2rac-264/15 — Declararea nulitaţii actului juridic

prima instanţă: G. Bivol dosarul nr. 2rac-264/15 instanţa de apel: N. Budăi, A. Nogai, I. Muruianu ÎNCHEIERE 22 iulie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ion Corolevschi, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de SRL „Nina &ASN”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Nina &ASN”către SRL ”Debit Grup” privind constatarea şi declararea nulităţii absolute a contractului de prestări servicii, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de SRL „Nina &ASN”, fiind menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 28 iulie 2014, c o n s t a t ă La 24 aprilie 2014, SRL „Nina &ASN” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către SRL ”Debit Grup” privind constatarea şi declararea nulităţii absolute a contractului de prestări servicii. În motivarea acţiunii a indicat că, la 13.03.2012 între SRL „Nina &ASN” şi SRL ”Debit Grup” a fost încheiat un contract de prestări servicii, al cărui obiect constituie desfăşurarea acţiunilor extrajudiciare şi judiciare pentru a contribui la încasarea de la debitorii reclamantului a sumelor datorate, contra unui comision. Menţionează că, contractul de prestări servicii din 13.03.2012, urmează a fi declarat nul, deoarece este în contradicţie cu normele legale imperative, vizează un obiect indeterminabil şi irealizabil, fapt care determină imposibilitatea executării acestuia de către SRL” Debit Grup”.

Afirmă că, contractul de prestări servicii din 13.03.2012 este încheiat cu depăşirea împuternicirilor, urmează a fi catalogat drept ilegal şi nul, fiind încălcate prevederile legale ce ţin de reprezentarea în instanţa de judecată, iar la data întocmirii contractului, cauza actului juridic nu era stabilită, determinabilă sau cel puţin reală, or potrivit pct. 4.1 al contractului, plata urma a fi achitată doar după recuperarea datoriilor de la debitorii reclamantului ceea ce nu s- a întâmplat. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 28 iulie 2014 s-a respins acţiunea, ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2015 s-a respins apelul declarat de către SRL „Nina &ASN” fiind menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 28 iulie 2014. La emiterea deciziei instanţa de apel a reţinut că, conform art.668 alin.(l) Cod civil, contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii. Astfel, instanţa de apel a invocat că, la 13 martie 2012 între părţile aflate în litigiu a fost încheiat contractul de prestare a serviciilor, iar conform clauzelor contractuale, pîrîta s-a obligat să întreprindă acţiuni extrajudiciare, judiciare şi de executare pentru a contribui la încasarea de la debitorii reclamantei a tuturor sumelor datorate, însă reclamanta urma să achite contravaloarea serviciilor prestate în conformitate cu clauzele contractuale negociate şi aprobate de ambele părţi (f.d.15-21).

Conform pct. II al Contractului, comanda beneficiarului (reclamantului) reprezintă indicaţia în scris a acestuia, întocmită conform modelului stabilit la anexă la Contract, adresată prestatorului pentru a începe, după caz, procedura extrajudiciară, procedura judiciară sau procedura de executare în privinţa a unui debitor sau unui grup de debitori a Beneficiarului (f.d.15). Potrivit pct. III al Contractului, stabileşte iniţierea procedurii extrajudiciare, procedurii judiciare şi procedurii de executare (f.d.16). Instanţa de apel a remarcat că, la data de 13.03.2012, reclamanta, în baza prevederilor pct. II şi pct. 3.2.

al contractului, a semnat comanda prin care a solicitat pîrîtului declanşarea procedurii de recuperare a datoriilor din contul debitorului acesteia din urmă „CP Credinţa” şi tot în aceeaşi zi la data de 13.03.2012, reclamanta a eliberat pîrîtei, procura pentru a întreprinde acţiuni extrajudiciare legale privind încasarea datoriei ce reiese din contract, inclusiv cu dreptul de a încheia din numele reclamantului, un contract cu un avocat ales de pîrîtă, privind reprezentarea intereselor reclamantei în instanţele de judecată într-un eventual proces civil ce ar avea ca obiect încasarea datoriei din contul „CP Credinţa”.

