- Dosarul nr.
- 2r-393/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 iunie 2015
- Părțile
- AEI Ochiul Alb vs Cebotari Alina
- Pe scurt
- Taxa de stat, scutirile de la taxa de stat
2r-393/15 — Încasarea datoriei
prima instanţă: V.Ghedreuţan dosarul nr.2r-393/15 instanţa de apel: E.Ababei, A.Garbuz, G.Polivenco DECIZIE 10 iunie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Judecător: Ala Cobăneanu Judecători: Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Alina (Cebotari) Catraniuc prin intermediul reprezentantului – avocatul Andrei Tudorica, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociaţia de Economii şi Împrumut „Ochiul Alb” împotriva Alinei (Cebotari) Catraniuc cu privire la încasarea datoriei rezultată din neexecutarea contractului de împrumut, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 17 martie 2015, prin care a fost admis parţial demersul apelantei privind scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel şi nu s-a dat curs cererii de apel, c o n s t a t ă La 04 iulie 2014, Asociaţia de Economii şi Împrumut „Ochiul Alb” s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Alinei (Cebotari) Catraniuc cu privire la încasarea datoriei rezultată din neexecutarea contractului de împrumut.
În motivarea acţiunii Asociaţia de Economii şi Împrumut „Ochiul Alb” a indicat că, la 12 ianuarie 2010 a încheiat cu pîrîta Alina (Cebotari) Catraniuc un contract de împrumut, avînd ca obiect transmiterea către ultima a sumei de 130000 lei, cu termenul definitiv de rambursare pînă la data de 25.01.2013. A mai indicat reclamanta că, la scadență pîrîta nu a executat obligațiunea asumată, nu a restituit împrumutul. Totodată, multiplele solicitări adresate pîrtei de a restitui în mod extrajudiciar suma menționată nu s-au doldat cu succes. Solicită reclamanta Asociaţia de Economii şi Împrumut „Ochiul Alb” încasarea din contul pîrîtei Alina (Cebotari) Catraniuc în beneficiul său a împrumutului în sumă de 130000 lei, dobînda de întîrziere în sumă de 61013 lei, penalitatea de împrumut în sumă de 46800 lei, penalitatea la dobîndă în sumă de 21965 lei şi suma de 12799,51 lei – cu titlu de cheltuieli de judecată (f.d.2).
Prin hotărîrea Judecătoriei Drochia din 08 octombrie 2014, acţiunea înaintată de Asociaţia de Economii şi Împrumut „Ochiul Alb” a fost admisă integral, fiind dispusă încasarea din contul Alinei (Cebotari) Catraniuc în beneficiul Asociaţiei de Economii şi Împrumut „Ochiul Alb” a datoriei în sumă de 130000 lei, a dobînzii de întîrziere în sumă de 61013 lei, a penalităţii de împrumut în sumă de 46800 lei, a penalităţii la 1 dobîndă în sumă de 21965 lei şi suma de 12799,51 lei – cu titlu de cheltuieli de judecată (f.d.33). Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la 07 noiembrie 2014, Alina (Cebotari) Catraniuc a declarat apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii instanţei de fond, cu remiterea cauzei la rejudecare (f.d.40-41).
Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 10 decembrie 2014, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către apelanta Alina (Cebotari) Catraniuc, pe motiv că, nu a fost prezentată dovada achitării taxei de stat, apelantei fiindu-i fixat un termen pînă la 20.01.2015, ora 16:00 pentru a lichida neajunsul menţionat și anume pentru a prezenta dovada achitării taxei de stat la depunerea cererii de apel în sumă de 5089,63 lei (f.d.47). Pe parcursul examinării cauzei, la 20 ianuarie 2015, apelanta Alina (Cebotari) Catraniuc a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, invocînd drept temei starea financiară precară (f.d.51). Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 17 martie 2015, a fost admis demersul apelantei privind scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, fiind dispusă scutirea parţială a apelantei Alina (Cebotari) Catraniuc de la plata taxei de stat în sumă de 3000 lei.
Nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către apelanta Alina (Cebotari) Catraniuc, ultimei fiindu-i fixat un termen pînă la 07.04.2015, ora 16:00 pentru a lichida neajunsul și anume pentru a prezenta dovada achitării taxei de stat la depunerea cererii de apel în sumă de 2849,63 lei (f.d.80). Invocînd ilegalitatea acestei încheieri, la 06 aprilie 2015, Alina (Cebotari) Catraniuc prin intermediul reprezentantului – avocatul Andrei Tudorica a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 17 martie 2015, cu emiterea unei decizii sub formă de încheiere prin care demersul privind scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel să fie admis integral.
