Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-420/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
3 iunie 2015
Părțile
Cooperativa de Consum Căinari vs SRL V.S.Export, SRL Decorum-Vin
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2rc-420/15 — Evacuarea forţată

prima instanţă: M. Tertea 2rc-420/15 instanţa de apel: L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun DECIZIE 03 iunie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişcă-Doneva Valentina Clevadî examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Decorum - Vin” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Cooperativei de consum oraşul Căinari „Consumcop” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Decorum - Vin” şi Societăţii cu Răspundere Limitată „V.S. Export”cu privire la evacuarea forţată împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Decorum - Vin” împotriva hotărârii Judecătoriei Căuşeni din 15 octombrie 2014 constată: La 23 decembrie 2013, Cooperativa de consum or.

Căinari „Consumcop” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Decorum - Vin” şi SRL „V.S. Export” cu privire la evacuarea forţată. În motivarea acţiunii a invocat că prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 26 februarie 2013 a fost reziliat contractul de predare în folosinţă contra plată nr. 01 din 01 iunie 2002 încheiat între Cooperativa de consum din or. Căinari şi SRL „Decorum – Vin”, încasată de la SRL „Decorum – Vin” în beneficiul Cooperativei de consum din or. Căinari suma de 404027 lei cu titlul de datorie şi suma de 10122 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Susţine că prin deciziei Curţii de Apel Chişinău 22 octombrie 2013 a fost menţinută hotărârea primei instanţe.

Afirmă că la 14 noiembrie 2013, a adresat SRL „Decorum – Vin” un demers, prin care a solicitat achitarea sumelor încasate, acordându-i un termen de până la 01 decembrie 2013, avertizând că aşa cum contratul de locaţiune este reziliat vor fi nevoiţi să elibereze imobilul - Fabrica de vinuri din Căinări. Menţionează că nu au primit nici un răspuns, sumele datoriei nefiind achitate. Indică că la adresarea Cooperativei de consum cu nr. 239 din 16 decmbrie 2013 de a elibera imobilul, conducerea SRL „Decorum – Vin” refuză, 1 bazându-se că există un contract de sublocaţiune dintre SRL „Decorum – Vin” şi SRL „V.S. Export”. Solicită admiterea acţiunii, declararea nulităţii contractului de sublocaţiune dintre SRL „Decorum – Vin” şi SRL „V.S.

Export”, emiterea unei hotărâri judecătoreşti privind evacuarea forţată de pe teritoriul fabricii de vinuri SRL „Decorum – Vin” şi SRL „V.S. Export” şi transmiterea imobilului la proprietar. La 15 octombrie 2014, Cooperativa de consum or. Căinari „Consumcop” a depus cerere de concretizare a cerinţelor, prin care a susţinut pretenţia cu privire la dispunerea evacuării forţate de pe teritoriul fabricii de vinuri din or. Căinari a SRL „Decorum – Vin” şi întoarcerea proprietăţii proprietarului lui - Cooperativa de consum or. Căinari „Consumcop”, a renunţat la restul pretenţiilor, solicitând încetarea procesului în privinţa lor.

Prin hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 15 octombrie 2014 a fost admisă acţiunea civilă la cererea de chemare în judecată a Cooperativei de consum oraşul Căinari „Consumcop” cu privire la evacuarea silită, dispusă evacuarea silită a întreprinderii SRL „Decorum – Vin” de pe teritoriul fabricii de vinuri Căinari şi transmiterea bunului imobil proprietarului - Cooperativa de consum din Căinari. Prin încheierea Judecătoriei Căuşeni din 15 octombrie 2014 a fost admisă cererea Cooperativei de consum din Căinari cu privire la renunţul la unele pretenţii, încetat procesul civil în partea declarării nulităţii contractului de sublocaţiune şi dispunerea evacuării silite a SRL „V.S. Export”. La 04 noiembrie 2014, Cooperativa de consum or.

Căinari „Consumcop” a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei instanţe. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel din 10 noiembrie 2014 depusă de SRL „Decorum - Vin” împotriva hotărârii Judecătoriei Căuşeni din 15 octombrie 2014, fiindu-i acordat apelantului termen până la 21 ianuarie 2015, pentru înlăturarea neajunsurilor şi anume prezentarea cererii de apel cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul totodată fiindu-i explicat că dacă neajunsurile menţionate nu vor fi înlăturate cererea de apel va fi restituită. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 a fost restituită cererea de apel depusă de SRL „Decorum - Vin” împotriva hotărârii Judecătoriei Căuşeni din 15 octombrie 2014, ca netimbrată.

