- Dosarul nr.
- 2rc-435/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 6 noiembrie 2013
- Părțile
- SRL Debit Grup vs SRL NINA ASN
- Pe scurt
- Amînarea şi eşalonarea plăţii taxei de stat
2rc-435/13 — Încasarea sumei
prima instanţă: V. Braşoveanu 2rc-435/13 instanţa de apel: A. Minciuna, L. Bulgac, L. Popova DECIZIE 06 noiembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „NINA&ASN” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Debit Grup” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „NINA&ASN” cu privire la încasarea sumei împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2013, prin care nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Societatea cu Răspundere Limitată „NINA&ASN” şi acordat apelantului termen pentru achitarea taxei de stat constată: La 12 decembrie 2012, SRL „Debit Grup” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „NINA&ASN” cu privire la încasarea sumei.
În motivarea acţiunii a indicat că la 13 martie 2012 între SRL „Debit Grup” şi SRL „Nina&ASN” a fost încheiat contractul de prestare a serviciilor. Menţionează că în conformitate cu contractul SRL „Debit Grup”, s-a obligat să întreprindă acţiuni extrajudiciare şi judiciare pentru a contribui la încasarea de la debitorul SRL „Nina & ASN” a tuturor sumelor datorate, iar SRL „Nina &ASN” s-a obligat să achite serviciile SRL „Debit Grup”. Indică că la 13 martie 2012, pârâtul a semnat comanda şi a eliberat SRL „Debit Grup” o procură ce-i acorda dreptul de a acţiona în privinţa debitorului CP „Credinţa”. Astfel, SRL „Debit Grup” conform contractului a informat SRL „Nina &ASN” referitor la faptul că CP „Credinţa” are imobil şi urmează a fi acţionată în instanţa de judecată.
Relatează că în conformitate cu contractul SRL „Nina & ASN” urma să achite taxa de stat, iar SRL „Debit Grup” trebuia să aleagă un avocat care să reprezinte interesele SRL „Nina & ASN” în instanţa de judecată în acţiunea privind încasarea datoriei de la CP „Credinţa”. 1 Afirmă că la 02 august 2012, SRL „Nina & ASN” a declarat rezilierea contractului pe motiv că SRL „Debit Grup” în lipsa comenzii prevăzute de contract nu a fost împuternicită să acţioneze în privinţa debitorului CP „Credinţa”. Susţine că contrar explicaţiei date de administraţia SRL „Nina & ASN”, comanda a fost semnată la 13 martie 2012. Cu referire la pct. 7.5 al Contractului, a indicat că în cazul în care SRL „Nina & ASN” va rezilia contractul în timpul desfăşurării procedurilor extrajudiciare, judiciare şi de executare, se va considera că SRL „Debit Grup” şi-a executat integral obligaţiunile, respectiv SRL „Nina & ASN” fiind obligată să achite remunerarea prevăzută de pct. 4. 1 al contractului.
Cu referire la pct. 1 al Contractului a indicat că la ziua de 15 august 2012 SRL „Nina &ASN” urma să achite SRL „Debit Grup” suma de 29 737 lei, ce constituie 25% din suma care CP „Credinţa” o datora, şi suma de 8252 lei - 50 % din suma penalităţilor şi dobânzilor de întârziere, în total -37989 lei. Susţine că achitarea urma să fie efectuată în termen de 5 zile din ziua rezilierii. Îşi întemeiază pretenţiile în baza art. art. 666, 668 Cod civil şi art. 166, 167 CPC RM. Solicită încasarea de la SRL „Nina & ASN” în favoarea SRL „Debit Grup” a sumei de 42129 lei ce reiese din contractul de prestare a serviciilor din 13 martie 2012, a taxei de stat în sumă de 1264 lei, în total – 43393 lei şi cheltuielile de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 16 mai 2013 acţiunea a fost admisă, încasat din contul SRL „Nina & ASN” în beneficiul SRL „Debit Grup” a sumei ce reiese din contractul de prestare a serviciilor din 13 martie 2012 în mărime de 42129 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 1264 lei, iar în total suma de 43393 lei. La 11 iunie 2013, SRL „Nina & ASN” a depus cererea de apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea cererii, casarea hotărârii primei instanţe, cu remiterea cauzei la rejudecare. Totodată a solicitat eşalonarea achitării integrale a taxei de stat până la şedinţa de examinare a cererii de apel şi încasarea de la intimat a taxei de stat pentru examinarea cererii de apel.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către SRL „Nina & ASN”, s-a acordat apelantului SRL „Nina & ASN” termen până la 16 octombrie 2013 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 648 lei, totodată fiindu-i explicat că în cazul neîndeplinirii indicaţiilor instanţei de apel, cererea de apel va fi restituită. La 03 octombrie 2013, SRL „Nina & ASN” a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2013, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate cu emiterea deciziei de scutire parţială de achitare a taxei de stat restantă în mărime de 648 lei pentru examinarea cererii de apel.
Indică că încheierea contestată a fost recepţionată la 20 septembrie 2013. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată, deoarece în cererea de apel depusă, reieşind din situaţia financiară dificilă, a solicitat 2 eşalonarea achitării integrale a taxei de stat până la şedinţa de examinare a cererii de apel. Susţine că la momentul actual situaţia financiară s-a înrăutăţit şi mai mult, SRL „NINA&ASN” fiind în situaţia în care a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate, admisă spre examinare prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 august 2013. Consideră că impunerea achitării integrale a taxei de stat în situaţia financiară dificilă a întreprinderii limitează dreptul ultimei de a-şi apăra drepturile sale în instanţa de judecată, care prin prisma jurisprudenţei CEDO nu poate fi admisă.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii contestate cu recurs a fost expediată în adresa părţilor la data de 11 septembrie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 41), care conform avizului de recepţie a fost primită de către recurent la 20 septembrie 2013. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 03 octombrie 2013, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii instanţei de apel şi restituirea pricinii spre rejudecare din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. După cum rezultă din materialele dosarului, odată cu depunerea cererii de apel împotriva hotărârii primei instanţe, SRL „Nina & ASN” a solicitat şi eşalonarea achitării integrale a taxei de stat până la şedinţa de examinare a cererii de apel.
Cu toate acestea, instanţa de apel nu a soluţionat cererea societăţii cu privire la eşalonarea achitării taxei de stat, dar referindu-se la prevederile art. 368 alin. (1) CPC, prin încheierea din 04 septembrie 2013, a dispus de a nu da curs cererii de apel depuse de SRL „Nina & ASN”, comunicându-i despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 648 lei şi stabilindu-i termen pentru prezentarea acesteia până la 16 octombrie 2013. În această ordine de idei, se constată că prin adoptarea încheierii din 04 septembrie 2013, fără examinarea în prealabil a cererii SRL „Nina & ASN” cu privire la eşalonarea achitării taxei de stat, prin prisma art. 86 CPC, instanţa de apel a admis încălcarea atât a normelor de drept procedural, cât şi a drepturilor participantului în proces reglementate de această normă, fapt ce impune casarea încheierii recurate.
3 Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2013 şi a restitui pricina spre rejudecare de la etapa primirii cererii de apel. În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admite recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „NINA & ASN”. Se casează integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Debit Grup” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „NINA & ASN” cu privire la încasarea sumei, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău de la etapa primirii cererii de apel.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan 4