3ra-733/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: C. Vîrlan dosarul nr. 3ra-733/15 instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru, A. Panov DECIZIE 24 iunie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî, Oleg Sternioală, Petru Moraru, Iurie Bejenaru examinînd cererea de recurs declarată de SC „Brimor” SRL, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SC „Brimor” SRL împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de SC „Brimor” SRL şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 22 mai 2014, c o n s t a t ă La 04 aprilie 2013 SC „Brimor” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la data de 20 decembrie 2012 de către colaboratorii IFS mun. Chişinău a fost întocmit actul nr. 1-585026, potrivit căruia contribuabilul a încălcat prevederile art. 8 alin. (2) lit. f) din Codul Fiscal, prin neprezentarea la prima cerere a colaboratorilor organului documentelor de provenienţă la ingredientele necesare pentru pre-ceaiului cu bule, sucuri concentrate, topinguri şi frişca vegetală.

Reclamantul a explicat că la data de 17 ianuarie 2013, prin decizia nr. 141/p/1 a IFS mun. Chişinău s-a decis aplicarea amenzii faţă de firma reclamantă în mărime de 10 000 lei, invocînd prevede art.253 alin. (1) Cod Fiscal, pentru împiedicarea controlului fiscal prin neprezentarea la prima cerere a persoanelor cu funcţii de răspundere a organului cu atribuţii de administrare fiscală a documentelor solicitate de organului fiscal. La data de 12 februarie 2013 a depus contestaţie împotriva deciziei nr. 141/p/l din 17 ianuarie 2013, iar prin decizia nr.97 din 26 februarie 2013 contestaţia dată a fost respinsă.

Suplimentar reclamantul a relatat că la momentul controlului fiscal la punctul comercial care aparţine SC „Brimor” SRL, amplasat în incinta centrului comercial MALL DOVA, a fost efectuată o cumpărătură control, fiind eliberat bon fiscal, iar după legitimarea inspectorilor s-a cerut de la vânzător documentele de provenienţă, care la rândul său, pentru a prezenta documentele solicitate, a efectuat un apel telefonic administratorul SC „Brimor” SRL. De către vânzător a fost prezentat certificatul sanitar nr.213 din 15 martie 2013 împreună cu anexa în care, de asemenea, este incluse toată informaţia solicitată de către inspector, iar la întrebarea administratorului dacă mai sunt necesare şi alte documente, răspunsul a fost că, cele prezentate dovedesc provenienţa mărfurilor comercializate şi sunt îndeajuns.

Inspectorii nu au solicitat alte documente, care puteau fi prezentate şi totuşi ulterior a aflat despre faptul că la data de 20.12.2012 a fost întocmit actul nr. 1-585026, prin care s-a invocat încălcarea prevederilor art.8 alin. (2 ) lit. f) din Codul Fiscal. Reclamantul a mai menţionat că la data controlului, cu excepţia actelor menţionate, erau şi puteau fi prezentate şi facturile de expediţie interne întocmite pentru punctul comercial. Reclamantul nu este de acord cu sancţiunea aplicată, din care considerente s-a adresat cu prezenta cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea deciziilor nr. 97 din 26 februarie 2013 şi nr.141/p/1 din 17 ianuarie 2013, emise de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Chişinău. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 22 mai 2014 acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, SC „Brimor” SRL a declarat apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014 a fost respins apelul declarat de SC „Brimor” SRL şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 03 aprilie 2015 SC „Brimor” SRL a declarat recurs, solicitînd casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri prin care a admite acţiunea. În motivarea recursului recurentul a invocat aplicarea eronată a legii, neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată. Menţionează recurentul că la momentul efectuării controlului inspectorii nu au solicitat alte documente, decît cele care le-au fost prezentate.

