- Dosarul nr.
- 2ra-1578/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 august 2015
- Părțile
- Consiliul mun. Chişinău vs Bezverhnii Alexandr
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1578/15 — Retragerea vizei de domiciliu
Judecătoria Buiucani Dosarul nr. 2ra-1578/15 Mun. Chişinău Judecător: O. Parfeni Curtea de Apel Chişinău Judecători: V. Pruteanu, A. Nogai, A. Gavriliţa Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 05 august 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii: Ion Corolevschi, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Bezverhnii Alexandr, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de de Consiliul municipal Chişinău împotriva lui Bezverhnii Alexandr privind retragerea vizei de domiciliu şi evacuarea din imobil fără acordarea altui spaţiu locativ, şi cererea reconvenţională înaintată de Bezverhnii Alexandr împotriva Consiliului municipal Chişinău privind recunoaşterea dreptului de folosinţă la spaţiul locativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2015, CONSTATĂ : La data de 01 iunie 2014, reprezentantul Consiliului municipal Chişinău – Petru Bojoga s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Bezverhnii Alexandr, solicitînd retragerea vizei de domiciliu a pîrîtului şi evacuarea din apartamentul nr.15 din mun.
Chişinău, str. Calea Ieşilor nr.7, fără acordarea altui spaţiu locativ. În motivarea acţiunii, reprezentantul reclamantului a indicat că, apartamentul nr. 15 din str. Calea Ieşilor nr. 7, mun. Chişinău aparţine fondului municipal şi se află la balanţa Direcţiei generale locativ - comunale şi amenajare a Consiliului municipal Chişinău. Conform extrasului din fişa de locuinţe şi extrasul din tabelul nominal, chiriaş al locuinţei de stat a fost Puşcuţa Fiodor împreună cu soţia Puşcuţa Irina şi fiica Puşcuţa Svetlana, care s-au instalat în locuinţa nominalizată, în ordinea prevăzută de lege. Mai indică reprezentantul reclamantului că în anul 2009 chiriaşul principal Puşcuţa Fiodor a decedat. Soţia chiriaşului principal Puşcuţa Irina a decedat în anul 2008, iar în apartament a rămas să locuiască fiica Puşcuţa Svetlana, care a decedat la data de 01.10.2012.
Totodată în apartamentul sus-indicat şi-a perfectat viza de reşedinţă la data de 09 mai 2011, Bezverhnii Alexandr, care în urma decesului fiicei chiriaşului principal, Puşcuţa Svetlana, la data de 12.12.2012 s-a adresat cu o cerere 1 de chemare în judecată, prin care a solicitat constatarea calităţii de membru al familiei Svetlanei Puşcuţa. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 18 ianuarie 2013, acţiunea lui Bezverhnii Alexandr a fost admisă, fiind recunoscut ca membru al familiei chiriaşului Puşcuţa Svetlana. Ulterior, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 mai 2013, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 18 decembrie 2013, cererea lui Bezvernii Alexandr privind constatarea calităţii de membru al familiei Svetlanei Puşcuţa a fost respinsă.
Astfel, consideră că pîrîtul Bezverhnii Alexandr, nefiind luat la evidenţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor locative nu are nici un drept asupra acestui spaţiu locativ. La 21 august 2014, Bezverhnii Alexandr a depus cerere reconvenţională împotriva Consiliului mun. Chişinău solicitînd recunoaşterea dreptului de folosinţă la spaţiul locativ în apartamentul nr.15 din str. Calea Ieşilor nr. 7, mun. Chişinău. În motivarea cererii reconvenţionale, Bezverhnii Alexandr a indicat că, locuieşte permanent în apartamentul nr.15 din str. Calea Ieşilor nr.7, mun. Chişinău din anul 2011. Indică Bezverhnii Alexandr că timp de un an şi jumătate a locuit împreună cu Puşcuţa Svetlana, care fiind grav bolnavă, invalid de gradul II, după decesul părinţilor săi a rămas să locuiască singură în apartament.
Astfel, s-a instalat în apartament cu consimţămîntul lui Puşcuţa Svetlana. Mai indică că la data de 01 octombrie 2012, Puşcuţa Svetlana a decedat, fapt care se confirmă prin actul de deces nr. 3924 din 10.10.2012 şi că despre decesul Svetlanei a afalt mai tîrziu din cauză că în perioada respectivă se afla în afara razei mun. Chişinău în legătură cu probleme de serviciu. Cînd s-a întors şi a aflat despre deces, a organizat înmormîntarea Svetlanei Puşcuţa, suportînd toate cheltuielile funerare. Susţine că, dreptul de folosinţă la spaţiul locativ din apartamentul menţionat l- a dobîndit legal, ca locatar permanent a participat şi în continuare participă la gestionarea şi întreţinerea apartamentului, suportă cheltuielile care-i sunt impuse spre plată.
