2ra-2782/15 — Repararea prejudiciului moral cauzat în urma acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penal

prima instanţă: V.Muntean dosarul nr. 2ra-2782/2015 instanţa de apel: N.Cernat, L.Bulgac, A.Pahopol ÎNCHEIERE 02 decembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Dimitrova Larisa împotriva Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura mun.

Chişinău cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat în urma acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2015, prin care au fost respinse apelurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani din 16 iunie 2015, c o n s t a t ă La 03 noiembrie 2014, Dimitrova Larisa s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat în urma acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, precum şi compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a indicat că, prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 26 martie 2014, judecătorul de instrucţie, la demersul procurorului, a dispus autorizarea efectuării percheziției la domiciliul ei, din mun. Chişinău, str. Ginta Latină, 17, ap.190, în vederea depistării actelor şi altor obiecte sau documente, care ar putea avea tangenţă cu cauza penală pornită la 12 martie 2014. Încheierea judecătorului de instrucţie a Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 26 martie 2014 a primit-o la 08 aprilie 2014 şi consideră că la emiterea încheierii nu s-a luat în considerare neinvitarea la poliţie şi/sau procuratură pentru a oferi explicaţii, iar 1 despre intentarea cauzei penale nr. 2014030641 în baza art. 27 Cod Penal, a cunoscut în ziua efectuării percheziției la domiciliul ei.

Menţionează reclamanta că, organele de poliţie au percheziţionat corporal fiul ei Lungu Vadim şi camera acestuia, nefiind cointeresați de documentele sau obiectele care ar putea avea tangență sau ar putea servi drept probe în cauza penală, dar au ridicat medicamente şi seringi accesibile publicului, folosite de fiul ei Lungu Vadim. În acest sens consideră percheziția autorizată la comandă, cu scopul de a o intimida, defăima, discredita, speria şi umili. Ulterior, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 mai 2014 a fost admis recursul Larisei Dimitrova, casată încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 26 martie 2014 privind autorizarea efectuării percheziţiei la domiciliul acesteia şi emisă o nouă hotărîre, prin care s-a respins demersul procurorului privind autorizarea efectuării percheziției la domiciliul Larisei Dimitrova, situat în mun.

Chişinău, str. G.Latină, 17, ap.180. La fel a indicat neverificarea de către instanţa de judecată la emiterea încheierii privind autorizarea efectuării percheziției, întreprinderea de către procurorul şi ofiţerul de urmărire penală, în cadrul investigaţiilor tuturor măsurilor necesare în vederea acumulării probelor în cadrul cauzei penale vizate, cît şi inexistenţa altor metode de acumulare a probelor, decît percheziţia la domiciliu. Susţine că, în partea discriptivă a încheierii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 26 martie 2014, judecătorul de instrucţie s-a expus asupra circumstanțelor care indică un raport juridic civil şi nu penal, fapt ce denotă neverificarea de către instanţă şi procuror a credibilităţii şi legitimităţii materialelor cauzei penale.

Consideră reclamanta că, prin admiterea demersului privind autorizarea percheziției la domiciliul său, instanţa de judecată şi procurorul au avut drept scop de a o discredita faţă de vecini şi prieteni, precum şi au admis o ingerinţă în viaţa privată, la corespondență şi la respectarea domiciliului, drepturi garantate de art. 8 CEDO, solicitînd încasarea de la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova a sumei de 50 000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi compensarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 13 ianuarie 2015 a fost atrasă în proces, în calitate de intervenient accesoriu, Procuratura mun. Chişinău (f.d. 31). Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 31 martie 2015 cererea de chemare în judecată a fost admisă parţial. S-a încasat din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul Larisei Dimitrova, suma de 5 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat în urma acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală (f.d. 60-67). 2 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2015 a fost restituită cererea de apel depusă de către Dimitrova Larisa (f.d. 102-103). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2015, au fost respinse cererile de apel declarate de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova şi menţinută hotărîrea primei instanţe (f.d.104-110).

La 22 septembrie 2015, Ministerul Justiţiei a declarat recurs, solicitînd cu titlu principal, admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a cererii de chemare în judecată, iar cu titlu secundar, a solicitat modificarea deciziei instanţei de apel, prin diminuarea sumei acordate. În motivarea recursului recurentul a indicat că, atît instanţa de apel, cît şi instanţa de fond au interpretat şi aplicat eronat normele de drept material. Instanţele de judecată nu au luat în considerație că la stabilirea cuantumului prejudiciului moral, suma acordată trebuie să fie una justificată şi reală, să nu constituie venit nejustificat pentru cel despăgubit, iar pentru stat o contribuţie excesivă.

Curtea Europeană neurmărind pedepsirea statului în culpă pentru încălcările Convenţiei şi protocoalelor acesteia, doar încearcînd, în primul rînd, să repună victima pe poziţia în care aceasta se afla anterior săvîrşirii încălcării. La caz, suma încasată de la bugetul de stat nu poate fi considerată una echitabilă în sensul art. 41 din Convenţie, deoarece intimata nu a demonstrat legătura cauzală dintre violarea CEDO şi prejudiciul pretins. În opinia recurentului, rezonabilitatea procedurilor în privinţa unei cauze penale urmează a fi evaluată conform criteriilor stabilite de jurisprudenţa CEDO. Menţionează că, acţiunile organului de urmărire penală au fost efectuate în corespundere cu legislaţia în vigoare, iar organul de urmărire penală este obligat să desfășoare orice activitate, orice mijloace legale pentru descoperirea făptuitorului şi determinarea faptei, indiferent de mediu, persoană şi locaţie.

Suplimentar invocă că într-adevăr orice activitate afectează drepturile şi libertățile altor persoane, dar aceste restrângeri sunt prevăzute ca obligaţie legală a organelor judiciare pentru că se impun pentru desfășurarea instrucţiei penale. În acest sens, susţine că, la înaintarea demersului de către procuror privind autorizarea percheziției au fost respectate condiţiile art. 125 alin. (1) CPP, fiind în prezenţa unei restrîngeri legale, proporțională situaţiei din prezentul caz. Declară recurentul că, în încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 26 martie 2014, judecătorul de instrucţie la admiterea demersului procurorului a invocat principiul legalităţii ingerinţei, motivîndu-şi soluţia pe faptul că, o ingerinţă în dreptul la viaţa privată poate fi justificată atunci cînd există o lege în sensul Convenţiei şi că, această ingerinţă nu ar depăşi raportul rezonabil între mijloacele utilizate şi scopul urmărit.

3 În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia deciziei motivate a instanţei de apel a fost recepţionată şi înregistrată de Ministerul Justiţiei la 22 iulie 2015. Astfel, recursul se consideră depus în termen. Verificînd legalitatea hotărîrii contestate prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

4 Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Instanţa de recurs reţine că, argumentele invocate de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în cererile de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5