2ra-1552/15 — Reparea prejudiciului moral

prima instanţă: V. Negru dosarul nr. 2ra-1552/15 instanţa de apel: N. Craiu, A. Doga, A. Nogai ÎNCHEIERE 01 iulie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Igor Sanduleac împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova şi Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015 prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 23 septembrie 2014, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 07 iunie 2013, Igor Sanduleac a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal al RM şi Ministerului Finanţelor al RM cu privire la repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a invocat că anterior, a depus cerere de chemare în judecată cu privire la apărarea dreptului de proprietate şi anularea actului administrativ ilegal al pârâtului şi anume, ordinul cu nr. 27 din 27 ianuarie 2011. Menţionează că prin decizia irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie din 12 septembrie 2012, a fost admis recursul acestuia, casată integral hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 22 martie 2012 şi emisă o nouă hotărâre prin care a fost admisă acţiunea lui împotriva Serviciului Vamal cu privire la contestarea actului administrativ, anulat ordinul Serviciului Vamal cu nr. 27-o din 27 ianuarie 2011 privind anularea adeverinţei vamale TV-25 nr. 0188488 din 25 decembrie 2009 eliberată de postul Vamala Leuşeni lui Igor Sanduleac în privinţa automobilului de model „Kia-Rio”, caroseria nr. KNEDC243226052032.

Susţine că din cauza emiterii actului administrativ anulat al pârâtului, dânsul a avut de suferit moral. Pe parcursul perioadei din momentul aflării despre 1 emiterea actului administrativ ilegal până la anularea lui de către instanţa de judecată, a avut stres, frustrare, îngrijorare, teamă de pierdere a proprietăţii. Totodată, a fost nevoit să-şi apere interesele conform procedurii legale, să conteste actul administrativ, să piardă din timpul liber pentru căutarea unui jurist care să-l ajute, să depună cereri, plângeri, să se prezinte în instanţele de judecată. Remarcă că procesul judiciar s-a lungit pe parcursul a mai multor ani, astfel încât suferinţele lui au fost prelungite. Relatează că a avut piedici în exercitarea dreptului de proprietate, folosinţa bunului, pârâtul somându-l să scoată automobilul din tară.

Invocă că i-a fost încălcată libera circulaţie, deoarece cu automobilul dat nu a putut circula, iar prin răspunsurile primite de la pârât, era ameninţat cu stoparea forţată a automobilului, nu putea ieşi din ţară cu automobilul, nu putea pleca la odihnă cu familia. Invocă prevederile art. 18 din Legea contenciosului administrativ, care stabileşte că în cazul în care persoana vătămată într-un drept al său a cerut anularea actului administrativ fără a cere şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care persoana în cauză a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. În cazul în care adjudecarea pagubei nu a fost solicitată concomitent cu anularea actului administrativ, cererea de despăgubiri este adresată instanţei de drept comun competente în termenul general de prescripţie, prevăzut de Codul civil.

Menţionează că conţinutul art. 25 alin. (3) şi (4) al aceleiaşi legi prevede că în cazul admiterii acţiunii, instanţa de contencios administrativ se pronunţă, la cerere şi asupra reparării prejudiciului material şi moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile. Mărimea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de contencios administrativ, independent de prejudiciul material, în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate, de gradul de vinovăţie a pârâtului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, luându-se în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 18, 25 Legea contenciosului administrativ, art. 1404 Cod civil. Solicită admiterea acţiunii, repararea de către pârâtul Serviciul Vamal al Republicii Moldova în beneficiul lui a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit în urma emiterii actului administrativ ilegal pe care le apreciază la suma de 100000 lei, repararea prejudiciului prejudiciul material a cărui mărime va fi concretizată ulterior. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 23 septembrie 2014 a fost admisă acţiunea parţial, încasat din contul Serviciului Vamal al RM în beneficiul lui Igor Sanduleac cu titlul de prejudiciu moral suma de 3000 lei şi cu titlul de cheltuieli de judecată pentru asistenţă juridică acordată suma de 500 lei, încasat din contul Serviciului Vamal al RM în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 100 lei.

A fost respinsă acţiunea în partea reparării prejudiciului moral, s ca neîntemeiată. 2 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015 a fost respinsă cererea de apel depusă de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 12 mai 2015, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi decizii de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Consideră că la examinarea cauzei, instanţa de fond cât şi de apel eronat au interpretat normele de drept material.

Afirmă că instanţele ierarhic inferioare nu au aplicat legea care trebuia aplicată şi anume, art. 10 alin. (11) Legea cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice, pct. 13 din Hotărârea Guvernului despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Moldovei de către persoanele fizice, art. 1404 alin. (3) Cod civil şi a interpretat eronat prevederile art. 1404 alin. (1) Cod civil. Menţionează că potrivit art. 1404 alin. (1) Cod civil prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică.

Totodată, instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că pentru angajarea răspunderii pentru prejudiciul cauzat printr-un act administrativ sau nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri sunt necesare condiţiile generale ale răspunderii delictuale, şi anume: prejudiciul, fapta ilicită, raportul cauzal şi vinovăţia.

Consideră că nici instanţa de fond nici de apel nu au stabilit vinovăţia Serviciului Vamal, precum şi nu au ţinut cont de argumentele aduse de către acesta în vederea lipsei vinovăţiei cu privire la emiterea Ordinului nr. 27-0 din 27 ianuarie 2011. Susţine că Serviciul Vamal într-adevăr a emis Ordinul nr. 27-0 din 27 ianuarie 2011 care a fost recunoscut ilegal printr-o decizie judecătorească definitivă şi irevocabilă, totodată nu poate fi ignorat faptul că Serviciul Vamal a acţionat în limita competenţei funcţionale, iar anul producţiei a mijlocului de transport a fost stabilit în conformitate cu prevederile legale, respectiv consideră că nu-i poate fi imputată vinovăţia pentru prejudiciul adus prin actul administrativ nominalizat.

Menţionează că în conformitate cu art. 1423 Cod civil, mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral se determină de către instanţă în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice şi fizice cauzate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, de măsura în care această compensaţie poate aduce satisfacţie persoanei desdăunate, precum şi de statutul social al ei.

Invocă prevederile Hotărârii Plenului CSJ nr. 9 din 09 octombrie 2006 cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează 3 repararea prejudiciului moral, instanţele judecătoreşti, la determinarea mărimii compensaţiei pentru prejudiciul moral, trebuie neapărat să ia în consideraţie atât aprecierea subiectivă privind gravitatea cauzării suferinţelor psihice sau fizice părţii vătămate, cât şi datele obiective care certifică acest fapt, îndeosebi: importanţa vitală a drepturilor personale nepatrimoniale şi a bunurilor (viaţa, sănătatea, inviolabilitatea locuinţei, secretul personal şi familial, onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională, etc.); nivelul suportării de către persoana vătămată a suferinţelor psihice sau fizice; felul vinovăţiei persoanei care a cauzat prejudiciul, în cazul în care pentru repararea prejudiciului moral este necesară prezenţa ei.

La 25 iunie 2015, Igor Sanduleac a depus referință la cererea de recurs, solicitând declararea recursului ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 24 martie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 106), prin urmare recursul este declarat în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. 4 Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5