La 17 aprilie 2015, SRL „Decorum - Vin” a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 02 aprilie 2015. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând-o ilegală. Susţine că instanţa de judecată nu a ţinut cont despre faptul că la 24 decembrie 2014, a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de SRL „Decorum - Vin”, administrator al insolvabilităţii fiind numit de Veaceslav Pelin. Consideră că necomunicarea de către instanţa de apel a acţiunilor ce urmau a fi întreprinse de către dânsul, pentru lichidarea neajunsurilor, a dus la faptul că SRL „Decorum-Vin” a fost lipsit de dreptul la un proces echitabil, nu a avut posibilitate de a se apăra, de a aduce contraargumentele sale, ce a dus la faptul că pretenţiile din cererea de apel nu au fost obiectul examinării în instanţa de apel.

2 Remarcă că adresa str. Independenţii 9/1, ap. 16, la care au fost expediate înştiinţările, este adresa de domiciliu a administratorului debitorului, care intenţionat nu a prezentat corespondenţa destinată lor. La 01 iunie 2015, Cooperativa de consum or. Căinari „Consumcop” a depus referinţă la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015. În conformitate cu art. 425 al CPC RM, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa părţilor la 27 aprilie 2015, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoţire anexată la materialele pricinii (f. d. 100), însă careva date despre recepţionarea acesteia, la materialele dosarului, lipsesc.

Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 17 aprilie 2015, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr- o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). După rezultă din materialele pricinii, la 04 noiembrie 2014, SRL „Decorum - Vin” a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii Judecătoriei Căuşeni din 15 octombrie 2014, cu menţiunea că argumentele necesare pentru întemeierea apelului, vor fi depuse până la stabilirea primei şedinţe de judecată.

Ca urmare, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel din 10 noiembrie 2014 depusă de SRL „Decorum - Vin” împotriva hotărârii Judecătoriei Căuşeni din 15 octombrie 2014, fiindu-i acordat apelantului termen până la 21 ianuarie 2015, pentru înlăturarea neajunsurilor şi anume prezentarea cererii de apel cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, totodată fiindu-i explicat că dacă neajunsurile menţionate nu vor fi înlăturate cererea de apel va fi restituită.

Materialul probator denotă faptul că copia încheierii respective a fost expediată în adresa părţilor, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire (f. d. 88), iar avizul de recepţie atestă că copia încheierii Curţii de Apel Chişinău din 11 decembrie 2014, a fost recepţionată de SRL „Decorum - Vin” la 06 februarie 2015 (f. d. 90). 3 Cu toate acestea, SRL „Decorum - Vin” nu a lichidat în termenul indicat neajunsul cererii de apel stabilit prin încheierea instanţei de apel din 11 decembrie 2014 şi nu a prezentat apelul motivat. Ca consecinţă, Curtea de Apel Chişinău, având în susţinere prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, prin încheierea din 02 aprilie 2015, a dispus restituirea cererii de apel.

Instanţa de recurs apreciază ca declarativ argumentul recurentului precum că instanţa de judecată nu a ţinut cont despre faptul că prin hotărârea instanţei de insolvabilitate la 24 decembrie 2014, a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de SRL „Decorum - Vin”, administrator al insolvabilităţii fiind numit Veaceslav Pelin, ultimului nefiindu-i comunicat despre existenţa prezentului litigiu în instanţa de judecată, precum şi acţiunile ce urmau a fi întreprinse pe cauza dată. Or, din momentul intentării procesului de insolvabilitate, dreptul de administrare a întreprinderii insolvabile a fost conferit administratorului insolvabilităţii, prin urmare, acesta urma să cunoască despre toate acţiunile întreprinse de către debitorul SRL „Decorum - Vin”, inclusiv şi despre pricinile pendinte aflate pe rol în care întreprinderea debitoare are calitatea de reclamant sau pârât.

Distinct de cele mai sus menţionate, având în vedere că SRL „Decorum - Vin” nu a înlăturat neajunsurile indicate de instanţa de apel în încheierea menţionată, prin prisma prevederilor art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, se constată ca întemeiată soluţia instanţei de apel cu privire la restituirea cererii de apel depusă de SRL „Decorum - Vin” împotriva hotărârii Judecătoriei Căuşeni din 15 octombrie 2014. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Decorum - Vin”.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Cooperativei de consum oraşul Căinari „Consumcop” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Decorum - Vin” cu privire la evacuarea forţată. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişcă-Doneva Valentina Clevadî 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.