Pretinsa lipsă a documentelor nu este probată, cu excepţia declaraţiilor inspectorilor, fiind combătută prin prezentarea propriu-zisă a următoarelor documente: autorizaţia de funcţionare, autorizaţia sanitară cu anexele şi cu invois-urile, contractul din 15 noiembrie 2011, procesele-verbale a încercărilor de laborator. Indică că prima instanţă greşit a concluzionat că certificatul sanitar nr. 213 din 15 martie 2012 care a fost prezentat de către vînzător la momentul controlului, nu înlocuieşte facturile fiscale, care confirmă provenienţa mărfurilor şi legalitatea relaţiilor economice pe care le are reclamantul cu furnizorii de mărfuri, ci admite 2 importul în baza contractului cu indicii menţionaţi şi utilizarea în alimentaţia publică în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Consideră că SC „Brimor” SRL nu poate fi sancţionată pentru nişte încălcări pur declarative fără a fi constatate şi confirmate prin probe concludente. Prima instanţă nu a luat în consideraţie faptul că SC „Brimor” SRL este importator oficial al ingredientelor şi nu poate în principiu să deţină facturi fiscale pe acestea or în baza contractului din 15 noiembrie 2011, aceste ingrediente se importă şi documente de provenienţă sunt invoice-urile care sunt anexate la certificatul sanitar. În acest context remarcă că un agent economic în cazul deţinerii mai multor puncte de comercializare poate elibera facturi interne (de expediţie) în baza acestor invoice-uri, fapt respectat de contribuabil or ele sunt anexate la dosar.

Conform art. 434 alin.(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de SC „Brimor” SRL, ca fiind depus în termen, deoarece copia deciziei instanţei de apel din 08 octombrie 2014 a fost expediată în adresa părţilor cu nr.8868, fără dată, fapt confirmat prin scrisoarea de expediere ( f.d.126), însă la materialele pricinii nu se regăseşte dovada recepţionării acesteia. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SC „Brimor” SRL, este întemeiat şi urmează a fi admis, casată integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 22 mai 2014 cu emiterea unei noi hotărîri de admitere parţială a acţiunii, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Din materialele dosarului s-a constatat că, SC „Brimor” SRL s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Chişinău, solicitînd anularea deciziilor nr. 97 din 26 februarie 2013 şi nr.141/p/1 din 17 ianuarie 2013, emise de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău. Fiind investită cu examinarea pricinii în fond, prima instanţă a respins acţiunea înaintată de către SC „Brimor” SRL ca fiind nefondată. Prin decizia instanţei de apel, apelul declarat de către SC „Brimor” SRL a fost respins, cu menţinerea hotărîrii instanţei de fond. 3 Pentru a emite soluția enunțată, instanța de apel a invocat că, conform prevederilor art.21 alin. (l) Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 „Cu privire la comerţul interior”, se prevede că la locul de vînzare a produselor or/prestare a serviciilor, comerciantul trebuie să deţină documentele care atestă conformitatea acestora şi, în cazul în care documentele respective sunt păstrate în alt loc, în incinta unităţii comerciale trebuie să se păstreze copiile acestora, autentificate cu ştampila comerciantului.

Potrivit prevederilor pct.9 din Regulamentul cu privire la recepţionarea mărfurilor conform cantităţii şi calităţii în Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 1068 din 20.10.2000, se interzice livrarea în reţeaua de comerţ a mărfurilor fără documente de însoţire, care poate să confirme originea mărfii, cantitatea şi calitatea ei, precum şi fără certificat de conformitate pentru produsele supuse certificării obligatorii, eliberate în Sistemul Naţional de Certificare. Art.17 alin.(1) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007 stabileşte că deţinerea de către entitate a activelor cu orice titlu, înregistrarea surselor de provenienţă a acestora şi a faptelor economice fără documentarea şi reflectarea acestora în contabilitate este interzisă.

Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că, instanţa de apel a interpretat eronat legea şi a apreciat arbitrar probele. La baza concluzie sus enunţate instanţa de recurs reţine că, conform art.8 alin.(2) lit. f) Cod Fiscal, contribuabilul este obligat în caz de control să respecte legislaţia fiscal, să prezinte la prima cerere a persoanelor cu funcţii de răspundere ale organelor cu atribuţii de administrare fiscală documentele de evidenţă, dările de seamă fiscale şi alte documente şi informaţii privind desfăşurarea activităţii de întreprinzător, calcularea şi achitarea la buget a impozitelor şi taxelor şi acordarea facilităţilor, să permită accesul, în cazul ţinerii evidenţei computerizate, la sistemul electronic de evidenţă contabilă.

Potrivit art. 253 alin.(1) Cod Fiscal, împiedicarea controlului fiscal prin neasigurarea accesului în încăperile de producţie, în depozite, în locurile de păstrare a bunurilor, în spaţiile comerciale şi în spaţiile cu o altă destinaţie, prin neprezentarea de explicaţii, date, informaţii şi documente, necesare organului fiscal, asupra problemelor care apar în timpul controlului, prin alte acţiuni sau inacţiune se sancţionează cu amendă de 10000 de lei. Din suportul probatoriu prezent la materialele cauzei rezultă că, la 20.12.2012 inspectorii fiscali ai Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău au întocmit actul nr. 1-585026, potrivit căruia contribuabilul SC „Brimor” SRL a încălcat prevederilor art.8 alin. (2) lit. f) din Codul Fiscal, prin neprezentarea la prima cerere 4 a colaboratorilor organului documentelor de provenienţă la ingredientele necesare pentru pre-ceaiului cu bule, sucuri concentrate, topinguri şi frişca vegetală.

(f.d.17). Pentru încălcarea respectivă prin decizia IFS mun. Chişinău nr. 141/p/1 din 17 ianuarie 2013 conform art. 253 alin. (1) Cod Fiscal fiindu-i aplicată amenda fiscală de 10 000 lei (pct. 1 din decizie) (f.d.19). Tot din materialele cauzei s-a stabilit că procedura prealabilă prevăzută de lege a fost respectată de către reclamantă, prin depunerea la 12 februarie 2013 a contestaţiei asupra Deciziei nr. 141/p/1din 17 ianuarie 2013, emise de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău.(f.d.13,20). Prin decizia Inspectoratului Fiscal de Stat nr. 97 din 26.02.2013 a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia depusă de către SC „Brimor” SRL.(f.d.22). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră eronată concluzia instanţelor ierarhic inferioare privind menţinerea pct. 1 al deciziei IFS mun.

Chişinău nr. 141/p/1 din 17 ianuarie 2013 cu privire la aplicarea amenzii fiscale, şi menţinerea deciziei nr.97 din 26.02.2013 privind respingerea contestaţiei ca legale şi întemeiate. Or, la cazul prezentei speţe, neprezentarea actelor de provenienţă în privinţa ingredientelor necesare pentru pre-ceaiului cu bule, sucuri concentrate, topinguri şi frişca vegetală de către vânzătorul (barmenul) SC „Brimor” SRL la prima cerere a organului fiscal din cauza lipsei acestora, nu se încadrează în prevederile art. 253 al Codului Fiscal. Mai mult decât atât, se evidenţiază că potrivit respectivului art. 253 alin. (1) Cod Fiscal, doar împiedicarea controlului fiscal constituie o certă încălcare fiscală ce atrage aplicarea amenzii în mărime de 10 000 lei, însă la cazul prezentei speţe, prin decizia contestată a IFS mun.

Chişinău nr. 141/p/1 din 17 ianuarie 2013, pct. 1, contribuabilul SC „Brimor” SRL a fost sancţionat pentru lipsa actelor de provenienţă a mărfii propuse spre comercializare, situaţie susceptibilă a fi calificată prin prisma art. 265 Cod Contravenţional (achiziţionarea, păstrarea, transportul spre comercializare şi comercializarea mărfurilor fără dovada originii sau a provenienţei lor) sau, după caz, art. 344 alin. (2) lit. b) Cod Contravenţional (încălcarea cerinţelor prescrise sau declarate privind producerea, depozitarea, plasarea pe piaţă şi comercializarea produselor cu încălcarea regulilor privind informarea consumatorilor despre originea produselor), sarcina verificării respectării cărora nu ţine de competenţa organelor fiscale, dar de atribuţiile organelor Ministerului Afacerilor Interne şi Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor.

