- Dosarul nr.
- 2rac-238/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 septembrie 2015
- Părțile
- Baza de odihnă Nistru SRL vs Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, ÎS Cadastru
- Pe scurt
- Temeiurile de recuzare a judecătorului
2rac-238/15 — Declararea nulităţii actului juridic, recunoaşterea dreptului de proprietate
dosarul nr. 2rac-238/15 ÎNCHEIERE 16 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Ion Corolevschi Judecătorii Oleg Sternioală, Liliana Catan examinând cererea cu privire la recuzarea judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, Tamara Chişca-Doneva şi Dumitru Mardari depusă de către Casa de odihnă „Nistru” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Casei de odihnă „Nistru” societate cu răspundere limitată împotriva Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova şi Întreprinderii de Stat „Cadastru” cu privire la declararea nulităţii actului juridic, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil şi radierea înscrisurilor din Registrul bunurilor imobile, c o n s t a t ă: La 12 iunie 2013, Casa de odihnă „Nistru” SRL a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova cu privire la declararea nulităţii actului juridic, recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil şi radierea înscrisurilor din Registrul bunurilor imobile.
La 12 mai 2014, Casa de odihnă „Nistru” SRL a înaintat un demers, prin care a solicitat atragerea în proces a ÎS „Cadastru” în calitate de copârât. Prin încheierea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 12 mai 2014 a fost admis demersul înaintat de către Casa de odihnă „Nistru” SRL şi a fost atrasă în proces ÎS „Cadastru” în calitate de copârât. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 18 iunie 2014 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 27 iunie 2014 şi 17 septembrie 2014, Casa de odihnă „Nistru” SRL a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2015 a fost respins apelul declarat de către Casa de odihnă „Nistru” SRL şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 28 mai 2015, Casa de odihnă „Nistru” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti în partea respingerii pretenţiei cu privire la declararea nulităţii actului de transmitere-predare din 20 ianuarie 1993 şi emiterea în această parte a unei noi hotărâri cu privire la admiterea acestei pretenţii, iar pretenţiile cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil să fie lăsate fără examinare. Conform fişei de repartizare a dosarului, pricina a fost repartizată judecătorului Ion Druţă.
La 08 iunie 2015, Casa de Odihnă „Nistru” SRL a depus o cerere cu privire la recuzarea judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, Iulia Sîrcu, Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva, Iulia Oprea, Ion Druţă şi Dumitru Mardari. În motivarea cererii a indicat că Casa de odihnă „Nistru” SRL a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2015, în care în partea motivată s-a făcut referire la decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 octombrie 2014. Consideră că decizia dată este una ilegală, iar aceasta a fost atacată la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Menţionează că judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, care au participat la adoptarea deciziei din 22 octombrie 2014 şi, anume, Iulia Sîrcu, Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva, Iulia Oprea şi Ion Druţă nu au dreptul să mai participe la examinarea prezentului recurs.
De asemenea, a mai menţionat că judecătorul Curţii Supreme de Justiţie, Dumitru Mardari, fiind judecător la Judecătoria Ciocana mun. Chişinău, de două ori, din motive neîntemeiate, a scos de pe rol cererea de chemare în judecată a Casei de odihnă „Nistru” SRL pe cauza dată. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 17 iunie 2015 a fost admisă propunerea cu privire la recuzarea judecătorului Curţii Supreme de Justiţie, Ion Druţă înaintată de către Casa de odihnă „Nistru” SRL şi pricina a fost transmisă pentru repartizare aleatorie altui judecător-raportor, iar în rest propunerea cu privire la recuzarea judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, Iulia Sîrcu, Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva, Iuliana Oprea şi Dumitru Mardari a fost respinsă din motiv că la acea etapă, judecătorii vizaţi nu erau implicaţi în examinarea pricinii.
Ulterior, conform fişei de repartizare a dosarului, pricina a fost repartizată judecătorului Dumitru Mardari. Conform încheierii preşedintelui-interimar al Curţii Supreme de Justiţie din 10 septembrie 2015, pentru deciderea admisibilităţii recursului declarat de către Casa de odihnă „Nistru” SRL împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2015, judecătorul Dumitru Mardari a fost inclus în completul de judecată, compus din judecătorii Tamara Chişca-Doneva şi Maria Ghervas. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră următoarele.
În conformitate cu art. 50 alin. (1) CPC, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă: a) la judecarea anterioară a pricinii a participat în calitate de martor, expert, specialist, interpret, reprezentant, grefier sau executor judecătoresc, arbitru sau mediator; b) se află în raporturi de rudenie până la al treilea grad inclusiv sau de afinitate până la al doilea grad inclusiv cu vreuna dintre părţi, cu alţi participanţi la proces sau cu reprezentanţii acestora; b1) o rudă a sa până la al patrulea grad inclusiv sau un afin până la al treilea grad inclusiv a participat, ca judecător, la judecarea aceleiași pricini; b2) este rudă până la al patrulea grad inclusiv sau afin până la al treilea grad inclusiv cu un alt membru al completului de judecată; c) este tutore, curator sau adoptator al uneia dintre părţi; d) şi-a expus opinia asupra pricinii care se judecă; e) are un interes personal, direct sau indirect, în soluţionarea pricinii ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui.
Având în susţinere prevederile normei enunţate, la caz, se constată că în motivarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2015 se evidențiază că Curtea de Apel Chişinău, la adoptarea soluţiei pe cauza dată, şi-a motivat soluţia şi prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 octombrie 2014, prin care a fost admis recursul declarat de către Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, au fost casate decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2014 şi hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 01 noiembrie 2013 şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea Casei de odihnă „Nistru” SRL împotriva Consiliului mun. Chişinău, Primăriei mun. Chişinău şi Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilelor amplasate în or.
Vadul lui Vodă, str. Balneară, 3, revendicarea de către proprietar a bunurilor sale şi recunoaşterea dreptului de folosire asupra terenului aferent imobilelor a fost respinsă ca neîntemeiată. Astfel, se constată că la adoptarea deciziei contestate cu recurs în pricina dată, s-a făcut referire la o decizie pe o cauză conexă, la adoptarea căreia au participat judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, Iulia Sîrcu, Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva, Iuliana Oprea şi Ion Druţă.
Reieşind din faptul că judecătorul Tamara Chişca-Doneva face parte din completul de judecată, care urmează să decidă asupra admisibilităţii recursului declarat de către Casa de odihnă „Nistru” SRL şi întru evitarea suspiciunilor în obiectivitatea şi nepărtinirea acestui judecător la examinarea prezentei cauze, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea cu privire la recuzarea judecătorului Tamara Chişca- Doneva urmează a fi admisă. Cât priveşte cererea cu privire la recuzarea judecătorului Dumitru Mardari, aceasta urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată, deoarece motivul invocat de către Casa de odihnă „Nistru” SRL nu cade sub incidenţa art. 50 CPC.
În conformitate cu art. 50 alin. (1) lit. e), 52 alin. (5), art. art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se admite cererea cu privire la recuzarea judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie depusă de către Casa de odihnă „Nistru” societate cu răspundere limitată în privinţa judecătorului Tamara Chişca-Doneva, iar în privinţa judecătorului Dumitru Mardari se respinge ca fiind neîntemeiată. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Ion Corolevschi judecătorul Judecătorii Oleg Sternioală Liliana Catan