Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-924/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
1 iulie 2015
Părțile
Serman Serghei vs Inspectoratul de Stat al Muncii, intervenienti accesorii SA Air Moldova, SA Aeroport Handling, Buga Radu
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-924/15 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-924/15 prima instanţă - S. Iorgov, instanţa de apel – M. Guzun, A. Nogai, A. Doga, ÎNCHEIERE 01 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Lozovscaia Tatiana în interesele recurentului Şerman Serghei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Şerman Serghei împotriva Inspectoratului de Stat al Muncii şi a intervenienţilor accesorii Întreprinderea de Stat „Air Moldova” societate pe acţiuni, societatea pe acţiuni „Aeroport Handling”, Buga Radu cu privire la anularea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Şerman Serghei, şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani din 08 decembrie 2014, c o n s t a t ă ; La 04 mai 2011 Şerman Serghei s-a adresat în instanţa de judecată cu cererea de chemare în judecată împotriva Inspectoratului de Stat al Muncii şi a intervenienţilor accesorii Întreprinderea de Stat „Air Moldova” societate pe acţiuni, societatea pe acţiuni „Aeroport Handling”, Buga Radu solicitînd anularea procesului-verbal nr.31 din 08 decembrie 2010 privind cercetarea accidentului de muncă.

În motivarea pretenţiilor formulate a menţionat că, din 16 februarie 1981 activează în calitate de tehnician de aviaţie la Întreprinderea de Stat „Air Moldova” societate pe acţiuni. În timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu la 23 octombrie 2010 a avut loc accidentul de muncă prin căderea din aeronavă, suferind leziuni corporale grave, iar în urma acestui accident a fost internat în spital pînă la 01 decembrie 2010, termen de la care a început tratamentul la domiciliu. Ulterior de către Inspecţia Muncii au fost întocmite procese-verbale de cercetare a accidentului de muncă.

În unul din ele Şerman Serghei a fost recunoscut vinovat în accidentul de muncă, apoi acest proces-verbal a fost retras de la Procuratura de transport de către Inspecţia Muncii şi întocmit alt procesul-verbal nr.31 din 08 decembrie 2010 potrivit căruia accidentul de muncă este vina reclamantului şi a reprezentantului societăţii pe acţiuni „Aeroport Handling” Buga Radu, care a participat la deservirea aeronavei în 1 momentul accidentului. Indică că nefiind de acord cu rezultatele cercetării accidentului de muncă grav, a înaintat cererea prealabilă către Inspecţia Muncii care la 25 martie 2011 a fost respinsă. Menţionează că de către Inspecţia Muncii a fost încălcat art.9 alin. (1) lit. a) şi lit. d) a Legii nr.140 din 10 mai 2001 privind inspecţia muncii.

La examinarea cazului nu s-a luat în consideraţie faptul că de către Întreprinderea de Stat „Air Moldova” societate pe acţiuni au fost încălcate prevederile art.17 alin.4 din Legea nr.186 din 10 iulie 2008 privind securitatea şi sănătatea în muncă, conform căruia angajatorul se va asigura că lucrătorii unităţilor din exterior, care desfăşoară activitatea în unitatea sa, sunt instruiţi adecvat în ceea ce priveşte riscurile profesionale pe durata desfăşurării activităţilor în această unitate. Consideră eronată concluzia precum că a încălcat pct.16 lit. f), i) din Instrucţiunea Întreprinderii de Stat „Air Moldova” societate pe acţiuni nr.88-03ET- 2010 cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă.

Conform graficului tehnologic de deservire a aeronavei, în cazul dat lucrările trebuiau să fie efectuate cu scara la bordul aeronavei, ce exclude căderea. Afirmă că în timpul îndeplinirii atribuţiile de serviciu era convins că scara se află la bordul aeronavei. Coordonarea întrebărilor de serviciu şi înlăturarea scării de la bordul aeronavei, intră în competenţa administraţiilor întreprinderilor care deservesc aeronava.

Conform normelor indicate, anume angajatorul este obligat să asigure securitatea lucrătorilor sub toate aspectele ce ţin de activitatea desfăşurată şi să ia măsuri necesare pentru protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale, asigurarea cu informaţii şi instruire, precum şi pentru asigurarea organizării şi a mijloacelor necesare, însă pîrîtul a constatat că, agentul de deservire la sol Buga Radu angajatul companiei societăţii pe acţiuni "Aeroport Handling”, nu a coordonat instalarea/dezinstalarea corectă a scărilor cu serviciile altor companii implicate în deservirea navei şi n-a informat şeful de tură referitor la timpul de facto de executare a acestor lucrări.