Distinct de cele relatate, instanţa de recurs subliniază că pct. 1 al deciziei IFS mun. Chişinău nr. 141/p/1 din 17 ianuarie 2013 asupra cazului de încălcare fiscală comisă de către SC „Brimor” SRL, nu dezvoltă cu claritate nerespectarea cărui alin. 5 a art. 253 Cod Fiscal a condus la aplicarea faţă de agentul economic a amenzii fiscale de 10 000 lei. Astfel, decizia contestată nu demonstrează scopul imperativ de organizare a executării în concret a normei legale reglementat prin art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, ce prevede expres că actul administrativ reprezintă o manifestare juridică unilaterală de voinţă, cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi publice în vederea organizării executării sau executării în concret a legii.

În asemenea circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consider că instanţele de fond şi de apel au apreciat eronat probele prezente la materialele cauzei, la prima cerere a organului fiscal în cadrul controlului operativ efectuat actele de provenienţă solicitate în privinţa ingredientelor necesare pentru pre-ceaiului cu bule, sucuri concentrate, topinguri şi frişca vegetală de către vânzătorul (barmenul) SC „Brimor” SRL, fapt care condiţionează aplicarea amenzii fiscale de 10 000 lei, deoarece neprezentarea actelor de provenienţă a mărfurilor comercializate de către vânzătorul (barmenul) SC „Brimor” SRL, nu pot fi calificate ca nerespectarea obligaţiunilor de către contribuabil prin prisma art. 8 alin. (2) lit. f) şi art. 253 alin. (1) ale Codului Fiscal.

În lumina consideraţiunilor relatate supra, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău şi Curtea de Apel Chişinău în mod nelegitim şi incorect au respins acţiunea SC „Brimor” SRL cu privire la anularea deciziilor nr. 97 din 26 februarie 2013 şi nr.141/p/1 din 17 ianuarie 2013, emise de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău. Pe marginea argumentului recurentului privind încasarea cheltuielilor de judecată de la IFS mun. Chişinău, instanţa de recurs consideră că acesta nu poate fi reţinut ca relevant deoarece, SC „Brimor” SRL nu a prezentat probe privind suportarea cheltuilelor de judecată, neindicînd care sunt acestea şi din ce sunt formate cheltuielile de judecată.

Conform art. 82 CPC, cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuielile de judecare a pricinii. În conformitate cu art. 90 CPC, din cheltuielile de judecare a pricinii fac parte: cheltuielile de înştiinţare şi chemare a părţilor în judecată; cheltuielile de transport şi de cazare suportate de părţi şi de alţi participanţi la proces în legătură cu prezentarea lor în instanţă; cheltuielile de efectuare a expertizei; cheltuielile de asistenţă juridică; alte cheltuieli necesare, suportate de instanţă şi de participanţii la proces.

6 Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sunt ilegale, iar argumentele invocate de recurent sunt întemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de SC „Brimor” SRL, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, şi de a emite o nouă hotărîre de admitere parţială a acţiunii. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de SC „Brimor” SRL.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 22 mai 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către SC „Brimor” SRL împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea cheltuielilor de judecată, cu pronunţarea unei noi hotărîri, prin care: Se admite parţial cererea de chemare în judecată depusă de către SC „Brimor” SRL împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea cheltuielilor de judecată. Se anulează deciziile nr. 97 din 26.02.2013 şi nr.141/p/1 din 17.01.2013 emise de Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Chişinău ca neîntemeiate. În rest acţiunea se respinge. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală Petru Moraru Iurie Bejenaru 7