Mai indică, că acest drept al său este recunoscut şi de către Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr.14 prin faptul că în anul 2013, după decesul Svetlanei Puşcuţa a înaintat cerere de chemare în judecată privind încasarea din contul său a datoriei pentru serviciile comunale pentru perioada din 2010 pînă în anul 2013, iar prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 05 decembrie 2013 din contul său în beneficiul ÎMGFL nr.14 a fost încasată suma restanţei la plata serviciilor comunale în mărime de 22 557, 71 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 776, 73 lei. La prima cerinţă a executorului judecătoresc a achitat integral suma menţionată, în total achitînd pentru serviciile comunale aproximativ 29 249, 28 lei.
Indică Bezverhnii Alexandr că în apartamentul dat s-a instalat în baza acordului scris al Svetlanei Puşcuţa, care era unicul locatar la acel moment din locuinţa dată. Viza de reşedinţă fiindu-i perfectată cu respectarea cerinţelor pct.103 din Regulamentul privind eliberarea actelor de identitate şi evidenţa locuitorilor RM, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.125 din 18.02.2013. Astfel, consideră că cererea de chemare în judecată a Consiliului municipal Chişinău privind retragerea vizei de reşedinţă urmează a fi respinsă în condiţiile art. 271 Cod civil, în legătură cu expirarea termenului general al prescripţiei extinctive, prevăzut prin art. 267 din Codul civil.
Viza de domiciliu la adresa respectivă i-a fost 2 perfectată la data de 07 mai 2011, cererea de chemare în judecată fiind depusă de către reclamant la 01 iulie 2014. Despre faptul că, dispune de viza de domiciliu reclamantul a cunoscut în termenul real prescriptiv, şi consideră că nu au fost careva impedimente, care să îngrădească dreptul de a iniţia un astfel de proces în instanţa de judecată. Prin urmare consideră că temei pentru repunerea Consiliului municipal Chişinău în termen nu este. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 23 octombrie 2014, cererea de chemare în judecată înaintată de Consiliul municipal Chişinău a fost respinsă, iar cererea reconvenţională înaintată de Bezverhnii Alexandr a fost admisă.
S-a recunoscut că Bezvernii Alexandr are dreptul de folosinţă la spaţiul locativ în apartamentul nr.15 din str. Calea Ieşilor nr. 7, mun. Chişinău. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, la 30 octombrie 2014, reprezentantul Consiliului municpal Chişinău - Petru Bojoga a depus apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri, prin care cererea iniţială să fie admisă, iar cererea reconvenţională să fie respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2015, a fost admis apelul declarat de către reprezentantul Consiliului municipal Chişinău – Petru Bojoga, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 23 octombrie 2014, fiind pronunţată o nouă hotărâre, prin care: S-a admis integral cererea de chemare în judecată înaintată de Consiliul municipal Chişinău împotriva lui Bezverhnii Alexandr privind retragerea vizei de domiciliul şi evacuarea din imobil fără acordarea altui spaţiu locativ.
S-a dispus radierea lui Bezverhnii Alexandr de la evidenţă în apartamentul nr. 15 din str. Calea Ieşilor nr. 7, mun. Chişinău. S-a dispus evacuarea lui Bezverhnii Alexandr din apartamentul nr.15 din str. Calea Ieşilor nr. 7, mun. Chişinău, fără acordarea altui spaţiu locativ. S-a respins ca fiind neîntemeiată cererea reconvenţională înaintată de Bezverhnii Alexandr împotriva Consiliului mun. Chişinău privind recunoaşterea dreptului de folosinţă la spaţiul locativ în apartamentul nr.15 din str. Calea Ieşilor nr.7, mun. Chişinău. La 30 aprilie 2015, Bezverhnii Alexandr a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2015 cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 23 octombrie 2014. În motivarea recursului, recurentul Bezverhnii Alexandr a invocat că, instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material, nu s-a expus asupra prescripţiei extinctive, care este obligatorie pentru toţi subiecţii de drept . Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către Bezverhnii Alexandr în termen, avînd în vedere că copia deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2015 a fost expediată în adresa părţilor la 06 aprilie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de expediere ( f.d.103). La data de 04.08.2015 reprezentantul Consiliului municipal Chişinău, Petru Bojoga, a înaintat referinţă prin care a solicitat respingerea cererii de recurs declarată de către Bezverhnii Alexandr cu menţinerea în vigoare a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04.03.2015.
Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii 3 Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare.
În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către Bezverhnii Alexandr asemenea aspecte nu se regăsesc. 4 Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Bezverhnii Alexandr ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Bezverhnii Alexandr împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2015, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de de Consiliul municipal Chişinău împotriva lui Bezverhnii Alexandr privind retragerea vizei de domiciliu şi evacuarea din imobil fără acordarea altui spaţiu locativ, şi cererea reconvenţională înaintată de Bezverhnii Alexandr împotriva Consiliului municipal Chişinău privind recunoaşterea dreptului de folosinţă la spaţiul locativ.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea 5