- Dosarul nr.
- 2rc-378/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 august 2015
- Părțile
- SC Nova-Imprim SRL privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de ÎM Tighina-Vin SRL, SA Vinăria Căuşenilor, BC Mobiasbanca-Groupe Societe Generale SA Pelin Veaceslav
- Pe scurt
- Anularea hotărîrii adunării creditorilor, gajul, distribuirea produsului obţinut în masa debitoare, Luarea în considerare a creanţelor condiţionate şi a viitoareleor cheltuieli ale masei
2rc-378/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: Iu. Cotruţă dosarul nr. 2rc-378/15 DECIZIE 19 august 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Corolevschi examinând recursurile declarate de către Societatea pe acţiuni „Vinăria Căuşenenilor” şi Întreprinderea mixtă „Tighina Vin” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii comerciale „Nova- Imprim” societate cu răspundere limitată faţă de Întreprinderea mixtă „Tighina- Vin” societate cu răspundere limitată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 02 martie 2015, prin care a fost respinsă cererea cu privire la anularea parţială a hotărîrii adunării creditorilor depusă de către Societatea pe acţiuni „Vinăria Căuşenenilor”, c o n s t a t ă: La 08 octombrie 2009, SC „Nova-Imprim” SRL a depus o cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul ÎM „Tighina-Vin” SRL.
Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 10 octombrie 2009 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către SC „Nova-Imprim” SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de ÎM „Tighina-Vin” SRL, a fost dispusă aplicarea măsurilor de asigurare faţă de ÎM „Tighina-Vin” SRL, iar în calitate de administrator provizoriu a fost desemnat Pelin Veaceslav. Prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 19 februarie 2010 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de ÎM „Tighina-Vin” SRL şi a fost desemnat în funcţie de administrator al insolvabilităţii ÎI „Veaceslav Pelin”.
La 13 noiembrie 2013, SA „Vinăria Căuşenenilor” SA a depus în instanţa de insolvabilitate cererea cu privire la anularea parţială a hotărârii Adunării creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare din 06 septembrie 2013, prin care a solicitat anularea punctului 7 al procesului-verbal nr. 1 al adunării creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare din 06 septembrie 2013 şi a punctului 7 al procesului-verbal privind rezultatul votului la adunarea creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare din 06 septembrie 2013, prin care s-a hotărît de a nu da acordul la restituirea cheltuielilor de validare şi de valorificare a bunului grevat cu garanţie reală.
În motivarea cererii creditorul SA „Vinăria Căuşenenilor” a indicat că la 06 septembrie 2013, a avut loc adunarea creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare, în cadrul căreia s-au discutat mai multe întrebări şi, anume, informaţia administratorului, examinarea procesului realizării procedurii de restructurare, cu privire la modificarea modului de finanţare a procedurii de restructurare, cu privire la ridicarea măsurilor de asigurare şi a interdicţiilor puse pe masa debitoare, cu privire la eliberarea parţială a bunurilor din masa debitoare de garanţii, cu privire la deschiderea unui cont special de acumulare în banca care nu este creditor al debitorului, inclusiv întrebarea nr. 7 cu privire la restituirea cheltuielilor de validare şi de valorificare a bunului grevat cu garanţie reală, care a fost inclusă în ordinea de zi la insistenţa creditorului SA „Vinăria Căuşenenilor”.
Menţionează că directorul ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare, Tatiana Eni a raportat în cadrul adunării că pînă în trimestrul II al anului 2013, debitorul a îndeplinit graficul de rambursare a creanţelor conform planului de restructurare şi pînă în prezent au restituit creditorului garantat BC „Mobiasbanca - Groupe Societe Generale” SA în jurul la 7905783 lei, din contul vânzării vinului gajat. Datoria restantă este de aproximativ 1064622 lei, însă, luând în consideraţie că creditorul garantat trebuia să restituie 9%, atunci datoria restantă este de 353102 lei. Suma debitoare este în mărime de aproximativ 500000 lei şi este reală. Mai au 1 000 000 de sticle de vin, care se pot vinde şi primi în jurul la 1500 000 lei.
