- Dosarul nr.
- 2ra-1849/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 septembrie 2015
- Părțile
- Cociu Vasile vs IS Protectia Solurilor si Imbunatatirii Funciare
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2ra-1849/15 — Încasarea sumelor neachitate
Prima instanţă: M. Ulinici 2ra-1849/15 Instanţa de apel: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 23 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii – Dumitru Mardari, Maria Ghervas examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Cociu Vasile, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cociu Vasile împotriva Întreprinderii de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţirii Funciare” privind încasarea sumelor neachitate la salariu, a penalităţii, a prejudiciul moral şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Întreprinderea de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţirii Funciare”, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Nisporeni din 23 mai 2014, în partea încasării de la Întreprinderea de Stat „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţirii Funciare” în beneficiul lui Cociu Vasile a salariului şi a penalităţilor din această sumă şi emisă o nouă hotărîre prin care a fost respinsă integral pretenţia privind încasarea penalităţilor, micşorată suma salariului încasat, în rest hotărîrea a fost menţinută, c o n s t a t ă: La 20 decembrie 2013, Cociu Vasile a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţirii Funciare” privind încasarea sumelor neachitate la salariu, a penalităţii,
a prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, este angajat la ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţirii Funciare”, în funcţie de conducător auto. Pe parcursul ultimilor ani a observat că plăţile la salariu nu se efectuează integral şi la rugămintea lui către contabil de a i se explica motivul, nu primea nici un răspuns adecvat pentru a înţelege care este modalitatea de plată pentru lucrul efectuat şi tarifele acestuia. Reclamantul indică că, ridicînd toate bonurile de lucru colectiv, a observat că a fost prejudiciat de pîrît pe parcursul anilor 2010-2012 cu suma de 27656, 24 lei, care constau din neincluderea la salariu a şomajului tehnic, calcularea greşită a concediului anual de muncă şi vechimea în muncă, iar în total cu includerea serviciilor juridice în sumă de 29 656, 24 lei.
La 19 martie 2014, reclamantul a depus o cerere de modificare a acţiunii de bază, în cadrul căreia a solicitat încasarea de la ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţirii Funciare” a sumelor neachitate la salariu ce constau din şomajul tehnic pentru anii 2010-2012 în sumă de 34579,86 lei, plata pentru concediul anual de muncă, diferenţa pentru anii 2010-2012 în sumă de 2089, 08 lei, vechimea în muncă pentru anii 2010-2012 în sumă de 927, 35 lei, penalitatea pentru neachitarea corespunzătoare a salariului în sumă de 32068,54 lei, serviciile juridice în sumă de 2000 lei, iar în total suma de 71665, 01 lei. Totodată, a solicitat şi încasarea prejudiciului moral în sumă de 69665, 01 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Nisporeni din 23 mai 2014, a fost admisă parţial acţiunea înaintată de către Cociu Vasile, s-a hotărît de a încasa de la ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţirii Funciare”, salariul neachitat pentru anii 2010-2012 în sumă de 34579,86 lei, diferenţa la plata pentru concediul pentru anii 2010-2012 în sumă de 927, 53 lei, penalitate în sumă de 32068, 54 lei, prejudiciul moral în sumă de 1000 lei şi cheltuieli de asistenţă juridică în sumă de 2000 lei, iar în total suma de 72665, 01 lei, cît şi în bugetul de stat, taxa de stat în sumă de 2119, 95 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2015, a fost admis apelul declarat de către ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţirii Funciare”, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Nisporeni din 23 mai 2014, în partea încasării de la ÎS „Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţirii Funciare” în beneficiul lui Cociu Vasile a salariului neachitat pentru perioada şomajului tehnic pe anii 2010-2012 şi a penalităţilor din această sumă şi emisă o nouă hotărîre prin care a fost respinsă integral pretenţia din cererea de chemare în judecată depusă de Cociu Vasile privind încasarea penalităţilor pentru fiecare zi de întîrziere în mărime de 0,1% din suma neplătită în termen în cuantum de 32068,54 lei, micşorată suma salariului încasat pentru perioada şomajului tehnic pe anii 2010-2012 în mărime de 34579,86 lei pînă la suma de 18066 lei, în rest hotărîrea a fost menţinută.
La 04 iunie 2015, Cociu Vasile a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2015 şi menţinerea hotărîrii Judecătoriei Nisporeni din 23 mai 2014. În motivarea cererii de recurs, recurentul Cociu Vasile a invocat că decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2015 este neîntemeiată şi ilegală, făcînd referire la art. art. 80, 117 alin. (1), 330 alin. (2) Codul muncii, precum şi la Hotărîrea Guvernului cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară nr. 743 din 11 iunie 2002. Studiind materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Cociu Vasile nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Cociu Vasile, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel sau instanţa de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor recurate.
Recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Cociu Vasile ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Cociu Vasile. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas