Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-686/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
26 noiembrie 2014
Părțile
SRL Sansilva vs ÎM Expedit-Euro-Trans, ÎI Popaz Vera
Pe scurt
Verificarea creanţelor, creanţele contestate

2rc-686/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate

prima instanţă L. Bulgac dosarul nr.2rc-686/14 DECIZIE 26 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Ion Druţă, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Întreprinderea Mixtă „Expedit-Euro- Trans” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu răspundere limitată „Sansilvia” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2014, prin care a fost respinsă cererea de validare a creanţelor înaintată de ÎM „Expedit-Euro-Trans” SRL , c o n s t a t ă: La 04 aprilie 2014, debitorul SRL „Sansilvia” a depus în instanţa de judecată cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 aprilie 2014, cererea debitorului SRL „Sansilvia” a fost admisă spre examinare, fiind desemnat ca administrator provizoriu ÎI „Tataru Natalia”, care a fost obligată să întocmească şi să prezinte instanţei pînă la 22 mai 2014 un raport cu privire la executarea măsurilor de asigurare.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2014 a fost admisă cererea debitorului SRL „Sansilvia” şi a fost intentat procesul de insolvabilitate în privinţa acestei întreprinderi, fiind numit ca administrator al insolvabilităţii ÎI „Tataru Natalia” care prin cererea din 30 iulie 2014 a solicitat demisia, cererea respectivă a fost admisă prin încheierea instanţei de insolvabilitate din 07 august 2014, cu numirea unui alt administrator – ÎI „Popaz Vera”, deţinătoarea certificatului de perfecţionare profesională nr. 13185 din 05 martie 2009. În cadrul şedinţei de validare a creanţelor din tabelul definitiv, numită pentru data de 06 octombrie 2014, creditorul Corneliu Ţurcanu a contestat neadmiterea integrală a tabelului definitiv a creanţei înaintate de acest creditor şi anume a creanţei în sumă de 528335,58 lei, examinarea contestaţiei fiind numită spre examinare în aceiaşi zi cu acordul participanţilor la procesul de insolvabilitate.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2014 a fost respinsă contestaţia creditorului Corneliu Ţurcanu împotriva neadmiterii integrale a creanţei în tabelul definitiv al creanţelor propuse spre validare de către administratorul procesului de insolvabilitate al Societăţii cu răspundere limitată „Sansilvia” şi radiat din tabelul definitiv al creanţelor propuse spre validare de către administratorul procesului de insolvabilitate al Societăţii cu răspundere 2 limitată „Sansilvia” creanţa creditorului Corneliu Ţurcanu în sumă de 528335,58 lei. La fel, în cadrul şedinţei de validare a creanţelor din tabelul definitiv ÎM „Expedit-Euro-Trans” SRL a depus cerere de validare a creanţelor prin care a solicitat recunoaşterea ÎM „Expedit-Euro-Trans” SRL în calitate de creditor al SRL „Sansilvia”, validarea creanţei ÎM „Expedit-Euro-Trans” SRL faţă de SRL „Sansilvia” în sumă totală de 733803,96 lei.

La 06 octombrie 2014, în cadrul şedinţei de judecată în instanţa de insolvabilitate a fost pusă în discuţie cererea de validare a creanţelor înaintată de ÎM „Expedit-Euro-Trans” SRL a două sume de 252882,32 şi de 480921,64 lei şi instanţa a dispus de a nu accepta spre validare sumele respective din motiv că sumele date sunt în litigiu de judecată. La 10 octombrie 2014, în termenul prevăzut de lege, ÎM „Expedit-Euro- Trans” SRL a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2014, cerînd admiterea acestuia şi casarea încheierii contestate.

Recurentul ÎM „Expedit-Euro-Trans” SRL în motivarea recursului şi-a exprimat dezacordul cu încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2014, deoarece la 05 iunie 2014 Curtea de Apel Chişinău a adoptat o hotărîre privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Sansilvia”, indicînd termenul limită de înaintare a creanţelor 20 iulie 2014. La 11 iulie 2014 ÎM „Expedit-Euro- Trans” SRL a depus o cerere de validare a creanţelor în sumă totală de 733803,96 lei. Tot prin hotărîrea de intentare a procesului de insolvabilitate a fost stabilită şedinţa de validare a creanţelor pentru datat de 01 septembrie 2014, ora 11.00. Şedinţa de validare a creanţelor a avut loc la 06 octombrie 2014 la care creanţele ÎM „Expedit-Euro-Trans” SRL au fost respinse pe motivul existenţei unui litigiu în instanţa de judecată.