De asemenea, a mai indicat că au nevoie de mijloace circulante pentru procurarea materiei prime - strugurilor pentru producerea vinului, însă, aproape toată masa debitoare este gajată. Susţine că conform contractului de gaj nr. C/07/0122-G din 25 mai 2007, au fost puse în gaj imobilul fabricii în valoare de 7431500 lei, utilajul în sumă de 5840899 lei şi toată producţia vinicolă în sumă de 7643949 lei, în total gajul fiind de 20916347 lei. Afirmă că acum datoria este mizeră şi nu este legal ca mijloacele fixe în valoare de 13272399 lei (producţia vinicolă în sumă de 7643948 lei a fost vândută) să asigure datoria numai de 1064622 lei, ori mai bine zis 353102 lei. Consideră că este ilegală o astfel de situaţie, de aceea solicită de la bancă să elibereze de gaj o parte din mijloacele fixe.
Invocă că conform Legii insolvabilităţii, creditorul garantat urmează să restituie o sumă importantă pentru debitor, cît şi pentru creditorii chirografari. Această sumă este de aproximativ 1 860 727,79 lei. Mai invocă că administratorul procedurii planului, Veaceslav Pelin a menţionat că poate să înainteze în instanţa de insolvabilitate o acţiune şi fără acordul adunării creditorilor ori a comitetului creditorilor. Menţionează că în cadrul dezbaterilor banca a fost împotrivă şi, respectiv, adunarea creditorilor, prin majoritatea simplă de voturi, a hotărât de a nu da acordul la restituirea cheltuielilor de validare şi de valorificare a bunului grevat cu garanţie reală, voturile fiind exprimate astfel: pentru - 2469348 voturi, iar împotrivă - 5407117 voturi.
Susţine că conform art. 56 alin. (14) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, prin grija administratorului insolvabilităţii/lichidatorului sau a unei alte persoană care a convocat adunarea, procesul-verbal se depune la dosarul cauzei în termen de 7 zile lucrătoare de la data adunării creditorilor, însă această prevedere nu a fost respectată de către administratorul insolvabilităţii, Veaceslav Pelin, iar SA „Vinăria Căuşenenilor”, în calitate de creditor, a primit procesul - verbal doar la 11 noiembrie 2013. La 13 decembrie 2013, creditorul SA „Vinăria Căuşenenilor” a depus o cerere de concretizare a cerinţelor, solicitând anularea punctului 5 al procesului- verbal nr. 1 al adunării creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare din 06 septembrie 2013; anularea punctului 5 al procesului - verbal privind rezultatul votului la adunarea creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare din 06 septembrie 2013, prin care s-a hotărît de a nu da acordul la eliberarea parţială a bunurilor din masa debitoare de garanţii; anularea punctului 7 al procesului-verbal nr. 1 al adunării creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare din 06 septembrie 2013; anularea punctului 7 al procesului - verbal privind rezultatul votului la adunarea creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare din 06 septembrie 2013,
prin care s-a hotărât de a nu da acordul la restituirea cheltuielilor de validare şi de valorificare a bunului grevat cu garanţie reală.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2014 a fost admisă cererea depusă de către SA „Vinăria Căuşenenilor” cu privire la anularea parţială a hotărârii adunării creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL din 06 septembrie 2013 şi au fost anulate punctul 5 al procesului-verbal nr. 1 al adunării creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare din 06 septembrie 2013 şi punctul 5 al procesului - verbal privind rezultatul votului la adunarea creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare din 06 septembrie 2013, prin care s-a hotărît de a nu da acordul la eliberarea parţială a bunurilor din masa debitoare de garanţii, precum şi punctul 7 al procesului-verbal nr. 1 al adunării creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare din 06 septembrie 2013 şi punctului 7 al procesului - verbal privind rezultatul votului la adunarea creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare din 06 septembrie 2013, prin care s-a hotărât de a nu da acordul la restituirea cheltuielilor de validare şi de valorificare a bunului grevat cu garanţie reală.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 01 octombrie 2014 a fost admis recursul declarat de către BC „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” SA, casată încheierea primei instanţe şi trimisă pricina spre rejudecare în primă instanţă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 martie 2015 a fost respinsă cererea cu privire la anularea parţială a hotărîrii adunării creditorilor depusă de către Societatea pe acţiuni „Vinăria Căuşenenilor” ca neîntemeiată.
