- Dosarul nr.
- 2ra-1797/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 septembrie 2015
- Părțile
- IMCIA Transelit SA vs CIA Asito SA
- Pe scurt
- Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule
2ra-1797/15 — Repararea prejudiciului material
prima instanţă: A. Spoială dosarul nr. 2ra-1797/15 instanţa de apel: M. Anton, Iu. Cotruţă, A. Doga DECIZIE 16 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Oleg Sternioală, Liliana Catan Ion Guzun, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania Internaţională de Asigurări „Transelit” Societate pe Acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Mixtă Compania Internaţională de Asigurări „Transelit” Societate pe Acţiuni împotriva Companiei Internaţionale de Asigurări „Asito” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea prejudiciului în ordine de regres, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de CIA „Asito” SA, casată hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.
Chişinău din 20 octombrie 2014, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere parţială a acţiunii, c o n s t a t ă La data de 01 aprilie 2014 ÎM CIA ,,Transelit” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva CIA „Asito” SA, intervenient accesoriu Nacu Pavel, cu privire la încasarea prejudiciului în ordine de regres. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la data de 07 mai 2013 acesta a încheiat cu Baculin Anton contractul de asigurare facultativă a mijlocului de transport CASCO nr. AC 0338CH/13, prin care a fost asigurat automobilul de model BMW 740i cu numărul de înmatriculare K BB 8, contra mai multor riscuri, inclusiv contra prejudiciilor ca rezultat al accidentelor de circulație.
Mai indică că, la data de 08 decembrie 2013, aproximativ la orele 2040 în mun. Chişinău la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu I. Dumeniuc a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate automobilele de model Renault Megane cu numărul de înmatriculare C QW 426, condus de către Nacu Pavel şi automobilul de model BMW 740i cu numărul de înmatriculare K BB 8, condus de Baculin Anton. Menţionează reclamanta că vinovat de producerea accidentului indicat a fost recunoscut Nacu Pavel, care poseda poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă seria RCAI nr. 000345262, valabilă pentru perioada 14 august 2013-13 august 2014, eliberată de către CIA ,,Asito” SA.
Indică reclamanta că în consecință a deschis dosarul de daune nr. 741/12-13C din 09 decembrie 2013, la aceiași dată a fost întocmit un proces-verbal de constatare a pagubei, semnat de părţile implicate, în rezultatul operațiunilor de calcul s-a stabilit că despăgubirea de asigurare a autovehiculului avariat BMW 740i cu număr de înregistrare K BB 8, constituie suma de 14 795 lei. Susține reclamanta că fiind formulată somația prealabilă către CIA ,,Asito” SA cu privire la restituirea despăgubirii de asigurare, ultima nu a reacţionat şi nu a compensat prejudiciul cauzat către asiguratul său. Solicită reclamanta, încasarea din contul CIA ,,Asito” SA în beneficiul său, în ordine de regres, despăgubirea de asigurare în cuantumul de 10 892,83 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 20 octombrie 2014, s-a admis acţiunea înaintată de ÎM CIA ,,Transelit” SA împotriva CIA ,,Asito” SA. S-a încasat de la CIA ,,Asito” SA în beneficiul ÎM CIA ,,Transelit” SA suma de 10 892,10 lei cu titlu de prejudiciu în ordine de regres şi suma de 410 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La data de 04 noiembrie 2014 CIA ,,Asito” SA a declarat apel nemotivat, iar la 29 ianuarie 2015 a declarat apel motivat împotriva hotărîrii Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 20 octombrie 2014, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîrii potrivit căreia acţiunea ÎM CIA ,,Transelit” SA să fie respinsă parţial.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015 a fost admis apelul declarat de CIA ,,Asito” SA, casată hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 20 octombrie 2014 cu pronunţarea unei noi hotărîrii prin care acţiunea a fost admisă parţial. A fost dispusă încasarea din contul CIA ,,Asito” SA în beneficiul ÎM CIA ,,Transelit” SA suma de 4 053,99 lei cu titlu de prejudiciu şi suma de 270 lei cu titlu de taxă de stat, în rest cererea de chemare în judecată depusă de ÎM CIA ,,Transelit” SA s-a respins. La 01 iunie 2015 ÎM CIA ,,Transelit” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe, cu încasarea cheltuielilor de judecată.
2 În motivarea cererii de recurs a indicat că, instanţa de apel a interpretat în mod eronat legea şi a apreciat în mod arbitrar probele acumulate la examinarea cauzei în apel. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei redactate. Din actele pricinii este cert faptul că decizia instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la data de 25 martie 2015, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 01 iunie 2015. La materialele cauzei lipsesc careva date ce ar confirma data recepţionării deciziei. Prin urmare, instanţa de recurs consideră cererea de recurs ca fiind depusă în termenul prevăzut de lege.