ÎM „Expedit-Euro-Trans” SRL nu este de acord cu încheierea prin care i-au fost respinse creanţele dat fiind faptul că acestea sunt întemeiate pe înscrisuri incontestabile şi certe o consideră ilegală şi pasibilă de casare. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul nemotivat şi neîntemeiat, care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 05 iunie 2014, a fost admisă cererea debitorului SRL „Sansilva” cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate, a fost intentată procedura de insolvabilitate, a fost numit administratorul insolvabilităţii, a fost obligat debitorul să predea administratorului pînă la 15 iunie 2014, gestiunea patrimoniului împreună cu toate documentele 3 necesare, s-a stabilit pentru creditori termenul-limită 20 iulie 2014 pentru înregistrarea cererii de validare a creanţelor pentru întocmirea tabelului definitiv, s- au preavizat creditorii garantaţi despre necesitatea precizării neîntîrziate a bunurilor asupra cărora deţin un drept de preferinţă, s-a stabilit termen pînă la 05 august 2014 pentru înaintarea creanţelor, de verificare a creanţelor de către lichidator, de întocmire şi de comunicare a tabelului definitiv, s-a stabilit şedinţa de validare a creanţelor pentru data de 01 septembrie 2014 orele 11.00.

În cadrul şedinţei de judecată din 06 octombrie 2014, s-a pus în discuţie cererea de validare a creanţelor înaintată de SRL „Expedit-Euro-Trans” în sumă de 480 921,64 lei, în urma căreia nu s-a acceptat spre validare suma respectivă, din motiv că suma dată este în litigiu de judecată. Pînă la şedinţa de validare administratorul insolvabilităţii a prezentat instanţei tabelul definitiv al creanţelor creditorilor, potrivit cărui administratorul insolvabilităţii nu a acceptat creanţele recurentului-creditor SRL „Expedit-Euro- Trans” în sumă de 480 921,64 lei de rangul V şi creanţele aceluiaşi solicitant în sumă de 252882,32 lei de rangul VI, ca sume litigioase.

Dat fiind faptul că Curtea Supremă de Justiţie prin decizia din 19 noiembrie 2014 s-a pronunţat în privinţa sumei de 480921,64 lei creanţă care nu a fost acceptată de instanţa de judecată şi că recurentul a declarat recursuri similare, Colegiul consideră că la caz urmează a se pronunţa în privinţa creanţei SRL „Expedit-Euro-Trans” în sumă de 251882,32 lei de rangul IV, ca sumă litigioasă, neacceptată la şedinţa de validare. Procedura de înaintare a creanţelor, de validare, de contestare a unora din ele sau în cazul neacceptării de către administratorul insolvabilităţii este reglementată, inclusiv de art. 140 - 144 din Legea insolvabilităţii. Conform art. 142 alin. (1) din lege creanţele se supun procedurii de verificare, prevăzută de prezenta lege, de către administratorul provizoriu sau administratorul insolvabilităţii, sau de lichidator, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii necontestate în termenele prevăzute de legi speciale.

Potrivit art. 143 alin. (1), (4) şi (5) a Legii insolvabilităţii, ca rezultat al verificărilor făcute în perioada de observare a debitorului, administratorul provizoriu va întocmi şi va înregistra la instanţa de insolvabilitate un tabel preliminar cuprinzînd toate creanţele împotriva patrimoniului debitorului, precizînd că sînt chirografare, garantate, sub condiţie sau nescadente şi arătînd pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor şi suma acceptată de administratorul provizoriu. După intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul va întocmi tabelul definitiv al creanţelor, care va cuprinde toate creanţele înaintate împotriva patrimoniului debitorului la data intentării procedurii de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului, inclusiv creanţele acceptate în tabelul preliminar.

