3r-173/16 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- acte normative ale administratiei publice locale
3r-173/16 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: C.Cheptea (Judecătoria Sîngerei) dosarul nr. 3r-173/16 instanța de apel: T.Duca, S.Procopciuc, E.Grumeza (Curtea de Apel Bălți) D E C I Z I E 21 septembrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Mariana Pitic, Iurie Bejenaru, examinînd recursul declarat de viceprimarul comunei Alexăndreni, raionul Sîngerei, Alistar Dombrovschi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului comunal Alexăndreni privind contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016, prin care apelul depus de Consiliul comunal Alexăndreni a fost restituit, c o n s t a t ă La data de 29 aprilie 2015 Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului comunal Alexăndreni privind abrogarea deciziei nr.13/1 din 30.12.2014 „Cu privire la stabilirea plății pentru folosirea terenului proprietatea publică a Primăriei Alexăndreni cu suprafața de 108,1005 ha cu nr. cadastral 7411103081 aferent obiectivelor cumpărate de primăria Biruința”, invocînd ca temei faptul că decizia în cauză a fost emisă ilegal, cu încălcarea prevederilor legale.
Prin hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 03 mai 2016 acțiunea a fost admisă. S-a anulat decizia nr.13/1 din 30.12.2014 „Cu privire la stabilirea plății pentru folosirea terenului proprietatea publică a Primăriei Alexăndreni cu suprafața de 108,1005 ha cu nr. cadastral 7411103081 aferent obiectivelor cumpărate de primăria Biruința”, ca fiind ilegală în fond și emisă contrar prevederilor legii. La data de 02 iunie 2016 Consiliul comunal Alexăndreni, reprezentat de viceprimarul Dombrovschi Alistar a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Sîngerei din 03 mai 2016, solicitînd admiterea apelului, casarea integrală a hotărîrii primei instanțe și emiterea unei noi hotărîri.
Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 13 iunie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel declarată de Consiliul comunal Alexăndreni, acordîndu-i-se termen apelantului pînă la data de 28 iunie 2016 ora 09.00 pentru înlăturarea neajunsurilor din cererea de apel și anume: prezentarea împuternicirilor speciale de reprezentare și a apelului motivat. I s-a explicat apelantului că, în caz de neîndeplinire în termenul stabilit a indicațiilor din prezenta încheiere, cererea de apel va fi restituită. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016 s-a restituit cererea de apel depusă de Consiliul comunal Alexăndreni, raionul Sîngerei. S-a remis Consiliului comunal Alexăndreni, raionul Sîngerei cererea de apel cu toate documentele anexate.
La data de 19 iulie 2016 viceprimarul comunei Alexăndreni, raionul Sîngerei, Alistar Dombrovschi a depus recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii recurate și remiterea pricinii spre rejudecare în instanță de apel. În motivarea recursului s-a indicat că instanța de apel în mod eronat și greșit a constatat că apelul a fost depus de o persoană care nu este în drept să declare apel. Indică recurentul că Consiliul comunei Alexăndreni prin decizia nr.6/3 din 12.10.2012 a desemnat reprezentantul său în instanțele de judecată în condițiile legii nr.436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală. Prevederile art.252 Cod civil invocate de instanța de apel sunt eronate, deoarece se referă la termenul procurii și nu la valabilitatea și termenul unei decizii a autorităților publice locale.
Procura de reprezentare a fost eliberată de către primar în calitate de șef al administrației publice locale, fiind valabilă la momentul depunerii apelului. Consideră recurentul că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și a interpretat eronat legea. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea încheierii instanței de apel, iar pricina restituită spre rejudecare în instanță de apel la etapa primirii apelului, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. După cum rezultă din materialele dosarului la 02 iunie 2016 Consiliul comunal Alexăndreni, reprezentat de viceprimarul Dombrovschi Alistar a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Sîngerei din 03 mai 2016, solicitînd admiterea apelului, casarea integrală a hotărîrii primei instanțe și emiterea unei noi hotărîri. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 13 iunie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel declarată de Consiliul comunal Alexăndreni, acordîndu-i-se termen apelantului pînă la data de 28 iunie 2016 ora 09.00 pentru înlăturarea neajunsurilor din cererea de apel și anume: prezentarea împuternicirilor speciale de reprezentare și a apelului motivat.
Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016 s-a restituit cererea de apel depusă de Consiliul comunal Alexăndreni, raionul Sîngerei. Instanța de apel drept temei a invocat prevederile art. 369 alin. (1) lit. d) CPC și anume că cererea de apel declarată a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel. Instanța de apel a menționat că în decizia nr.6/3 din 12.10.2012 prin care au fost acordate împuternicirile de reprezentare lui Dombrovschi Alistar, nu este indicat termenul de valabilitate, prin urmare în sensul dispozițiilor art.254 alin.1 2 Cod civil, la 12.10.2013 au expirat împuternicirile de reprezentare acordate prin aceasta. Astfel, procura nr.98 din 02.06.2016 nu are valoare juridică, atîta timp cît a fost emisă în baza unei decizii deja consumate, valabilitatea căreia a expirat.
Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de apel incorect a ajuns la concluzia de a restitui cererea de apel, ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel din următoarele considerente. Materialele dosarului atestă că cererea de apel a fost depusă la 02 iunie 2016 de viceprimarul Dombrovschi Alistar, reprezentantul Consiliul comunal Alexăndreni.
În conformitate cu art.13 alin.1) din Legea nr.317 din 18.07.2003 privind actele normative ale autorităților administrației publice centrale (departamentale), ale autorităților unităților teritoriale autonome cu statut juridic special, ale altor autorități ale administrației publice locale, autoritățile administrației publice centrale, autoritățile și instituțiile publice autonome, autoritățile unităților teritoriale autonome cu statut juridic special și alte autorități ale administrației publice locale emit, în condițiile legii, acte normative (ordine cu caracter normativ, regulamente, instrucțiuni, reguli, hotărîri, decizii, dispoziții și alte asemenea acte). Iar, conform art.18 alin.1) din Legea nr.317 din 18.07.2003 privind actele normative ale autorităților administrației publice, actul normativ se aplică fără limită de timp, dacă în textul lui nu este prevăzut altfel.
Totodată, prevedrile art.14 alin.2 lit. w) din Legea nr.436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală, consiliul local desemnează reprezentantul său în instanțele de judecată, în litigiile privind legalitatea deciziilor adoptate și în cele care rezultă din raporturile cu alte autorități publice; formează, din rîndul membrilor săi, în funcție de specificul și necesitățile locale, comisii consultative de specialitate pentru diferite domenii de activitate, modifică componența acestora. În astfel de circumstanțe și avînd în vedere prevederile art.80 alin.3 Cod de procedură civilă, procurile se eliberează în numele persoanei juridice cu contrasemnătura administratorului ei sau a unei alte persoane împuternicite, adeverite prin acte de constituire și sigilate cu ștampila acestei organizații.
Prin urmare, indică instanța de recurs că Consiliul comunei Alexăndreni prin decizia nr.6/3 din 12.10.2012 a desemnat reprezentantul său în instanțele de judecată în condițiile legii nr.436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală. Prevederile art.252 Cod civil invocate de instanța de apel sunt eronate, deoarece se referă la termenul procurii și nu la valabilitatea și termenul unei decizii a autorităților publice locale. Procura de reprezentare a fost eliberată de către primar în calitate de șef al administrației publice locale, fiind valabilă la momentul depunerii apelului. În consecință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este întemeiat, iar încheierea instanței de apel, reieșind din circumstanțele stabilite, urmează a fi casată.
În contextul dat, Colegiul reiterează că menținerea încheierii recurate, nu ar constitui decît o încălcare a principiului disponibilității în drepturi, prevăzut de art. 27 CPC, care acordă posibilitatea participanților la proces, în primul rînd a părților, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus 3 judecății, precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea și mijloacele procedurale de apărare. Instanța nu admite dispunerea de un drept sau folosirea modalității de apărare dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile sau interesele legitime ale persoanei. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa încheierea Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016 și de a restitui pricina în Curtea de Apel Bălți la etapa de primire a apelului.
În conformitate cu art. 427 al. (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e Se admite recursul declarat de viceprimarul comunei Alexăndreni, raionul Sîngerei, Alistar Dombrovschi. Se casează încheierea Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului comunal Alexăndreni privind contestarea actului administrativ, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Bălți la etapa de primire a apelului. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Mariana Pitic Iurie Bejenaru 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.