În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 15 iulie 2015 a considerat recursul declarat de „Transelit” SA ca fiind admisibil fiind dispusă examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Verificînd legalitatea şi temeinicia deciziei instanţei de apel, coroborat normelor de drept material aplicabile raportului juridic litigios, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de ÎM CIA „Transelit” SA ca fiind întemeiat, decizia instanţei de apel pasibilă de a fi casată integral cu menţinerea hotărîrii primei instanţe din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. Înaintînd acţiunea în judecată ÎM CIA „Transelit” SA a solicitat încasarea în beneficiul său de la CIA „Asito” SA, în ordine de regres a despăgubirii de asigurare în mărime de 10 892,83 lei. Judecînd pricina în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii, dispunînd încasarea de la CIA „Asito” SA a sumei de 10 892,10 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 410 lei în beneficiul ÎM CIA „Transelit” SA.
Fiind investită cu judecarea apelului declarat de către CIA „Asito”, instanţa de apel a ajuns la concluzia admiterii acestuia, casînd integral hotărîrea primei instanţe şi pronunţînd o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost admisă parţial, fiind dispusă încasarea de la CIA „Asito” SA a sumei de 4 053,99 lei şi a taxei de stat în mărime de 270 lei în beneficiul ÎM CIA „Transelit” SA. În susţinerea concluziei date, instanţa de apel a reţinut Actul de evaluare a prejudiciului cauzat în urma accidentului rutier autovehiculului de model BMW 740i, întocmit de către SRL “General Expert” la data de 15 iulie 2014, care a fost prezentat la examinarea cauzei în ordine de apel (f.d.
100). 3 Mai cu seamă, instanţa de apel a mai reţinut şi faptul că, conform acestui Act, bara de protecţie este pasibilă de a fi reparată, şi nu înlocuită, iar reclamantul ÎM CIA „Transelit” SA nu a confirmat prin probe obligaţiunea de înlocuire a barei de protecţie spate, valoarea căreia depăşeşte cu mult prejudicial real suportat. După cum urmează din actele cauzei instanţa de recurs constată că, instanţa de apel, la judecarea apelului, a dat o apreciere greşită materialului probator anexat la dosar, pe cînd prima instanţă, justificat şi amplu şi-a argumentat soluţia sa, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, avînd în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii şi admiterii acesteia.
În susţinerea opiniei primei instanţe, instanţa de recurs reţine că, prin decizia ÎM CIA „Transelit” SA nr. D/D Casco 741/12-13C, a fost dispusă recunoaşterea evenimentului produs drept unul asigurat cu achitarea despăgubirii de asigurare în sumă de 14 795 lei (f.d. 39) Conform calcului prezentat de către ÎM CIA „Transelit” SA, şi a facturilor de plată pentru reparaţia autovehiculului, preţul barei de protecţie spate este de 11 298,61 lei, iar preţul piesei accesorie la ţeava de eşapament este de 896,72 lei (f.d.36). Procentul de uzură a fost calculat în conformitate cu art. 24 al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006, fiind stabilit în mărime de 32%.
Astfel, costul unei bare de protecţie nouă şi a piesei accesorii ţevei de eşapament a fost scăzută suma uzurii, iar preţul calculat fiind de 8 292,83 lei. În acest sens instanţa de recurs constată că, în motivarea deciziei sale instanţa de apel greşit a concluzionat despre valoarea prejudiciului ca fiind mărită, din motiv că aceasta este valoarea pieselor noi. Or, la calcularea valorii prejudiciului a fost aplicat prin diminuare procentul de uzură. Totodată, instanţa de apel a omis de a lua în consideraţie şi concluzia „Autospace” SRL, care în urma diagnosticării efectuate de către centrul de deservire tehnică a autovehiculelor de marca BMW, la automobilul avariat s-a depistat că bara de protecţie spate este defectată în zona fixării, motiv din care tehnologic bara de protecţie spate nu poate fi reparată, ci urmează a fi înlocuită (f.d.31).
Reieşind din circumstanţele sus enumerate se constată că instanţa de apel nu a apreciat corect probele administrate la dosar, motiv din care acţiunea cu care a fost investită a dus la emiterea unei soluţii greşite, pe cînd prima instanţă în mod temeinic şi legal a admis acţiunea înaintată de ÎM CIA „Transelit” SA privind încasarea în ordine de regres a prejudiciului material şi a cheltuielilor de judecată. În asemenea circumstanţe, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că hotărîrea primei instanţe este una întemeiată şi legală, iar decizia instanţei de apel este neîntemeiată, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite 4 recursul declarat, de a casa decizia instanţei de apel şi de a menţine hotărîrea primei instanţe.
În conformitate art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania Internaţională de Asigurări „Transelit” Societate pe Acţiuni. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2015 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 20 octombrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Mixtă Compania Internaţională de Asigurări „Transelit” Societate pe Acţiuni împotriva Mixtă Compania Internaţională de Asigurări „Asito” Societate pe Acţiuni, cu privire la încasarea prejudiciului în ordine de regres.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Oleg Sternioală Liliana Catan Ion Guzun Iurie Bejenaru 5