Anume acţiunile necoordonate a agentului de deservire la sol Buga Radu au dus la producerea accidentului de muncă. Consideră reclamantul că procesul verbal nr.31 din 08 decembrie 2010 întocmit de către Inspecţia Muncii este unul neîntemeiat şi urmează a fi anulat. Iniţial pricina a fost depusă spre examinare la judecătoria Rîşcani mun. Chişinău. Prin încheierea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 18 iulie 2011 pricina civilă a fost expediată spre examinare după competenţă la Curtea de Apel Chişinău. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 15 martie 2012 acţiunea înaintată de Şerman Serghei, s-a respins ca tardivă. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 23 mai 2012 s-a admis recursul declarat de Şerman Serghei.

S-a casat hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 15 martie 2012 şi s-a restituit cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012 cauza civilă a fost transmisă după competenţă jurisdicţională şi teritorială la judecătoria Rîşcani mun. Chişinău. Prin încheierea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 26 aprilie 2013 cererea 2 de chemare în judecată înaintată de Şerman Serghei, a fost scoasă de pe rol. Prin încheierea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 06 iunie 2013 s-a anulat încheierea din 26 aprilie 2013 prin care cererea de chemare în judecată a fost scoasă de pe rol. Prin hotărârea judecătoriei Rîşcani din 08 decembrie 2014, acţiunea înaintată de Şerman Serghei, s-a respins ca tardivă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 martie 2015, s-a respins apelul declarat de către Şerman Serghei şi s-a menţinut hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 08 decembrie 2014. La 19 mai 2015, avocatul Lozovscaia Tatiana în interesele recurentului Şerman Serghei a declarat recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti, cerînd admiterea recursului, casarea acestora şi emiterea unei noi decizii de admitere a pretenţiilor înaintate. În motivarea recursului s-a menţionat că, atît Curtea de Apel Chişinău cît şi Curtea Supremă de Justiţie s-au expus asupra respectării termenului de adresare în instanţa de judecată, acesta fiind respectat, însă instanţa de fond nu a ţinut cont de deciziile emise anterior.

Prin urmare, recursul este întemeiat prin prisma prevederilor art. 432, alin. (2), lit. c) şi d) Cod de Procedură Civilă, care statuează expres că legea a fost interpretată eronat şi a aplicat în aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Potrivit scrisorii Curţii de Apel Chişinău (f.d.224), decizia motivată a fost expediată în adresa participanţilor la proces la 06 aprilie 2015, însă nu există dovada legală de recepţionare motiv pentru care instanţa de recurs consideră că recurentul s- a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 19 mai 2015 este depus în termen, potrivit prevederilor art.434 Cod de Procedură Civilă. În temeiul articolului 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi.

Verificând încadrarea în prevederile legii a recursului declarat de Lozovscaia Tatiana acţionând în interesele recurentului Şerman Serghei pe baza materialelor din dosar, în limitele invocate în recurs și fără a administra noi dovezi, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. Conform prevederilor art. 433 lit. c) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în 3 drept să-l declare. Potrivit art.8 alin.(1) Cod de procedură civilă, părţile, alţi participanţi la proces au dreptul să fie asistaţi în judecată de către un avocat ales ori desemnat de coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat sau de un alt reprezentant, în cazurile prevăzute de prezentul cod.

Conform art.75 alin.(2) din Cod de procedură civilă, procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice sau de către avocaţi. Conducătorul organizaţiei îşi confirmă împuternicirile prin documentele prezentate în judecată ce atestă funcţia sau calitatea lui de serviciu (spre exemplu: Extras din Registrul de stat al persoanelor juridice) ori, după caz, prin actele de constituire (spre exemplu: Statutul sau Contractul de constituire a întreprinderii).

În caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnaţi în condiţiile legii. (art.75 alin.(3) Cod de procedură civilă). Conform prevederilor art.80 alin.(1) Cod de procedură civilă, împuternicirile reprezentantului persoanei juridice trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege. În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, procurile se eliberează în numele persoanei juridice cu contrasemnătura administratorului ei sau a unei alte persoane împuternicite, adeverite prin acte de constituire şi sigilate cu ştampila acestei organizaţii, iar conform alin. (7) din același articol, împuternicirile date avocatului se atestă printr-un mandat eliberat de reprezentat și certificat de avocat.

