative, radierea dreptului de proprietate din Registrul bunurilor imobile și încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 19 mai 2015, prin care s-a respins apelul și recursurile declarate de Burduniuc Serghei și s-a menținut hotărîrea și încheierea Judecătoriei Rezina din 11 decembrie 2014 c o n s t a t ă: La 25 iunie 2013 Burduniuc Serghei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului sătesc Echimăuți, raionul Rezina, intervenient accesoriu Supostat Olga cu privire la contestarea actelor administrative, radierea dreptului de proprietate din Registrul bunurilor imobile și încasarea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii Burduniuc Serghei a indicat că la 19 martie 2013 s-a adresat Consiliului sătesc Echimăuți, raionul Rezina cu cerere solicitînd modificarea deciziilor din 06 februarie 2008 și 08 august 2008, prin care i-a fost atribut Olgăi Supostat sectorul de teren cu numărul cadastral 6716000102 cu suprafața 0,13570 ha. Consiliul sătesc Echimăuți, raionul Rezina prin decizia nr.3/2 din 02 aprilie 2013 a respins cererea ca neîntemeiată. La 09 aprilie 2013 s-a adresat Consiliului sătesc Echimăuți, raionul Rezina cu cerere prealabilă cu aceleași solicitări, însă prin decizia nr.4/12 din 12 iunie 2013 cererea prealabilă a fost respinsă. Consiliul sătesc Echimăuți, raionul Rezina la emiterea deciziilor din 06 februarie 2008 și 08 august 2008 a încălcat prevederile art.11 Codul funciar.

Prin atribuirea Olgăi Supostat a sectorului de teren cu suprafața 0,13570 ha i-a fost blocat accesul în curtea casei sale cu mijloace de transport. Consiliul sătesc Echimăuți, raionul Rezina dacă atribuia Olgăi Supostat teren cu suprafața 0,12 ha conform art.11 Codul Funciar nu îi era blocat accesul în curte. Astfel, îi este încălcat dreptul de proprietate garantat de art.46 din Constituție și art.1 Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. 1 Cere Burduniuc Serghei obligarea Consiliului sătesc Echimăuți, raionul Rezina să modifice deciziile din 06 februarie 2008 și 08 august 2008 în vederea respectării art.11 Codul funciar, radierea din Registrul bunurilor imobile dreptul de proprietate a Olgăi Supostat asupra terenului cu numărul cadastral 6716000102 cu suprafața 0,13570 ha, încasarea prejudiciului moral în mărime de 25000 lei.

În ședința de judecată a primei instanțe din 24 aprilie 2014 Burduniuc Serghei a renunțat la capătul de cerere cu privire la încasarea prejudiciului moral (f.d.44). Prin încheierea Judecătoriei Rezina din 24 aprilie 2014 s-a admis renunțul reclamantului Burduniuc Serghei la pretenția privind încasarea prejudiciului moral și s- a încetat procesul în această parte (f.d.47). Judecătoria Rezina prin hotărîrea din 24 aprilie 2014 a respins acțiunea ca neîntemeiată. La 23 mai 2014 Burduniuc Serghei a depus apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rezina din 24 aprilie 2014. Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 01 octombrie 2014 a admis apelul declarat de Burduniuc Serghei, a casat hotărîrea Judecătoriei Rezina din 24 aprilie 2014 și a restituit pricina la rejudecare în prima instanță, în alt complet de judecată.

În ședința de judecată a primei instanțe din 11 decembrie 2014 Burduniuc Serghei a renunțat la pretenția cu privire la încasarea prejudiciului moral (f.d.84 verso). Prin încheierea Judecătoriei Rezina din 11 decembrie 2014 a fost admis renunțul reclamantului la pretenția privind încasarea prejudiciului moral și s-a încetat procesul în această parte (f.d.86-87). Prin hotrîrea Judecătoriei Rezina din 11 decembrie 2014 acțiunea a fost respinsă. La 06 ianuarie 2015 Burduniuc Serghei a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rezina din 11 decembrie 2014. Prin mandatul nr.0312023 din 15 octombrie 2013 avocatul Daniliuc Nicolae a fost împuternicit de Burduniuc Serghei să-i reprezinte interesele în instanțele de judecată cu dreptul de a semna și depune cerere de chemare în judecată, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a prezenta titlu executoriu spre executare (f.d.24).