În motivarea cererii de recurs, s-a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerînd-o ilegală şi neîntemeiată pe motiv că, a fost emisă cu încălcarea normelor de drept procedural, deoarece din actele cauzei rezultă că, apelanta-recurentă este bolnavă, s-a aflat de nenumărate ori la tratament staţionar, inclusiv şi cu intervenţii chirurgicale, necesită investigaţii suplimentare peste hotarele RM, nu este angajată în cîmpul muncii, are la întreținere un copil minor. Pe cale de consecinţă, a menţionat că, instanţa de apel urma să ţină cont de normele de drept naţionale, cît şi de practica CEDO, în vederea neîngrădirii dreptului privind accesul liber la justiţie, fapt ce în prezenta speţă nu se atestă (f.d.83).
Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 425 CPC, care statuează expres că, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din actele pricinii rezultă că încheierea recurată a fost pronunţată la 17 martie 2015 (f.d.80), iar recursul înaintat de către Alina (Cebotari) Catraniuc prin intermediul reprezentantului – avocatul Andrei Tudorica a fost depus la 06 aprilie 2015 (f.d.83), însă, la dosar nu există careva probe care să confirme faptul că, recurenta ar fi recepționat încheierea Curţii de Apel Bălţi din 17 martie 2015. Astfel, prin prisma art. 425 CPC, instanţa de recurs constată că recursul a fost declarat în termen. 2 Studiind materialele dosarului şi a argumentelor în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate.
În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din actele cauzei rezultă cu certitudine că, la 04 iulie 2014, Asociaţia de Economii şi Împrumut „Ochiul Alb” s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Alinei (Cebotari) Catraniuc cu privire la încasarea datoriei rezultată din neexecutarea contractului de împrumut (f.d.2).
Prin hotărîrea Judecătoriei Drochia din 08 octombrie 2014, acţiunea înaintată de Asociaţia de Economii şi Împrumut „Ochiul Alb” a fost admisă integral, fiind dispusă încasarea din contul Alinei (Cebotari) Catraniuc în beneficiul Asociaţiei de Economii şi Împrumut „Ochiul Alb” a datoriei în sumă de 130000 lei, a dobînzii de întîrziere în sumă de 61013 lei, a penalităţii de împrumut în sumă de 46800 lei, a penalităţii la dobîndă în sumă de 21965 lei şi suma de 12799,51 lei – cu titlu de cheltuieli de judecată (f.d.33). Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 10 decembrie 2014, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către apelanta Alina (Cebotari) Catraniuc, pe motiv că, nu a fost prezentată dovada achitării taxei de stat, apelantei fiindu-i fixat un termen pînă la 20.01.2015, ora 16:00 pentru a lichida neajunsul menţionat și anume pentru a prezenta dovada achitării taxei de stat la depunerea cererii de apel în sumă de 5089,63 lei (f.d.47).
Pe parcursul examinării cauzei, la 20 ianuarie 2015, apelanta Alina (Cebotari) Catraniuc a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, invocînd drept temei starea financiară precară (f.d.51). Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 17 martie 2015, a fost admis demersul apelantei privind scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, fiind dispusă scutirea parţială a apelantei Alina (Cebotari) Catraniuc de la plata taxei de stat în sumă de 3000 lei. Nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către apelanta Alina (Cebotari) Catraniuc, ultimei fiindu-i fixat un termen pînă la 07.04.2015, ora 16:00 pentru a lichida neajunsul și anume pentru a prezenta dovada achitării taxei de stat la depunerea cererii de apel în sumă de 2849,63 lei (f.d.80).
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, concluzia instanţei de apel expusă în acest sens este justă. Așa-dar, Colegiul analizînd situaţia de fapt din prezenta speță, consideră oportun de a reitera prevederile art. 83 CPC, care statuezează expres că, taxa de stat reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către instanţa judecătorească în beneficiul statului de la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a pricinii civile sau cărora li se eliberează copii de pe documentele din dosar. În acţiunile patrimoniale, taxa de stat se determină în funcţie de caracterul şi valoarea acţiunii, iar în acţiunile nepatrimoniale şi în alte cazuri prevăzute de lege, în proporţii fixe, conform Legii taxei de stat.
