- Dosarul nr.
- 2rac-327/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 septembrie 2014
- Părțile
- SRL Nina şi ASN vs ÎM Euroleasing SRL
- Pe scurt
- Contractul de leasing, dispoziţiile generale cu privire la obligaţie, buna-credinţă şi diligenţa, temeiul naşterii obligaţiei, forţa obligatorie a contractului
2rac-327/14 — Încasarea datoriei
prima instanţă N. Arabadji dosarul nr.2rac-327/14 instanţa de apel N. Cernat A. Pahopol A. Gavriliţă DECIZIE 03 septembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru, Sveatoslav Moldovan, Ion Druţă, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Nina &ASN”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Nina & ASN” împotriva Întreprinderii mixte „Euroleasing” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea datoriei, a plăţii de leasing aferente sumelor supra plătite şi a comisionului unic supra plătit, şi la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii mixte „Euroleasing” societate cu răspundere limitată împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Nina & ASN” cu privire la încasarea ratelor de leasing restante, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Întreprinderea mixtă „Euroleasing” societate cu răspundere limitată, casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 19 iulie 2013 în partea admiterii acţiunii Societăţii cu răspundere limitată „Nina & Asn” şi emisă în această parte o nouă hotărâre cu privire la admiterea parţială a acestei acţiunii, c o n s t a t ă: La 09 septembrie 2011,
SRL „Nina & ASN” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva ÎM „Euroleasing” SRL cu privire la încasarea datoriei. În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că în baza contractului de leasing financiar nr. 950/MS/2007 din 30 august 2007, ÎM „Euroleasing” SRL, în calitate de locator, s-a obligat să-i asigure locatarului, SRL „Nina & ASN” posesiunea şi folosinţa temporară a autoturismului de model „Toyota Prado”, iar locatarul s-a obligat să achite valoarea totală a contractului în mărime de 41961 Euro. Menţionează că în baza acordului adiţional nr. l din 06 mai 2010 termenul de acţiune al contractului a fost prelungit pentru o perioadă de 18 luni. Susţine că pe parcursul derulării contractului, în urma verificării plăţilor efectuate s-a depistat faptul că la momentul încheierii acordului adiţional menţionat, ÎM „Euroleasing” SRL, din motive necunoscute şi absolut neargumentate, a majorat suma iniţiala a soldului cu 972,42 Euro.
Acest fapt a fost adus la cunoştinţa ÎM „Euroleasing” SRL, care în urma verificărilor suplimentare, a recunoscut majorarea soldului în mărimea sumei menţionate, fapt confirmat prin actul de verificare a decontărilor reciproce din 15 aprilie 2011, semnat de ambele părţi. Afirmă că până la semnarea actului de verificare a decontărilor reciproce din 15 aprilie 2011, reclamanta a achitat integral sumele înaintate spre plată conform 2 condiţiilor contractuale şi a acordului adiţional, efectuând, astfel, o supraplată în mărime de 979,42 Euro.