La 05 martie 2015 avocatul Daniliuc Nicolae a depus în interesele lui Burduniuc Serghei apel motivat împotriva hotărîrii Judecătoriei Rezina din 11 decembrie 2014 și recurs împotriva încheierii din 11 decembrie 2014, iar la 06 martie 2015 recurs suplimentar împotriva încheierii Judecătoriei Rezina din 24 aprilie 2014. Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 19 mai 2015 a respins apelul și recursurile declarate de Burduniuc Serghei și a menținut hotărîrea și încheierea Judecătoriei Rezina din 11 decembrie 2014. Prima instanță și instanța de apel au motivat soluția că prin hotărîrea Judecătoriei Rîbnița din 07 noiembrie 2011, menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2012, s-a stabilit că terenul cu suprafața 0,1357 ha a fost atribuit Olgăi Supostat ca teren aferent ocupat de casa și anexele gospodărești ce îi aparțin cu drept de proprietate.

Suprafața de 0,1357 ha a fost stabilită și aprobată de administrația publică locală la 03 septembrie 2004, iar planul geometric al terenului a fost întocmit de Oficiul Cadastral Teritorial Orhei filiala Rezina unde s-a indicat hotarele generale. Dimensiunile sectorului de teren de 0,1357 ha au fost stabilite de autoritățile publice locale reieșind din suprafața reală a terenului ce deservește construcțiile date, conform planului geometric al terenului din 03 septembrie 2004, dar nu la momentul 2 atribuirii Olgăi Supostat ca teren aferent casei de locuit în baza deciziei nr.4/7 din 08 august 2008. La 08 iulie 2015 avocatul Daniliuc Nicolae a depus în interesele lui Burduniuc Serghei recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 19 mai 2015, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe, emiterea unei noi hotărîri, prin care acțiunea să fie admisă integral.

În motivarea recursului avocatul Daniliuc Nicolae a invocat că conform art.11 Codul funciar, sectorul de teren atribuit familiilor nou-formate nu poate depăși suprafața 0,12 ha, însă Consiliul sătesc Echimăuți, raionul Rezina prin deciziile din 06 februarie 2008 și 08 august 2008 a atribuit Olgăi Supostas sector de teren cu suprafața 0,1370 ha. Consiliul sătesc Echimăuți, raionul Rezina în decizia din 06 februarie 2008, prin care a atribuit Olgăi Supostas sectorul de teren cu suprafața 0,1370 ha nu face referire la planul geometric din 03 septembrie 2004. Prima instanță nu a solicitat Consiliului sătesc Echimăuți, raionul Rezina crearea unei comisii cu ieșirea la fața locului pentru stabilirea dacă recurentului îi este îngrădit accesul la casa de locuit.

Intervenientul accesoriu Supostas Olga la 06 februarie 2008 activa în calitate de secretar al Consiliului sătesc Echimăuți, raionul Rezina. Din informația parvenită de la Procuratura raionului Rezina se confirmă că Supostat Olga în calitate de secretar al Consiliului sătesc Echimăuți, raionul Rezina fără acordul Consiliului, unilateral și în mod abuziv a modificat decizia din 06 februarie 2008 și a mai ticluit în mod abuziv decizia din 08 august 2008. Curtea de Apel Chișinău nu este în drept ca instanță de apel să examineze un recurs în temeiul art.427 Codul de procedură civilă printr-o decizie cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate de avocatul Daniliuc Nicolae în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta este inadmisibil din următoarele motive.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Avocatul Daniliuc Nicolae în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu a invocat. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători 3 decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Afirmațiile avocatului Daniliuc Nicolae că Curtea de Apel Chișinău nu este în drept ca instanță de apel să examineze un recurs în temeiul art.427 Codul de procedură civilă printr-o decizie cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție nu pot fi reținute. Prin încheierea Judecătoriei Rezina din 24 aprilie 2014 s-a admis renunțul reclamantului Burduniuc Serghei la pretenția privind încasarea prejudiciului moral și s- a încetat procesul în această parte (f.d.47). Încheierea Judecătoriei Rezina din 24 aprilie 2014 nu a fost contestată în termen de 15 zile de la pronunțare și a devenit irevocabilă. Admiterea repetată la 11 decembrie 2014 de către Judecătoria Rezina a renunțului reclamantului Burduniuc Serghei la pretenția privind încasarea prejudiciului moral și încetarea procesului deja nu era necesară.

Astfel, din motivele menţionate şi având în vedere că prima instanţă şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate au emis hotărîri legale, iar argumentele invocate de avocatul Daniliuc Nicolae în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de avocatul Daniliuc Nicolae în interesele lui Burduniuc Serghei se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Dumitru Mardari Sveatoslav Moldovan 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.