Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-1274/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 iunie 2015
Părțile
CCL 97 vs Sirghi Tatiana
Pe scurt
Ordinea si limitele judecarii apelului

2ra-1274/15 — Încasarea sumei

Dosarul nr. 2ra-1274 /15 Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău (jud D. Șușchevici) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavrilița) DECIZIE 10 iunie 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței Tatiana Vieru Judecătorii: Petru Moraru Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală examinând recursul declarat de avocatul Roman Anatolie, în interesele Cooperativei de Construcții a Locuințelor nr. 97, împotriva deciziei din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Cooperativei de Construcții a Locuințelor nr. 97 împotriva lui Sîrghi Tatiana privind încasarea datoriei pentru serviciile locativ-comunale prestate, c o n s t a t ă : La data de 10 iulie 2013 Cooperativa de Construcții a Locuințelor nr. 97 (în continuare CCL nr.97) s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva lui Sîrghi Tatiana solicitînd încasarea datoriei în sumă de 8810,10 lei pentru serviciile locativ-comunale prestate şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a invocat că pîrîta locuieşte în apartamentul nr. 5, din str. Grenoble 163/1, mun. Chişinău. Timp îndelungat nu a achitat serviciile locativ- comunale prestate, acumulînd o datorie în sumă de 8810,10 lei, pe care le solicită de a fi încasate de la Sîrghi Tatiana. Drept temei de înaintare a acțiunii s-au invocat prevederile art. art. 513, 572 Cod civil, art. 59 Codul cu privire la locuinţe și art. 14 al Legii condominiului în fondul locativ, precum şi Regulamentul cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locativ-comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, aprobat prin hotărârea Guvernului RM nr. 191 din 19.02.2002, care prevede că proprietarii locuinţelor sunt obligaţi să achite la timp serviciile locativ-comunale prestate.

1 Prin hotărârea din 14 aprilie 2014 a judecătoriei Centru mun Chişinău s-a respins acțiunea înaintată de CCL nr. 97 și s-a încasat de la CCL nr. 97 în bebeficiul statului taxa de stat în mărime de 270 lei. Prin decizia din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul depus de CCL nr. 97 și s-a menținut hotărîrea primei instanțe. La data de 13 februarie 2015 avocatul Roman Anatolie, în interesele CCL nr. 97, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitînd casarea hotărîrilor judecătorești cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului s-a indicat că decizia instanței de apel este neîntemeiată, ilegală și pasibilă de a fi casată.

Susține că instanța de apel examinînd litigiul dat nu s-a expus asupra demersului privind acordarea unui termen suplimentar pentru prezentarea probelor întru confirmarea acumulării de către intimat a datoriilor pentru serviciile locativ-comunale prestate. Astfel, menționează că a fost lipsit de dreptul la o justiție echitabilă, fapt ce contravine prevederilor CEDO În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa după de judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. În conformitate cu art. 119 al.

(1) CPC, probele se adună şi se prezintă de către părţi şi de alţi participanţi la proces. Dacă în procesul de adunare a probelor apar dificultăţi, instanţa poate contribui, la solicitarea părţilor şi altor participanţi la proces, la adunarea şi prezentarea probelor necesare. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural, din următoarele considerente. Din materialele dosarului rezultă că hotărîrea primei instanţe din 14 aprilie 2014 emisă în prezenta pricină a fost atacată cu apel de de către CCL nr.97. Recurentul-apelant CCL nr. 97 contestînd hotărîrea primei instanţe a invocat ilegalitatea şi netemeinicia acesteia.

În cadrul ședinței de judecată din 11 februarie 2015 avocatul Romanov Andrei, în interesele CCL nr. 97, a solicitat instanței de apel amînarea judecării cauzei, pe motiv că Sîrghi Tatiana ar fi achitat o parte din datoriile acumulate pentru serviciile locativ-comunle după pronunțarea hotărîrii instanței de fond, iar din considerentul că președintele cooperativei se află peste hotarele țării, nu are posibilitate de a prezenta probe privind calculul serviciilor prestate intimatei și nici descifrarea sumelor datoriei restante. La caz, instanța de recurs reține că instanța de apel la data de 11 februarie 2015 a examinat cauza în fond, fără a se expune asupra demerului înaintat de către avocatul Romanov Andrei, în interesele CCL nr. 97, și fără a-i acorda acestuia un termen suplimentar pentru prezentarea probelor și argumentarea faptelor ce constituie obiectul probațiunii pentru ca instanța să se convingă de veridicitatea lor.

Astfel, Colgiul conchide că în speța dată, o parte procesuală a fost privată de dreptul de a obţine şi de a prezenta probe întru confirmarea pretenţiilor sale, fiind pusă în poziţie inegală faţă de cealaltă parte, încălcîndu-se principiul egalităţii armelor stipulat în art.6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor 2 Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi constituie drept temei de casare şi trimitere pentru rejudecare. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că s-au constatat erori judiciare care nu pot fi corectate de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul și de a casa integral decizia instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţe d e c i d e : Se admite recursul declarat de către avocatul Roman Anatolie, în interesele Cooperativei de Construcții a Locuințelor nr. 97. Se casează integral decizia din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Cooperativei de Construcții a Locuințelor nr. 97 împotriva lui Sîrghi Tatiana privind încasarea datoriei pentru serviciile locativ-comunale prestate cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței Tatiana Vieru Judecătorii: Petru Moraru Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.