Invocă că în urma discuţiilor verbale, pârâta i-a asigurat că în timpul cel mai apropiat va returna suma achitată în surplus, însă până la momentul actual, plata nu a fost efectuată, iar la pretenţia sa expediată la 09 august 2011 a primit răspunsul, prin care a fost informată despre faptul că suma de 979,42 Euro a fost calculată ca penalitate pentru neachitarea în termen a plăţilor de leasing, fapt ce nu corespunde realităţii, deoarece la semnarea actului de verificare a decontărilor reciproce din 15 aprilie 2011 au fost verificate toate plăţile efectuate de către SRL „Nina & ASN” pe parcursul derulării contractului, inclusiv şi a penalităţilor. Prin urmare, solicită încasarea de la pârâtă a datoriei în sumă de 979,42 Euro şi a cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 26 septembrie 2011 pricina a fost transmisă spre examinare la Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău. Ulterior, SRL „Nina & ASN” a depus o cerere de majorare a cuantumului acţiunii, solicitând încasarea suplimentară de la pârâtă a datoriei în sumă de 2674,44 Euro şi 3779,35 dolari SUA, a plăţii de leasing aferente sumelor supra plătite în sumă de 27390,86 lei, a comisionului unic supra plătit în sumă de 5370,82 lei şi a taxei de stat. La 14 decembrie 2012, ÎM „Euroleasing” SRL a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Nina & ASN” cu privire la încasarea ratelor de leasing restante.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că între ÎM „Euroleasing” SRL şi SRL „Nina & ASN” au fost încheiate contractele de leasing nr. 816/MS/2007 din 02 mai 2007 şi nr. 950/MS/2007 din 30 august 2007. Menţionează că în baza acestor contracte, ÎM „Euroleasing” SRL a transmis SRL „Nina & ASN” în posesie şi folosinţă 2 autoturisme de model „Audi A6”, cu număr de înmatriculare C SN 084 şi Toyota Prado, cu numărul de înmatriculare C MG 288, iar ultima, la rândul său, s-a obligat să achite lunar ratele de leasing corespunzătoare. Susţine că contractul de leasing nr.816/MS/2007 din 02 mai 2007 a expirat, ultima rată fiind prevăzută pentru 05 aprilie 2010, cu toate că autoturismul nu a fost retras din posesia pârâtei, iar expirarea contractului de leasing în cazul nerestituirii obiectului de leasing, obligă pârâta să achite ratele de leasing prevăzute în contractul menţionat în mărime dublă.
Afirmă că datoria scadentă pentru ratele de leasing în mărime dublă, conform contractului de leasing nr. 816/MS/2007 din 02 mai 2007, constituie 15698,90 dolari SUA, fapt confirmat prin certificatul desfăşurat privind datoria pârâtei. Invocă că datoria scadentă, conform contractului de leasing nr.950/MS/2007 din 30 august 2007, constituie suma 6608,94 Euro, fapt confirmat prin certificatul desfăşurat privind datoria pârâtei. Mai invocă că reclamanta s-a adresat către pârâtă cu o mulţime de reclamaţii, prin care a solicitat achitarea datoriei, însă toate reclamaţiile au rămas fără răspuns. Prin urmare, solicită încasarea de la SRL „Nina & ASN” a ratelor restante de leasing în mărime de 6608,94 Euro şi 15698,90 dolari SUA şi a taxei de stat.
3 Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 iunie 013 pricinile civile menţionate au fost conexate într-un singur proces. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 19 iulie 2013 acţiunea SRL „Nina & ASN” a fost admisă parţial şi au fost încasate de la ÎM „Euroleasing” SRL în beneficiul SRL „Nina & ASN” suma de 109391,36 lei, cu titlu de sume supra plătite sau sumele de 3653,86 Euro şi 3779,35 dolari SUA, care urmează a fi convertiţi în valută naţională la data executării şi 32716,68 lei şi taxa de stat în sumă de 4203,84 lei. Acţiunea ÎM „Euroleasing” SA a fost respinsă ca nefondată. La 19 august 2013, ÎM „Euroleasing” SRL a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe în partea admiterii acţiunii SRL „Nina & ASN” şi a menţionat că recunoaşte acţiunea SRL „Nina & ASN” în partea încasării sumei de 979,42 euro.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2014 a fost admis apelul declarat de către ÎM „Euroleasing” SRL, casată hotărârea primei instanţe în partea admiterii acţiunii SRL „Nina & ASN” şi emisă în această parte o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost admisă parţial şi a fost încasată de la ÎM „Euroleasing” SRL în beneficiul SRL „Nina & ASN” suma de 979,42 Euro, cu titlu de sumă supra plătită. În rest acţiunea a fost respinsă. A fost încasată de la SRL „Nina & ASN” în beneficiul ÎM „Euroleasing” SRL taxa de stat pentru depunerea cererii de apel în sumă de 2854,74 lei. La 25 aprilie 2014, SRL „Nina & ASN” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe, cu încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 5000 lei.
