- Dosarul nr.
- 2ra-163/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 ianuarie 2014
- Părțile
- SRL Navibul-US vs fondatorul SRL Limaghes, Jaricov Gheorghe
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-163/14 — Încasarea sumei
dosar nr:2ra-163/14 prima instanţă: Judecătoria s.Rîşcani, mun.Chişinău judecător –Stella Bleşceaga instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău judecători –Sergiu Arnăut Iurie Cotruţă, Anatolie Minciuna ÎNCHEIERE 29 ianuarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător – Ala Cobăneanu Judecători –Ion Vîlcov, Vera Macinskaia examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de SRL ,,NaviBul-US”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „NaviBul-US" împotriva fondatorului şi directorului SRL „Limaghes", Jaricov Gheorghii cu privire la încasarea sumei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 august 2013, prin care a fost admisă cererea de retragere a apelului declarat de către SRL ,,NaviBul-US”, admisă cererea de apel declarată de Jaricov Gheorghii, casată hotărârea Judecătoriei s. Rîşcani, mun.Chişinău din 25 februarie 2013, şi pronunţată o nouă hotărâre prin care s-a încasat de la SRL ,,NaviBul-US”, în beneficiul lui Jaricov Gheorghii suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţa juridică, în rest hotărârea a fost menţinută, constată La 10 decembrie 2009, reclamantul SRL „NaviBul-US" s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată către fondatorul şi directorul SRL „Limaghes", Jaricov Gheorghii cu privire la încasarea sumei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că la 16 ianuarie 2006 între SRL „Limaghes", în calitate beneficiar şi SRL „NaviBul - US" în calitate de executor a fost încheiat contractul nr. 06/18 din 16 ianuarie 2006 privind serviciile de transport şi expediere a încărcăturilor de export-import şi de tranzit pe căile ferate ale Moldovei, ţărilor CSI şi altor state. La 20 ianuarie 2006 în adresa SRL „NaviBul -US" a fost depusă obligaţia de garanţie, prin care SRL „Limaghes" se obligă ca în termen de 10 zile bancare, din data expedierii vagonului să achite suma de 1656,76 dolari SUA. La data de 31 ianuarie 2006 a fost prestat serviciul de transport şi expediţie, care este confirmat de Actul nr. I din 31 ianuarie 2006 şi Factura Fiscală EN 0771952 din 31 ianuarie 2006 semnate de ambele părţi.
Potrivit p. 1.1 din contractul nr. 06/18 din 16 ianuarie 2006 SRL „NaviBul - US" în calitate de executor s-a obligat de ai acorda beneficiarului SRL „Limaghes” servicii ce ţin de transportarea încărcăturilor de tranzit, export-import pe căile ferate a Moldovei, ţărilor CSI şi altor state, iar 1 beneficiarul la rândul său - de achita costul pentru serviciile acordate în termenul prevăzut de contract şi în obligaţia de garanţie A menţionat că beneficiarul a încălcat clauzele contractuale, care prevăd modul şi condiţiile de achitare, astfel acumulând suma datoriei în mărime de 1656,76 dolari SUA ceea ce constituie 21403,02 lei preţul dolarului conform cursului BNM la data de 31.01.2006 constituia 12,9186 1ei.
Prin acţiunile sale pârâtul - SRL „Limaghes" şi fondatorul SRL „Limaghes" - Gheorghii Jaricov neîntemeiat se eschivează de la onorarea obligaţiilor contractuale asumate în baza contractului din 16 ianuarie 2006. La finele lunii octombrie 2009 a fost efectuat revizia fiscală în urma căreia a depistat că SRL „Limaghes" nu s-a achitat cu compania SRL „NaviBul -US" pentru serviciul transport şi expediere în baza contractului nr. 06/18 din 16 ianuarie 2006, restanţa rămânând suma de 1656,76 dolari SUA ceea ce constituie 21403,02 lei. Menţionează reclamantul că, faptul că SRL „NaviBul- US" în scopul recuperării sumei restante în mărime de 94350,45 lei conform contractului nr. 05/44 din 23 august 2005, s-a adresat cu cererea de chemare în judecată către Judecătoria Economică de Circumscripţie la data de 25 aprilie 2006 privind încasarea datoriei 94350.45 lei taxei de stat în mărime de 3528,23 lei şi a penalităţii în mărime de 15008 lei.
Ulterior a fost emisă Hotărârea judecătorească privind încasarea sumelor indicate anterior, însă nu a fost posibil de a executa această hotărâre, deoarece pârâtul nu dispune de mijloace băneşti pe conturile bancare sau de alte bunuri care ar fi putut fi sechestrate şi ulterior vândute la licitaţie pentru a recupera suma restantă şi în acelaşi timp pârâtul nu s-a declarat falit, ceea ce trebuia să conform art. 101 CC RM şi a Legii insolvabilităţii nr. 632-XV din 14.11.2001. Până în prezent de către pârât nu se întreprind careva măsuri în vederea stingerii datoriei formate.
Solicită reclamantul, restabilirea în termen, recunoaşterea datoriei de 1656, 76 dolari SUA ceea ce constituie 21 403, 02 lei a SRL „Limaghes" ca datorie a directorului şi fondatorului SRL „Limaghes"- Gheorghii Jaricov, a încasa de la directorul şi fondatorul SRL „Limaghes"suma datoriei în mărime de 1656, 76 dolari SUA conform cursului valutar stabilit de BNM la data achitării dar nu mai mic de suma de 21 403, 02 lei şi taxa de stat în mărime de 594 , 91 lei , a încasa de la directorul şi fondatorul SRL „Limaghes"Gheorghii Jaricov suma penalităţii în mărime de 451, 36 dolari SUA conform cusrului valutar stabilit de BNM la data achitării, dar nu mai mic de suma de 5842, 20 lei. Prin hotărârea Judecătoriei s. Rîşcani, mun.Chişinău din 25 februarie 2013, cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „NaviBul- US" a fost respinsă ca depusă tardiv.
S-a dispus încasarea de la SRL „NaviBul- US"în beneficiul lui Jaricov Gheorghii suma de 1000 lei ce reprezintă cheltuieli pentru asistenţa juridică. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 august 2013, a fost admisă cererea de retragere a apelului declarat de către SRL ,,NaviBul-US”, admisă cererea de apel declarată de Jaricov Gheorghii, casată hotărârea Judecătoriei s.Rîşcani, mun.Chişinău din 25 februarie 2013, şi pronunţată o nouă hotărâre prin care s-a încasat de la SRL ,,NaviBul-US”, în beneficiul lui Jaricov Gheorghii 2 suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţa juridică, în rest hotărârea a fost menţinută.
La 18 octombrie 2013, SRL „NaviBul- US" a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 august 2013 cu menţinerea hotărârii Judecătoriei s. Rîşcani, mun.Chişinău din 25 februarie 2013. În motivarea recursului, SRL „NaviBul- US" a invocat că instanţa de apel nu a luat în consideraţie prevederile instrucţiunii privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formulalelor tipizate de documente primare de regim special (anexa nr.2 a Hotărârii Guvernului nr.294 din 17.03.1998 cu privire la executarea Decretului Preşedintelui R.Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997, unde se stipulează că toate entităţile care potrivit legislaţiei ăn vigoare , au obligativitatea ţinerii contabilităţii, utilizează în procesul desfăşurării activităţii economico- financiare formularele corespunzătoare cu regim special, care confirmă operaţiunile economice efectuate.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de SRL „NaviBul-US", în termen, deoarece copia deciziei a fost expediată în adresa părţilor la 23 augut 2013 ( f.d.150). La 20 decembrie 2013, Jaricov Gheorghii a depus referinţă la cererea de recurs, solicitînd respingerea recursului ca neîntemeiat şi declarativ. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.
Conform art. 432 CPC (temeiurile declarării recursului): (1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; 3 d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL „NaviBul- US" este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.
Instanţa de recurs consideră că, argumentele recurentului SRL „NaviBul- US" invocate în cererea de recurs, nu pot fi reţinute, deoarece poartă un caracter declarativ, iar instanţa de apel a aplicat corect prevederile art.96 alin.(1) CPC al RM în coraport cu Hotărârea explicativă nr.25 din 28.06.2004 a CSJ , art.54 alin.(2) al Legii cu privire la avocatură, decizia nr.2 din 30.03.2012 a Consiliului Uniunii Avocaţilor prin care s-a stabilit cuantumul onorariilor avocaţilor şi compensarea de către instanţele judecătoreşti a cheltuielilor de asistenţă juridică.
Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către SRL „NaviBul- US", în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel, cărora instanţele judecătoreşti le-au dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II- a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag. 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele 4 prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „NaviBul- US", ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către de SRL „NaviBul- US", se consideră ca inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.
Preşedinte, judecător Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Vîlcov Vera Macinskaia 5