Conform art. 60 alin. (2) Legea cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19 iulie 2002, împuternicirile avocatului şi ale avocatului stagiar se confirmă prin mandat. Formularul mandatului este un document de strictă evidenţă. Conţinutul, forma şi modul de utilizare a mandatului se aprobă de către Guvern. Conform pct. 2 şi 6 din Hotărîrea nr. 158 din 28 februarie 2013 cu privire la aprobarea formularului şi modului de utilizare a mandatului avocatului şi al avocatului stagiar, formularul mandatului avocatului şi al avocatului stagiar sînt documente de strictă evidenţă, care confirmă împuternicirile acestora în instanţa de judecată.

Formularul mandatului avocatului conţine următoarele elemente obligatorii: 1) pe recto se inserează: a) numărul şi seria; b) denumirea biroului asociat de avocaţi; c) denumirea cabinetului avocatului; d) datele de contact; e) denumirea “MANDAT”; f) numele şi prenumele avocatului; g) numărul licenţei şi data eliberării; h) numărul contractului de asistenţă juridică şi data semnării; i) numărul deciziei coordonatorului Oficiului Teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat şi data semnării; j) semnătura avocatului, certificată prin ştampilă; 2) pe verso se inserează: a) împuternicirile avocatului; a1) numele şi prenumele clientului; b) semnătura clientului sau, după caz, a avocatului.

Conform pct. 8 din Hotărîrea nr. 158 din 28 februarie 2013 cu privire la aprobarea formularului şi modului de utilizare a mandatului avocatului şi al avocatului stagiar, împuternicirile avocatului şi ale avocatului stagiar în procesul civil, stabilite conform art.81 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, urmează a fi consemnate pe versoul mandatului sau, după caz, în procura întocmită la cererea clientului, în modul stabilit de lege. 4 Dacă se întocmeşte o procură, avocatul sau avocatul stagiar va nota pe versoul mandatului textul “Conform procurii anexate” şi va semna versoul mandatului în locul clientului. Împuternicirile avocatului sau ale avocatului stagiar stabilite în procură sînt valabile doar dacă aceasta se prezintă împreună cu mandatul.

În conformitate cu art.81 Codul de procedură civilă, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

După cum se constată din materialele dosarului la 19 mai 2015 avocatul Lozovscaia Tatiana a declarat cererea de recurs din numele lui Şerman Serghei Mandatul avocatului (f.d.22), nu este semnat de clientul Şerman Serghei, nu sunt inserate împuternicirile avocatului, inclusiv cu dreptul special de a depune și semna cererea și de a ataca hotărîrea judecătorească, prevăzute de art. 81 Codul de procedură civilă, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii. În asemenea circumstanțe, formularul mandatului care nu conține pe verso semnătura cleientului și nu conține împuterniciri, nu poate fi acceptat drept dovadă a împuternicirilor avocatului, deoarece nu corespunde prevederilor art. 80 alin. (7) Cod de procedură civilă și nu face dovada dreptului de a exercita actele procedurale prevăzute la art. 81 Cod de procedură civilă, or, unicul document care confirmă împuternicirile avocatului în judecată este mandatul, întocmit în modul corespunzător.

În conformitate cu art.437 alin.(3) Codul de procedură civilă, în cazul cînd recursul este declarat prin reprezentant, la cererea de recurs se anexează şi documentul, legalizat în modul stabilit, care atestă împuternicirile acestuia dacă în dosar lipseşte o astfel de împuternicire. Mandatul existent la dosar nu este semnat de client și nu sunt inserate împuternicirile prevăzute de art. 81 Codul de procedură civilă, iar la cererea de recurs semnată de avocatul Lozovscaia Tatiana, dînsa nu a anexat mandatul/procura ce ar atesta împuternicirile acordate de Şerman Serghei, astfel fiind decăzută din dreptul de a declara recurs în interesele lui Şerman Serghei împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 24 martie 2015, în prezenta pricină.

În conformitate cu art.440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nicio referire la fondul recursului. Astfel, din motivul că avocatul Lozovscaia Tatiana a depus cererea de recurs în interesele Şerman Serghei în lipsa împuternicirilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat necesită să fie considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. c), art. 440 Cod de 5 Procedură Civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către avocatul Lozovscaia Tatiana în interesele recurentului Şerman Serghei se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.