Recurenta SRL „Nina & ASN”, în motivarea recursului, a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală, deoarece a fost emisă cu încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi a normelor de drept procedural. Menţionează că instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile art. 923 din Codul civil, or, în acest sens au fost ignorate prevederile contractuale cu referire la executarea obligaţiilor asumate. Susţine că instanţa de apel nu a ţinut cont şi a aplicat eronat prevederile art. art. 117, 118 şi 130 CPC, interpretând eronat normele cu privire la probaţiune, or, ÎM „Euroleasing” SRL nu a probat sub nici un aspect temeinicia sumelor încasate în calitate de surpa plată la contractele de leasing.
Afirmă că instanţa de apel a statuat că la răscumpărarea automobilelor de model „Audi A6” şi „Toyota Prado”, intimata a fost obligată să includă în preţ toate cheltuielile aferente contractelor şi pierderile financiare, rezultate din contractele de leasing nr. 816/MS/2007 din 02 mai 2007 şi nr. 950/MS/2007 din 30 august 2007, încheiate cu recurenta, însă instanţa de apel a catalogat drept veridice afirmaţiile intimatei, fără a avea la materialele cauzei probe, care să confirme temeinicia sau existenţa unor asemenea clauze contractuale.
La 29 iulie 2014, SRL „Nina & ASN” a depus cerere de recurs suplimentară indicînd că instanţa de apel la examinarea cauzei nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, or situaţia de fapt existentă impune aplicarea prevederilor art. 1398 Codul civil, instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, pe cînd instanţa de apel şi-a întemeiat concluzia pe prevederi cu caracter general, care vizează contractului de leasing cît şi temeiul obligării executării obligaţiilor. Or, astfel a aplicat defectuos 4 normele de drept material, ceea ce a dus la încălcarea art. 6 CEDO, încălcîndu-i dreptul la un proces echitabil. Mai mult instanţa de apel pe lîngă aplicarea defectuoasă a normelor de drept material a administrat în partea de motivare a deciziei probe iluzorie, or în acest sens, instanţa de judecată a recurs la interpretarea extensivă a clauzelor contractuale în favoarea intimatului, calificînd incorect normele aplicabile cazului dedus judecăţii.
Menţionează că materialul probator demonstrează că prin actele de verificare prezentate de către SRL „Profi Star”, împuternicită de SRL „Euroleasing” în vederea colectării datoriei şi penalităţilor, formate în baza contractelor de leasing financiar nr. 950/MS/2007 din 30 august 2007 şi nr. 816/MS/2007 din 02 mai 2007 s-a constatat că datoria la 08 august 2012 în baza contractului de leasing financiar nr. 950/MS/2007 din 30 august 2007 datoria societăţii SRL „Nina & ASN” faţă de SRL „Euroleasing” constituie suma de 3536,95 Euro, iar penalitatea 397,55 euro; pe cînd în baza contractului nr. 816/MS/2007 din 02 mai 2007 datoria constituie 3658,85 dolari SUA şi penalitatea în sumă de 411,25 dolari SUA, 3263,03 dolari SUA, iar în total suma de 7849,45 dolari SUA.
Aplicarea defectuoasă a normelor de drept material şi aprecierea arbitrară a materialului probatoriu este confirmată de concluziile expuse în partea motivată a deciziei instanţei de apel, unde instanţa de apel îşi fundamentează poziţia prin clauza contractuală care ar prevede obligaţia SRL „Nina & ASN” la restituirea tuturor cheltuielilor legate de reziliere şi penalitate. Mai menţionează că instanţa de apel a stabilit obligaţia SRL „Nina & ASN” la restituirea cheltuielilor fără a identifica norma de drept sau clauza contractuală expusă în contractul de leasing financiar, or o asemenea prevedere contractuală nu a fost înserată în contractele precizate. Mai mult ca atît, pct. 8.5 din contractele menţionate expun expres obligaţia SRL „Nina & ASN” or, recurenta a fost impusă la plata suplimentară a unor sume băneşti ca căror temeinicie nu sunt reglementate nici de clauze contractuale şi nici de normele legale.
