Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-560/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
1 iulie 2015
Părțile
SC Navi Bul - Us vs Jaricov Gheorghii
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2r-560/15 — Privind încasarea prejudiciului

Dosarul nr. 2r-560/15 Instanţa de fond: Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău - E. Cobzac Instanţa de apel: CA Chişinău – M. Guzun, A. Nogai, A. Doga DECIZIE 01 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele colegiului, judecătorul: Svetlana Filincova, Judecători: Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinînd recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „NaviBul - Us” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată „NaviBul - Us” împotriva lui Gheorghii Jaricov directorul Societăţii cu Răspundere Limitată „Limaghes” privind încasarea prejudiciului, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 07 aprilie 2015, prin care s-a respins cererea de revizuire înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată „NaviBul - Us”, CONSTATĂ: La 22 ianuarie 2009 SRL „NaviBul - Us” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gheorghii Jaricov directorul Societăţii cu Răspundere Limitată „Limaghes” privind încasarea prejudiciului.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 august 2009 s-a admis cererea de chemare în judecată înaintată de către SRL „NaviBul - Us”. S-a încasat de la Gheorghii Jaricov în folosul SRL „NaviBul - Us” datoria în sumă de 112.886,68 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 3.386,60 lei (f.d. 35 – 37 vol. I). Gheorghii Jaricov la 16 noiembrie 2009 a înaintat cerere de apel, solicitînd casarea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 august 2009, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă, totodată solicitînd repunerea în termenul de declarare a apelului (f.d. 61, 125 – 127 vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 martie 2011 s-a respins cererea lui Gheorghii Jaricov de repunerea în termenul de declarare a apelului ca neîntemeiată, s-a restituit lui Gheorghii Jaricov cererea de apel ca depusă cu omiterea termenului de depunere a apelului (f.d.

165 – 167 vol. I). La 25 martie 2011 Gheorghii Jaricov a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 24 martie 2011, solicitînd casarea acesteia, cu restituirea cauzei la rejudecare (f.d. 169, 174 – 177, 189 - 191 vol. I). Ulterior la 05 iulie 2011 Gheorghii Jaricov a depus cerere prin care a solicitat retragerea cererii de recurs. Prin încheierea Colegiului civil şi de contencios administrativ din 06 iulie 2011 s- a respins retragerea recursului declarat de către Gheorghii Jaricov (f.d. 251 – 252 vol. I). Iar prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ din 06 iulie 2011 s-a respins recursul declarat de către Gheorghii Jaricov, s-a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 martie 2011 (f.d.

253 – 257 vol. I). La 26 mai 2011 Tatiana Jaricov a înaintat cerere de apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 august 2009, solicitînd repunerea în termen a cererii de apel, casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de fond (f.d. 261, 267 - 268 vol. I). Ulterior la 23 mai 2012 Tatiana Jaricov şi Gheorghii Jaricov au depus cerere suplimentară la cererea de apel, susţinînd-o integral (f.d. 299 – 300 vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 mi 2012 s-a restituit Tatianei Jaricov cererea de apel (f.d. 305 – 307 vol. I). La 12 iunie 2012 Gheorghii Jaricov a înaintat cerere de revizuire împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 august 2009, solicitînd casarea acesteia, cu examinarea cauzei în fond (f.d.

1 – 3 vol. II). Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 23 august 2012 s-a respins cererea de revizuire depusă de Gheorghii Jaricov ca inadmisibilă (f.d. 37 vol. II). Gheorghii Jaricov a declarat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 23 august 2012, solicitînd casarea acesteia, soluţionînd prin decizia problema în fond (f.d. 38 – 39 vol. II). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 13 decembrie 2012 a admis recursul declarat de Gheorghii Jaricov, a casat încheierea instanţei de fond din 23 august 2012, a admis cererea de revizuire declarată de Gheorghii Jaricov, a casat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 august 2009 şi a remis cauza pentru examinare în fond în aceiaşi instanţă (f.d.

53 – 55 vol. II). Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 30 aprilie 2013 s-a încetat procesul la acţiunea înaintată de către SRL „NaviBul - Us” (f.d. 111 – 114 vol. II). La 15 mai 2013 SRL „NaviBul - Us” a declarat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 30 aprilie 2013, solicitînd casarea acesteia cu soluţionarea problemei în fond (f.d. 116 – 122 vol. II). 2 Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 02 iulie 2013 a respins recursul declarat de către SRL „NaviBul - Us” şi a menţinut încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 30 aprilie 2013 (f.d. 144 – 148 vol. II). SRL „NaviBul - Us” la 23 iulie 2013 a înaintat cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013, solicitînd casarea acesteia (f.d.

