Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Dosarul nr.
3ra-1183/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 septembrie 2015
Părțile
Alergus Constantin vs Casa Nationala de Asigurari Sociale
Pe scurt
Repararea prejudiciului moral

3ra-1183/15 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-1183/15 prima instanţă: M. Negru instanţa de apel: M. Ciugureanu, B: Bîrca, E. Clim DECIZIE 10 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî, Iurie Bejenaru Sveatoslav Moldovan, Dumitru Mardari examinând recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Alerguş Constantin împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale privind contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2015, prin care apelul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale a fost respins, iar apelul declarat de Alerguş Constantin admis şi casată parţial hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 31 octombrie 2014, c o n s t a t ă La 03 septembrie 2014, Alerguş Constantin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale privind contestarea actelor administrative. În motivarea cererii a indicat reclamantul că începînd cu 26 august 2005 beneficiază de pensie pentru vechime în muncă, în cuantum de 80% din salariul judecătorului Curţii Supreme de Justiţie. Menţionează că după adoptarea Legii privind salarizarea judecătorului nr. 328 din 23 decembrie 2013 (în vigoare din 23.01.2014), i se calculează salariul lunar de 16900 lei.

Astfel, în temeiul art. 32 alin. (1) al Legii cu privire la statutul judecătorului nr. 544 – XIII din 20.07.1995, la 25 iulie 2014, s-a adresat la CNAS cu cerere privind recalcularea pensiei începînd cu ianuarie 2014. 1 Prin răspunsul CNAS nr. A-1490/14 din 25 august 2014, a fost informat precum pensia este recalculată reieşind din salariul de 16 224 lei (salariu inexistent), stabilindu-i-se astfel, pensia lunară de 13114,20 lei. Precizează că de fapt, reieşind din salariul de funcţie în mărime de 16 900 lei şi indemnizaţia lunară de 135 lei, pensia lunară ar urma să constituie suma de 13655 lei. Solicită Alerguş Constantin, recunoaşterea ilegală a deciziei CNAS nr. A- 1490/14 din 25 august 2014, cu obligarea autorităţii de a recalcula pensia începînd cu 01 ianuarie 2014, conform prevederilor art. 32 al Legii cu privire la statutul judecătorului şi încasarea prejudiciului moral în mărime de 5000 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 31 octombrie 2014, acţiunea a fost admisă parţial. A fost recunoscut drept ilegal răspunsul CNAS nr. A-1490/14 din 25 august 2014 şi obligată CNAS de a recalcula pensia începînd cu 01 aprilie 2014, judecătorului Curţii Supreme de Justiţie, Constantin Alerguş, conform prevederilor art. 32 al Legii cu privire la statutul judecătorului nr. 544 – XIII din 20.07.1995. În rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2015, apelul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale a fost respins, iar apelul declarat de Alerguş Constantin admis, casată hotărîrea primei instanţe în partea încasării prejudiciului moral şi în această parte pronunţată o nouă hotărîre prin care s-a dispus încasarea de la Casa Naţională de Asigurări Sociale în beneficiul lui Constantin Alerguş, prejudiciu moral cauzat, în sumă de 5000 lei.

La 26 mai 2015, prin intermediul poştei, Casa Naţională de Asigurări Sociale, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea cererii de recurs şi casarea decizie instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe. (f.d. 91) În motivarea recursului, a invocat recurentul că decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sunt ilegale şi neîntemeiate, fiind încălcate şi aplicate eronat normele de drept material. Instanţele au interpretat în mod eronat legea. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarate de Casa Naţională de Asigurări Sociale, parţial întemeiat şi care urmează a fi admis, casată decizia instanţei de apel şi menţinută hotărîrea primei instanţe, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. Potrivit prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 04 martie 2015. Colegiul constată că pe scrisoarea de însoţire a copiei actului judecătoresc lipseşte data expedierii. De asemenea, la materialele dosarului lipseşte dovada de recepţie a actului.

2 Recursul a fost declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale la 26 mai 2015. Susţine recurentul că a făcut cunoştinţă cu decizia recurată, vizualizând-o pe site-ul instanţei de apel, la 30 aprilie 2015. Avînd în vedere că informaţii despre data expedierii şi recepţionării copiei actului judecătoresc, la materialele dosarului nu sunt, Colegiul acceptă cele indicate de recurent şi consideră recursul depus în termen. Conform art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

La 31 iulie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat către Constantin Alerguş, copia recursului declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. La 04 septembrie 2015, Constantin Alerguş a depus referinţă la recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, cu solicitarea de a respinge recursul ca inadmisibil. Din materialele dosarului se constată că la 25 iulie 2014, Constantin Alerguş s-a adresat către CNAS cu cerere privind recalcularea pensiei, începînd cu ianuarie 2014. Potrivit răspunsului CNAS nr. A-1490/14 din 25 august 2014, intimatul a fost informat precum că pensia este recalculată reieşind din salariul de 16 224 lei, ţinându-se cont de vechimea în muncă la data stabilirii pensiei.

Considerînd drept ilegal răspunsul CNAS, la 03 septembrie 2014, Alerguş Constantin s-a adresat cu cerere în instanţa de judecată, cu solicitările sus- menţionate. Prin hotărîrea primei instanţe, acţiunea a fost admisă parţial. A fost obligată CNAS să recalculeze pensia judecătorului Curţii Supreme de Justiţie, Constantin Alerguş, conform prevederilor art. 32 al Legii cu privire la statutul judecătorului nr. 544 – XIII din 20.07.1995, începînd cu 01 aprilie 2014, iar în partea încasării prejudiciului moral, acţiunea a fost respinsă. Prin decizia instanţei de apel, apelul declarat de CNAS a fost respins, iar apelul declarat de Alerguş Constantin admis, casată hotărîrea primei instanţe în partea încasării prejudiciului moral şi în această parte a pronunţat o nouă hotărîre prin care a dispus încasarea de la CNAS, în beneficiul lui Constantin Alerguş, prejudiciu moral cauzat, în sumă de 5000 lei.

Potrivit art. 32 alin. (1) din cu privire la statutul judecătorului nr. 544 – XII din 20.07.1995, pensia judecătorului se recalculează ţinîndu-se cont de mărimea salariului lunar al judecătorului în exerciţiu. Potrivit art. 4 alin. (4) al Legii privind salarizarea judecătorilor nr. 328 din 23.12.2013, salariul de funcţie al judecătorului din cadrul Curţii Supreme de Justiţie se stabileşte în cuantum de: a) 4,8 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de pînă la 16 ani; b) 5,0 salarii medii pe economie pentru judecătorul care are o vechime în muncă în funcţia de judecător de peste 16 ani.

3 Potrivit răspunsului CNAS nr. A-1490/14 din 25 august 2014, la cererea formulată de intimat în vederea recalculării pensiei, recalcularea pensiei a fost efectuată reieşind din salariul de 16 224 lei, calculat în conformitate cu art. 4 alin. (4) lit. a) din Legea privind salarizarea judecătorilor, pentru vechime în muncă de 12 ani şi 6 luni, stabilindu-i-se pensia lunară de 13 114,20 lei. Colegiul consideră eronată opinia autorităţii naţionale de asigurări sociale, or, potrivit informaţiei din contabilitatea Curţii Supreme de Justiţie, salariul de funcţie stabilit judecătorului Alerguş Constantin este de 16 900 lei. (f.d. 8) Astfel, reieşind din cele menţionate, pensia care urmează a fi achitată lunar intimatului constituie 80% din salariul de funcţie (16900 lei) – 13520 lei + indemnizaţia lunară (135 lei), stabilită prin hotărîrea Curţii de Apel din 24 februarie 2010, în sumă fiind 13655 lei.

Ţinînd cont de cele menţionate, Colegiul apreciază corecte hotărîrile instanţelor ierarhic inferioare privind obligarea CNAS să recalculeze pensia judecătorului Curţii Supreme de Justiţie, Constantin Alerguş, conform prevederilor art. 32 al Legii cu privire la statutul judecătorului nr. 544 – XIII din 20.07.1995, începînd cu 01 aprilie 2014. Într-o altă ordine de idei, Colegiul apreciază critic decizia instanţei de apel, în partea încasării prejudiciului moral, din următoarele considerente. Potrivit art. 1422 alin. (1) Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.

Potrivit art. 1423 Cod civil, mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate. Caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.

Ţinînd cont, de prevederile normelor precitate, Colegiul consideră că solicitarea reclamantului/intimatului de a i se repara prejudiciul cauzat prin recalcularea incorectă a pensiei, în sumă de 5000 lei este exagerată, or, însăşi constatarea încălcării dreptului şi obligarea autorităţii competente să recalculeze pensia judecătorului Curţii Supreme de Justiţie, Constantin Alerguş, conform prevederilor art. 32 al Legii cu privire la statutul judecătorului nr. 544 – XIII din 20.07.1995, începînd cu 01 aprilie 2014, reprezintă prin sine o satisfacţie echitabilă.

În acest sens s-a expus şi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, potrivit căreia: „…constatarea unei violări constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral eventual suferit de reclamant.” (cauza Amihalachioaie c. Moldovei, Cererea nr. 60115/00, §44) Din considerentele expuse şi avînd în vedere, că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de 4 Casa Naţională de Asigurări Sociale în partea reparării prejudiciului moral şi de a casa decizia instanţei de apel în această parte. În rest, decizia instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe urmează a fi menţinute.

În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. f) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite parţial recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2015, în partea reparării prejudiciului moral. În rest, decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 31 octombrie 2014, emise în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Alerguş Constantin împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale privind contestarea actelor administrative, se menţin. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedintele şedinţei, Tatiana Vieru judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Sveatoslav Moldovan Dumitru Mardari 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.