În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate. Din actele pricinii este cert faptul că la 13 noiembrie 2013 Curtea de Apel Chişinău a expediat părţilor copia deciziei instanţei de apel, însă din actele pricinii nu rezultă data recepţionării de către recurent a deciziei instanţei de apel, astfel instanţa de recurs consideră că recursul depus de către SRL „Nina & ASN” la 25 aprilie 2014 şi la 29 iulie 2014 este depus în termenul prevăzut de lege. În conformitate cu art.440 alin.(2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 30 iulie 2013 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.
În conformitate cu art.444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Verificînd argumentele invocate în recurs în baza materialelor dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus în termen, neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele considerente. 5 În conformitate cu art.445 alin.(1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel.
Din actele pricinii s-a stabilit că în baza contractului de leasing financiar nr.816/MS/2007 din 02 mai 2007, încheiat pe o perioadă de 36 luni între ÎM „Euroleasing” SRL, în calitate de locator, şi SRL „Nina & ASN” în calitate de locatar, locatorul s-a obligat să asigure locatarului posesiunea şi folosinţa temporară a autoturismului de model „Audi A6”, specificat în Anexa nr.l la contract, iar locatarul şi-a asumat obligaţia să achite valoarea totală a contractului în sumă de 58 475 dolari SUA (f.d.80-85). Conform contractului de leasing financiar nr.950/MS/2007 din 30 august 2007, încheiat pe o perioadă de 36 luni între aceleaşi părţi, locatorul s-a obligat să asigure posesiunea şi folosinţa temporară a autoturismul de model „Toyota Prado”, specificat în Anexa nr.l la contract, iar locatarul s-a obligat să achite valoarea totală a contractului în sumă de 41 961,00 euro.
În baza acordului adiţional nr.l din 06 mai 2010 la contractul de leasing financiar nr.950/MS/2007 din 30 august 2007 termenul contractului s-a prelungit pentru o perioadă de 18 luni de la data semnării acordului, locatarul fiind obligat să achite în termen toate plăţile necesare aferente obiectului de leasing, precum şi ratele de plată lunare la termenul scadent conform graficului de achitare a plăţilor, anexă la acordul dat (f.d.5-11).
Întru executarea contractelor indicate ÎM „Euroleasing” SRL a transmis SRL „Nina & ASN” autoturismul de model „Toyota Prado” număr caroserie JTEBL29J175072664, număr motor 2TR0448525, număr de înregistrare C MG 288 şi autoturismul de model „Audi A6”, numărul caroseriei WAUZZZ4F87N120963, număr motor BRE110118, anul fabricării 2007, fiind întocmit actul de predare primire din 10 august 2007. S-a stabilit că recurentul SRL „Nina & ASN” în calitate de locatar a primit autoturismele de model „Toyota Prado” şi „Audi A6” cu caracteristicele specificate în actul din 10 august 2007. Drept urmare a verificării plăţilor efectuate s-a constatat că la momentul încheierii acordului adiţional susmenţionat, ÎM „Euroleasing” SRL a majorat suma iniţială a soldului cu 972,42 euro, fapt recunoscut de către ÎM „Euroleasing” SRL în cadrul examinării pricinii atît în instanţa de fond cît şi în instanţa de apel.
Astfel, SRL „Nina & ASN” s-a adresat în instanţa de judecată cu acţiune împotriva ÎM „Euroleasing” SRL prin care a solicitat încasarea sumei de 972,42 euro; a sumei de 2674,44 euro şi 3779,35 dolari SUA supra plătite în urma derulării contractelor de leasing financiar nr.950/MS/2007 din 30 august 2007 şi 816/MS/2007 din 02 mai 2007, precum şi a plăţii de leasing aferente sumelor supra plătite şi a comisioanelor unice supra plătite în valoare totală de 32716,68 lei. Prima instanţă fiind investită cu judecarea pricinii în fond a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii SRL „Nina & ASN” , reţinînd în concluzie că, suma de 972,42 euro este recunoscută de ÎM „Euroleasing” SRL. Cu referire la celelalte sume, instanţa de fond a menţionat că plăţile solicitate spre încasare de către SRL „Nina &ASN” sînt justificate, fiind achitate către locator neîntemeiat.
