2ra-1522/15 — Încasarea datoriei, cererea inițială, și declararea nulității contractului de cesiune pe cererea reconvențională

dosarul nr. 2ra-1522/15 prima instanţă - T. Avasiloaie instanţa de apel - Iu. Cimpoi, N. Cernat, N. Craiu ÎNCHEIERE 24 iunie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Iurie Zmeu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ”Dominio Iure” împotriva lui Iurie Zmeu, intervenient accesoriu Olga Croitor cu privire la restituirea împrumutului, încasarea dobînzii de întîrziere și la cererea reconvențională depusă de Iurie Zmeu împotriva Societății cu Răspundere Limitată ”Dominio Iure” și Olga Croitor cu privire la declararea nulității contractului de cesiune a creanței, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Iurie Zmeu și menținută hotărîrea Judecătoriei Căușeni din 28 mai 2014. c o n s t a t ă La 30 iulie 2012, SRL ”Dominio Iure” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Iurie Zmeu, intervenient accesoriu Olga Croitor cu privire la restituirea împrumutului și încasarea dobînzii de întîrziere.

În motivarea acţiunii, SRL ”Dominio Iure” a indicat că la 06 august 2009 Iurie Zmeu a primit de la Olga Croitor suma de 10000 dolari SUA, suma în cauză urmînd a fi restituită pînă la 31 decembrie 2009. De asemenea, a menționat că datoria nu a fost restituită. Astfel, la 30 noiembrie 2011, Olga Croitor a încheiat cu SRL ”Dominio Iure” un contract de cesiune de creanță, iar la 28 decembrie 2011, în adresa pîrîtului a fost expediată pretenția privind restituirea datoriei, care însă a fost lăsată fără răspuns. La fel, consideră că pîrîtul urmează să achite și dobînda de întîrziere în mărime de 1883 dolari SUA. SRL ”Dominio Iure” solicită încasarea de la Iurie Zmeu a împrumutului în mărime de 10000 dolari SUA echivalentul în lei moldovenești la momentul executării 1 hotărîrii, încasarea dobînzii de întîrziere în mărime de 1883 dolari SUA echivalentul în lei moldovenești la momentul executării hotărîrii și taxa de stat în mărime de 4171 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Căușeni din 13 noiembrie 2012, acțiunea a fost admisă și s-a încasat de la Iurie Zmeu în beneficiul SRL ”Dominio Iure” suma împrumutului de 10000 dolari SUA echivalentul în lei moldovenești la momentul executării hotărîrii, dobînda de întîrziere în mărime de 1883 dolari SUA echivalentul în lei moldovenești la momentul executării hotărîrii și taxa de stat în mărime de 4171 lei (f.d. 25-28). Prin decizia Curții de Apel Bender din 19 septembrie 2013, a fost admis apelul declarat de Iurie Zmeu, casată hotărîrea Judecătoriei Căușeni din 13 noiembrie 2012, cauza fiind restituită spre rejudecare la prima instanță (f.d. 89-92). La 06 martie 2014, Iurie Zmeu a depus cerere reconvențională împotriva SRL ”Dominio Iure” și Olga Croitor cu privire la declararea nulității contractului de cesiune a creanței (f.d.

111-113). În motivarea cererii reconvenționale, Iurie Zmeu a menționat că contractul de cesiune de creanță este ilegal și prejudiciabil drepturilor și intereselor sale, creanța cesionată fiind contrară prevederilor art. 556 Cod civil, ceea ce condiționează nulitatea tranzacției. Astfel, reiterează că creanța cesionată contrar prevederilor legale, nu este certă, lichidă și exigibilă, deși anume aceste condiții urmează a fi reținute imperativ pentru a o cesiona. Iurie Zmeu solicită declararea nulității contractului de cesiune de creanță încheiat SRL ”Dominio Iure” șui Olga Croitor, cu încasarea de la SRL ”Dominio Iure” a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Căușeni din 28 mai 2014, acțiunea depusă de SRL ”Dominio Iure” a fost admisă parțial.

De la Iurie Zmeu a fost încasată în beneficiul SRL ”Dominio Iure” suma împrumutului în mărime de 10000 dolari SUA, echivalentul în lei moldovenești la momentul executării hotărîrii. În rest, acțiunea a fost respinsă. De la Iurie Zmeu a fost încasată în beneficiul SRL ”Dominio Iure” taxa de stat în mărime de 4149 lei. Acțiunea reconvențională depusă de Iurie Zmeu a fost respinsă. Dat fiind faptul că prin Legea nr. 177 din 25 iulie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, Curtea de Apel Bender a fost lichidată, cauza a fost expediată spre examinare conform competenței la Curtea de Apel Chișinău.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2015, a fost respins apelul declarat de Iurie Zmeu și menținută hotărîrea Judecătoriei Căușeni din 28 mai 2014. La 10 aprilie 2015, Iurie Zmeu a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărîri, prin care acțiunea depusă de SRL ”Dominio Iure” să fie respinsă, cu admiterea cererii reconvenționale. Recurentul Iurie Zmeu, în motivarea recursului a menționat că circumstanțele de fapt și de drept ale litigiului în cauză, care pe de o parte au fost ignorate de către instanțele judecătorești, iar pe de altă parte acestora le-a fost dată o apreciere greșită.