În tabelul definitiv se arată suma solicitată, suma admisă de administratorul insolvabilităţii/lichidator şi rangul de prioritate al creanţei. Tabelul definitiv al creanţelor se aprobă de către instanţa de insolvabilitate la şedinţa de validare a creditorilor. 4 La expirarea termenului de verificare, administratorul/lichidatorul depune imediat tabelul definitiv în instanţa de judecată care examinează cazul de insolvabilitate a debitorului. Creditorii şi debitorul au acces la tabelul creanţelor şi pot face contestaţii faţă de creanţele admise de administrator/lichidator în tabel, precum şi asupra celor înlăturate. În temeiul art. 144 alin. (1), (2) din lege debitorul şi creditorii pot să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi la drepturile de preferinţă neadmise sau trecute integral sau parţial de administratorul insolvabilităţii/lichidator în tabelul definitiv.

Contestaţiile se depun în scris la instanţa de judecată care examinează cazul de insolvabilitate cu cel puţin 3 zile înainte de data şedinţei fixate pentru examinarea valabilităţii creanţelor incluse în tabelul definitiv. Contestaţiile înaintate după termenul prevăzut se declară tardive şi se restituie fără a fi examinate. Ca urmare, prin prisma normelor legale citate şi circumstanţele de fapt ale cauzei, Colegiul constată că recurentul, avînd acces la tabelul definitiv al creanţelor, prezentat de către administratorul insolvabilităţii, nu a depus contestaţie împotriva neadmiterii creanţelor, dar a declarat recurs împotriva unei încheieri protocolare a instanţei de la şedinţa de validare, prin care, în lipsa contestaţiilor respective, a acceptat rezultatele verificării administratorului insolvabilităţii de invalidare a cererii de creanţe pe motivul existenţei litigiului.

Astfel, se constată că recurentul de fapt nu a respectat cu stricteţe procedurile prevăzute de lege de contestare a creanţelor neacceptate Cu referire la normele de drept citate, instanţa de recurs notează că la validarea creanţelor instanţa de insolvabilitate nu este obligată să emită o încheierea motivată, or, creditorii şi debitorul au acces la tabelul creanţelor şi pot face contestaţii faţă de creanţele admise de administrator/lichidator în tabel, precum şi asupra celor înlăturate, iar în speţă careva contestaţii nu au fost înaintate de către recurent.

Mai mult, procedura de validare a creanţelor, prevăzută la art. 143 alin. (6), (7) din lege stipulează în mod expres că o creanţă acceptată şi inclusă de administratorul insolvabilităţii/ lichidator în tabelul definitiv al creanţelor se consideră validată dacă, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de şedinţa de validare, nu a fost contestată de debitor sau de un creditor ori dacă contestaţia ridicată a fost înlăturată. Contestaţia debitorului nu se opune validării creanţei. În urma verificării tabelului de creanţe definitiv şi a materialelor din dosar, cu audierea administratorului/lichidatorului, judecătorul instanţei de insolvabilitate va valida creanţele incluse în tabel şi necontestate de creditori semnînd în rubrica "Validat" în dreptul fiecărei creanţe trecute în tabel de administrator/lichidator.

În cazul depunerii contestaţiilor, judecătorul va semna în rubrica "Contestat" în dreptul creanţei contestate şi va consemna personal cu cifre în rubrica "Creanţe cu titlu provizoriu" suma creanţei pe care o admite cu titlu provizoriu pe perioada examinării contestaţiei. Judecătorul va menţiona în tabel şi persoana care a depus contestaţia. 5 La cele menţionate, instanţa de recurs notează că pînă la momentul examinării recursului, recurentul nu a depus recurs motivat. Conform modificărilor introduse prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 155 din 05 iulie 2012 (în vigoare de la 30 noiembrie 2012), art. 409 din Codul de procedură civilă a fost exclus, fapt ce denotă lipsa cadrului expres pentru restituirea recursului nemotivat.

În plus, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din Lege hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege, iar încheierea contestată de recurent nu este prevăzută de lege de a fi supusă contestării. În aşa circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL „Expedit-Euro- Trans” urmează a fi respins, cu menţinerea încheierii contestate. În conformitate cu art. 428, art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Expedit-Euro-Trans”.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2014, în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu răspundere limitată „Sansilvia” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Valentina Clevadî judecătorul Judecătorii Ion Druţă Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.