- Dosarul nr.
- 2rc-595/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 septembrie 2015
- Părțile
- SRL Dacia Agrochim în proces de insolvabilitate
- Pe scurt
- Procedura de soluţionare a cererii de recuzare, recursul împotriva încheierii primei instanţe
2rc-595/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: V. Pruteanu dosarul nr. 2rc-595/15 DECIZIE 16 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari examinînd recursul declarat de către avocatul Pavel Petihin în interesele Firmei Comerciale de Producţie „Dacia-Agrochim” Societate cu Răspundere Limitată, în procedura planului, în pricina civilă la cererea introductivă a Băncii Comerciale „Moldova- Agroindbank” Societate pe Acţiuni cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Firma de Producţie şi Comerţ „Dacia-Agrochim” Societate cu Răspundere Limitată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2015, prin a fost respinsă propunerea de recuzare înaintată de către reprezentantul salariaţilor Firmei de Producţie şi Comerţ „Dacia-Agrochim” Societate cu Răspundere Limitată, Zaharia Ion faţă de judecătorul Curţii de Apel Chişinău Maria Guzun, c o n s t a t ă: La 06 iunie 2014 BC „Moldova-Agroindbank” SA a depus în instanţa de insolvabilitate cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de FCP „Dacia-Agrochim” SRL cu iniţierea procedurii de faliment şi lichidarea patrimoniului acestuia.
În motivarea cererii introductive a menţionat că, prin hotărîrea Curţii de Apel Economice din 21 martie 2011 în privinţa FCP „Dacia-Agrochim” SRL a fost intentată procedura de insolvabilitate. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 21 februarie 2013 s-a confirmat planul de redresare a insolvabilităţii FCP „Dacia-Agrochim” SRL. Face referire BC„Moldova-Agroindbank” SA, că debitorul nu respectă planul de redresare aprobat de instanţa de insolvabilitate, pe care motiv a înaintat o nouă cerere introductivă cu privire la iniţierea procedurii falimentului în privinţa FCP „Dacia-Agrochim” SRL, cu lichidarea patrimoniului debitorului.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2014 s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de BC „Moldova-Agroindbank” SA, s-a intentat procesul de insolvabilitate faţă de FCP „Dacia-Agrochim” SRL, în procedura planului, s-a conexat cauza de insolvabilitate nr. 2i-283/14, intentată la cererea introductivă depusă de BC „Moldova-Agroindbank” SA, către FCP „Dacia-Agrochim” SRL, la cauza de insolvabilitate nr. 2e-250/12 a FCP „Dacia-Agrochim” SRL, în procedura planului, aflată deja pe rolul Curţii de Apel Chişinău (judecător Maria Guzun). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 august 2014, a fost respinsă cererea reprezentantului FCP „Dacia-Agrochim” SRL, Muravschi Valeriu cu privire la strămutarea pricinii în cauza de insolvabilitate a debitorului FCP „Dacia-Agrochim” SRL de la Curtea de Apel Chişinău la Curtea de Apel Bălţi pentru examinarea în fond.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014, a fost espins recursul declarat de reprezentantul FCP „Dacia-Agrochim” SRL, Muravschi Valeriu. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 25 februarie 2015, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de reprezentantul FCP „Dacia- Agrochim” SRL, Pitihin Pavel împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014. Ulterior, reprezentantul salariaţilor FCP „Dacia-Agrochim” SRL în procedura planului, Ion Zaharia prin cererea depusă la şedinţa de judecată din 06 mai 2015 a înaintat propunere de recuzare în scris faţă de judecătorul Curţii de Apel Chişinău - Maria Guzun.
În cererea de recuzare a judecătorului, Zaharia Ion, cu referire la prevederile art. 50 alin. (1) lit. e) CPC, a indicat că, nu a fost legal citat şi a aflat de pe site-ul Curţii de Apel Chişinău despre şedinţa de judecată din 06 mai 2015, ce demonstrează că instanţa de insolvabilitate nu a asigurat un tratament egal şi nepărtinitor faţă de toţi participanţii la proces, nu a fost respectat dreptul prevăzut de art. 6 (1) CEDO la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, ceea ce, în opinia sa, constituie împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea judecătorului. De asemenea, Zaharia Ion, în cererea de recuzare a indicat că, creditorul SA „Moldova Agroindbank” are sediu şi în mun.
Chişinău, este una din cele mai influente instituţii bancare din ţară şi poate influenţa necorespunzător obiectivitatea şi nepărtinirea judecătorului. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2015, a fost respinsă propunerea de recuzare înaintată de către reprezentantul salariaţilor FCP „Dacia- Agrochim” SRL în procedura planului, Ion Zaharia faţă de judecătorul Curţii de Apel Chişinău, Maria Guzun. La 09 iunie 2015, reprezentantul FCP „Dacia-Agrochim” SRL în procedura planului, Pitihin Pavel a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2015, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii recurate cu reţinerea cauzei în instanţa ierarhic superioară pentru examinarea în fond a cererii de recuzare şi admiterii acesteia.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu închierea recurată, considerînd- o ilegală şi adoptată cu încălcarea normelor materiale. Susţine că cererea de recuzare a fost înaintată de către reprezentantul salariaţilor tuturor judecătorilor Curţii de Apel Chişinău şi deoarece viza toţi judecătorii Curţii de Apel Chişinău, a fost adresată Curţii Supreme de Justiţie, care potrivit prevederilor legale este unica instanţă în drept de a examina temeinicia şi legalitatea motivelor de recuzare. Cu toate acestea, invocă că cererea de recuzare a fost repartizată judecătorului Curţii de Apel Chişinău, Victor Pruteanu, care a reţinut cererea în procedură pentru examinare în fond, iar prin încheierea din 02 iunie 2015, în lipsa părţii care a declarat cererea, a examinat cererea de recuzare respingînd-o ca neîntemeiată.