Astfel, menționează că instanțele au dat apreciere unor circumstanțe neprobate date de SRL ”Dominio Iure” și Olga Croitor, iar alte circumstanțe importante pentru soluționarea pricinii, pe care instanțele le-au considerat constatate, nu au fost dovedite 2 prin probe veridice. Deci, instanțele judecătorești au constatat faptul că prin angajamentul din 06 august 2009, Iurie Zmeu s-a obligat să restituie Olgăi Croitor suma de 10000 dolari SUA începînd cu data de 06 august 2009, prima rată în mărime de 1000 dolari SUA, iar suma rămasă lunar cîte 2250 dolari SUA. Recurentul consideră că la materialele cauzei lipsește dovada faptului că a recepționat suma de 10000 dolari SUA, pretinsă prin acțiune.

Totodată menționează că constatările instanțelor sunt contradictorii, avînd în vedere faptul că, în cazul în care ar fi împrumutat suma indicată, nu poate fi înțeleasă în nici un fel obligația de a restitui în aceiași zi suma de 1000 dolari SUA. Astfel, reiterează chiar dacă instanța recunoaște și constată că pretinsul angajament, prin care s-a obligat să restituie suma de 10000 dolari SUA, nu este un contract clasic, ignoră materialele cauzei, prin care se confirmă faptul că respectivul angajament a fost semnat sub presiune, fiind amenințat de persoane necunoscute. De asemenea, consideră că instanțele eronat au constatat faptul că la încheierea contractului de cesiune de creanță nu au fost încălcate prevederile legale, deși la materialele cauzei sunt anexate dovezi (recipisa privind restituirea sumei de 1000 lei) care pe de o parte atestă faptul că cesiunea de creanță efectiv transmisă nu este certă și transmisibilă.

La fel, reiterează că din anul 2004 pînă în anul 2009 a restituit Olgăi Croitor suma de 7200 dolari SUA, astfel dobînda fiind calculată ilegal. Intimatul SRL ”Dominio Iure”, prin referința depusă a solicitat de a declara recursul depus de Iurie Zmeu ca inadmisibil. De asemenea, a menționat că nu poate fi reținut argumentul recurentului precum că angajamentul de restituire a datoriei a fost semnat sub presiune, fiind amenințat de persoane necunoscute, deoarece este declarativ, nefiind prezente probe pertinente și veridice în acest sens. Afirmațiile recurentului precum că Olga Croitor ca urmare a acțiunilor exercitate prin șantaj a obținut un înscris-angajament, potrivit căruia recurentul a recunoscut o datorie inexistentă în mărime de 10000 dolari SUA, nu poate fi luată în considerație de către instanța de recurs, deoarece nu au nici un suport juridic și nu au fost probate în conformitate cu art. 118 al.

(1) CPC. Cu atît mai mult că Iurie Zmeu a depus la Inspectoratul de Poliție Centru municipiul Chișinău o plîngere privind acțiunile ilegale comise de Olga Croitor, în rezultatul examinării căreia nu au fost stabilite careva semne ale componenței de infracțiune. La fel consideră declarative argumentele recurentului cu privire la nulitatea contractului de cesiune a creanței, încheiat la 30 noiembrie 2011 între Olga Croitor și SRL ”Dominio Iure”. Recurentul nu a prezentat instanței argumente privind încălcarea normelor legale și a drepturilor sale, cu atît mai mult că la 28 decembrie 2011 debitorului i-a fost expediată pretenția de soluționare în mod pre-judiciar a litigiului, la care a fost anexată copia contractului de cesiune din 30 noiembrie 2011. Pretenția a fost primită de debitor la 30 decembrie 2011, fapt ce se confirmă prin avizul de primire.

După aceea, de la debitor nu au parvenit careva obiecții referitor la contractul menționat. 3 În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanței de apel din 22 ianuarie 2015, a fost expediată în adresa părților la 30 ianuarie 2015 (f.d. 188), însă date privind recepționarea deciziei motivate de către părți, la materialele cauzei lipsesc. Astfel, recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Analizând modul în care recurentul şi-au exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Iurie Zmeu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura 4 admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).

Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurentului de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Iurie Zmeu ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către Iurie Zmeu se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 5