3ra-932/15 — Obligarea emiterii actului administrativ

Prima instanţă, Jud. Centru mun. Chişinău: L. Vasilevici dosarul nr. 3ra-932/15 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: M. Guzun, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 12 august 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Corolevschi examinând, fără înştiinţarea participanţilor la proces, chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Șveț Raisa, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Raisei Șveț împotriva Primăriei mun. Chișinău cu privire la obligarea emiterii actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 februarie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Primăria mun.

Chișinău, casată hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 13 iunie 2014 și emisă o nouă hotărâre de respingere a acțiunii, c o n s t a t ă La 03 ianuarie 2013, Șveț Raisa a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Chișinău cu privire la obligarea emiterii actului administrativ. În motivarea acţiunii, reclamanta Șveț Raisa a indicat că, în baza contractului de donație din 20 iunie 1994, a devenit proprietară a ½ cotă-parte din casa de locuit de pe str. Tisa, 2, mun. Chișinău, înregistrând, la 18 august 1994 dreptul de proprietate la ÎS ”Cadastru” asupra imobilului precum și dreptul de folosință asupra lotului de pământ cu suprafața de 256 m.p. Susține reclamanta că, în anul 2000, deoarece casa era într-o stare deplorabilă, începea să se ruineze, a decis să o demoleze cu scopul de a edifica una nouă, respectiv, depunând actele necesare pentru obținerea certificatului de urbanism pentru proiectare.

La 26 mai 2000, Primăria mun. Chișinău i-a eliberat certificatul de urbanism pentru proiectare, demolarea casei vechi și construirea uneia noi. Menționează aceasta că, din motivul lipsei surselor financiare, nu a reușit să adune întregul set de documente pentru solicitarea autorizației de construire a casei de locuit din str. Tisa, 2, mun. Chișinău, iar între timp valabilitatea certificatului de urbanism pentru proiectare expirase. Respectiv, la 14 august 2012, reclamanta a depus cerere repetată la Primăria mun. Chișinău, solicitând eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare la adresa str. Tisa, 2, mun. Chișinău, totodată, solicitând din arhivă actele necesare, însă, la 30 august 2012, a primit doar copiile actelor din arhivă, cerința privind eliberarea certificatului de urbanism fiind lăsată fără examinare.

1 Afirmă reclamanta că, la 21 noiembrie 2012, s-a adresat Primăriei mun. Chișinău repetat cu aceeași solicitare, dar nu a primit nici un răspuns până în prezent. Solicită reclamanta obligarea Primăriei mun. Chișinău să-i elibereze certificatul de urbanism pentru proiectarea și construirea casei de locuit din str. Tisa, 2, mun. Chișinău. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 13 iunie 2014, a fost admisă acţiunea Raisei Șveț și obligată Primăria mun. Chișinău să-i elibereze Raisei Șveț certificat de urbanism pentru proiectarea și construirea casei de locuit din str. Tisa, 2, mun. Chișinău. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 februarie 2015, a fost admis apelul declarat de către Primăria mun.

Chișinău, casată hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 13 iunie 2014 și pronunțată o nouă hotărâre de respingere a acțiunii. La 15 mai 2015, Șveț Raisa a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 februarie 2015 şi menținerea hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 13 iunie 2014. Recurenta a invocat că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material, neaplicând legea care trebuia să fie aplicată. În susţinerea recursului, Șveț Raisa a indicat că, prin refuzul Primăriei mun. Chișinău de a-i elibera certificat de urbanism pentru proiectarea/reconstrucția casei de locuit, îi este încălcat dreptul de proprietate în raport cu bunul său și posesie în raport cu lotul de teren litigios.

Astfel, susține recurenta, intimatul a refuzat emiterea unui nou certificat de urbanism pe motiv că casa de locuit din str.Tisa, 2, s-a risipit, iar alte construcții pe terenul indicat nu sunt înregistrate, terenul fiind proprietate municipală. Concluzionează recurenta că intimata nu era în drept să-i refuze eliberarea certificatului de urbanism, aceasta nefiind o cerință excesivă în raport cu drepturile lezate ale dânsei. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Materialele dosarului atestă că copia deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 februarie 2015 a fost expediată în adresa Raisei Șveț la 16 martie 2015 (f.d.

107), lipsind careva date asupra recepționării acesteia de către recurentă. În circumstanţele relevate, recursul declarat de către Șveț Raisa se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege. La 02 iunie 2015, în adresa intimatei Primăria mun. Chișinău a fost expediată copia recursului declarat de către Șveț Raisa, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, însă intimata nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit pentru aceasta, admisibilitatea prezentului recurs examinându-se astfel în lipsa referinței din partea intimatei. Examinând temeiurile recursului declarat de către Șveț Raisa în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente.

2 În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4). Potrivit art. 432 CPC, alin. (2), (3) şi (4), se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Șveț Raisa nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, referindu-se la dezacordul recurentei cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel şi nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din Codul de procedură civilă are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu şi temeinicia în fapt a acesteia.

Nu poate fi reţinut ca temei al admisibilităţii prezentului recurs argumentul recurentei Șveț Raisa precum că instanța de apel nu a luat în considerare că intimata neîntemeiat i-a refuzat eliberarea certificatului de urbanism, or, ultima nu a emis un refuz în sensul Legii contenciosului administrativ, ci o informare asupra actelor care urmează a fi prezentate suplimentar, conform prevederilor legale, pentru eliberarea certificatului de urbanism.

Nu poate fi reținut nici argumentul recurentei precum că, prin neeliberarea certificatului de urbanism conform documentelor anexate la cerere, intimata i-a lezat 3 dreptul de proprietate, or, recurenta nu a anexat la cerere toate documentele prevăzute expres în art.3 alin. (1) din Legea nr.163 din 09 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, din care motiv cererea sa nu a fost examinată după cum prevede alineatul 3 al articolului sus-menționat, astfel nefiind încălcat în vreun mod dreptul său de proprietate. Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casare a deciziei recurate, şi urmează a fi respinse.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu şi temeinicia în fapt a acesteia.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell contra Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra căror instanţele ierarhic inferioare s-au pronunţat deja în modul corespunzător.

Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Șveț Raisa, ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (1) şi (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Șveț Raisa se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi 4