154 – 161 vol. II). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2014 s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SRL „NaviBul - Us” (f.d. 206 – 210 vol. II). La 18 aprilie 2014 SRL „NaviBul - Us” a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2014, solicitînd casarea acesteia (f.d. 213 vol. II). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin decizia din 04 iunie 2014 a respins recursul declarat de către SRL „NaviBul - Us” şi a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2014 (f.d. 217 – 221 vol. II). SRL „NaviBul - Us” la 23 iunie 2014 a înaintat cerere de revizuire împotriva deciziei Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 04 iunie 2014, solicitînd casarea acesteia (f.d.

223 – 230 vol. II). Prin încheierea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 06 august 2014, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de SRL „NaviBul - Us” (f.d. 242 – 245 vol. II). La 02 decembrie 2014 SRL „NaviBul - Us” a înaintat cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012, prin care s-a admis recursul declarat de Gheorghii Jaricov, s-a casat încheierea instanţei de fond din 23 august 2012, s-a admis cererea de revizuire declarată de Gheorghii Jaricov, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 august 2009 şi s-a remis cauza pentru examinare în fond în aceiaşi instanţă, solicitînd casarea acesteia (f.d.

3 – 12 vol. III). Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 07 aprilie 2015 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de către SRL „NaviBul - Us” (f.d. 50 – 53 vol. III). SRL „NaviBul - Us” a declarat cerere de recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 07 aprilie 2015, solicitînd casarea acesteia (f.d. 55 – 66 vol. III). În motivarea recursului s-a invocat că încheierea instanţei de apel este neîntemeiată, pasibilă de a fi casată. Examinînd argumentele invocate în recurs în raport cu actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul declarat urmează a fi respins. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC instanţa de recurs după ce judecă recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

Colegiul menționează că scopul exercitării căilor de atac, constă în declanșarea mecanismului de control judiciar în privința temeiniciei și legalității actelor 3 judecătorești emise de către instanțele inferioare. Astfel, controlul judiciar se realizează în baza argumentelor de ilegalitate sau netemeinicie invocate de către persoana interesată, cu excepția încălcărilor de ordin procedural care pot fi invocate și din oficiu de către instanța de recurs. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC instanța de judecată după examinarea cererii de revizuire, emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă, în cazul în care constată inexistența temeiurilor prevăzute la art. 449 CPC.

Actele cauzei confirmă că recurentul – revizuient a înaintat cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012, prin care s-a admis recursul declarat de Gheorghii Jaricov, s-a casat încheierea instanţei de fond din 23 august 2012, s-a admis cererea de revizuire declarată de Gheorghii Jaricov, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 august 2009 şi s-a remis cauza pentru examinare în fond în aceiaşi instanţă (f.d. 3 – 12 vol. III). Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 07 aprilie 2015 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de către SRL „NaviBul - Us”. Analizînd materialele dosarului și anume cererea de revizuire depusă de SRL „NaviBul - Us”, Colegiul constată că revizuientul a invocat drept temei pentru admiterea cererii de revizuire prevederile art. 449 lit. b) CPC.

Însă, Colegiul reţine că de fapt, argumentele invocate în cererea de revizuire reprezintă în sine critici aduse soluției expuse în decizia Curţii de Apel Chișinău din 13 decembrie 2012, revizuirea căreia a fost solicitată. Prin urmare invocînd temeiul de revizuire prevăzut de art. 449 lit. b) CPC, recurentul - revizuient SRL „NaviBul - Us” urma să indice şi să prezinte instanţei circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii Colegiul constată că instanţa inferioară corect a concluzionat că cererea de revizuire este inadmisibilă avînd în vedere că, temeiurile invocate nu-şi găsesc încadrare în prevederile art. 449 CPC, conţinutul cererii de revizuire în esența sa constituind relatarea circumstanţelor, care au constituit obiectul examinării anterioare.

Instanţa de recurs reiterează că, revizuirea este o cale de atac de retractare a hotărîrii şi nu de reformare. În cadrul revizuirii nu se verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrilor adoptate, ci în baza unor temeiuri strict prevăzute de lege are loc redeschiderea procesului în vederea corectării unei erori judiciare ce rezultă din circumstanțe necunoscute instanței la momentul judecării cauzei. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că admiterea cererii de revizuire ar contravine şi principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat şi ar constitui o violare a art. 6 §1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

4 Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea instanţei de judecată este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sînt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către SRL „NaviBul - Us” şi de a menţine încheierea instanţei de judecată. Reieşind din cele expuse, în baza art. 427 lit. a) CPC Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DECIDE: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „NaviBul - Us”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 07 aprilie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată „NaviBul - Us” împotriva lui Gheorghii Jaricov directorul Societăţii cu Răspundere Limitată „Limaghes” privind încasarea prejudiciului.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte colegiului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.