La 17 martie 2015, în termenul prevăzut de lege, SA „Vinăria Căuşenenilor” a declarat recurs împotriva încheierii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii primei instanţe şi emiterea unei noi încheieri cu privire la admiterea cererii cu privire la anularea parţială a hotărârii adunării creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL din 06 septembrie 2013. Recurenta SA „Vinăria Căuşenenilor”, în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu încheierea primei instanţe, deoarece concluziile primei instanţe sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi au fost aplicate eronat normele de drept material şi de drept procedural.
La 17 martie 2015, în termenul prevăzut de lege, ÎM „Tighina Vin” SRL în procedura de restructurare a declarat recurs împotriva încheierii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii primei instanţe şi emiterea unei noi încheieri cu privire la admiterea cererii cu privire la anularea parţială a hotărârii adunării creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL din 06 septembrie 2013. Prin referinţa depusă la 21 mai 2015 BC „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” SA a solicitat respingerea recursurilor şi menţinerea încheierii primei instanţe. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Instanţa de recurs constată că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursurile în termen.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate, care urmează a fi respinse cu menţinerea încheierii contestate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Din materialele dosarului s-a stabilit că la 08 octombrie 2009, creditorul SC „Nova – Imprim” SRL s-a adresat în instanţa de insolvabilitate cu cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul ÎM „Tighina-Vin” SRL. Prin hotărîrea Curţii de Apel Economice din 19 februarie 2010 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de SC „Tighina-Vin” SRL. La 06 septembrie 2013, a avut loc Adunarea creditorilor în cadrul căreia s-au discutat mai multe întrebări inclusiv cu privire la eliberarea parţială a bunurilor din masa debitoare de garanţii şi cu privire la restituirea cheltuielilor de validare şi de valorificare a bunului grevat cu garanţie reală. În rezultat, s-a decis în pct.5 de a nu da acordul la eliberarea parţială a bunurilor din masa debitoare de garanţii şi în pct.7 de a nu da acordul la restituirea cheltuielilor de validare şi de valorificare a bunului grevat cu garanţie reală.
Considerînd ilegale deciziile adoptate, la 13 noiembrie 2013, creditorul SC „Vinăria Căuşenenilor” SA a depus în instanţa de insolvabilitate cererea privind anularea parţială a hotărîrii Adunării creditorilor, cerere pe care a concretizat-o la 13 decembrie 2013. Astfel, creditorul SC „Vinăria Căuşenenilor” SA solicită anularea: -punctului 5 al Procesului-verbal nr. 1 al Adunării creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL, în procedura de restructurare, din 06 septembrie 2013; -punctului 5 al Procesului - verbal privind rezultatul votului la adunarea creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL, în procedura de restructurare, din 06 septembrie 2013, prin care s-a hotărît de a nu da acordul de a elibera parţial bunurile din masa debitoare de garanţii; -punctului 7 al Procesului-verbal nr. 1 al Adunării creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL, în procedura de restructurare, din 06 septembrie 2013; -punctului 7 al Procesului - verbal privind rezultatul votului la adunarea creditorilor ÎM „Tighina Vin” SRL, în procedura de restructurare, din 06 septembrie 2013, prin care s-a hotărât de a nu da acordul la restituirea cheltuielilor de validare şi de valorificare a bunului grevat cu garanţie reală.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră justă şi corectă concluzia Curţii de Apel Chişinău cu privire la respingerea cererii creditorului SA „Vinăria Căuşenenilor” privind anularea parţială a hotărîrii adunării creditorilor debitorului ÎM „Tighina Vin” SRL în procedură de restructurare din 06 septembrie 2013. Conform art. 5 alin. (5) lit. l) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în competenţa instanţelor de insolvabilitate intră inclusiv, anularea hotărîrii adunării creditorilor şi a comitetului creditorilor.
Potrivit prevederilor art. 59 alin. (1) lit. a) al aceleiaşi legi, hotărîrea adunării creditorilor poate fi anulată de instanţa de insolvabilitate pentru încălcări de procedură, la cererea administratorului insolvabilităţii/lichidatorului sau a reprezentantului debitorului, precum şi pentru motive de ilegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva hotărîrii, faptul fiind consemnat în procesul verbal al adunării. Astfel, din materialele cauzei, se constată că atît debitorul, cît şi creditorul SC „Vinăria Căuşenenilor” SA au fost împotriva adoptării deciziei de a nu da acordul la restituirea cheltuielilor de validare şi de valorificare a bunului grevat cu garanţie reală, respectiv, examinarea de către instanţa de insolvabilitate a cererii formulate de creditorul SC „Vinăria Căuşenenilor” SA prin care contestă pct. 5 şi 7 ale proceselor - verbale ale creditorilor din 06 septembrie 2013, este în limitele legii.
Totodată, în cererea creditorului privind anularea parţială a hotărîrii adunării creditorilor acesta nu s-a expus asupra ilegalităţilor, nu a menţionat acele motive de ilegalitate pentru care doreşte anularea parţială, în limita punctelor 5 şi 7 a Hotărîrii Adunării creditorilor. Cum a fost stabilit în cadrul şedinţelor de judecată, la 28 mai 2007 între BC „Mobiasbanca - Groupe Societe Generale” SA şi ÎM „Tighina-Vin” SRL a fost încheiat un contract de ipotecă, iar la 04 septembrie 2008 şi un acord adiţional, conform căruia, pentru garantarea rambursării creditului obţinut ÎM „Tighina-Vin” SRL a ipotecat în favoarea BC „Mobiasbanca - Groupe Societe Generale” SA bunurile sale imobile (f.d.21,27).
Conform art.454 alin. (1) Codul civil, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj. Conform art.487 Codul civil, creditorul gajist poate să exercite dreptul de gaj dacă debitorul gajist nu a executat conform contractului sau a executat în mod necorespunzător obligaţia garantată ori o parte a acesteia, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege şi contract. În condiţiile prezentei secţiuni, creditorul gajist poate exercita următoarele drepturi: să vîndă el însuşi bunurile gajate, să le vîndă sub controlul instanţei de judecată şi să le ia în posesiune spre a le administra, să exercite alte drepturi în privinţa gajului asupra mijloacelor băneşti în corespundere cu Legea cu privire la gaj.
Creditorul gajist îşi exercită dreptul de gaj indiferent de faptul cine deţine bunul gajat. Procedura exercitării dreptului de gaj, precum şi specificul exercitării dreptului de gaj în privinţa unor categorii de bunuri, în măsura în care prezenta secţiune nu prevede aceasta sau prevede altfel, se reglementează prin lege. Conform art.495 Codul civil, dreptul de gaj încetează în cazul: a)stingerii obligaţiei garantate prin gaj; b)expirării termenului pentru care a fost constituit gajul; c)pieirii bunurilor gajate; d)comercializării silite a bunurilor gajate; e)altor situaţii prevăzute de legislaţie. Conform art.54 alin.(l), lit.c) din Legea insolvabilităţii, adunarea creditorilor are următoarele atribuţii exclusive: prezintă instanţei de insolvabilitate propuneri referitor la instituirea de restricţii în activitatea debitorului şi în gestionarea de către acesta a patrimoniului său.
Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că în virtutea prevederilor legale suscitate, creditorul gajist BC „Mobiasbanca - Groupe Societe Generale” SA poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori şi fiindcă nu sînt prezente careva temeiuri prevăzute de art.495 Codul civil pentru încetarea dreptului de gaj, hotărîrea adunării creditorilor de a nu da acordul la eliberarea parţială a bunurilor din masa debitoare de garanţii este întemeiată şi legală, iar cererea creditorului la acest capitol este neîntemeiată şi contravine prevederilor art.54 alin.2 din legea insolvabilităţii, care stipulează că atribuţiile exclusive ale adunării creditorilor nu pot fi transmise unor alte organe sau persoane.
Instanţa de insolvabilitate menţionează că, Legea insolvabilităţii nr. 149 a fost adoptată la 29 iunie 2012 şi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova la 14 septembrie 2012. Potrivit art. 254 alin. (1) din legea menţionată, prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 180 de zile de la data publicării. Respectiv, actul legislativ a intrat în vigoare la 14 martie 2013. Conform unor informaţii incomplete din materialele dosarului (calculul efectuat de administratorul debitorului - (f.d.8), registrul Restituirii creditelor - (f.d.19) ş.a. bunurile grevate incluse în masa debitoare au fost valorifícate în anii 2011 - 2013 şi în aceste condiţii, aplicabile speţei este Legea insolvabilităţii, în vigoare la momentul valorificării bunurilor grevate.
Prin urmare, în conformitate cu art. 129 din Legea insolvabilităţii nr.632 din 14 noiembrie 2001, din produsul obţinut din valorificarea bunului grevat cu o garanţie reală se scad cheltuielile de validare şi valorificare, care sînt introduse în masa debitoare, iar din rest se acoperă de îndată creanţa creditorului garantat. Dacă bunul a fost transmis spre valorificare în posesiunea creditorului garantat, acesta trebuie să plătească din produsul obţinut în masa debitoare mai întîi cheltuielile de validare, care sînt compuse din cheltuielile de stabilire de fapt a valorii bunului şi a drepturilor asupra lui. Ele sînt fixate în proporţie de 4% din produs. Cheltuielile de valorificare se fixează în proporţie de 5% din produs.
Dacă cheltuielile reale de valorificare sînt considerabil mai mari sau mai mici, atunci ele se fixează în cuantumul lor real. Dacă valorificarea cauzează aplicarea. în conformitate cu prevederile Codului fiscal, unui impozit asupra masei debitoare, cheltuielile de valorificare se vor mări cu suma acelui impozit. Potrivit prevederilor art. 132 alin. (1) şi (6) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, din produsul obţinut din valorificarea bunului grevat cu o garanţie reală se scad cheltuielile de validare şi de valorificare, rezultate din menţinerea, conservarea, luarea în posesie, evaluarea şi vînzarea bunului, care nu pot să depăşească 10% din valoarea bunurilor grevate şi care sînt incluse în masa debitoare, iar din rest se acoperă de îndată creanţa garantată care are primul rang de prioritate.
Dacă valorificarea cauzează aplicarea, în conformitate cu prevederile Codului fiscal, a unui impozit asupra masei debitoare, cheltuielile de valorificare se vor mări cu suma acelui impozit. Creditorii garantaţi şi debitorul nu pot interveni pentru a schimba ordinea de prioritate stabilită prin prezentul articol.
Totodată, conform art. 154 alin. (3) din lege, fondurile obţinute din vînzarea bunurilor din masa debitoare grevată, în favoarea creditorilor, cu ipoteci, gajuri sau cu alte garanţii reale mobiliare ori cu drepturi de retenţie de orice fel vor fi distribuite în felul următor: a)cheltuielile de validare şi de valorificare rezultate din menţinerea, conservarea, luarea în posesie, evaluarea şi vînzarea bunurilor, precum şi plata remuneraţiilor administratorului/lichidatorului şi a persoanelor desemnate sau angajate în condiţiile art.68 alin.(4); b)creanţele garantate după rangul de prioritate, cuprinzînd tot capitalul, dobînzile, majorările şi penalităţile de orice fel. Reieşind din materialele cauzei, ÎM „Tighina-Vin” SRL se află în procedură de restructurare, reglementată la Capitolul VI al legii.
Prin urmare, conform art. 193 al actului legislativ, nu poate fi atins dreptul creditorilor garantaţi de a îşi valorifica creanţele din contul bunurilor asupra cărora se extind garanţiile lor dacă planul procedurii de restructurare nu stabileşte altfel. Dacă planul procedurii de restructurare prevede o altă reglementare decît aceea de la alin.(1), creditorilor garantaţi trebuie să li se indice, în partea organizatorică a planului, cota reducerii creanţelor lor, perioada pentru care a fost amînată executarea creanţelor, alte reglementări la care pot fi supuse acele creanţe. Conform art. 190 alin. (1) - (5) al legii nominalizate supra, planul procedurii de restructurare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi cu specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului şi va cuprinde măsuri neinterzise de lege.
Planul procedurii de restructurare va cuprinde, în mod obligatoriu, un program de stingere a creanţelor sub forma unui tabel de creanţe, cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le stingă şi/sau să le plătească creditorilor, prin raportare la tabelul definitiv de creanţe şi la fluxurile de mijloace băneşti aferente planului, precum şi termenele la care debitorul urmează să stingă şi/sau să plătească aceste sume. Programul de stingere a creanţelor trebuie să prevadă stingerea creanţelor incluse în tabelul creanţelor validate, dar nu mai tîrziu de o lună pînă la data expirării termenului stabilit pentru procedura de restructurare a debitorului, precum şi stingerea creanţelor de rangul întîi şi al doilea nu mai tîrziu de 6 luni de la data deschiderii procedurii de restructurare.
Planul procedurii de restructurare va prevedea în mod expres: a) clasele de creditori ale căror creanţe nu vor fi defavorizate prin plan, în sensul prezentei legi; b)tratamentul claselor de creditori ale căror creanţe sînt defavorizate prin reducerea cuantumului lor sau prin reducerea garanţiilor ori a altor accesorii, cum ar fi reeşalonarea plăţilor în defavoarea creditorului, dacă şi în ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociaţii din societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită vor fi exoneraţi de răspundere; c)despăgubirile ce urmează a fi oferite titularilor tuturor claselor de creditori, în comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuţie, în caz de faliment, care se va calcula la data propunerii planului.
Planul procedurii de restructurare va specifica măsurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, cum ar fi: a)privarea debitorului de dreptul de administrare sau păstrarea, în întregime sau în parte, a dreptului său de a-şi conduce activitatea, inclusiv a dreptului de dispoziţie asupra bunurilor din patrimoniul său, cu supravegherea activităţii sale de către administratorul insolvabilităţii; b)modificarea procesului operaţional de producţie cu reprofilarea lui şi încetarea activităţilor nerentabile, după caz; c)obţinerea de mijloace financiare pentru realizarea planului, provenienţa acestora, inclusiv din credite sau împrumuturi de la terţi, sau de la asociaţii (acţionarii, membrii) debitorului, sau din încasarea silită a datoriilor debitoare, sau din vînzarea (cesionarea) lor etc; d) reorganizarea debitorului în condiţiile legii; e) valorificarea tuturor sau a unor bunuri ale debitorului, separat sau în bloc, libere de orice sarcină, sau vînzarea întreprinderii ca un complex patrimonial unic, ori darea întreprinderii în locaţiune împreună cu obligaţiile debitorului; f) modificarea sau stingerea garanţiilor reale, împreună cu acordarea obligatorie, în beneficiul creditorului garantat, a unei garanţii sau protecţii echivalente, precum novaţia obligaţiei de garanţie prin constituirea unei garanţii suplimentare, reale sau personale,
ori prin substituirea obiectului garanţiei cu un alt obiect; g)amînarea scadenţei, modificarea ratei dobînzii, a penalităţii sau a oricărei alte clauze din contract sau a celorlalte izvoare ale obligaţiilor sale; h)modificarea actului constitutiv al debitorului în condiţiile legii; i) majorarea capitalului social al debitorului prin aporturi suplimentare vărsate de asociaţi (membri) ai debitorului sau de terţi, inclusiv ca urmare a emisiunii suplimentare de acţiuni sau de titluri de valoare; j) stingerea creanţelor validate prin compensare, prin confuziune, prin remitere a datoriei, prin novaţie, prin convertire a datoriilor în cote-părţi din capitalul social al debitorului sau în acţiuni, prin convertire în acţiuni a obligaţiilor şi altor titluri de valoare, prin alte modalităţi legale de stingere a creanţelor; k) alte măsuri financiare, organizatorice, operaţionale şi juridice orientate spre remedierea financiară şi economică a debitorului neinterzise de lege.
După cum rezultă, la actele pricinii este anexat Planul procedurii de restructurare a ÎM „Tighina-Vin” SRL. Conform Planului de restructurare nu se prevede o altă reglementare decît aceea de la alin.(1) a art.193 din legea insolvabilităţii. Referitor la pretenţia de restituire a cheltuielilor de validare şi valorificare a bunurilor din masa debitoare, instanţa de insolvabilitate remarcă faptul că debitorul ÎM „Tighina Vin” SRL nu este în proces de insolvabilitate în sensul lichidării, dar conform Procesului verbal al Adunării Creditorilor din 09 decembrie 2011 a fost definitivat şi aprobat Planul de restructurare a companiei, ulterior confirmat de instanţă. În acest context, administratorul companiei în virtutea atribuţiilor trebuia să asigure activitatea continuă a companiei prin producerea şi îmbutelierea vinului, cu suplinirea stocurilor, astfel încît să corespundă rigorilor contractelor semnate cu creditorul garantat.
Deci, în speţa respectivă nu ar trebui aplicată expresia de valorificare a masei debitoare, dar utilizarea şi substituirea mijloacelor circulante. Afirmaţiile creditorului SA „Vinăria Căuşenenilor” referitor la faptul existenţei unui proces de valorificare a masei debitoare şi referitor la aceea că Banca urmează a restitui cheltuielile de valorificare şi validare, instanţa de insolvabilitate le consideră eronate şi vădit contrare prevederilor legale. Astfel, conform prevederilor art.129 din Legea insolvabilităţii 632/14 noiembrie 2001, care a fost abrogată, din produsul obţinut din valorificarea bunului grevat cu o garanţie reală se scad cheltuielile de validare, valorificare, care sînt introduse în masa debitoare, iar din rest se acoperă de îndată creanţa creditorului garantat.
Dacă bunul a fost transmis spre valorificare în posesiunea creditorului garantat, acesta trebuie să plătească din produsul obţinut în masa debitoare mai întîi cheltuielile de validare. Prin urmare, art.129 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 632 din 14.11.2001, este clar menţionat că se fac reţineri imediat, dar nu se solicită careva restituiri precum menţionează creditorul „Vinăria Căuşenenilor” SA, iar din rest se acoperă creanţa creditorului garantat în consecinţă acest fapt şi s-a consumat întrucît din rulajele din contul debitorului se observă cu certitudine că mijloacele obţinute din comercializarea bunurilor gajate sunt net mai mari şi nu au fost direcţionate integral la achitarea datoriei creditorului garantat, dar au fost operate reţineri, iar banii au fost redirecţionaţi spre alte destinaţii, fapt confirmat în şedinţa de judecată şi de administratorul procesului de insolvabilitate d.Pelin.
Deci, cheltuielile de validare şi valorificare au fost deja reţinute, iar restituirea acestora ar însemna reţinerea repetată a lor, fapt ce în consecinţă poate fi tratat ca o îmbogăţire fără justă cauză. Totodată, în contextul acestui articol, punctul 2, este menţionată obligaţia creditorului garantat de a plăti produsul obţinut din vînzare cheltuielile de valorificare şi validare, însă doar în speţa în care aceste bunuri au fost transmise în posesia creditorului, fapt ce nu poate fi aplicat în cazul BC „Mobiasbancă - Groupe Societe Generale” SA. În acest sens instanţa de insolvabilitate concluzionează că creditorul „Vinăria Căuşenenilor” SA facînd trimiterea la prevederile art. 129 din Legea insolvabilităţii nr.632 eronat a interpretat legea.