În privinţa caracterului absolut abuziv şi ilegal a încheierii contestate se invocă prevederile articolului 53 alin. (3) CPC, care stabileşte imperativ că dacă din motivul recuzării, în instanţa sesizată cu pricina nu se poate constitui complet de judecată si dacă recuzarea îi priveşte pe toţi judecătorii ei, cererea de recuzare se va judeca de instanţa ierarhic superioară spre care se îndreaptă calea de atac respectivă. Articolul 54 alin. (2) şi (3) CPC, stabileşte că dacă instanţa superioară învestită cu dreptul de a examina cereri de recuzare în cazurile prevăzute de art. 53 alin. 3 găseşte că cererea de recuzare este întemeiată, va dispune trimiterea pricinii la o instanţă de acelaşi grad.
În cazul respingerii cererii, pricina se va restitui spre judecare instanţei iniţiale. Cu referire la normele enunţate, consideră că judecătorul Curţii de Apel Chişinău, Victor Pruteanu nu era în drept să examineze astfel de cerere de recuzare, recuz care era formulat si faţă de dînsul. Concomitent invocă că cererea de recuzare a fost examinată de către judecătorul Curţii de Apel Chişinău, Victor Pruteanu în lipsa părţii care a formulat-o,încălcînd astfel prevederile art. 53 alin.(1), 193 alin. (1) şi art. 105 alin. (11) CPC, care stabilesc că examinarea cererii de recuzare are loc cu înştiinţarea obligatorie a participanţilor la proces despre locul, data şi ora şedinţei, iar citarea la telefon, poate fi făcută doar la solicitarea persoanelor în cauză, or la materialele cauzei nu există vreo astfel de solicitare scrisă.
Mai menţionează că în şedinţa din 01 iunie 2015 a fost înaintat demers privind ridicarea cauzei de la examinare cu remiterea cauzei instanţei competente, însă în mod abuziv şi ilegal a fost respins. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
După cum rezultă din materialele dosarului, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2015 a fost respinsă propunerea de recuzare înaintată de către reprezentantul salariaţilor FCP „Dacia-Agrochim” SRL în procedura planului, Ion Zaharia faţă de judecătorul Curţii de Apel Chişinău Maria Guzun. Împotriva încheierii nominalizate a declarat recurs avocatul Pavel Petihin, acţionînd în numele şi interesele FCP „Dacia-Agrochim” SRL, în procedura planului, solicitând casarea acesteia şi reţinerea cauzei în Curtea Supremă de Justiţie pentru examinarea în fond a cererii de recuzare şi admiterea ei. Conform art. 423 CPC încheierea dată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, separat de hotărâre, de către părţi şi de ceilalţi participanţi la proces în cazurile prevăzute de prezentul cod şi de alte legi, precum şi în cazurile în care încheierea face imposibilă desfăşurarea de mai departe a procesului.
Ea se examinează în recurs conform regulilor stabilite de prezentul capitol. Împotriva celorlalte încheieri pronunţate în primă instanţă nu se poate face recurs. În sensul prevederilor normei citate legiuitorul identifică că încheierile pot fi contestate cu recurs numai în cazurile prevăzute de prezentul cod şi de alte legi, precum şi în cazurile în care încheierea face imposibilă desfăşurarea de mai departe a procesului. Prin prisma normei enunţate şi în coroborare cu art. 53 alin. (5) CPC, care statuează că instanţa decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se supune nici unei căi de atac decît o dată cu fondul hotărîrii sau al deciziei, instanţa de recurs constată, că încheierea de respingere a propunerii de recuzare, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs separat de hotărîre, or, actul judecătoresc vizat nu împiedică desfăşurarea de mai departe a procesului.
În această ordine de idei, instanţa de recurs reţine drept corectă şi menţiunea primei instanţe în cuprinsul încheierii recurate, cu referire la faptul că acesta nu este susceptibilă de atac, decît odată cu fondul cauzei. În contextul celor enunţate, instanţa de recurs relevă că recursul avocatului Pavel Petihin în interesele FCP „Dacia-Agrochim” SRL, împotriva încheierii prin care a fost respinsă propunerea de recuzare a judecătorului, a fost declarat contrar dispoziţiilor legale, fapt ce impune respingerea acestuia. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către avocatul Pavel Petihin în interesele Firmei Comerciale de Producţie „Dacia-Agrochim” Societate cu Răspundere Limitată, în procedura planului.
Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari