Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-692/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 septembrie 2015
Părțile
ÎI A.Istrati în proces de insolvabilitate, Istrati Aureliu
Pe scurt
Recursul împotriva hotărîrilor si încheierilor instantei de insolvabilitate. Conditiile intrării în faliment.

2rc-692/15 — Intrarea imediată în faliment a debitorului

prima instanţă: I. Muruianu dosarul nr. 2rc-692/15 DECIZIE 23 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru, Iuliana Oprea examinând, fără înștiințarea participanților la proces, recursul declarat de către Istrati Aureliu, prin intermediul reprezentantului-avocat Brânză Victor, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 09 martie 2015, prin care s- a dispus intrarea imediată în faliment a debitorului Întreprinderii individuale „A. Istrati” şi desemnat în calitate de lichidator Griţcu Marcu, în pricina civilă a Întreprinderii individuale „A.

Istrati” în proces de insolvabilitate, c o n s t a t ă La 02 ianuarie 2014 „Inter Trade Investment Company” SRL s-a adresat în instanţa de insolvabilitate cu cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul ÎI „A. Istrati”, s. Susleni r. Orhei MD-3548, c/f 1006606007846, invocând drept temei incapacitatea de plată a datoriilor faţă de creditori. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014 s-a admis spre examinare cererea introductivă a creditorului „Inter Trade Investment Company” SRL privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de ÎI „A. Istrati”. Totodată, s-au aplicat următoarele măsuri de asigurare faţă de debitor în perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate în scopul prevenirii modificării stării bunurilor: s-a numit în calitate de administrator provizoriu al debitorului Î.I.

„Griţcu Marcu” în persoana lui Marcu Griţcu; s-a prescris că deciziile privind gestionarea patrimoniului debitorului să fie luate doar cu acordul prealabil al administratorului provizoriu; s-a permis înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale doar cu acordul expres al administratorului provizoriu; s-a aplicat sechestrul pe bunurile (inclusiv hârtiile de valoare), conturile bancare ce aparţin debitorului cu drept de proprietate şi pe corespondenţa comercială. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 februarie 2014 a fost respinsă cererea introductivă depusă de „Inter Trade Investment Company” SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Î.I. „A. Istrati”, s. Susleni r. Orhei MD-3548, c/f 1006606007846 din motivul lipsei temeiurilor de insolvabilitate şi s- au abrogat măsurile de asigurare aplicate faţă de Î.I.

„A. Istrati” prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 09 aprilie 2014 a fost admis recursul declarat de „Inter Trade Investment Company” SRL, casată hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 februarie 2014, cu remiterea pricinii la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2014 a fost admisă cererea introductivă a „Inter Trade Investment Company” SRL cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de ÎI „A. Istrati”. A fost intentată procedura de insolvabilitate faţă de ÎI „A. Istrati”, cu sediul în s. Susleni, r. Orhei. A fost suspendată activitatea organelor de conducere ale debitorului II „A.

Istrati” şi a fost desemnat ÎI „ Marcu Griţcu” în calitate de administrator al insolvabilităţii. Au fost notificaţi creditorii ÎI „A. Istrati” despre necesitatea înregistrării cererilor de validare a creanţelor în vederea întocmirii tabelului definitiv în termen de până la 03 iulie 2014 inclusiv, fiind stabilită şedinţa de validare a creanţelor pe data de 28 iulie 2014, orele 1400. La 09 februarie 2015 administratorul insolvabilităţii Griţcu Marcu a solicitat desemnarea sa în calitate de lichidator a ÎI „A. Istrati” şi intentarea procedurii falimentului, pe motiv că, la prima adunare a creditorilor, a fost aprobat raportul administratorului privind intentarea procedurii falimentului, iar candidatura sa a fost desemnată în calitate de lichidator.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 martie 2015 a fost dispusă intrarea imediată în faliment a debitorului ÎI „A. Istrati”, s. Susleni r. Orhei MD- 3548, c/f 1006606007846, fiind desemnat în calitate de lichidator ÎI „Griţcu Marcu” şi menţinându-i-se acestuia toate împuternicirile, acordate în cadrul procesului de insolvabilitate prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2014. Totodată, a fost obligat lichidatorul Griţcu Marcu să întreprindă măsurile prevăzute de lege în vederea valorificării şi lichidării masei debitoare a debitorului ÎI „A. Istrati”, să prezinte tabelul consolidat şi raportul de lichidare a debitorului în termen de 60 zile de la pronunţarea prezentei încheieri şi să publice în Monitorul Oficial dispozitivul încheierii în modul stabilit la art. 7 din Legea insolvabilităţii.