Or, în caz dacă SRL „Nina & ASN” nu achită sumele date, 6 locatorul nu accepta înstrăinarea automobilelor, ce au constituit obiect al contractelor de leasing, către ÎM „Ideea Leasing” SRL la preţul de 7 849,45 dolari SUA (automobilul de model „Audi A6” cu numărul de înmatriculare C SN 084) şi 7 588,35 dolari SUA (automobilul de model „Toyota Prado” cu numărul de înmatriculare C MG 288). Instanţa de apel, examinînd pricina în limitele cererii de apel a casat hotărîrea primei instanţe în partea admiterii integrale a acţiunii SRL „Nina & ASN” şi a emis în această parte o nouă hotărîre prin care acţiunea recurentului- reclamant a admis-o parţial, încasînd de la ÎM „Euroleasing” SRL în beneficiul SRL „Nina & ASN” suma de 972,42 euro cu titlu de sumă supra plătită, în rest acţiunea SRL „Nina & ASN” a respins-o ca fiind neîntemeiată.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră decizia instanţei de apel întemeiată şi legală reieşind din următoarele. Conform art. 512 Codul civil, în virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute. Prestaţia poate consta în a da, a face sau a nu face. Obligaţia poate fi pură şi simplă sau afectată de modalităţi. Prestaţia trebuie să fie posibilă şi determinată sau determinabilă, să nu contravină legii, ordinii publice şi bunelor moravuri. Conform art. 513 Codul civil, debitorul şi creditorul trebuie să se comporte cu bună-credinţă şi diligentă la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei.
Iar, art. 514 Codul civil prevede că obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii. Or, conform art. 668 Codul civil, contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii. Contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel. Contractul produce efecte şi pentru succesorii universali sau cu titlu universal dacă din lege, din contract sau din natura obligaţiei nu rezultă altfel. Contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel.
Totodată, art. 923 Codul civil, prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părţi (locatar), să asigure posesiunea şi folosinţa temporară a unui bun, cumpărat sau produs de locator, contra unei plăţi periodice (rate de leasing). În lipsa unor prevederi contrare, dreptul de alegere a bunului şi/sau a vînzătorului aparţine locatarului. La expirarea contractului de leasing, locatorul va respecta dreptul de opţiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale. Contractului de leasing i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile privind contractul de locaţiune în măsura în care prezentul capitol sau legea cu privire la leasing nu prevede altfel.
7 Din actele pricinii este cert stabilit faptul că intimatul ÎM „Euroleasing” SRL, la răscumpărarea automobilelor de model „Audi A6”, cu numărul de înmatriculare C SN 084 şi de model „Toyota Prado” cu numărul de înmatriculare C MG 288, a fost obligată să includă în preţ toate cheltuielile aferente contractelor şi pierderile financiare, rezultate din contractile de leasing nr.950/MS/2007 din 30 august 2007 şi 816/MS/2007 din 02 mai 2007, încheiate cu SRL „Nina & ASN”, aceste pierderi fiind generate în mare măsură prin acţiunile locatarului SRL „Nina & ASN” care nu şi-a onorat obligaţiunile asumate prin contract în termenii prevăzuţi. Astfel, locatorul a invocat la cheltuieli aferente şi pierderi: valoarea de preţ rămasă; dobînda; penalitatea; serviciile juridice; asigurarea Casco, aceste sume aflîndu-se în legătură cauzală cu acţiunile locatarului.