De altfel, creditorul „Vinăria Căuşenenilor” SA face trimitere şi la prevederile Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 şi anume art. 132, unde Legea insolvabilităţii nouă reiterează Legea insolvabilităţii abrogată materia reţinerii cheltuielilor de valorificare, însă în aceeaşi ordine de idei se omite a menţiona şi prevederile art.153 alin. (3) şi (4) din Legea insolvabilităţii din 2012, care stipulează că, fondurile obţinute din vînzarea bunurilor din masa debitoare grevată, în favoarea creditorilor, cu ipoteci, gajuri sau cu alte garanţii reale mobiliare ori cu drepturi de retenţie de orice fel vor fi distribuite în felul următor: a) cheltuielile de validare şi de valorificare rezultate din menţinerea, conservarea, luarea în posesie evaluarea şi vînzarea bunurilor, precum şi plata remuneraţiilor administratorului/lichidatorului şi a persoanelor desemnate sau angajate în condiţiile art.68 alin.(4); b)creanţele garantate după rangul de prioritate, cuprinzînd tot capitalul, dobînzile, majorările şi penalităţile de orice fel.
În cazul în care sumele realizate din vînzarea bunurilor prevăzute la alin.(3) ar fi insuficiente pentru plata integrală a respectivelor creanţe garantate, creditorii au pentru diferenţă, creanţe chirografare care vin în concurs cu cele din categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, şi se supun dispoziţiilor art.43. Dacă, după plata sumelor prevăzute la alin.(3), rezultă o diferenţă în plus, aceasta va fi trecută, prin grija administratorului/lichidatorului, în contul masei debitoare. Prevederi ce statuează că reţinerile se fac şi doar diferenţa rămasă se consideră ca acoperire a datoriei validate a creditorului garantat, dar nu se solicită restituirea lor, iar în cazul insuficienţei creanţele rămase nestinse vin în concurs cu celelalte creanţe chirografare.
Cum a fost menţionat mai sus, în speţa în cauză toate reţinerile au fost efectuate, iar banii reţinuţi, din contul valorificării şi pentru validare, au fost gestionaţi cu acordul administratorului insolvabilităţii. Fapt confirmat prin Demersurile administratorului insolvabilităţii privind confirmarea ordinelor de transfer efectuate de „Tighina Vin” SRL prin intermediul directorului Eni Tatiana.
În aceste circumstanţe Curtea de Apel Chişinău prin încheierea contestată temeinic şi legal a concluzionat că nu sunt temeiuri pentru admiterea cererii creditorului SA „Vinăria Căuşenenilor” privind anularea parţială a hotărîrii adunării creditorilor debitorului ÎM „Tighina Vin” în procedura de restructurare din 06 septembrie 2013. Argumentele invocate de către recurentul SA „Vinăria Căuşenilor” precum că aprecierile Curţii de Apel Chişinău la emiterea încheierii contestate sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, instanţa a aplicat greşit şi eronat normele de drept material şi procedural nu pot fi reţinute conform celor expuse. Iar, recurentul ÎM „Tighina Vin” SRL în recursul declarat nu a invocat nici un motiv care ar răsturna concluzia instanţei de insolvabilitate.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 martie 2015 este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurenţi sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea contestată. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se resping recursurile declarat de către Societatea pe acţiuni „Vinăria Căuşenenilor” şi Întreprinderea mixtă „Tighina Vin” societate cu răspundere limitată.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 martie 2015, în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii comerciale „Nova-Imprim” societate cu răspundere limitată faţă de Întreprinderea mixtă „Tighina-Vin” societate cu răspundere limitată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi