2ra-2205/15 — Anularea ordinului de concediere

Dosarul nr. 2ra-2205/15 prima instanţă - Gh. Stratulat, instanţa de apel –M. Guzun, A. Doga, A. Nogai, ÎNCHEIERE 09 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Babii Veaceslav, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Babii Veaceslav împotriva Ministerului Sănătăţii, intervenient accesoriu Frumosu Vitalie privind anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la muncă şi încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 iunie 2015, prin care s-a respins cererea de apel declarată de Babii Veaceslav şi s-a menţinut hotărîrea judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 10 martie 2015, c o n s t a t ă ; La 27 iunie 2014, Babii Veaceslav s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova în care a solicitat anularea ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 54-P1 din 08 mai 2015 privind concedierea sa din funcţie de medic-şef sanitar al raionului, medic-şef al Centrului de sănătate publică raională Drochia, restabilirea în medic-şef sanitar al raionului, medic-şef al Centrului de sănătate publică raională Drochia, încasarea a salariului pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă - de la momentul eliberării până la restabilirea în funcţie şi încasarea prejudiciului moral în mărime de 30000 lei şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea pretenţiilor formulate a reiterat că, la 08 decembrie 2011 prin ordinul nr.174-p1 al Ministerului Sănătăţii cu privire la personal a fost numit în funcţia de medic şef sanitar al raionului, medic-şef al Centrului de sănătate publică raional Drochia pe un termen de 5 ani. Ulterior prin ordinul nr.54-P1 din 08 mai 2014 al Ministerului Sănătăţii a fost concediat în temeiul art. 86 alin.1) lit. o) Codul Muncii. Susţine că motivul concedierii sale este prejudicierea materială a instituţiei şi anume precum că prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 13 iunie 2013 s-a decis încasarea sumei de 5000 lei cu titlu de prejudiciu moral, suma de 2405 lei 1 cheltuieli de judecată şi 100 lei taxa de stat din contul Centrului de Sănătate Drochia în beneficiul salariatului Mihail Bursanovschi, ca rezultat al emiterii de către Babii Veaceslav a ordinului nr.127 la 12 iulie 2012 privind desfacerea contractului individual de muncă cu Mihail Bursanovschi.

Însă conform informaţiei de la Centrul de Sănătate Drochia s-a confirmat că prin ordinul de plată nr.218 din 25 septembrie 2013 în suma de 7500 lei şi ordinul de plată nr.283 din 13 decembrie 2013 în suma de 2449 lei, în baza documentelor executorii, Centrul de Sănătate Drochia a fost prejudiciat în suma de 9949 lei. Consideră că la aplicarea acestei sancţiuni disciplinare nu s-a ţinut cont de circumstanţele care au stat la baza emiterii Ordinului nr.127 din 12 iulie 2012, de faptul că acest ordin a fost anulat prin ordinul nr.150 din 13 august 2012 emis pînă la examinarea acţinii civile înaintată de Mihail Bursacovschi, ordinul fiind adus la cunoştinţă salariatului. Afirmă că Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.54- P1 din 08 mai 2014 cu privire la concediere conţine date obligatorii cum sunt termenul în care sancţiunea poate fi testată.

Totodată Ministerul Sănătăţii nu i-a adus la cunoştinţă documentele care au stat la baza emiterii ordinului de concediere din funcţie. Susţine că începînd cu 12 mai 2014 s-a aflat în concediu medical, ordinul de concediere fiindu-i adus la cunoştinţă, la 06 iunie 2014. Prin încheierea judecătoriei Drochia din 04 august 2014 pricina civilă înaintată de Babii Veaceslav a fost strămutată spre judecare la judecătoria Centru mun. Chişinău. Prin încheierea judecătoriei Centru mun. Chişinău din 17 septembrie 2014 s-a suspendat procesul civil şi dosarul s-a înaintat Curţii Supreme de Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă jurisdicţională. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 08 octombrie 2014 s-a constatat competenţa judecătoriei Centru mun.

Chişinău pentru judecare în fond. Cauza fiind remisă spre judecare în fond judecătoriei Centru mun. Chişinău. În cadrul examinării pricinii în fond reclamantul Babii Veaceslav prin cererea de concretizare a pretenţiilor înaintate a solicitat încasarea din contul Ministerului Sănătăţii în beneficiul său a sumei de 37377,20 lei ceea ce constituie salariul pentru absenţa forţată de la muncă timp de şapte luni. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 10 martie 2014, acţiunea înaintată de Babii Veaceslav a fost respinsă, ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 iunie 2014, s-a respins apelul declarat Babii Veaceslav şi s-a menţinut hotărîrea judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 10 martie 2015. La 17 iulie 2015, Babii Veaceslav a declarat recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti, cerînd casarea acestora, admiterea recursului, şi emiterea unei noi decizii de admitere integrală a pretenţilor. În motivarea recursului recurentul a indicat că nu este de acord cu soluţia instanţelor ierarhic inferioare, este contrară prevederilor legale fiind adoptată cu interpretarea eronată a circumstanţelor de drept şi de fapt. 2 Susţine că instanţele investite cu judecarea fondului au examinat fondul cauzei fără a ţine cont de prevederile art. 209 Codul Muncii. Concluziile instanţei de apel precum că termenul de sancţionare se calculează din 23 decembrie 2013 şi nicidecum din 25 septembrie 2013, sunt vădit greşite.

Afirmă că ordinul de concediere nr.54-P din 08 mai 2014 a fost emis peste termenul de şase luni din ziua semnării ordinului nr.127 din 12 iulie 2012. Consideră că prevederile art. 86 alin.1) lit. o) Codul Muncii sunt interpretate eronat. Data abaterii disciplinare este data cînd a fost semnat actul juridic nefondat, însă nu ziua cînd unităţii i s-a cauzat un prejudiciu. Mai susţine că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi anume prevederile art.208 Codul Muncii. Concluzia precum că obligaţia angajatorului prealabilă emiterii ordinului de concediere şi anume de a solicita explicaţii salariatului a fost respectat prin consemnarea refuzului în procesul verbal respectiv, este nefondată.

Totodată indică că ordinul emis de către Ministerul Sănătăţii nu conţine datele prevăzute în art. 210 Codul Muncii. Prin referinţa depusă la 01 septembrie 2015 Ministerul Sănătăţii a indicat că instanţele investite cu judecarea fondului au emis o soluţie întemeiată, argumentată, bazată pe legislaţia în vigoare, cu examinarea tuturor probele prezentate de către părţi. A pledat pentru respingerea recursului ca nefondat şi neîntemeiat. Prin referinţa depusă la 25 august 2015 Frumosu Vitalie a indicat că susţine integral poziţia Ministerului Sănătăţii. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Potrivit scrisorii Curţii de Apel Chişinău (f.d.136), decizia a fost expediată în adresa participanţilor la proces la 15 iunie 2015, însă nu există dovada legală de recepţionare motiv pentru care instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 17 iulie 2015 este depus în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau 3 aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de către recurent poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de către Babii Veaceslav în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios 4 administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de Procedură Civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Babii Veaceslav, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 5