Totodată, potrivit art. 84 CPC, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (iniţială şi reconvenţională), cererea intervenientului principal, cererea vizînd pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind 3 executarea hotărîrilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum şi cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti. Conform art. 3 alin. (1) lit. j) din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992, pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanţelor judecătoreşti se achită 75% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plîngeri), iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 75% din taxa calculată din suma contestată.
Potrivit art. 85 alin. (4) CPC, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător sau instanţa judecătorească de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens. Ţinînd cont de împrejurările menţionate în coraport cu normele enumerate, se conchide că, la caz, instanţa de apel just a dispus scutirea parțială de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel și corect a concluzionat de a nu da curs cererii de apel depusă de Alina (Cebotari) Catraniuc, acordîndu-i termen pentru achitarea taxei de stat în sumă de 2849,63 lei, or, potrivit art. 364 alin. (1) CPC, cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii.
Cît privesc argumentele recurentei Alina (Cebotari) Catraniuc precum că, soluţia judecătorilor instanţei de apel cu privire la stabilirea pentru achitare a taxei de stat în sumă de 2849,63 lei la depunerea cererii de apel, în situaţia în care s-a constatat că aceasta este bolnavă, nu este angajată în cîmpul muncii şi are la întreţinere un copil minor, este incorectă.
Într-adevăr, potrivit concluziei medicale nr. 027/e din 20.03.2015 şi adeverinţei nr. 8.818 din 18.03.2014, recurenta-apelantă Alina (Cebotari) Catraniuc în perioada 11.02.2015 – 10.03.2015 s-a aflat la tratament la staţionar şi necesită investigaţii suplimentare peste hotarele ţării, are la întreţinerea un copil minor (f.d.f.d.84,85,76), însă aceste circumstanţe nu pot constitui drept temei pentru casarea încheierii instanţei de apel şi admiterea integrală a demersului privind scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, în situaţia în care, înscrisurile nominalizate nu sunt apte să reflecte situaţia materială precară a recurentei la momentul valorificării dreptului său de exercitare a căii de atac – apelul.
Or, la caz, ultima solicitînd scutirea integrală de la plata taxei de stat nu a prezentat instanței probe incontestabile și pertinente care ar justifica imposibilitatea achitării taxei de stat la depunerea cererii de apel (de pildă: informaţiile eliberate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în cazul soţului său – Catraniuc Maxim, informaţiile eliberate de Direcţia Administrare Fiscală, informaţia de la Oficiul Cadastral privind lipsa imobilele deţinute, informaţia de la SA „Registru” privind lipsa mijloacelor de transport pe care le au în proprietate).
În asemenea circumstanţe, Colegiul judiciar menționează că, suma de 2849,63 lei, impusă spre achitare pentru depunerea cerereii de apel, reprezintă o sumă reală care poate fi suportată de către recurenta Alina (Cebotari) Catraniuc, fără a-i afecta dreptul său la un proces echitabil, cît şi accesul liber la justiţie, or, taxa de stat este suma percepută de către organele de stat, împuternicite special pentru acest fapt, de la persoanele fizice în ale căror interese sînt exercitate acţiuni, cu atît mai mult că, recurenta nu este lipsită de dreptul în instanţa de apel de a solicita prin prisma art. 86 al. (1) Cod de Procedură Civilă, amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat 4 Plus la aceasta, Colegiul notează că, o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
De altfel, instanţa europeană a relatat în practica judiciară constantă că, dreptul la o instanţă nu este absolut. În această privinţa, Curtea Europeană, în mai multe cauze de acest gen, nu exclude niciodată ipoteza că, interesele unei bune administrări a justiţiei pot să justifice impunerea unei restricţii de natură financiară în accesul unei persoane la o instanţă (Tolstoy –Miloslavsky vs. Regatul Unit), dar această restricţie se impune a fi una justificată, generată de situaţia celui ce recurge la calea de atac, dar şi conformă normelor care guvernează accesul la justiţie. Luînd în consideraţie cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că, argumentele invocate în recurs sînt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel.
În conformitate cu art. 427 lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Alina (Cebotari) Catraniuc prin intermediul reprezentantului – avocatul Andrei Tudorica. Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 17 martie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociaţia de Economii şi Împrumut „Ochiul Alb” împotriva Alinei (Cebotari) Catraniuc cu privire la încasarea datoriei rezultată din neexecutarea contractului de împrumut. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5