- Dosarul nr.
- 2ds-55/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 august 2015
- Părțile
- BC Banca de Economii SA vs Mihail Chiriac, Lilia Chiriac
- Pe scurt
- Explicarea hotărîrii
2ds-55/15 — Încasarea datoriei
dosarul nr. 2ds-55/15 ÎNCHEIERE 19 august 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Corolevschi examinând cererea depusă de către Mihail Chiriac și Lilia Chiriac privind explicarea încheierii Curții Supreme de Justiție din 13 mai 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii comerciale „Banca de Economii” societate pe acțiuni împotriva lui Mihail Chiriac, intervenient accesoriu Lilia Chiriac cu privire la încasarea datoriei, c o n s t a t ă: La 29 iulie 2011, BC „Banca de Economii” SA a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Mihail Chiriac, intervenientul accesoriu Lilia Chiriac cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că în conformitate cu contractul de credit nr. 18 din 25 august 2008, Lilia Chiriac a beneficiat de un credit de consum, prin intermediul filialei nr.46 Ungheni a BC „Banca de Economii” SA în sumă de 150000 lei, cu termenul final de rambursare până la 24 august 2012. Susține că conform contractului de fidejusiune nr.18 din 25 august 2008, încheiat între Mihail Chiriac şi BC „Banca de Economii” SA, fidejusorul şi-a asumat obligația de a răspunde solidar cu debitorul Lilia Chiriac în față Băncii pentru onorarea obligațiunilor stipulate în contractul de credit, inclusiv pentru suma de bază a creditului, dobânzile aferente şi penalitățile datorate de debitor, precum şi cheltuielile de urmărire în instanța de judecată.
Menționează că conform situației din 27 iulie 2011, Lilia Chiriac, față de BC „Banca de Economii” SA, are datorii aferente contractului de credit nr.18 din 25 august 2008, însumă totală de 200031lei. Indică că potrivit pct.2.1.1 din contractul de fidejusiune, fidejusorul își asumă obligația să răspundă solidar împreună cu debitorul pentru onorarea obligațiunilor stipulate în contractul de credit, iar potrivit pct.2.1.3 fidejusorul își asumă obligația în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii înștiințării scrise de la Bancă, să plătească Băncii sumele neachitate de debitor. Astfel, prin pretențiile nr.261 din 30 aprilie 2010 şi nr. 137 din 21 februarie 2011, reclamantul a solicitat pârâtului achitarea datoriilor debitorului în suma existentă la momentul somării, stabilită în 1 contractul de fidejusiune, care constituie 150000 lei, însă, cerințele date nu au fost îndeplinite în termenul stabilit.
Prin urmare, solicită BC „Banca de Economii” SA încasarea de la pârâtul Mihail Chiriac în beneficiul său a datoriei în sumă de 150000 lei şi a taxei de stat în sumă de 4500 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 08 august 2014 acțiunea a fost admisă și a fost încasat de la Mihail Chiriac în beneficiul BC „Banca de Economii” SA suma datoriei în mărime de 150000 lei și taxa de stat în mărime de 4500 lei. Prin decizia Curţii de Apel Bălți din 16 decembrie 2014 a fost respins apelul declarat de Mihail Chiriac și menținută hotărârea primei instanțe. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 13 mai 2015 recursul declarat de către Mihail Chiriac a fost considerat inadmisibil. La 28 mai 2015, Mihail Chiriac și Lilia Chiriac au depus cerere cu privire la explicarea încheierii Curții Supreme de Justiție din 13 mai 2013, prin care au solicitat explicarea modalității de executare a două hotărâri judecătorești.
În motivarea cererii de explicare a încheierii au indicat că la momentul de faţă s-a creat situaţia cînd au două hotărîri pe aceiaşi cauză prima de transmitere în posesia a bunurilor ipotecate şi a doua hotărîrea de încasare a sumei de 150000 lei care se contrazic mai indică că prin încheierea din 13 mai 2015 Curtea Supremă de Justiţie nu a dat răspuns la întrebarea „ce se va întîmpla, dacă vor fi două titluri executorii – primul titlul de transmitere în posesie, care banca deja a primit bunurile în posesia sa şi al doilea executarea sumei de 150000 lei ca fidejusiune?” . Consideră că hotărîrile judecătoreşti sunt contradictorii. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă din următoarele considerente.
În conformitate cu art.251 alin. (1) CPC, dacă sînt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau dacă hotărîrea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă poate, la cererea participanţilor la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicaţii asupra dispozitivului ori să omită dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărîrii. După cum rezultă din actele pricinii, prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 08 august 2014 acțiunea Băncii comerciale „Banca de Economii” societate pe acțiuni împotriva lui Mihail Chiriac, intervenient accesoriu Lilia Chiriac cu privire la încasarea datoriei a fost admisă și a fost încasat de la Mihail Chiriac în beneficiul BC „Banca de Economii” SA suma datoriei în mărime de 150000 lei și taxa de stat în mărime de 4500 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Bălți din 16 decembrie 2014 a fost respins apelul declarat de Mihail Chiriac și menținută hotărârea primei instanțe. Iar prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 13 mai 2015 recursul declarat de către Mihail Chiriac a fost considerat inadmisibil. Încheierea instanţei de recurs a cărei explicare se cere este irevocabilă. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide, că instanţa care a adoptat hotărîrea, poate explica hotărîrea pronunţată, la cererea persoanelor interesate, în condiţiile art. 251 CPC, fără a se implica şi modifica cuprinsul hotărîrii. 2 În acest sens, solicitarea invocată de către Mihail Chiriac şi Lilia Chiriac, ţine de legalitatea fondului cauzei şi solicitarea asistenţei juridice în ceea ce priveşte modul de executare a hotărîrii, fapt ce nu poate servi drept temei pentru emiterea unei încheieri de explicare a hotărîrii.
Mai mult ca atît, în decizia instanţei de apel, chestiunea pusă în discuţie, tangenţial a fost expusă şi este clară, certă, completă, consecutivă şi concretă, iar instanţa de recurs prin încheierea sa s-a pronunţat doar asupra temeiului de inadmisibilitate a recursului declarat. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că nu este necesară explicarea încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 13 mai 2015, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea lui Mihail Chiriac şi Lilia Chiriac cu privire la explicarea acesteia.
În conformitate cu art.251 alin. (1), art.art.269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Mihail Chiriac și Lilia Chiriac privind explicarea încheierii Curții Supreme de Justiție din 13 mai 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii comerciale „Banca de Economii” societate pe acțiuni împotriva lui Mihail Chiriac, intervenient accesoriu Lilia Chiriac cu privire la încasarea datoriei. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi 3