In confirmarea faptului că, locatorul a suportat cheltuielile şi pierderile nominalizate instanţei de fond i-au fost prezentate descifrarea datoriilor, facturile semnate de părţile contractante, procesele verbale de decontări reciproce şi actele aprobate şi semnate inclusive de către SRL „Nina & ASN”. Totodată, din actele pricinii şi anume din actele, în baza cărora SRL „Nina & ASN” a efectuat achitările date către locator, sînt detaliat descifrate toate poziţiile în baza cărora s-au format aceste sume, locatarul neavînd careva pretenţii ori obiecţii la momentul semnării (f.d.30-37). Or, conform contractului de leasing în caz de reziliere anticipate a contractului din vina locatarului, acesta este obligat să restituie toate cheltuielile legate de reziliere precum şi penalitate.
Prin urmare, în circumstanţele expuse, locatarul SRL „Nina & ASN” a acceptat şi a achitat benevol aceste sume către locator şi doar la 08 iunie 2012, SRL „Nina & ASN” s-a adresat instanţei de judecată cu cerere de majorare a pretenţiilor, solicitînd încasarea suplimentară din contul pârâtului a sumelor în mărime de 2 674,44 euro şi 3 779,35 dolari SUA, suma plăţii pe contractul de leasing aferente sumelor supra plătite în valoare de 27 390,86 lei şi a comisionului unic supra plătit în valoare de 5 370,82 lei, după ce, la 13 aprilie 2011, au fost încheiate contractele de vînzare-cumpărare a automobilelor vizate, între ÎM „Euroleasing” SRL şi SRL „Ideea Leasing” la alt preţ.
Se reţine că contractele de vînzare-cumpărare a automobilelor vizate, încheiate între ÎM „Euroleasing” SRL şi SRL „Ideea Leasing” la 13 aprilie 2011 nu pot avea relevanţă asupra raporturilor stabilite între ÎM „Euroleasing” SRL şi SRL „Nina & ASN” în baza contractelor încheiate în anul 2007, aceste raporturi fiind absolut diferite după obiectul contractului şi obligaţiile asumate de părţile contractante. Nu este relevant nici preţul stabilit de ÎM „Euroleasing” SRL şi SRL „Ideea Leasing” la cumpărarea automobilelor ce au constituit obiect al contractelor de leasing.
Reieşind din circumstanţele expuse, instanţa de recurs consideră că instanţa de apel temeinic şi legal a concluzionat că intimatul ÎM „Euroleasing” SRL are o creanţă nestinsă faţă de SRL „Nina &ASN” în sumă de 979, 42 euro, fapt ce se confirmă şi prin procesul-verbal de decontări reciproce, semnat de părţile contractante la rezilierea contractelor de leasing (f.d.11), pretenţie care corect a fost admisă de instanţa de apel. 8 Or, conform art. 118 alin. (1) Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. De altfel, recurentul-reclamant nu a prezentat instanţei de fond şi nici instanţei de apel careva probe concludente şi pertinente în susţinerea poziţiei sale referitoare la pretenţiile indicate în cererea de majorare a pretenţiilor.
Prin prisma criticilor invocate de către recurent, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră soluţia instanţei de apel cu privire la admiterea parţială a acţiunii SRL „Nina & ASN” întemeiată şi legală. În cauză, instanţa de recurs constată că argumentele invocate în recurs de către recurent nu pot fi reţinute, deoarece poartă un caracter declarativ şi nu corespund realităţii, concluzia instanţei de apel în acest sens este bazată pe probe concludente, utile şi pertinente şi corespunde prevederilor legislaţiei în vigoare, care a cercetat pertinent probele administrate la materialele pricinii şi corect a soluţionat litigiul dat în conformitate cu art. 130 CPC.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că decizia instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art.445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Nina & ASN”.
Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Nina & ASN” împotriva Întreprinderii mixte „Euroleasing” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea datoriei, a plăţii de leasing aferente sumelor supra plătite şi a comisionului unic supra plătit, şi la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii mixte „Euroleasing” societate cu răspundere limitată împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Nina & ASN” cu privire la încasarea ratelor de leasing restante, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Întreprinderea mixtă „Euroleasing” societate cu răspundere limitată.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Tatiana Vieru Sveatoslav Moldovan Ion Druţă Ion Corolevschi