Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ri-245/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
26 august 2015
Părțile
SRL Angriconix în proces de insolvabilitate
Pe scurt
Poprirea şi vînzarea dreptului litigios sau cesiunea creanţei. Termenul general de prescripţie extinctivă

2ri-245/15 — Validarea popririi

dosarul nr.2ri-245/15 instanţa de insolvabilitate: E. Clim DECIZIE 26 august 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentin Clevadî, Sveatoslav Moldovan, Petru Moraru, Nadejda Toma examinînd recursul declarat de societatea comercială „Paradis” societate cu răspundere limitată, în cadrul dosarului de insolvabilitate intentată faţă de societatea comercială „Angriconix” societate cu răspundere limitată, cu privire la validarea popririi, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 18 mai 2015, prin care cererea de validare a popririi a fost admisă, c o n s t a t ă La 12 martie 2015, administratorul insolvabilităţii societăţii comerciale „Angriconix” societate cu răspundere limitată, Fanari Svetlana, s-a adresat în instanţa de judecată cu cererea de validare a popririi faţă de terţul poprit societatea comercială „Paradis” societate cu răspundere limitată.

Menţionează administratorul că la 16 iunie 2014, SC „Exclusiv Trans” SRL, a înaintat în instanţă cerere de intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de SC „Angriconix” SRL, cu sediul în mun. Chişinău, str. Independenţei 10/3, ap.81, c/f: 1003600083359. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 iunie 2014, cererea de intentarea procedurii de insolvabilitate a fost admisă spre examinare, cu aplicarea măsurilor de asigurare de rigoare. În calitate de administrator provizoriu fiind numită, Fanari Svetlana. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 22 septembrie 2014, a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de SC „Angriconix” SRL. În calitate de administrator al insolvabilităţii fiind numită, Fanari Svetlana.

Menţionează administratorul insolvabilităţii că în urma analizării documentaţiei contabile a SC „Angriconix” SRL s-a constatat existenţa unei datorii faţă de aceasta, în mărime de 76 616,76 lei. Debitorul fiind SC „Paradis” SRL. Susţine că datoria rezultată din prestarea serviciilor conform facturii fiscale nr. 1 AW0339007 din 17 septembrie 2010, în sumă de 287 516,76 inclusiv, TVA şi achitărilor efectuate ulterior de SC „Paradis” SRL, conform extraselor bancare. La 20 ianuarie 2015, în vederea înfiinţării popririi, administratorul insolvabilităţii a somat SC „Paradis” SRL, ca în termen de 5 zile de la momentul recepţionării somaţiei să ramburseze datoria. Potrivit avizelor de recepţie, terţul poprit a recepţionat somaţia la 28 şi 29 ianuarie 2015. Precizează că pîna la zi, terţul poprit nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi.

Cere Fanari Svetlana, în calitatea sa de administrator al insolvabilităţii SC „Angriconix” SRL, validarea popririi pentru suma datorată şi încasarea de la terţul poprit, SC „Paradis” SRL, în folosul debitorului SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate, datoria în mărime de 76 616,76 lei. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18 mai 2015, cererea de validare a popririi a fost admisă. A fost validată poprirea şi încasată de la SC „Paradis” SRL, în beneficiul SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate, datoria în valoare de 76 616,76 lei. De asemenea, a fost încasată de la SC „Paradis” SRL, în beneficiul statului, taxa de stat în sumă de 2 298 lei. La 01 iunie 2015, SC „Paradis” SRL a depus cerere de recurs împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 18 mai 2015, prin care solicită admiterea cererii, casarea hotărîrii instanţei de insolvabilitate, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a cererii de validare a popririi.

În motivarea recursului, a invocat recurentul că hotărîrea instanţei de insolvabilitate este ilegală şi neîntemeiată, instanţa încălcând şi aplicând eronat normele de drept material şi procedural. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de SC „Paradis” SRL întemeiat şi care urmează a fi admis, casată hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18 mai 2015 şi pronunţată o nouă hotărîre prin să se respingă cererea de validare a popririi ca depusă tardiv. Conform art. 445 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că hotărîrea Curţii de Apel recurată a fost pronunţată la 18 mai 2015, iar cererea de recurs a fost depusă la 01 iunie 2015 şi respectiv, Colegiul constată că recursul este depus în termen. În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

2 La 23 iulie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa administratorul insolvabilităţii SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate, Fanari Svetlana copia recursului declarat de SC „Paradis” SRL, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. La 29 iulie 2015, administratorul insolvabilităţii a depus referinţă la recursul declarat de SC „Paradis” SRL, prin care solicită respingerea acestuia, cu menţinerea în vigoare a hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 18 mai 2015. Din materialele dosarului se constată că prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 22 septembrie 2014, a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de SC „Angriconix” SRL.

În urma analizării documentaţiei contabile a SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate, administratorul insolvabilităţii a depistat că faţă de aceasta, SC „Paradis” SRL are o datorie neachitată în mărime de 76 616,76 lei, rezultată din prestarea serviciilor de reparaţie, conform facturii fiscale nr. AW0339007 din 17 septembrie 2010, în sumă de 287 516,76 inclusiv, TVA şi achitărilor efectuate ulterior de SC „Paradis” SRL, conform extraselor bancare. (f.d. 34 – 41) Astfel, la 20 ianuarie 2015, administratorul insolvabilităţii, Fanari Svetlana a somat terţul poprit, SC „Paradis” SRL, în vederea înfiinţării popririi şi i-a acordat termen de 5 zile de la data comunicării somaţiei pentru rambursarea datoriei.

Potrivit avizelor de recepţie, terţul poprit a recepţionat somaţia la 28 şi 29 ianuarie 2015. Pentru că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, la 12 martie 2015, administratorul insolvabilităţii s-a adresat în instanţa de judecată cu cererea de validare a popririi faţă de terţul poprit, SC „Paradis” SRL. Instanţa de insolvabilitate, la 18 mai 2015, a admis cererea de validare a popririi; a validat poprirea şi a încasat de la SC „Paradis” SRL, în beneficiul SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate, datoria în valoare de 76 616,76 lei.

Potrivit art. 126 alin. (1), (2), (5) şi (9) al Legii insolvabilităţii, sînt supuse urmăririi silite prin poprire mijloacele băneşti în numerar şi fără numerar, în monedă naţională şi în valută străină, titlurile de valoare, alte bunuri mobile incorporale care sînt datorate debitorului ori sînt deţinute în numele său de un terţ sau pe care acesta din urma i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, pot fi poprite bunurile mobile corporale ale debitorului deţinute de un terţ în numele lui şi creanţa cu termen ori sub condiţie. În acest caz, poprirea nu va putea fi executată decît după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiţiei. Poprirea se înfiinţează prin somaţie a administratorului insolvabilităţii/lichidatorului şi se comunică terţului menţionat la alin.(1) împreună cu o copie certificată de pe hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate/faliment asupra debitorului.

În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor – de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat să plătească direct pe conturile de acumulare indicate de administratorul insolvabilităţii/lichidator ori să consemneze suma de bani, dacă creanţa poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada către administratorul insolvabilităţii/lichidator pentru a fi preluate. Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea 3 popririi, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul, în cel mult o lună de la data la care terţul poprit trebuia să consemneze ori să plătească suma datorată, poate sesiza instanţa de insolvabilitate în vederea validării popririi.

În context, Colegiul constată că administratorul insolvabilităţii, Fanari Svetlana, a somat SC „Paradis” SRL, în vederea înfiinţării popririi, la 20 ianuarie 2015, acordînd termen pentru rambursarea datoriei, 5 zile de la momentul recepţionării somaţiei. Potrivit avizelor de recepţie, terţul poprit a recepţionat somaţia la 28 şi 29 ianuarie 2015. Reieşind din acestea, data scadentă pentru rambursarea datoriei urma să fie 2 şi respectiv, 3 februarie 2015. Deşi, la data scadentă terţul poprit nu a plătit suma datorată, administratorul insolvabilităţii s-a adresat în instanţa de insolvabilitate la 12 martie 2015, peste termenul de o luna de la data la care SC „Paradis” SRL trebuia să ramburseze datoria, or, termenul de o lună pentru sesizarea instanţei de insolvabilitate, prevăzut de art. 126 alin. (9) al Legii insolvabilităţii, a expirat la 05 martie 2015. Acestea fiind constatate, Colegiul apreciază cererea de validare a popririi drept depusă tardiv.

Totodată, Colegiul menţionează că pe lîngă termenul special pentru validarea popririi, indicat în norma precitată, urmează a fi respectat şi termenul general de prescripţie extinctivă. Astfel, Colegiul sesizează că SC „Paradis” SRL, atît în cadrul examinării cauzei în instanţa de insolvabilitate, cît şi în cererea de recurs invocă încălcarea termenului general de prescripţie extinctivă, prevăzut de art. 267 alin. (1) Cod civil. Contrar, instanţa de insolvabilitate a considerat cererea de validare a popririi depusă, inclusiv, în termenul stabilit de norma Codului civil, invocând precum că deşi, datoria impusă a apărut în urma prestării serviciilor indicate în contractul nr. 27/06 din 22 iunie 2010, este o sumă distinctă care nu ţine de termenii stabiliţi prin contract.