La 24 martie 2015 debitorul Istrati Aureliu, prin intermediul reprezentantului-avocat Brânză Victor, a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 09 martie 2015, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi restituirea pricinii spre rejudecare în alt complet de judecată. În motivarea recursului, Istrati Aureliu a invocat ilegalitatea încheierii recurate. Susține că aceasta a fost emisă cu interpretarea eronată a normelor de drept material și procedural, iar ilegalitățile comise de către administratorul insolvabilității și instanța de insolvabilitate afectează drepturile şi libertăţile fundamentale ale ÎI „A. Istrati”. Indică recurentul că Curtea de Apel Chișinău a dispus abuziv și neîntemeiat intrarea în faliment a debitorului, precum și a omis să se expună asupra disponibilităţii de bunuri din masa debitoare.

La 20 august 2015 în adresa participanților la procesul de insolvabilitate și lichidatorului ÎI „Griţcu Marcu” a fost expediată spre cunoştinţă copia recursului declarat de către Istrati Aureliu, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței. 2 La 14 septembrie 2015 creditorul SC “Inter Trade Investment Company” SRL prin intermediul reprezentantului-avocat Soțchi Inna a depus referință la recursul declarat de către Istrate Aureliu, în care a indicat că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 martie 2015 cu privire la intrarea imediată în faliment a debitoruluiÎI „A. Istrati”, conform legii nu este susceptibilă recursului. În conformitate cu art. 426 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea recurată. Din suportul probator prezent la materialele pricinii rezultă că la 02 ianuarie 2014 „Inter Trade Investment Company” SRL s-a adresat în instanţa de insolvabilitate cu cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul ÎI „A. Istrati”, s. Susleni r. Orhei MD-3548, c/f 1006606007846, invocând drept temei incapacitatea de plată a datoriilor faţă de creditori.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014 s-a admis spre examinare cererea introductivă a creditorului „Inter Trade Investment Company” SRL privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de ÎI „A. Istrati”, iar prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2014 a fost intentată procedura de insolvabilitate faţă de ÎI „A. Istrati”, cu sediul în s. Susleni, r. Orhei. Conform hotărârii adunării creditorilor ÎI „A. Istrati” (procesul-verbal al adunării de raportare) din 04 august 2014, cu votul unanim al creditorilor s-a decis aprobarea raportului administratorului insolvabilității Grițcu Marcu, intentarea procedurii falimentului față de debitorul ÎI „A. Istrati” și aprobarea candidaturii lui Grițcu Marcu în calitate de lichidator.

La 09 februarie 2015 administratorul insolvabilităţii Griţcu Marcu a solicitat instanței de insolvabilitate intentarea procedurii falimentului față de ÎI „A. Istrati” și desemnarea sa în calitate de lichidator, pe motiv că la prima ședință a adunării creditorilor a fost aprobat raportul dânsului privind intentarea procedurii falimentului, iar candidatura sa a fost desemnată în calitate de lichidator. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 martie 2015 a fost dispusă intrarea imediată în faliment a debitorului ÎI „A.

Istrati”, s. Susleni r. Orhei MD- 3548, c/f 1006606007846, fiind desemnat în calitate de lichidator ÎI „Griţcu Marcu” şi menţinându-i-se acestuia toate împuternicirile, acordate în cadrul procesului de insolvabilitate prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2014. Ulterior, la 24 martie 2015 debitorul Istrati Aureliu, prin intermediul reprezentantului-avocat Victor Brânză, a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 09 martie 2015, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi restituirea pricinii spre rejudecare în alt complet de judecată. 3 Potrivit art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi.

În conformitate cu art. 8 alin. (1) din aceeași Lege, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Prin prisma art. 115 alin. (1) lit. e) din Legea enunțată, instanţa de insolvabilitate decide prin încheiere intrarea imediată în faliment, dar nu mai tîrziu de 5 zile lucrătoare, în cazul în care adunarea creditorilor a aprobat raportul administratorului insolvabilităţii în care se propune intrarea debitorului în faliment. Se evidențiază că respectivul art. 115 („condițiile intrării în faliment”) din Legea insolvabilității nu prevede posibilitatea contestării cu recurs a încheierii instanței de insolvabilitate cu privire la intrarea imediată în faliment a debitorului.

