- Dosarul nr.
- 3ra-1182/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 septembrie 2015
- Părțile
- Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat vs Consiliul comunal Alexandreni
- Pe scurt
- Termenul de declarare a recursului
3ra-1182/15 — Contestarea actului administrativ
Judecătoria Sîngerei Dosarul nr.3ra-1182/15 Judecător:I. Popescu Curtea de Apel Bălţi Judecători:Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 16 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Iurie Bejenaru, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului comunei Alexandreni, r-nul Sîngerei privind abrogarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 30 aprilie 2015, CONSTATĂ : La 07.07.2014, Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat a depus cererea de chemare în judecată împotriva Consiliului comunei Alexandreni, r-nul Sîngerei privind abrogarea deciziei nr. 1/8 din 14.02.2014.
În motivarea cererii, Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat, a indicat că a efectuat controlul sub aspectul legalităţii deciziei Consiliului orăşenesc nr. 1/8 din 14.02.2014 „cu privire la stabilirea plăţii pentru folosirea terenului proprietatea publică a Primăriei Alexandreni cu suprafaţa de 108,1005 ha, nr. cadastral 7411103081 aferent obiectivelor cumpărate de primăria Biruinţa” prin care Consiliul comunal Alexandreni prevede faptul stabilirii plăţii pentru arendă în valoare de 2 792 813,39 lei. În urma controlului efectuat, Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat, a constatat că decizia menţionată este ilegală deoarece a fost adoptată cu încălcarea normelor legale. La 30.04.2014 prin notificarea nr. 1304/OT-356, Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat a solicitat consiliului comunal Alexandreni reexaminarea şi abrogarea deciziei nr. 1/8 din 14.02.2014, însă decizia nu a fost reexaminată.
Astfel, a solicitat reclamantul abrogarea deciziei nr. 1/8 din 14.02.2014 ca fiind ilegală. Prin hotărîrea judecătoriei Sîngerei din 22 ianuarie 2015, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat ca 1 fiind nefondată şi neîntemeiată. La data de 23 februarie 2015, Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea apelului, casarea hotărârii instanţei de fond cu emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă. În motivarea apelului a indicat că, prima instanţă la adoptarea hotărîrii nu a constatat şi nu a elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, cît şi au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept procedural.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 30 aprilie 2015 s-a respins apelul declarat de către Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 22 ianuarie 2015. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată.
Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Bălţi din 30.04.2015 şi a hotărîrii instanţei de fond, cu emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă. În motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de fapt expuse în cererea de apel şi anume, neaplicarea normelor de drept material şi procedural pertinente cauzei. Examinînd recursul declarat în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta este inadmisibil, deoarece este depus cu omiterea termenului de atac.
Potrivit art. 433 lit. b) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434. Potrivit art. 434 alin. (1) şi (2) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. După cum rezultă din materialele pricinii, decizia instanţei de apel a fost adoptată la 30 aprilie 2015. La 12 martie 2015 instanţa de apel a expediat participanţilor la proces copia deciziei (f.d. 116). 2 Din materialele cauzei reiese că Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat a primit copia deciziei integrale la 12.05.2015 (f.d.
116 pe verso). Astfel, termenul de declarare a recursului a început să curgă de la 13.05.2015 pînă la 13.07.2015, însă recurentul a depus recursul la 14.07.2015 (f.d. 122), înregistrat în cancelaria Curţii Supreme de Justiţie la 15.07.2015. Colegiul menţionează că termenul de 2 luni de declarare a recursului este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Prin urmare, Colegiul conchide că recursul declarat de Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat este depus în afara termenului de atac.
În conformitate cu art. 269-270, 433 lit. b), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 30 aprilie 2015, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către Oficiul Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului comunei Alexandreni, r-nul Sîngerei privind abrogarea actului administrativ. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 3