2ra-1499/15 — Restituirea tractorului

Dosarul nr. 2ra-1499/15 prima instanţă - C. Albu, instanţa de apel –T. Duca, E. Grumeza, S. Procopciuc, ÎNCHEIERE 17 iunie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” împotriva lui Starodub Anatolie privind restituirea tractorului, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 03 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Întreprinderea de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”, şi menţinută hotărîrea judecătoriei Ocniţa din 07 noiembrie 2014, c o n s t a t ă ; La 12 martie 2014 Întreprinderea de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Starodub Anatolie în care a solicitat revendicarea tractorului K-701 şi compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea pretenţiilor formulate a indicat că, potrivit contractului individual de muncă nr.20 din 08 decembrie 2010 Starodub Anatolie a activat în funcţie de şef al filialei Ocniţa a Întreprinderii de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”, iar la 22 martie 2011 prin ordinul nr.9 privind transmiterea mijloacelor fixe a primit în gestiune, prin actul de transmitere-primire tractorul K-701 cu numărul de inventariere 31/011, anul producerii 1985. Ulterior prin ordinul nr.77 din 01 octombrie 2012 Starodub Anatolie din proprie iniţiativă a fost eliberat din funcţia de şef al filialei Ocniţa a Întreprinderii de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”. Susţine că după eliberarea sa din funcţie Starodub Anatolie nu a predat întreprinderii tractorul K-701 care la primit în perioada deţinerii funcţiei de şef al filialei Ocniţa.

Prin hotărîrea judecătoriei Ocniţa din 07 noiembrie 2014 acţiunea înaintată de Întreprinderea de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” a fost respinsă. S-a încasat din contul Întreprinderii de Stat „Protecţia Solurilor şi 1 Îmbunătăţiri Funciare”, în beneficiul lui Starodub Anatolie suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 03 martie 2015, s-a respins apelul declarat de către Întreprinderea de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” şi s-a menţinut hotărîrea judecătorie Ocniţa din 07 noiembrie 2014. La 29 aprilie 2015, Întreprinderea de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”, a declarat recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti, cerînd casarea acestora şi emiterea unei noi decizii de prin care să fie admise pretenţiile înaintate de către Întreprinderea de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare” şi dispusă încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului recurentul a indicat că nu este de acord cu soluţia instanţelor ierarhic inferioare, fiind adoptată cu interpretarea eronată a circumstanţelor de drept şi de fapt. Consideră că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii în fond. Prin urmare, recurentul şi-a întemeiat pretenţiile invocate în recurs prin prisma prevederilor art. 432, alin. (2), lit. a) şi b) Cod de Procedură Civilă, care statuează expres că se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Potrivit avizului de recepţie (f.d.128) recurentul Întreprinderea de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”, a recepţionat decizia instanţei de apel, la 31 martie 2015, astfel recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 29 aprilie 2015, este depus în termen, potrivit prevederilor art.434 Cod de Procedură Civilă. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art.432 alin.(1) Cod de Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii 2 sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de către recurent poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de către Întreprinderea de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”, în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de 3 Procedură Civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 4