În circumstanțele enunțate și în contextul normelor de drept citate supra, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că legislaţia naţională pertinentă nu reglementează o cale de atac ordinară împotriva încheierii judecătoreşti cu privire la intrarea imediată în faliment a debitorului insolvabil, fapt care condiţionează nesusceptibilitatea atacării în ordine de recurs a încheierii Curţii de Apel Chişinău din 09 martie 2015 prin care s-a dispus intrarea imediată în faliment a debitorului ÎI „A. Istrati” și desemnarea în calitate de lichidator ÎI „Griţcu Marcu”. Astfel, recursul declarat de către Istrati Aureliu împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 09 martie 2015 urmează a fi respins ca fiind depus împotriva unui act judecătoresc nesusceptibil de a fi atacat în ordine de recurs.

Se reiterează că consacrarea expresă de către legislatorul național a categoriilor de acte judecătorești susceptibile recursului în cauzele de insolvabilitate este conformă standardelor procedurale relevante garantate pe terenul art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, o asemenea reglementare juridică încadrându-se pe deplin în marja de apreciere recunoscută autorităţilor statale în configurarea cadrului intern relevant.

Or, în speța de referință pe terenul art. 6 CEDO, Ashingdane c. Marii Britanii (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 mai 1995), magistrații europeni au notat că în reglementarea limitărilor dreptului de acces la justiție, statele contractante beneficiază de o certă marjă de apreciere, deși soluția finală de a supraveghea respectarea prevederilor Convenției europene a drepturilor omului ține de sarcina Curții Europene, nu este de competența Curții să substituie autoritățile naționale în stabilirea politicilor în acest domeniu. Cu toate acestea, instanța de recurs evidențiază că deși Legea insolvabilităţii nu reglementează în mod expres atacarea cu recurs a încheierii de intrare în faliment emisă conform art. 115, o asemenea încheiere în cazul contestării de către recurent a încheierii privind respingerea cererii de anulare a hotărîrii adunării 4 creditorilor, urmează să constituie obiect de verificare a legalităţii în ordine de recurs.

Or, în situaţia constatării ilegalităţii hotărîrii adunării şi, după caz, casării încheierii privind respingerea cererii de anulare, încheierea de intrare în faliment îşi pierde fundamentul juridic devenind grav viciată în sensul lipsei temeiului juridic ce justifică o asemenea procedură. Însă la cazul prezentei spețe, reieșind din materialele cauzei și ținând cont de argumentele recursului, hotărârea adunării creditorilor de intrare în faliment a debitorului ÎI „A. Istrati” (procesul-verbal al adunării de raportare a creditorilor) din 04 august 2014 niciodată nu a fost contestată de către debitor, și, respectiv, nu există vreo încheiere de respingere a cererii de anulare a hotărârii adunării creditorilor care să constituie obiect de verificare a legalităţii în ordine de recurs și să fie în directă legătură cu prezenta încheiere de intrare a debitorului în faliment.

Drept consecință, chiar și admițând faptul că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 martie 2015 ar putea fi susceptibilă recursului în situația atacării cu recurs a încheierii instanței de insolvabilitate de respingere a cererii de contestare a hotărârii adunării creditorilor privind aprobarea raportului administratorului insolvabilității despre intrarea debitorului în faliment, la caz nu suntem în prezența unei asemenea situații juridice. Nu poate fi reținut argumentul recurentului cu privire la ilegalitatea încheierii contestate deoarece acesta este irelevant în circumstanțele în care se referă la dezacordul dânsului cu fondul încheierii judecătoreşti cu privire la intrarea imediată în faliment a debitorului, care în virtutea legii nu se supune recursului.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 martie 2015 nu este susceptibilă recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Istrati Aureliu ca fiind depus împotriva unui act judecătoresc nesusceptibil de atac. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Istrati Aureliu prin intermediul reprezentantului-avocat Brânză Victor, ca fiind depus împotriva unui act judecătoresc nesusceptibil de atac.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.