Colegiul apreciază critic alegaţiile instanţei de insolvabilitate din următoarele considerentele. Este indubitabil faptul că la 22 iunie 2010, între SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate şi SC „Paradis” SRL, a fost încheiat contractul nr. 27/06. Obiectul contractului consta în efectuarea lucrărilor de reparaţie în valoare de 115551 lei. Termenul executării lucrărilor a fost stabilit, 25 august 2010. (f.d. 29) Potrivit facturii fiscale nr. AW0339007 din 17 septembrie 2010, SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate, indică prestarea serviciilor de reparaţie, inclusiv TVA, în sumă de 287 516,76 lei.

Potrivit bonurilor de plată: nr. 134 din 22 inie 2010; nr. 146 din 02 iulie 2010; nr. 155 din 13 iulie 2010; nr. 175 din 27 iulie 2010; nr. 181 din 05 august 2010; nr. 207 din 25 august 2010; nr. 229 din 08 septembrie 2010; nr. 231 din 10 septembrie 2010; nr. 240 din 17 septembrie 2010 şi nr. 242 din 20 septembrie 2010, SC „Paradis” SRL a transferat către SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate, plata pentru reparaţie în sumă de 211000 lei. (f.d. 34 - 39) La 31 decembrie 2010, de către SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate şi SC „Paradis” SRL a fost întocmit actul de verificare a plăţilor, din 4 care reies sumele indicate mai sus: costul lucrărilor de reparaţie (287 516,76 lei), plata efectuată de SC „Paradis” SRL (211000 lei), precum şi datoria ultimului faţă de SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate (76516,76 lei).

Acestea fiind relevate, Colegiul constată cu certitudine că SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate, cunoştea despre datoria invocată, cel târziu din data emiterii facturii fiscale nr. AW0339007, 17 septembrie 2010, obligaţie de plată care urma să devină exigibilă pentru SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate, potrivit capitolului 2 al contractului nr. 27/06 din 22 iunie 2010, în decurs de 5 zile bancare din momentul prezentării. În lipsa unor date suplimentare, se prezumă a fi data de 24 septembrie 2010. În context, potrivit art. 272 alin. (1) Cod civil, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului.

Potrivit art. 267 alin. (1) Cod civil, termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani. Coroborând faptele constatate şi prevederile normelor precitate, dreptul SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate, de a solicita de la SC „Paradis” SRL plata pentru serviciile de reparaţie efectuate a început să curgă de la 24 septembrie 2010, termenul prevăzut la art. 575 alin. (1) Cod civil, fiind scadent la 25 septembrie 2013. Colegiul sesizează însă, că pînă la somarea terţului poprit în vederea înfiinţării popririi, timp în care s-au scurs mai mult de 4 ani, SC „Angriconix” SRL, în proces de insolvabilitate, nu a întreprins nicio acţiune pentru rambursarea datoriei ce rezultă din factura fiscală nr. AW0339007 din 17 septembrie 2010 şi achitărilor efectuate, conform extraselor bancare enumerate mai sus.

Avînd în vedere circumstanţele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că hotărîrea instanţei de insolvabilitate este ilegală şi neîntemeiată, motiv pentru care admite recursul declarat de SC „Paradis” SRL ca întemeiat, casează hotărîrea instanţei de insolvabilitate şi pronunţă o nouă hotărîre prin care respinge cererea de validare a popririi înaintată de administratorul insolvabilităţii SC „Angriconix” SRL, Fanari Svetlana faţă de terţul poprit SC „Paradis” SRL, ca tardivă. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de societatea comercială „Paradis” societate cu răspundere limitată.

Se casează hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18 mai 2015, emisă în cadrul dosarului de insolvabilitate intentată faţă de societatea comercială „Angriconix” societate cu răspundere limitată, cu privire la validarea popririi, pronunţînd o nouă hotărîre prin care: Se respinge cererea de validare a popririi înaintată de administratorul insolvabilităţii societăţii comerciale „Angriconix” societate cu răspundere limitată, 5 Fanari Svetlana faţă de societatea comercială „Paradis” societate cu răspundere limitată, ca tardivă. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Tatiana Vieru judecătorul Judecătorii Valentin Clevadî Sveatoslav Moldovan Petru Moraru Nadejda Toma 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.