Instanţa de apel a reţinut că, procurile se eliberează în numele persoanei juridice contrasemnătura administratorului ei sau a unei alte persoane împuternicite, adeverite prin acte de constituire şi sigilate cu ştampila acestei organizaţii, iar valabilitatea procurii care confirmă împuternicirile reprezentantului în instanţă de judecată încetează în temeiul art. 255 din Codul civil, menţionat supra. Astfel, instanţa de apel a reiterat că, semnarea mandatului avocatului de către un reprezentat împuternicit în baza procurii este legală şi veritabilă, deoarece modificările art. 75 CP, operate prin Legea nr. 102 din 28.05.2010, au exclus dreptul persoanei neavocat de a fi reprezentant în instanţele judiciare, însă nu au interzis dreptul persoanelor fizice sau juridice de a încheia acte juridice personal sau prin reprezentant.

2 În acest sens, prevederile art.75 şi 80 CPC urmează să fie aplicate în coroborare cu prevederile Codului civil cu privire la reprezentare, procură şi mandat, dar nu interpretate ca o interdicţie pentru o persoană fizică sau juridică, împuternicită de o altă persoană, în condiţiile legii, de a încheia din numele acesteia un act de asistenţă juridică cu un avocat. Întru susţinerea poziţiei, instanţa de apel a invocat Recomandarea Curţii Supreme de Justiţie cu nr. 22 cu privire la unele aspecte ale reprezentării în procesul civil, care dă o apreciere la probelma vizată anterior în sensul arătat de instanţă.

Totodată, instanţa de apel a mai menţionat că, la data de 02.08.2012, apelanta- reclamantă SRL „Nina &ASN” a declarat în mod unilateral rezilierea Contractului, invocând faptul că SRL ”Debit Grup” nu a fost împuternicită să întreprindă careva acţiuni conform Contractului, respectiv, părţile care au încheiat contractul, nici nu au ajuns să iniţieze procedura judiciară, ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de către apelanta-reclamantă SRL „Nina &ASN”.

Astfel, instanţa de apel a conchis că, în baza prevederilor menţionate supra, nulitatea absolută reprezintă acea nulitate care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocroteşte un interes general, obştesc, iar nulitatea relativă este acea nulitate care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocroteşte un interes particular, individual, personal, însă apelanta-reclamantă nu a probat prin ce obiectul contractului sau cauza acestuia contravine normelor imperative, ordinii publice sau bunurilor moravuri, iar prima instanţă just a stabilit lipsa cărorva temeiuri de nulitate. Instanţa de apel a mai invocat că, SRL ”Debit Grup” s-a adresat cu o cerere către apelanta-reclamantă SRL “Nina&ASN” cu privire la încasarea remuneraţiei conform contractului încheiat între ele.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 16 mai 2013 acţiunea depusă de către SRL ”Debit Grup” a fost admisă integral, fiind încasat din contul SRL “Nina&ASN” în beneficiul SRL ”Debit Grup” a remuneraţiei conform contractului. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2014 a fost respinsă apelul depus de SRL „Nina&ASN”, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 16 mai 2013. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 20.08.2014, recursul declarat de către SRL „Nina&ASN” împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2014 şi hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 16 mai 2013 a fost declarat inadmisibil.

Conform art. 123 alin. (2) CPC, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sînt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. 3 Astfel, instanţa de apel a susţinut că, faptele invocate în prezentul litigiu au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată interior în instanţă de drept comun şi sunt obligatorii şi pentru instanţa ce examinează prezenta pricină, or în litigiul precedent contractul a fost reţinut ca unul real şi valabil, care a fost şi executat.

Prin decizia suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 14 mai 2015 s-a admis cererea de emitere a unei decizii suplimentare înaintată de intimata SRL ”Debit Grup”. S-a încasat din contul SRL „Nina&ASN” în beneficiul lui SRL ”Debit Grup” suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică suportate de către SRL ”Debit Grup” la examinarea cauzei civile, în ordine de apel. La 11 mai 2015, SRL „Nina&ASN” în termen a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de apel, în alt complet de judecată. În motivarea recursului se invocă că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă nu au constatat şi elucidat toate circumstanţele pentru examinarea obiectivă a cauzei, fiind aplicate eronat normele de drept material.

La fel consideră că, instanţa de apel eronat a aplicat prevederile art.123 CPC şi eronat a stabilit că legalitatea contractului de prestări servicii a fost stabilită prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 16 mai 2013. Or, circumstanţele semnării actului juridic, fără a dispune de împuterniciri legale, nu a fost obiect de examinare anterior. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Nina&ASN”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentei se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recursul declarat de către SRL „Nina&ASN”, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept.

4 Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Nina&ASN” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către SRL „Nina&ASN”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Iurie Bejenaru 5